Explicații la revenire

Cum ,,România Mare” revine în mîinile cititorului după o întrerupere de o lună și jumătate, timp în care ar fi trebuit să apară 6 numere de revistă – fapt determinat de lupta populației cu COVID - 19 – se impun cîteva explicații în legătură cu actualitatea acestui material, partea inaugurală, publicată în numărul trecut, fiind concepută încă de pe timpul în care publicația noastră apărea fără întrerupere. Necunoscînd evoluția ulterioară a lucrurilor, am conceput partea întîi a materialului ,,Diaspora – între dicționar și realitate” în faza de început a defluirii așa-zisei diaspore românești, cînd, încă, România nu suferise infectarea masivă cu coronavirusul transportat de acești conaționali.

Dacă proiectul inițial era acela care urma să aibă în centru analiza plecării românilor din Țară într-un număr semnificativ, urmărind traiectoria unor familii în această ipostază, cu pondere pe varianta întoarcerii acasă pentru a munci în Patria-Mamă, după o lună și jumătate premisele s-au schimbat, situația fiind de natură să înlocuiască optimismul cu reținerea moderată, și chiar cu ideea de respingere.

În răstimp, după ce o bună parte din cei care au intrat în Țară, infectați cu coronavirus – infectînd, la rîndul lor, sute și mii de conaționali – și după ce au fost vindecați de Statul Român sau au stat în carantină tot pe banii Statului (cîte 300 de lei/zi/om, în hoteluri pe care le-au distrus fără milă), aceștia au trădat orice ideal și bun-simț, și au plecat la cules de sparanghel la rudele de sînge ale lui Klaus Iohannis! Dar, cum au plecat? Aproape clandestin, ,,furați” de avioane nemțești, într-o totală nesocotire a măsurilor impuse românilor de Starea de Urgență a Țării și de Ordonanțele Militare care fixau cadrul legal în care aveau voie să se miște românii în Țară și în afara ei.

Astfel, tot eșafodajul de principii instaurat pînă la aceste evenimente, tot pachetul de judecăți și de prejudecăți după care ne orientăm logica, a fost anulat în ochii noștri (și ai celor care mai plîngeau de dorul ,,diasporei”) lăsînd locul unei imense dezamăgiri. Acestea fiind noile coordonate ale continuării acestui material, scrierea va reflecta această realitate fără menajamente, mai ales că – să nu uităm – întreaga afacere .,Sparanghelul” s-a desfășurat cu implicarea (în secret) unor instituții de frunte ale Statului Român, acestea girînd, practic, încălcarea Legilor de către acești diasporezi!

Unde fugim din Europa?

Mai întîi, așa cum arătam în numărul trecut al revistei, românii au fugit din România. Cifrele sînt grăitoare și sînt mereu în schimbare precum direcția din care bate vîntul în Bărăgan. Pricopsindu-ne cu noua democrație post-decembristă, avem norocul și de o nouă Constituție, care ne garantează dreptul la libera circulație, drept stipulat de articolul 25: ,,Dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, (alineatul 1); ,,Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară” (alineatul 2).

În acest context, nu pun în discuție valabilitatea acestui articol, ci interpretarea lui în folosul personal al unor conaționali care habar nu au de Constituția Țării, dar speculează părțile care le convin, încălcînd alte articole. E bună libertatea de mișcare – ea ne conferă independența care ne ajută să ne întărim personalitatea prin setea de cunoaștere, pe viu, a acestei lumi. Dar, în această ipostază – în ansamblul dezvoltării societății românești actuale – pot să pun și eu o întrebare? Cui? Statului Român! Interesează pe cineva că, speculînd unele prevederi ale Constituției, unii cetățeni români, după ce au fost școliți în Țară, pe banii Statului (practic, pe banii contribuabililor, din care este format Bugetul), părăsesc România și nu se mai întorc niciodată, punînd umărul la dezvoltarea noii societăți în care s-au încadrat?

Privind partea goală a paharului, putem invoca neputința acestui Stat de a crea condiții mai bune pentru a-și ține elitele acasă, în slujba celor care le-au asigurat suportul material, dar și social și emoțional, pentru a se pregăti și a deveni oamenii de bază ai societății.

Pentru a consolida argumentația care urmează, invoc aici și necesitatea privirii și a reversului medaliei, în cauză fiind tocmai reprezentanții unei școli românești de elită – medicii. Trebuie să fim cinstiți și să recunoaștem unele măsuri benefice, luate de mai multe dintre guvernele României, dar și de unele autorități locale, în sensul măririi salariilor corpului medical, precum și al acordării unor avantaje, în unele situații punctuale, cum ar fi asigurarea de locuințe, în mod gratuit, medicilor care doresc să se instaleze în mediul rural, dotarea cabinetelor cu tehnică medicală ultramodernă, condiții de hrană de la surse directe, ecologice etc.

Consecința acestor înlesniri?

Așa cum ne anunța fostul ministru al Sănătății, Victor Costache, în luna decembrie 2019, cifra medicilor care au părăsit România, numai în ultimii 10 ani, se ridica la 25.000! Faceți un raport dintre acest număr și cei 75.000 de medici care lucrează în sistem, în prezent, în România, și veți vedea, pe viu, pierderea efectivă din sistemul nostru sanitar. Sistem sanitar căruia Guvernul Orban i-a rezervat un loc 9 în Programul său de priorități!

Plecarea medicilor din Țară a lăsat, de exemplu, multe localități fără asistență medicală primară, adică, pe înțelesul tuturor, fără medic de familie. Conform datelor comunicate de F.N.P.M.F. (Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie), la începutul acestui an, 330 de localități din România nu aveau nici un medic de familie – astfel, aproape 600.000 de concetățeni sînt lipsiți de cel mai elementar mijloc de a-și asigura sănătatea. Efectiv, în conformitate cu normele în vigoare, necesarul de medici pentru acoperirea acestor localități ar fi de 376.

Ar fi contat în ecuația structurii medicale de azi, din România, aportul zecilor de mii de medici plecați peste hotare? Întrebarea poate avea un singur răspuns realist: DA! Și, tangentă la întrebarea de mai sus, una firească, desprinsă din actualitatea imediată a stării de fapt din România: ați văzut, cumva, la înghesuiala de la frontiera de Vest a României, figura vreunui medic, dornic să vină să ajute Țara care l-a format și l-a educat?

Diaspora – Între interesele proprii și populismul președintelui Klaus Iohannis

Ca în orice situație critică, atunci cînd legile umane sînt fracturate (în mod programatic sau involuntar), cineva din zona politicului profită, construindu-și o schelă de propagandă din situațiile ivite, speculînd la maximum coincidența de factori, confuzia colectivă și, nu pe ultimul loc, starea de spirit a subiecților. Cum ar fi putut lipsi din peisajul autohton acest procedeu, deja patentat de nenumărate ori, după 1989 încoace, și cine putea fi protagonistul, promotorul, pistonul acestui motor cu ardere națională, decît înverșunatul nostru președinte – domnul  Klaus Iohannis!

Metodele subversive ale infatuatului președinte – cunoscute a priori – sînt, în principal, două, care, în termeni tehnici, s-ar putea intitula admisie și evacuare.

Să le explic.

Pe 1 decembrie 2019, pe cînd organisme interna­ționale (inclusiv NATO) anunțau și informau statele despre apariția unei boli nimicitoare trăgînd un sonor semnal de alarmă referitor la ce să ne așteptăm, Iohannis, aflat într-o perpetuă campanie electorală, se adresa diasporei românești: ,,Mi-aș dori ca românii care trăiesc astăzi în diferite zone ale globului să se reîntoarcă acasă. Să găsească aici o Românie funcțională, o țară normală, care să le ofere șansa unui viitor mai bun și care să le asigure un nivel de trai decent. Eu cred că această viziune poate deveni într-o zi realitate și ține în primul rînd de noi să o facem posibilă”. Drăguță invitație, făcută nu de dorul legitim față de acești români desprinși, momentan, din prispa casei părintești, ci cu iz propagandistic, din care să se vadă cum se revarsă dragostea președintelui, mai ceva ca a unui părinte iubitor, pentru diaspora românească, fără de care simte că nu mai poate respira în Palatul Cotroceni.

Puerilă compoziție de patriotism!

Confirmîndu-și postura națională de campion la disciplina ,,Aruncarea cu vorbe goale”, Klaus Iohannis, trezindu-se în primăvara acestui an cu zeci de mii de români bulucindu-se să intre în Țară pe la Vest, schimbă macazul și, pe 19 martie compune o baladă, tînguindu-se în fața camerelor de luat vederi, doar, doar i-o îndupleca pe diasporezi, de data aceasta sucind mesajul: ,,Un cuvînt doresc să spun și despre românii din afara granițelor, despre românii din diaspora. Se apropie Sărbătorile Pascale. Trebuie să le spunem, cu tristețe, dar și cu sinceritate, să nu vină în acest an de sărbători. (...) Ne dorim să-i vedem, ne-am dori să fim împreună, dar în acest an, de aceste sărbători, nu se poate”.

Bineînțeles, președintele a vorbit în vînt. Nu l-a ascultat nimeni. La Nîdlac, șiruri interminabile de autocare cu români fugiți din Europa de frica COVID-19 așteptau, făcînd un tapaj infernal, să ajungă cît mai repede în Țară, aducînd cu ei virusul ucigaș. Mulți dintre aceștia se simțeau îndreptățiți să-i ceară socoteală președintelui Iohannis, ei fiind cei care i-au asigurat cîștigarea alegerilor din turul doi. Cum să-i uite președintele lor? În aceste clipe grele pentru ,,diaspora” românească, un mesaj puternic venea din vamă, emoționant și tranșant: ,,Iohannis, vino să ne scoți de aici! Iohannis, unde ești?”.

La Cotroceni, Guvernatorul Guberniei dîmbovițene privea absent la plasma din perete, rămînînd surd și mut la strigătul foștilor săi salvatori!

Ia uite – vin boierii sau sclavii?

Am urmărit cu toții balamucul de la Vama Nîdlac. Numai dacă priveai de la distanță și te edificai de îndată cu ce fel de oameni avem de-a face. Pentru a nu fi acuzat de nu mai știu ce ură de rasă sau de alte aspecte ale vreunei discriminări fictive, îmi permit să reproduc afirmațiile unui cunoscut sociolog, care tot mai mereu este invitatul televiziunilor, tocmai pentru faptul că acesta stăpînește în detaliu cunoașterea realității din comunitățile cu risc social. Este vorba de domnul Gelu Duminică. Iată ce declara, în 8 aprilie, unui ziarist bucureștean, printre altele: ,,Au rămas fără venituri și nu mai aveau de ce și de unde să plătească chirii prin țările europene. La fel au revenit hoții de buzunare sau cei cu alba-neagra. Europenii au intrat, pe rînd, în carantină și borfașii și-au cam pierdut obiectul muncii”.

Veridicitatea acestor afirmații a fost confirmată, după numai cîteva zile de la instalarea primelor grupări în locurile de carantinare, cînd, paralel cu distrugerea instalațiilor sanitare și electrice ale imobilelor de cazare, unii locatari au înaintat un set de pretenții total absurde, cum ar fi să li se asigure, pentru hrană, salam de Sibiu, somon, cîrnați de porc, suc de portocale!

Libera circulație este garantată de Constituție, dar depinde cum știm să utilizăm acest drept. Hotărîrea de a pleca pe alte meleaguri pentru a-ți face un rost în viață trebuie să fie luată în urma unui îndelung proces de conștiință și de analiză a perspectivei care ți se deschide în față. Mai ales dacă ai și o familie în spate, ceea ce dublează sau triplează responsabilitatea de a face un asemenea pas. La urma urmei, aceasta este o hotărîre personală, care nu atrage după sine responsabilitatea celorlalți români, decît numai în plan familial și, generalizat, în plan emoțional. Din această situație nu poate fi eliminat nici statul, cel care a generat degringolada populației României, prin distrugerea economiei autohtone, clădită cu mari constrîngeri de ordin material și social în anii de dinainte de 1989.

Dacă sîntem obligați să recunoaștem că de la această situație s-a declanșat drama actuală a migranților români aflați în căutare de lucru, nu trebuie să închidem ochii la dorul de aventură al unor conaționali, la lumea hazardată în care se aruncă orbește, fără a epuiza, în totalitate, posibilitățile pe care le oferă, astăzi, piața privată de la noi. Fuga după un salariu mai bun (dar mai puțin sigur) este preferată de unii conaționali, fără a cunoaște că nici în Occident nu aleargă cîinii cu covrigii în coadă! De pildă, în Germania, într-un reportaj publicat de televiziunea publică germană ZDF acum două luni, este prezentată viața grea a lucrătorilor est-europeni plătiți cu salariul minim în Germania. Plecînd de la exemple concrete, este analizată munca în regim de 10-12 ore, în diferite activități, reportajul reliefînd faptul că aproape 3.000.000 de rezidenți din Germania sînt nevoiți să accepte două sau mai multe locuri de muncă (bineînțeles, din cele pe care nu le preferă germanii), pentru a se putea întreține. De altfel, conform datelor Institutului German de Statistică cu privire la anul 2017, un număr considerabil (15,5 milioane) de locuitori ai Germaniei erau amenințați de sărăcie sau de izolare socială.

Problema care face diferența între muncitorii străini, analizați de ZDF, și ai noștri, este munca la negru. Statisticile spun că numai în Italia 600.000 de români lucrează la negru, ceea ce se traduce: astfel fără contracte de muncă, fără asigurări sociale, fără siguranța zilei de mîine (ca să nu mai punem la socoteală pe cei care nu se încadrează în nici o formă de muncă, adică cei care cerșesc sau fură!).

Nici în Spania situația nu este mai brează. În Madrid există o piață botezată chiar ,,Plaza los rumanos”, unde, zi de zi, românii așteaptă apariția vreunui antreprenor sau fermier în căutare de zilieri sau de salahori.

Aceasta e viață? Acesta este rezultatul mirajului lumii de dincolo de hotarele Patriei? Acestea să fie chipurile și modul de înjosire al unor conaționali, cînd, în Țară, avem nevoie stringentă de mînă de lucru în varii domenii de activitate, în unele asigurîndu-le și calificări gratuite la locul de muncă? Pînă la proba contrarie, se pare că răspunsul la această întrebare este afirmativ. Păcat! Mare păcat!

De la această indiferență față de Țară, față de Nația ta, de la această respingere a chemării pămîntului natal, să se fi născut atitudinea de frondă pe care au manifestat-o mulți din cei întorși de peste hotare de frica virusului? Pun această întrebare ca urmare a comunicării specialiștilor, conform cărora 90% dintre cazurile confirmate cu coronavirus sau aflate în carantină, provin din rîndul acestora. Comportamentul unora la întîlnirea cu Țara de origine a fost unul de sfidare a tot ce au întîlnit la frontieră: lipsa de respect pentru românii din Țară, sfidarea autorităților, minciuni că nu vin din focarele de infecție, din zonele roșii ale Europei. Să mai spunem că mulți dintre acești voiajori au perceput autoizolarea ca un prilej fericit de a se reîntîlni cu familia și cu prietenii la un grătar cu mititei!

Dacă, teoretic, președintele Klaus Iohannis ba îi cheamă pe români să vină acasă, ,,într-o țară normală”, ba îi povățuiește să rămînă în străinătate, Guvernul României îi alungă peste graniță, propunîndu-i ,,carne de tun” pentru cîmpiile și grădinile din vestul Europei. Într-un mod hoțesc, în plină pandemie de Coronavirus, cu acordul tacit al autorităților, mii de români din mai toate zonele Țării au fost îmbarcați în autocare, claie peste grămadă, transportați la aeroport, unde erau așteptați de aeronavele unor companii străine. Astfel, fără nici o măsură de prevenție medicală, încălcînd propriile Ordine Militare, Statul Român a dat drumul conaționalilor noștri spre infernul COVID-19, de unde de-abia veniseră, și de unde se vor întoarce iar cu virusul ucigaș în sînge...

(va urma)

GEO CIOLCAN