Despre costumele poeților
  • 17-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 257
  • 0

Unul din subiectele cele mai spectaculoase ale discuțiilor ce-l antrenau pe G. Călinescu – scria criticul literar și autor de monografii Emil Manu (1922-2005) într-un eseu pe această temă, publicat în 1978 – era bizareria de geniu a scriitorilor, comportarea ieșită din comun, insolitul vestimentar sau chiar ciudățeniile domestice. El însuși, susține autorul, cultiva anumite insolitudini pe care mulți dintre cei din jurul său nu le-au înțeles.

Ideea de la care pornește E. Manu în compunerea acestui eseu este că, insolite sau bizare, costumele poeților rămîn în biografie, opera intră în eternitate, iar amintirea costumelor sau a caselor devine o anexă, o consecință memorială a operei.

Merită să reproducem în continuare cîteva din argumentele autorului în acest sens.

* ,,Îmi amintesc o vizită la Castelul Iulia Hașdeu, ocazie în care G. Călinescu elogia bizareria amfitrionului spiritual ca pe-o mitologie necesară fixării în istorie a scriitorului, neopozabilă operei sale cu mesaj rațional și social. Mitologia singurătății sau poate a însingurării, cu consecințe arhitectonice – în cazul castelului haședeian – nu afecta cu nimic ideile din Răzvan și Vidra și nici descoperirile sale epocale din domeniul filologiei. Cine ar amesteca miturile biografiei cu opera unui scriitor ar face o confuzie de planuri. După unii, nu e exclusă nici reverberația insolitului biografic în opera literară. Dar nu se poate face din aceasta o regulă”.

* ,,Epoca romantismului a adus nu numai o literatură insolită, ci și o recuzită insolită pe plan vestimentar. La fel simbolismul sau chiar alte curente și grupări mai moderne, care au adus o anumită ținută, atrăgînd atenția prin anumite caracteristici de gardorobă, prin anumite regii. Sînt de amintit aici fularele simboliștilor, lavalierele neoromanticilor”.

* ,,Alexandru Macedonski a fost un personaj cervantesc al literaturii române, un ciudat ideator de mobilier și decorații interioare, un inventator de strămoși nobili (ca și Hașdeu), cultivînd o heraldică domestică și o mitologie a eului său. Dar toate acestea n-au forțat cu nimic opera sa cu implicații proproletariene, n-au modificat anti­dinastismul său și n-au alterat dragostea stenică pentru poezie”.

* ,,Opera lui Mateiu I. Caragiale nu ni se pare azi cu nimic mai bizară sau mai lipsită de contemporaneitate pentru faptul că autorul ei cultiva inactualitatea heraldică sau heral­descă”.

* ,,Cine și-l amintește pe Pallady traversînd străzile Bucureștilor, în costumul său voit desuet, fixat la o anumită modă pariziană, oprind cu gestică de inchizitor mașinile sau trăsurile, își dă seama că omul poate fi decupat ușor din fresca temporală a istoriei, dar opera rămîne în evoluția acestei istorii. Tablourile lui Pallady nu suferă din cauza vestimentației omului care le-a dat viață. Ele sînt și rămîn mereu moderniste, pe cînd costumul pictorului, vetust”.

* ,,Fularele divers colorate, ochelarii cu ramă groasă, lavaliera sau pălăria cu boruri largi cu care Ion Minulescu străbătea Calea Vlictoriei, atrăgînd atenția purtătorilor de alte veșminte, făceau chiar servicii operei sale, demonstrîndu-i simbolurile și simbolismul. Aceeași costumație la Alexandru Teodor Stamatiad nu mai spunea nimic și mai ales nu mai spune azi nimic”.

* ,,Ne vom aminti cîndva obiectiv de boema lui Tudor George și de barba lui Leonid Dimov, de patina vestimentară bine regizată a lui Romulus Vulpescu, așa cum ne amintim de ținuta stilizată englezește a lui Miron Radu Paraschivescu. Vom face sau nu trimiteri la operă, important e faptul că vestimentația nu e nocivă pentru operă, și talentul sau originalitatea nu descind din costum”.

* ,,Mesajul unei opere, ideile unei creații artistice, nu se impun prin caracteristici și conjuncturi biografice. (Petru Vintilă și-a prezentat un volum de debut, de versuri, așezat într-o vitrină în Timișoara, dar s-a impus tîrziu prin cărți pe care i le-au prezentat criticii)”.

* ,,Un poet cu o garderobă ciudată poate să scrie poeme politice de cea mai mare valoare estetică, și un poet cu o comportare vestimentară uniformă (în salopetă) poate să comită erori”.

* ,,Nu vestmintele, nu ciudățeniile estetice (G. Călinescu ne-a primit odată în pantaloni scurți de ziua lui, obligîndu-ne să venim cu haine negre și cravată) ci lecturile, ideile, gîndurile lui de autor au consecințe în operă”.

* ,,Desigiur, un mare poet nu-și permite să devină un măscărici, nu poate apela în mod deliberat la insolitudini retrograde sau minore, el are oricînd gustul bizareriei de calitate. Știm că pe Paul Cézanne copiii din Aix-en-Provence îl socoteau nebun și-l arătau cu degetul, pentru că nu era ca toți oamenii. Strănepoții acelor copii îi admiră cu venerație opera în muzee și nu-i mai deranjează, ci chiar îi încîntă bizareria costumului”.

Concluzie: ,,Dincolo de o anumită opacitate a mediului, ciudățeniile extraartistice ale creatorilor – ciudățenii ce nu afectează morala socială – nu sînt și nu devin izvoare ale operelor”.

R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite