Departe de a fi vreun apărător al președintelui Iohannis, nu pot să nu-mi amintesc că acum un an de zile îl criticam în paginile acestei reviste pentru vizitele sale inutile în America de Sud, unde a vizitat Brazilia, Chile și Argentina, semnînd totodată acorduri comerciale cu acestea. Mă întrebam atunci ce mare schimb comercial avem noi cu aceste țări, în condițiile în care noi nu mai producem de mult nimic, ci doar importăm.
Iată că pe data de 6 decembrie am primit răspuns întrebărilor mele pe care le credeam retorice. Atunci, Uniunea Europeană a semnat, cu mîna împărătesei Ursula, tratatul Mercosur cu țările Americii de Sud, pe care UE îl negocia cu acestea de mai bine de 25 de ani.
Probabil nu ați auzit despre acest tratat și despre importanța lui economică asupra noastră, pentru că televiziunile și site-urile de largă audiență din România erau și încă sînt ocupate în a-l demoniza pe Călin Georgescu, probabil pentru că le place țățăreala de buza șanțului mai mult decît lucrurile serioase.
Trebuie să vă spun dintru început că, așa cum scrie ziarul „Politico“, „Proiectul de tratat este detestat atît de fermierii francezi, cît și de activiștii de mediu. Acesta a fost respins de președintele Emmanuel Macron și opus premierului său Michel Barnier. Și toate partidele politice ale țării – de la stînga la extrema dreaptă – sînt împotrivă.
În teorie, există multe în tratatul Mercosur care ar trebui să le placă francezilor. Și totuși, acordul a fost încadrat ca un atac asupra industriei fragile a cărnii de vită a țării, un dezastru de mediu pentru pădurile Amazonului, precum și un sacrificiu al intereselor rurale franceze pentru producătorii germani de mașini.
În realitate, producătorii francezi de automobile, industriile de lux, serviciile financiare și chiar unii fermieri ar avea de cîștigat din eliminarea tarifelor la import de pînă la 35% de către Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Peste 400 de etichete europene de origine protejată ar fi, de asemenea, apli­cate pentru prima dată, ceea ce ar putea crește vînzările multor vinuri franceze, brînzeturi și șuncă de Bayonne. Europei i s-ar acorda un acces mai favorabil la sursele sud-americane de materiale rare, cum ar fi litiu, cupru și cobalt, de asemenea, care sînt necesare pentru tranziția la vehiculele electrice și alte ajustări pentru schimbările climatice. Și mai larg, semnarea celui mai mare acord de liber schimb al UE și crearea unei piețe în mare parte fără tarife de aproape 800 de milioane de oameni, ar oferi noi piețe pentru Europa într-un moment în care președintele ales al SUA, Donald Trump, amenință cu un tarif de 10% asupra mărfurilor UE“.
„În esență, tratatul este de fapt un pas important către ambiția lui Macron de a crea o «Europă strategică» capabilă să-și promoveze propriile interese globale împotriva SUA și Chinei“.
După cum ați înțeles e vorba de schimburi comerciale necesare pentru economia Uniunii Europene, care caută o modalitate de a ieși din groapa în care se află, după decuplarea germanilor, marea economie a Europei, de la gazul ieftin livrat de ruși. Astfel, Ursula, a găsit de cuviință să semneze pe „repede înainte“ un tratat comercial ce trena de un sfert de secol pentru a se folosi de o piață foarte mare unde să-și vîndă nemții mașinile și francezii produsele agricole. În schimb, noi ar trebui să importăm, din țările partenere, carne și produse agricole, despre care fermierii europeni spun că le vor ruina afacerile, deoarece nu respectă standardele de calitate ale UE, motiv pentru care se vor vinde cu prețuri mult mai mici ca ale lor.
„Politico“ susține că „Aceștia se opun, în special, la eliminarea sau reducerea tarifelor la 160.000 de tone metrice de carne de vită Mercosur, despre care spun că este produsă prin metode interzise în UE, precum utilizarea hormonilor artificiali de creștere. Bruxelles-ul, la rîndul său, observă că tratatul exclude în mod specific carnea de vită îmbunătățită cu hormoni, iar cota anuală de carne de vită pentru Mercosur reprezintă o mică parte din piața UE și mai puțin decît importurile Europei în prezent.
Cu toate acestea, atît fermierii francezi, cît și guvernul francez cred că nu există garanții suficiente că fermierii din Mercosur vor respecta regulile de import ale blocului și cer «clauze în oglindă» care ar impune efectiv standarde europene asupra întregii producții de carne din America de Sud. Și, în timp ce Macron și Barnier au încercat să exercite un fel de veto moral-istoric, spunînd că «nu își pot imagina» că cei de la Comisia Europeană vor continua cu un tratat atît de controversat împotriva dorințelor unui mare membru fondator, Franța, șefii de la Bruxelles speră că Comisia va face exact acest lucru înainte de summitul Mercosur din această săptămînă.
Într-adevăr, negocierea și semnarea tratatelor comerciale intră în competența Comisiei, dar orice acord trebuie ratificat de o majoritate calificată a țărilor membre, reprezentînd 65% din populația UE. Ar fi neobișnuit ca Bruxelles-ul să semneze un acord comercial despre care se teme că nu va fi ratificat, așa că, îndemnată de Germania și Spania, se pare că Comisia consideră că Franța nu are destui aliați pentru a bloca tratatul.
Chiar dacă Polonia, Italia, Austria, Țările de Jos și Irlanda și-au exprimat toate rezervele cu privire la tratat, calculul de la Bruxelles este că Parisul nu are încă sprijin pentru a preveni încheierea acordului”.
Aceasta este o poveste care exemplifica ciclul vicios, antidemocratic, care stă la baza dinamicii politice a UE. Este vorba despre procese de luare a deciziilor care înstrăinează alegătorii și conduc la guverne slăbite și discreditate. Este vorba despre Ursula von der Leyen care a reușit în sfîrșit să descopere unul dintre proiectele ei preferate, în timp ce îl înstrăinează pe unul dintre cei mai convinși susținători ai săi.
Totuși, cum de s-a hotărît, țarina Von der Leyen să semneze acest acord tocmai acum? De ce nu a făcut asta în primul ei mandat?
Ne spune site-ul britanic UnHerd: „În primul rînd, von der Leyen se află într-o poziție mult mai puternică astăzi decît în urmă cu un an. Pe atunci, ea avea deja ochii îndreptați spre un al doilea mandat la cîrma Comisiei și nu își permitea să-l înstrăineze pe unul dintre cei mai puternici lideri ai blocului, de al cărui sprijin avea nevoie pentru a fi realeasă. Dar această problemă nu mai există; von der Leyen nu mai trebuie să fie atît de preocupată de liniștirea statelor membre. Mai mult, noua Comisie sub von der Leyen este diferită de încarnarea sa anterioară: de data aceasta are loialiști în roluri strategice și a stabilit o rețea complicată de dependențe – cu alte cuvinte, și-a asigurat controlul complet asupra organismului executiv al UE. Faptul că se simte suficient de puternică pentru a respinge opoziția unuia dintre cele mai puternice state ale blocului indică ceea ce ar putea aduce următorii cinci ani.  Într-adevăr, simbolismul debarcării von der Leyen în America Latină pentru a finaliza acordul Mercosur, în timp ce Macron se ocupa de consecințele prăbușirii guvernului, nu a trecut neobservat în Franța. «Ursula von der Leyen nu ar fi putut alege un moment mai rău decît acesta. Este o mare greșeală să faci asta acum. Chiar dă impresia că profită de criza din Franța pentru a încerca să treacă înainte singură», a declarat Christophe Grudler, europarlamentar din partidul lui Macron”.
Pentru noi, nimic neobișnuit. Am și scris în „România Mare“, încă de cînd s-a reales astă vară și cu voturile românilor care au votat din obișnuință și ignoranță, partidele lor preferate neștiind că ele îi creează o susținere doamnei von der Layen, ale cărei proiecte degeaba le vor critica acum. De fapt, românii respectivi nici nu ar putea critica aceste proiecte fiindcă sînt absorbiți cu totul de poveștile cu legionari, ruși și alte bandiți care atentează la cuceririle revoluționare asupra poporului român (sau era „ale poporului român”?) din ultimii 35 de ani.
Ca să fac o mică pauză am să mă întreb: dacă domnul Iohannis știa de acum un an ce are de gînd să facă doamna von der Leyen, de ce nu s-a îngrijit să încurajeze producătorii români de produse cu nume de origine controlată cît și pe cei de mașini și echipamente, să-și mărească producția astfel încît să poată beneficia acum de prevederile acestui tratat? Poate fiindcă nici el nu a știut sau nu a fost sigur că se va realiza, sau fiindcă nu i-a păsat?
Oricum ar fi, pentru a produce efecte economice, scrie UnHerd, acordul mai are nevoie de aprobarea Consiliului European. Aceasta înseamnă că Franța are încă șansa de a bloca înțelegerea. Macron susține că acordul a rămas inacceptabil în forma sa actuală. „Vom continua să ne apărăm suveranitatea agricolă”, a spus el. Deși alte țări care s-au opus acordului includ Polonia, Austria, Irlanda și Țările de Jos, acest lucru îl lasă pe Macron cu mai puțin de cei 35% din populația UE necesară pentru a opri acordul.
Rețineți că Germania este ferm în favoarea acordului. Așadar, singura țară care ar putea înclina balanța este Italia. Surse din biroul lui Giorgia Meloni au spus că Italia nu va semna acordul comercial cu Mercosur decît dacă există garanții mai puternice pentru fermierii europeni; cu toate acestea, rămîne de văzut dacă guvernul italian, care este puternic divizat în această problemă, va continua cu adevărat.
Avînd în vedere situația fiscală precară a Italiei, Meloni este prea conștientă de faptul că nu își poate permite să înstrăineze sprijinul lui von der Leyen. Astfel, rezultatul cel mai probabil este acela că Comisia va adăuga un addendum la tratat cu anumite recomandări menite să minimizeze impactul acordului asupra sectorului agricol al blocului – permițînd astfel lui Meloni să semneze acordul.
Dar de ce este von der Leyen atît de dornică să semneze urgent înțelegerea? Scrie tot UnHerd. „Politica comercială a UE a devenit din ce în ce mai politizată și subordonată paradigmei democrație versus autoritarism, care vizează decuplarea de adversarii și concurenții oficiali ai Occidentului. Asta înseamnă Rusia, desigur, dar tot mai mult și China. În acest context, consolidarea legăturilor comerciale cu națiunile aliniate la valori reprezintă o încercare a UE de a reconcilia accentul pus pe liberalizarea comerțului cu adoptarea logicii noului război rece condus de SUA”.
După cum a spus von der Leyen despre acord: „Într-o lume din ce în ce mai conflictuală, demonstrăm că democrațiile se pot baza unele pe altele. Acest acord nu este doar o oportunitate economică, este o necesitate politică. Von der Leyen a omis cum îi servește și ca mijloc de a-și consolida poziția de arhitect principal al strategiei geopolitice a UE, în special în combaterea statelor membre care ar putea fi înclinate să urmeze căi independente. Alegerea lui Trump și așteptările privind o politică mai protecționistă a SUA au dat, fără îndoială, lui von der Leyen, precum și țărilor din Mercosur, un impuls suplimentar pentru a încheia acordul.
Există un ultim factor de luat în considerare. Din perspectiva Comisiei Europene, faptul că acordul Mercosur va dăuna producătorilor agricoli europeni prin creșterea importurilor mai ieftine este un compromis acceptabil, avînd în vedere faptul că va stimula exporturile industriale europene, cum ar fi mașinile. Acesta este și motivul pentru care Germania se numără printre principalii susținători ai acordului. Cu alte cuvinte, producția agricolă este tratată ca o monedă de schimb – un sector care merită abandonat în schimbul obținerii accesului la noi piețe”.
Dar există o problemă fundamentală cu această logică. Agricultura poate să nu „valorizeze” mult, dar oferă cel mai important produs din orice societate: hrana, elementul de bază al vieții. Nu are sens să sacrificăm securitatea alimentară și suveranitatea pe termen lung a Europei pentru cîștiguri economice pe termen scurt. Într-adevăr, întreaga dezbatere de „relocalizare” provine tocmai dintr-o conștientizare sporită a necesității de a evita dependențele periculoase de bunuri și materiale critice. Dar dacă acest lucru se aplică microcipurilor, cu siguranță se aplică – cu atît mai mult – alimentelor? Acest acord cu Mercosur este, în cele din urmă, un alt memento al faptului că încredințarea deciziilor critice unor instituții supranaționale neresponsabile, predispuse să fie capturate de interese puternice, nu este doar rău pentru democrație, ci și pentru suveranitatea pe termen lung a Europei în ansamblu.
Acest lucru demonstrează modul în care Comisia, aliniindu-și politicile la interesele anumitor state membre în timp ce le înstrăinează pe altele, este capabilă să schimbe echilibrul de putere între națiuni și să-și consolideze poziția de arbitru principal și intermediar de putere al UE. Cu toate acestea, prin exacerbarea diviziunilor dintre statele membre – și prin antagonizarea în continuare a fermierilor europeni – von der Leyen își asumă un risc considerabil, care ar putea alimenta tulburările sociale și politice de pe tot continentul. Și al doilea mandat al ei abia a început.
Așadar, e un tratat care susține interesele comerciale ale Germaniei în detrimentul celor economice agricole ale producătorilor importanți din UE. Noi nu prea avem ce profita de pe urma lui întrucît, așa cum spuneam, nu mai producem nimic, iar acolo unde avem producție ea este făcută tot de firme aparținînd țărilor din UE care își vor băga profiturile în buzunarele proprii. Cu alte cuvinte, tratatele semnate de domnul președinte Iohannis sînt profitabile lor nu nouă. Eu unul așa înțeleg.
Punctele importante ale acestui tratat ni le aduce în atenție același „Politico“, care ne prezintă faptul că doamna Ursula s-a asigurat că există un  „mecanism de reechilibrare”, care permite compensarea în cazul în care o parte constată că noile măsuri de politică anulează sau afectează beneficiile acordului comercial. Adică le-a impus americanilor să lupte pentru o mai largă cooperare posibilă a tuturor țărilor pentru a reduce emisiile globale de gaze cu efect de seră și pentru a se adapta la efectele negative ale schimbărilor climatice într-un mod care să nu amenințe producția de alimente.
Este o declarație cuprinzătoare – scrie ziarul european citat mai sus – care reflectă dorințele părții europene și, mai ales ale Franței, de a include preocupările climatice în acord – mai ales ținînd cont de amenințarea președintelui argentinian Javier Milei, formulată după cîștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump în SUA, de a se retrage din acordul de la Paris.
Este important că acordul permite suspendarea, parțială sau totală, a acordului comercial, dacă una dintre părți constată, pe o bază de fapt, că cealaltă a încălcat obligațiile esențiale din Acordul de la Paris. Formularea prevede „consultări urgente” cu privire la căutarea unei soluții convenite de comun acord și o perioadă de revizuire, înainte ca orice suspendare să intre în vigoare.
Cît privește exportul de mașini și echipamente din UE către țările Americii de Sud tarifele de import ale Mercosur pentru mașini vor dura între 18 și 30 de ani pentru a fi reduse la zero. Argentina și Brazilia, cele mai mari două economii din blocul Mercosur, vor avea niveluri tarifare mai mari decît Paraguay și Uruguay.
Vehiculele electrice și hibrizii vor avea tarifele scăzute, cu o primă reducere de 29% pe măsură ce acordul intră în vigoare. Asta înseamnă, de exemplu, că Argentina și Brazilia vor percepe doar 25% pentru vehiculele electrice și hibrid europene. Tarifele vor scădea apoi la 5% după 15 ani și în cele din urmă la zero după 18 ani. Mașinile pe bază de hidrogen nu vor beneficia deprima reducere a tarifelor Mercosur pînă la șase ani de la încheierea acordului. Apoi, durează 20 de ani pentru a ajunge la zero. „În cele din urmă, mașinile pe benzină vor fi în continuare tarifate pînă în al 29-lea an de la aplicarea acordului. În primii șase ani, nu există nicio reducere. Avînd în vedere electrificarea sectorului transporturilor, această eliminare mai lentă este menită să favorizeze mașinile care nu funcționează cu combustibili fosili”.
Așadar, progresiștii doamnei von der Leyen continuă cu ideea lor fixă privind mașinile electrice și Green Deal-ul pe care l-au gîndit și-l aplică prost în continuare. A făcut treaba asta ca să asigure o sursă de materii prime cum ar fi nichel, cupru, aluminiu, materii prime, oțel, germaniu sau galiu, pe care în condițiile ascuțirii luptei economice nu mai are de unde să le procure.
E un tratat important pentru UE, care însă nu văd ce mari beneficii ne aduce nouă și agriculturii europene pe care împărăteasa de la Bruxelles caută cu orice preț s-o scoată din joc, adîncind dependența noastră de mîncarea venită din alte părți. Probabil se gîndește că în caz de nevoie, cînd furnizorii nu ne vor mai trimite mîncare, o să roadă cabluri și mașini făcute în Germania sau o să mănînce mîncare la tub asemenea cosmonauților. E un tratat care pare bun pe hîrtie. În practică, părerea mea e că bagă Europa și mai tare în necaz pe termen lung și provoacă scindări la nivel politic și social între statele membre pe sistemul stalinian „divide et impera”.
Mi-ar fi plăcut să văd niște dezbateri pe tema tratatului la nivel de televiziuni, susținute de profesioniști care știu ce vorbesc ca să știm și noi cum stau lucrurile, dar, din păcate, ai noștri se ocupă de legionari, de Călin Georgescu și de ruși, de parcă asta ar fi problema cea mai arzătoare în momentul de față. O să vedem dacă tratatul va fi ratificat sau nu de Comisia Europeană și o să vă țin la curent cu evoluția chestiunii.

IOAN TEODOR