Pisica blîndă...
Mică și iute ca o zvîrlugă, cu aere de silfidă, care e în căutarea unui partener pentru a forma un cuplu de balerini din „Lacul lebedelor”, de Ceaikovski, doam­na Maia Sandu a apărut pe firmamentul periculos al politicii europene, practicată la vîrf, după anul 2000, într-o perioadă de falsă acalmie în politica multor state, care, cu un deceniu în urmă se desprinseseră din megaimperiul sovietic, dominat de steaua roșie de pe Kremlin. Fată de la țară – născută în satul Risipeni, raionul Fălești – a fost capabilă să-și depășească propria-i condiție, simțind o anumită chemare spre învățătură, dublată, în curînd, de aripa unui dor de politică națională, care a bătut cu succes aerul mirosind a coarnă din podgoriile Basarabiei, dîndu-i un avînt suficient încît, astăzi, nu mai poate fi oprită nici cu sperietoarele tancuri britanice, americane AbramsX.
Profilată, inițial, pe studii economice (Academia de Studii Economice din Basarabia), plonjează imediat în valurile amețitoare ale relațiilor publice și ale administrației centrale, obținînd Masterul în Relații Internaționale la Academia de Administrație Publică din Chișinău. Luînd parte la deschiderea Basarabiei spre Europa, după ce a căzut din „leagănul” URSS, lucrează la Oficiul Băncii Mondiale din Capitala țării sale, muncă recompensată cu un Master în politici publice, după urmarea unor studii la noul „leagăn” al democrației moldovenești, anume SUA (Școala Kennedy de Administrație Publică a Universității Harvard), după care rămîne pe pămînt american, doi ani de zile, în funcția de Consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale de la Washington. Reîntoarsă pe malurile Prutului nostru, doamna Maia Sandu ia la rînd funcțiile: ministru al Educației, deputat, premier (pentru puțin timp), președinta Partidului Solidaritate și Acțiune (înființat de dînsa), pînă ce, pe 24 decembrie 2020 – după ce cîștigase turul doi al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020 – este învestită cu funcția supremă în stat – Președinte al Republicii Moldova.
Una peste alta, acest drum ascendent al unui politician ajuns la anii maturității (doamna Maia Sandu va împlini în mai 51 de ani) este unul care poate fi socotit normal – cariera unui politician se formează plecînd de jos, în trepte, pînă cînd ajungi pe podium, mai ales dacă ai trecut „botezul” cu apă din Hudson sau din Potomac. Cum se explică, totuși, explozia fulminantă a numelui Maia Sandu și a carierei sale, marcată de o accentuare consistentă a personalității acestei doamne-președinte, în momentul de față? Cum putem explica afirmarea pe plan mondial (ca persoană oficială, dar și ca persoană fizică) în unele state și în fața unor organizații politico-militare internaționale, acolo unde, pînă acum un an, doi, nici cea mai optimistă gîndire a persoanei în cauză – gîndire ce o ia, de multe ori, înaintea pașilor – n-ar fi cutezat să-și înalțe steagul pînă la acest catarg?
În rîndurile care urmează – prin documente generate de doamna Maia Sandu, precum și prin manifestările dumneaei, în raport cu diferite ipostaze în care s-a aflat – vom încerca să răspundem la aceste întrebări, precum și la altele care se pot profila odată cu dezvoltarea acestui material.
Sus, pe soclul LGBT
Amețită, probabil, de zborul ei spre azurul Basarabiei, „pasărea” s-a vrut și mai aproape de „soarele” libertății lumii contemporane – Uniunea Europeană și  Pactul Euro-Atlantic – fapt pentru care a îndrăznit mai mult. Numai că penele colorate, de papagal, îți pun frînă la prima încercare, iar ajutorul de la mai-marii UE a sosit dublat de o condiție primară: Republica Moldova să permită căsătoria persoanelor de același sex, ca o condiție sine qua non pentru o viitoare aderare la UE. Deși legislația UE nu stipulează așa ceva la capitolul „Drepturile omului și libertățile fundamentale”, Bruxelles-ul a solicitat Republicii Moldova să elimine interdicția din Constituție instituită în 1994, privind căsătoria persoanelor de același sex, stabilind, în același timp, măsuri ferme de combatere a discriminării pentru persoanele LGBT.
Nici n-a fost prea greu pentru gîndirea „progresistă” a doamnei Maia Sandu, care nu a uitat că a ajuns în fotoliul de președinte al Basarabiei cu ajutorul prețios al voturilor acestei categorii de persoane cu orientări sexuale contrare Bibliei! Dintre sutele de condiții cu privire la aderare, cuprinse în cele 60 de pagini ale cărțuliei respective, ce mai contau libertatea presei, acceptul înstrăinării pămîntului agricol la străini etc., etc., cînd, în vara trecută, parada de la Chișinău a homosexualilor trebuia să demonstreze adeziunea totală a Moldovei dintre Prut și Nistru la „valorile” internaționale ale Occidentului. În consecință, doamna președinte de țară, care poate fi văzută la manifestările acestor simpatizanți ai domniei sale, s-a bucurat, în așteptarea marelui eveniment, care punea puțin în umbră „amenințările cu război” ale Moscovei asupra Chișinăului.
Numai că bucuria unei doamne necăsătorite, de  a asista pe marile bulevarde ale Capitalei Basarabiei la colorata paranghelie a homosexualilor din subordine, a fost tulburată de un om – de un bărbat cu destul curaj și cu credință în Dumnezeu – nimeni altul decît Primarul Chișinăului, domnul Ion Ceban. Acest edil a declarat, înainte de ziua marșului anunțat printr-o propagandă deșănțată, că nu a semnat și nu va semna vreun document pentru desfășurarea paradei din 18 iunie 2022, motivînd prin cuvinte decente și printr-o judecată lucidă, izvorîtă din credința de a sluji interesele tuturor locuitorilor Capitalei basarabene: „Parada LGBT, cine vrea, s-o organizeze fiecare acasă. Nu am semnat pentru desfășurarea paradei și nu voi semna, îmi asum în totalitate această decizie. Pot fi criticat, blamat și numit cu toate cuvintele de către cei din PAS (partidul doamnei Maia Sandu – n.a.), care tare îi apără pe rețelele de socializare. Aceasta este poziția mea și a colegilor mei. Ce se dorește, de fapt, prin această paradă? Ce promovăm? Nu încălcăm dreptul nimănui la muncă, educație și în societate,  fiecare are drepturi egale. Ce am avut anii precedenți, la astfel de parade? Ieșiri în stradă și divizarea societății, un haos pe străzi în preajma acestor parade. Copiii nu trebuie să vadă aceste lucruri chiar pe stradă”.
Într-un final, primarul Chișinăului a anunțat că s-a schimbat traseul paradei, deturnînd-o către sediile Președinției, Parlamentului și Guvernului. În această cauză și-a exprimat nemulțumirea și Mitropolia din Chișinău, arătînd că acest proiect (parada homosexualilor) reprezintă „nu doar o jignire publică la adresa cultelor religioase, ci și a societății, (...) aceste acțiuni atentează direct la moralitatea publică și încalcă flagrant libertățile altor persoane”. Deoarece parada a perturbat în mod serios circulația în Capitala Basarabiei, fiind păzită de o armată de polițiști (numărul acestora depășind cu mult pe cel al participanților), același primar a propus ca această zi de mobilizare a polițiștilor să fie plătită din banii deputaților PAS, deoarece și ei au participat la paradă.
Democrația pumnului în gură
În afară de zîmbetele pe care le împarte celor în mijlocul cărora aterizează, unde își etalează în mod zglobiu feminitatea, se pare că doamna Maia Sandu nu prea s-a lipit și de stilul de viață socială dintr-o țară democrată, mai ales dacă o mai ține, în continuare, ambîțul de a accede și Basarabia în UE. Cînd fac asemenea constatări mă refer la unul dintre principiile fundamentale ale democrației – libertatea de opinie, în speță, libertatea presei (sub toate formele acesteia), ceea ce, în țara pe care președinta vrea s-o alinieze la toate standardele europene și euroatlantice, acest deziderat este  o rara avis.
Problema pe care o voi prezenta mai jos pune Basarabia doamnei Maia Sandu în postura statelor cu regimuri dictatoriale, așa cum s-au afirmat în anii ʼ30, din secolul trecut, nazismul și fascismul. Concret, șefa statului dintre Prut și Nistru, de cînd a instituit starea de urgență, pe care o tot prelungește, l-a copiat pe Volodimir Zelenski și a oprit funcționarea tuturor televiziunilor care erau potrivnice Președinției și Guvernului, șase la număr. Dacă privim acest gest, în stare brută, rămînem cu o întrebare: De ce? Dar, dacă citim răspunsul, în noi se naște o mare nedumerire, iar între doamna Maia Sandu și lumea democrației se naște o prăpastie adîncă și întunecată încît nici o rază de speranță și de soare nu va putea penetra zidul prostiei și al ignoranței, ridicat de conducerea de la Chișinău. Iată expresia acestor incriminări. Maia Sandu: „Păstrarea păcii și stabilității în Moldova este prioritatea noastră, în contextul dificil în care ne aflăm, avînd război la hotar. Iar protejarea spațiului informațional (protejare sau închidere? – n.a.) național este un pas important pentru prevenirea tentativelor de destabilizare, puse la cale de persoane supuse sancțiunilor internaționale. Nu putem admite ca, în această perioadă plină de provocări, securitatea statului și viața liniștită a cetățenilor să fie puse în pericol de fugari care doresc un singur lucru – să scape de justiție”.
Ați înțeles ceva coerent din acest text? Nimic concret. Vorbe și aberații. Niște propoziții ieftine, care încearcă să „justifice” îngrădirea libertății presei, invocînd motive cînd grave, cînd puerile. Noroc de CNA-ul lor, care ne aduce o explicație tip Kafka, absolut inimaginabilă: televiziunile au fost închise pentru că... nu au dat știri despre războiul din Ucraina!!! Da, da, este adevărat! Adică, spune șefa CNA, Liliana Vițu, înainte de începerea războiului, posturile transmiteau emisiuni informative rusești. Dar, acum: „În primele zile ale agresiunii, aceste posturi au renunțat la retransmiterea programelor informative din Rusia, dar au adoptat o altă tactică, manipulare prin omisiune. Adică aceste posturi evită să vorbească despre război”. Mare e grădina... LGBT!
De mînă cu România și de gît cu Ucraina
Ne-am obișnuit să ne lăsăm îmbrobodiți de unele gesturi și declarații ale doamnei Maia Sandu ori de cîte ori are prilejul să se dea în spectacol de pe poziția de mare luptătoare pentru unirea României cu Basarabia. Noi, idealiști și iertători, dornici de ajutor pentru frații de peste Prut, ascultăm și ne înfierbîntăm de profundul patriotism de sorginte românească al doamnei Maia Sandu, exprimat cu figura-i inocentă, dar cu lumina ochilor spunînd altceva. Dar, cine mai stă să se uite în frumoșii ochi ai doamnei Maia, cînd vine războiul peste noi și, iată, noi așteptăm salvarea de la Maia!
Cel mai bun exemplu al demagogiei și ipocriziei doamnei, care se gudură pe lîngă Iohannis, tot s-o molipsi de la neamț și o lua „boala” Cotrocenilor, este cel în legătură cu complicata regiune Transnistria – puțin peste 4000 de km.p. – o adevărată enclavă rusă pe teritoriul Republicii Moldova. Ei, bine, după ce România ajută Basarabia cu energie, cu bani, cu alimente, cu materiale sanitare, dar și militare, cînd e vorba de rezolvarea problemei Transnistriei, doamna Maia Sandu îl pupă pe Iohannis, după care dă fuguța pînă la Zelenski pe care-l îmbrățișează frățește, și cu care vrea să pună la punct un plan de... reintegrare a Transnistriei! Da, ați citit corect: Transnistria, nebăgată în seamă multe decenii de către Ucraina, deși era la frontiera acesteia (dar nu voiau să se pună rău cu rușii), a devenit, subit, obiect de protocol dintre Maia și Zelenski! Aceasta, în timp ce ministrul nostru de Externe, plîngăciosul domn Aurescu, se laudă că este cel de-al doilea ministru de Externe al Chișinăului. Vax!  Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, are acest portofoliu, după cum decurg tratativele. Cum adică?
În ultima săptămînă a anului trecut venea o veste de la Chișinău, nu de la „radio șanț”, ci de la un om al statului, cu funcție babană – vicepremierul Republicii Moldova pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care a vorbit despre mai multe variante ale „strategiilor de integrare”, cel puțin în număr de 14, ținute la secret, pentru a fi aplicate într-un anume timp și spațiu. Cînd, totuși, Serebrian a anunțat unul dintre aceste planuri, nu știu cît au înghițit în sec autoritățile de la București, prostite orbește de fîșneața Maia Sandu! Fără pic de jenă pentru milioanele de euro împinse de România în economia aproape invizibilă a Basarabiei, vicepremierul Serebrian a declarat public: „Partea ucraineană poate ajuta Republica Moldova la nivel de expertiză, dar și din punct de vedere diplomatic, Ucraina fiind parte a procesului de negocieri. Ucraina este cel mai important vecin al nostru în procesul de negocieri, România nefăcînd parte din procesul de negocieri direct, ci doar prin intermediul OSCE sau al UE”.
Aceasta este realitatea, nefardată și neambalată de zîmbetele șăgalnice ale doamnei Maia Sandu: unica formulă diplomatică recunoscută pe plan internațional de negociere a situației republicii separatiste Transnistria este cea la care participă reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului, la care Rusia, Ucraina și OSCE sînt mediatori oficiali ai negocierilor – UE și SUA avînd, la rîndul lor, rolul de observatori oficiali. România? Eliminată complet din această ecuație! Ce treabă are România cu Basarabia și cu Transnistria, după ce, acum 82 de ani, Mareșalul Ion  Antonescu le alipise pe amîndouă la sînul Patriei – România Mare!  Această bătaie de joc la adresa diplomației românești este și expresia unora din consecințele politicii externe execrabile făcute de Klaus Iohannis. În acest punct jalnic am ajuns dacă nu avem coloană vertebrală și nu avem în vene și în artere sînge de adevărați români!
Maia Sandu îl pupă pe Iohannis, îi ia bănuții (îi ia, de fapt, pe ai României), apoi se „aruncă” în brațele „salvatorului” Europei, Volodimir Zelenski, cu care vrea să intre, la braț, în UE și în NATO. România? Klaus Iohannis? Guvernul de marionete de la București? Noi sîntem buni să dăm cel mai mare port maritim, Constanța, Ucrainei, să fim mamă sufletească cu refugiații ucraineni, și să căutăm racheții din Ucraina rătăciți prin munții Maramureșului, ca pe niște turiști nevinovați ce au nimerit pe cărări necunoscute... Cel mai periculos lucru în acest ghem încurcat este demersul tacit al Ucrainei care împinge conducerea de la Chișinău, în alianță cu Ucraina, să elibereze Transnistria, mințile lor aprinse de fitilul războiului considerînd că trupele de ocupație din Transnistria constituie o garnizoană slabă, cu doar 2 – 3 mii de militari. Uite așa se aprinde fitilul altui focar de război, la care România va fi chemată să dea o mînă de ajutor! Concluzia? Vă las pe dumneavoastră, cititorii, s-o intuiți, pentru că nu e nici prea greu!
Maia Sandu, la Cotroceni?
Știu, știu – o să-mi replicați faptul că, deunăzi, doamna Maia a ieșit în fața românilor la TVR și, încruntată (cum nu am prea văzut-o în ultima vreme), cu o îmbrăcăminte sobră, a declarat, sus și tare, s-o audă mai mult Kremlinul decît Bucureștii: „Vreau să fie foarte clar: nu candidez la nici o funcție în România”. Căutînd și niscaiva argumente, doamna președinte a Basarabiei a detaliat, umblînd la coarda sensibilă a românului: „Știu că sînt, de cealaltă parte a Prutului, români care urmăresc ce facem noi la Chișinău și unii dintre ei apreciază ce facem, le sîntem tare recunoscători. Noi avem niște sarcini tare importante aici, noi trebuie să rezistăm și să reușim să ținem Republica Moldova de partea lumii libere și să ducem Republica Moldova în Uniunea Europeană”. Vorbe de paradă care-i fac bine oricărui șef de stat, mai ales în condițiile fragilității (economice, politice, sociale și militare) în care se află țara doamnei Maia Sandu.
Cînd a venit vorba despre o posibilă unire a celor două „Românii”, președinta de la Chișinău a lăsat-o mai moale, aruncînd pisica în tabăra celor două popoare: „Unirea se poate întîmpla, așa cum am spus-o de mai  multe ori, dacă există sprijin din partea cetățenilor Republicii Moldova și a cetățenilor României”, apoi, crezînd că noi nu știm că un sondaj din Basarabia dădea ca rezultat faptul că majoritatea populației respinge ideea unei uniri, doamna Maia spune, subtil: „În  Republica Moldova, sondajele arată care este sprijinul pentru ideea unirii”. Ne-am lămurit: zero barat! De ce n-a avut curajul să-și spună punctul de vedere personal în această chestiune?
Și, totuși, de unde versiunea cu o eventuală candidatură a Maiei Sandu la alegerile prezidențiale de anul viitor, din România, deși domnia sa se dezice de această tentație cotrocenistă? Să trecem în revistă evenimentele care au generat acest mesaj.
1. În toamna anului trecut, la Palatul Parlamentului s-au desfășurat lucrările Conferinței despre „Femeile parlamentar din România și  promovarea egalității de gen ca angajament național”, acțiune la care a participat și președintele Iohannis, însoțit de Maia Sandu care, întîmplător, tocmai atunci făcea o vizită la București! Cine a fost de față la acest eveniment a rămas șocat de faptul că, la un moment dat, Conferința s-a transformat într-un veritabil omagiu adus noii „doamne de fier” a Europei, Maia Sandu. Aplaudată minute în șir de către parlamentarii români, în picioare, Maia Sandu s-a simțit în apele ei, știind, la fel ca și Klaus Iohannis, de la cine venea comanda pentru viitoarea poziție a Maiei.
2. Cum vîntul sörösist bate puternic pînă dincoace de Carpați, în urbea de pe Dîmbovița, Iohannis a primit „mutarea în plic”, lui rămînîndu-i postura de așa-zis protector și „lansator” al unei uniri simbolice, sub auspiciile celui care o protejează pe Maia Sandu, Alexander Sörös jr. Continuînd politica bătrînului Sörös, de dominare ONG-istă a scenei politice internaționale, Alexander Sörös ne-a produs o reală demonstrație de ceea ce înseamnă susținerea unei persoane în ascensiunea ei politică. Întîlnirile repetate și vizitele doamnei Maia Sandu în SUA, la invitația generoasă a tînărului Sörös, precum și popularizarea prin intermediul unor entități propulsate  de fonduri financiare nelimitate (Fundația „Open Society”, Asociația „Tinerii Lideri Mondiali” din cadrul Forumului Economic Mondial etc.) a șanselor doamnei Maia de a scrie istoria în „unirea” românilor cu românii – sînt fapte notorii, care rețin de multă vreme atenția comentatorilor politici.
3. În viziunea Administrației de la Casa Albă, Maia Sandu întrunește „condițiile” de a fi prezidențiabila de la Cotroceni, în mandatul din 2024: este de sex feminin; acceptă comunitatea LGBT; este capabilă de a crea un val emoțional în rîndul alegătorilor, prilej de intervenție a „diviziilor” sörösiste în a dezvolta în rîndul poporului speranța de „unire” sub sceptrul unei „eroine”.
4. Vizita inopinată a președintei Basarabiei la Oradea – capitala unui județ din România domnului Iohannis – unde a avut loc o întrevedere mai mult decît enigmatică cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, liberal de frunte al „partidului meu”. Cu zîmbetul ei inocent pe față, a trecut ca un fulger printre ziariștii locali, potolindu-le dorul de informație cu un răspuns diplomatic: „Mi-a plă­cut centrul”. Doamna a plecat, dar întrebările au rămas:
ce caută un șef de stat în România, așa, tam-nisam, fără protocol și fără program anunțat? Ce s-a pus la cale în acea noapte, la Oradea, sub atenta privire a lui Bolojan, mare desfăcător al ghemului politic al PNL?
 Desigur, nu trebuie să-i omitem pe Ciucă, Geoană și pe Koveși, aruncați și ei în valuri tot pe filiera Washington. Numai că, la Cotroceni, va ajunge cel mai „subțire”, care va aluneca primul prin strecurătoarea... calculatorului!
Panică  la  Chișinău
Parcă geloasă pe președintele Ucrainei, care nu lasă să treacă nici o oră  fără a trimite în eter tocita-i de-acum lozincă „Salvați Ucraina, salvați Europa!”, președinta Basarabiei ne-a bombardat zilele trecute cu o veste delirantă, care a făcut înconjurul Planetei, punînd toate forțele antiruse în alertă: „Acțiuni violente, atac asupra unor instituții, luare de ostatici” – bineînțeles, dinspre Rusia lui Putin. Culmea, la baza acestor alarme stau declarațiile aceluiași Zelenski, ins cu o vedere vigilentă, de 360 de grade și asupra țării vecine, Basarabia! Atît i-a trebuit doamnei Maia Sandu, că a și debitat urgent (ca de obicei, fără dovezi, fără documente, doar pe sentimente): „Planul Rusiei de a întreprinde acțiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situației și de subminare a statului au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins obiectivul, datorită intervențiilor prompte ale instituțiilor noastre de securitate”.
Accentuînd partea emoțională a subiectului, șefa statului a plusat, domnia sa fiind la curent cu planul secret al lui Putin: „Planul pentru perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luarea de ostatici”, după care, încercînd să spele retinele ochilor noștri cu ceea ce am văzut la Chișinău (demonstrații masive), doamna Maia ne spune că dînsa nu are opoziție în țară: „Prin acțiuni violente, mascate sub proteste ale așa numitei opoziții, ar urma să forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.
Acum vine partea comică a acestei chestiuni – un fel de exemplu al luptei contrariilor. După aceste declarații de îndemn la stabilitate, de laudă a „intervențiilor prompte ale instituțiilor noastre de securitate”, ca drept dovadă a acestei stări de vigilență maximă, doamna Maia Sandu o demite pe Natalia Gavriliță, premierul în funcție al țării, locul acesteia fiind luat de omul de încredere și de forță al doamnei președintă, fostul ministru de Interne și, în ultima vreme, consilier prezidențial pentru probleme de securitate, Dorin Recean.
Jocul acesta de „Uite, vine lupul, ne mănîncă oaia”, nu prinde bine într-un moment critic pentru situația politică actuală. Jocul de-a minciuna, de inflamare subiectivă a populației, fără a pune dovezile pe masă, nu sînt manifestări caracteristice lumii democratice în care doamna Maia visează să-și ducă poporul. Așa cum scria un jurnalist informat, într-o gazetă din București: „Modelul spre care trebuie să tindă doamna Maia Sandu trebuie să-l reprezinte modul în care funcționează Justiția și democrația în țările UE și NATO, nu minciunile spuse de Colin Powell la ONU, în 2003, pentru a justifica invadarea Irakului”, doamna Maia Sandu trebuie să stea dreaptă înaintea Dreptății.
Astfel, sintagma din titlu se va lipi pentru totdeauna de imaginea domniei sale de doamnă ingenuă. Rămîne doar de văzut din care „cetate” va ieși Calul Troian!
GEO CIOLCAN