Destinul
  • 26-06-2023
  • 0 Comentarii
  • 177
  • 0

Încă înainte de a ne fi născut, toți avem o soartă, care ne este hotărîtă, în mare mister, în Cer. Ursitoarele întind pe bolta cerească planetele și stelele și, ca să nu se plictisească, joacă cu ele ȘAH, pînă ați fac viața MAT. În conștiința colectivă, ,,soarta” e percepută ca fiind „ceea ce este predestinat în viețile noastre” și ea este bazată pe noțiunea că există o ordine naturală în Univers care nu poate fi schimbată, oricît de mult am încerca asta.
Pe de altă parte, se spune că DESTINUL se referă la evenimente predeterminate, și semnifică acel ceva ce poate fi în mod activ creat sau alterat. Din punct de vedere spiritual, destinul este conectat cu acea cale pe care noi o avem în viață. Cînd alegem să preluăm controlul și responsabilitatea pentru viața noastră, ne construim în mod activ destinul, în loc să ne trăim viețile în funcție de soartă.
Regimul horthyst care a ocupat Ardealul de Nord în cursul anilor ’40, a schimbat și Destinul familiei mele, pe care au dezmembrat-o, condamnîndu-l pe tata la închisoare pentru o vină pe care nu o avea. Mi-ar trebui o viață pentru a putea descrie ce a însemnat pentru noi ocuparea Ardealului de Nord de către regimul horthyst și cum destinul familiei mele a luat o altă turnură, eu însămi fiind obligată să-mi cîștig existența de la o vîrstă fragedă.
Destinul a hotărît pentru mine ce e rău și e bine, purtîndu-mă cu sine prin toată măreția firii. Mereu am privit lumea prin oglinda de cristal, convinsă că văd o imagine reală, cînd, de fapt, lumea-i convexă și concavă, putînd fi asemuită și cu un măr frumos, în interior găunos.
Singuri ne naștem, singuri trăim, singuri murim, cu cei din jur fiindu-ne comune doar singurătatea și moartea. Speriați de anii care vin și se duc, ne ascundem în cuib de cuc și zburăm din el spre un punct ce înseamnă ATÎT, fiecare avînd o cruce pe care singur și-o duce de la Răsărit la Asfințit.
În Forumul cel mai înalt din țară, aleșii se fac unii pe alții de ocară, vinovat fiind întotdeauna... cel sărac, căruia un leu în plus trebuie musai să-i fie de ajuns. Iar lui nu-i rămîne altceva decît să spere mereu în bunătatea lui Dumnezeu, dar care... unde este oare? Cînd, sărac fiind, primești un leu în plus, între timp, deja totul s-a scumpit, și ești mai amărît ca la început.
Tot nădăjduind, anii au trecut, tu ai îmbătrînit, iar alții au murit. De ani și ani, așa am trăit mereu: cu speranța în Dumnezeu, călătorind de la Răsărit pînă la Apus, neavînd nimic de spus. Și tot așa, pînă ce te-ai trezit dintr-odată... un DEFAVORIZAT.
De Nepieritorul Copac – DESTINUL – ne legăm visele și nevisele, speranța și nesperanța, tăcerea și netăcerea, resemnarea, răbdarea. Destinul se joacă cu noi de-a baba-oarba, iar cînd de pe ochi ne va cădea năframa, vom vedea atunci cît sîntem de mici și de neînsemnați, plutind pe o Corabie, ca niște damnați.
Dacă aș fi NOE
Al acestui veac,
Pe corabie aș lua un sac
Cu pîine și sare
Pentru a întinde o punte
Peste uraganul ce ne vinde.
Mai este mult pînă cînd
Înălțimile vor domina adîncimile
Pentru a putea întinde pe cer
Eșarfa de curcubeu...

De toate va avea grijă MARELE MISTER...
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite