Dialog cu gîndul meu
  • 22-05-2023
  • 0 Comentarii
  • 261
  • 0

Motto: ,,Munții noștri aur poartă,/ Noi cerșim din poartă-n poartă”. OCTAVIAN GOGA

Într-o zi, pe vreme bună, s-a stîrnit o furtună. Calul meu verde cu copite de argint, biciuit de vînt, s-a rătăcit în labirint. Departe, în singurătate, simt clipirea lui din pleoape. Cu lacrima ce s-a prelins, am pecetluit un sfîrșit și un nou început.
Bîjbîind prin labirint să găsim o cărare, am zărit o lumînare. Crezînd că am dat, în sfîrșit, de ieșirea din labirint, am început să plîng cînd am văzut că aici nu-i decît un licurici. Calul verde cu copite de argint, care era VIAȚA mea, călătorește printre amintiri destrămate în spații de singurătate, iar eu am rămas să călătoresc cu propriul meu gînd.
Amîndoi stăm la sfat. El e pesimist. Îl întreb ce are.
- Mă dor toate, îmi răspunde. Ochii, inima, sufletul. Mă dor și picioarele cînd mă împiedic de realitate. O realitate pe care nu o cunosc, fiindcă nu reușesc să calculez dezastrul lumii. E un spectacol care se desfășoară între vis și realitate, viață și moarte, bogăție și sărăcie, sănătate și boală și, mai ales, între îngeri și demoni. Un amalgam în iureșul multicolor de speranțe ce poposesc cu dărnicie în fiecare.
- De ce vrei să pătrunzi dincolo de firesc?
- Pentru că sînt curios. Vreau să văd, să știu de ce Pămîntul înfrățit cu dumnezeirea e un amestec de puritate și de desfrîu, o goană după întuneric și lumină, în panorama îngustă a timpului care naște clipa pe care o trăim, clipa care ne dă totul și ne ia totul. Iar sfîrșitul e prea tragic și ireversibil. Lumea – o apă curgătoare – nu are decît două margini: VIAȚA și MOARTEA.
- De ce ești atît de îngrijorat de realitatea asta?
- Privește în jurul tău. Lumea e neliniștită, ies scîntei care aprind neîncrederea.
- În ce?, îl întreb pe gîndul meu.
- În ziua de mîine, care ne va găsi tot mai debusolați și mai săraci. E tot mai evidentă incapacitatea românilor de a-și folosi bogăția resurselor țării în propriul interes, de a găsi calea corectă, pe fondul actualelor dispute dintre pozițiile globaliste și suveraniste la nivel mondial, care au transformat problematica resurselor și a utilizării lor în principii ideologice. Astăzi, activismul tinde să se substituie politicii, vezi influența tot mai puternică a marilor corporații în sănătate, în exploatarea resurselor, în industria de armament, impunerea mișcării LGTBQ, a conceptelor despre ,,gen”, a schimbării structurii familiei așa cum s-a perpetuat ea de-a lungul secolelor și atîtea altele. Trăim vremuri grele. ,,Țara arde și baba se piaptănă”, spune un vechi proverb românesc. În lupta internă pentru înavuțire cu orice preț, asistăm la o politică pe cale să transforme în dezastru valorile morale, economia țării și esența democrației, adică a puterii poporului și a respectării drepturilor sale. Deciziile care se iau nu privesc soarta românilor, findcă aroganții de la putere, plini de bani, trăiesc într-o altă realitate, nu a omului de rînd. Jumătate din țară este plecată peste hotare pentru a sluji la străini, iar de la minus datorii externe, s-a ajuns ca imensele împrumuturi contractate în acești ultimi 33 de ani să trebuiască plătite de nepoții nepoților celor de azi. Trăim un timp al viselor spulberate, al minciunilor amăgitoare și al părinților umiliți și categorisiți ,,defavorizați”.
- Și speranța?
- Speranța? O închipuire.
... Amestec lumina cu umbrele vieții și aflu că nu am nimic, sau poate am totul. Adică VIAȚA. Bună sau rea, e a mea.
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite