
- 17-12-2020
- 0 Comentarii
- 257
- 0
Unul din subiectele cele mai spectaculoase ale discuțiilor
ce-l antrenau pe G. Călinescu – scria criticul literar și autor de monografii Emil
Manu (1922-2005) într-un eseu pe această temă, publicat în 1978 – era
bizareria de geniu a scriitorilor, comportarea ieșită din comun, insolitul
vestimentar sau chiar ciudățeniile domestice. El însuși, susține autorul,
cultiva anumite insolitudini pe care mulți dintre cei din jurul său nu le-au
înțeles.
Ideea de la care pornește E. Manu în compunerea acestui eseu
este că, insolite sau bizare, costumele poeților rămîn în biografie, opera
intră în eternitate, iar amintirea costumelor sau a caselor devine o anexă, o
consecință memorială a operei.
Merită să reproducem în continuare cîteva din argumentele
autorului în acest sens.
* ,,Îmi amintesc o vizită la Castelul Iulia Hașdeu, ocazie în
care G. Călinescu elogia bizareria amfitrionului spiritual ca pe-o mitologie
necesară fixării în istorie a scriitorului, neopozabilă operei sale cu mesaj
rațional și social. Mitologia singurătății sau poate a însingurării, cu
consecințe arhitectonice – în cazul castelului haședeian – nu afecta cu nimic
ideile din Răzvan și Vidra și nici descoperirile sale epocale din domeniul
filologiei. Cine ar amesteca miturile biografiei cu opera unui scriitor ar face
o confuzie de planuri. După unii, nu e exclusă nici reverberația insolitului
biografic în opera literară. Dar nu se poate face din aceasta o regulă”.
* ,,Epoca romantismului a adus nu numai o literatură
insolită, ci și o recuzită insolită pe plan vestimentar. La fel simbolismul sau
chiar alte curente și grupări mai moderne, care au adus o anumită ținută,
atrăgînd atenția prin anumite caracteristici de gardorobă, prin anumite regii.
Sînt de amintit aici fularele simboliștilor, lavalierele neoromanticilor”.
* ,,Alexandru Macedonski a fost un personaj cervantesc
al literaturii române, un ciudat ideator de mobilier și decorații interioare,
un inventator de strămoși nobili (ca și Hașdeu), cultivînd o heraldică
domestică și o mitologie a eului său. Dar toate acestea n-au forțat cu nimic
opera sa cu implicații proproletariene, n-au modificat antidinastismul său și
n-au alterat dragostea stenică pentru poezie”.
* ,,Opera lui Mateiu I. Caragiale nu ni se pare azi cu
nimic mai bizară sau mai lipsită de contemporaneitate pentru faptul că autorul
ei cultiva inactualitatea heraldică sau heraldescă”.
* ,,Cine și-l amintește pe Pallady traversînd străzile
Bucureștilor, în costumul său voit desuet, fixat la o anumită modă pariziană,
oprind cu gestică de inchizitor mașinile sau trăsurile, își dă seama că omul
poate fi decupat ușor din fresca temporală a istoriei, dar opera rămîne în evoluția
acestei istorii. Tablourile lui Pallady nu suferă din cauza vestimentației
omului care le-a dat viață. Ele sînt și rămîn mereu moderniste, pe cînd
costumul pictorului, vetust”.
* ,,Fularele divers colorate, ochelarii cu ramă groasă,
lavaliera sau pălăria cu boruri largi cu care Ion Minulescu străbătea
Calea Vlictoriei, atrăgînd atenția purtătorilor de alte veșminte, făceau chiar
servicii operei sale, demonstrîndu-i simbolurile și simbolismul. Aceeași
costumație la Alexandru Teodor Stamatiad nu mai spunea nimic și mai ales
nu mai spune azi nimic”.
* ,,Ne vom aminti cîndva obiectiv de boema lui Tudor
George și de barba lui Leonid Dimov, de patina vestimentară bine
regizată a lui Romulus Vulpescu, așa cum ne amintim de ținuta stilizată
englezește a lui Miron Radu Paraschivescu. Vom face sau nu trimiteri la
operă, important e faptul că vestimentația nu e nocivă pentru operă, și
talentul sau originalitatea nu descind din costum”.
* ,,Mesajul unei opere, ideile unei creații artistice, nu se
impun prin caracteristici și conjuncturi biografice. (Petru Vintilă și-a
prezentat un volum de debut, de versuri, așezat într-o vitrină în Timișoara,
dar s-a impus tîrziu prin cărți pe care i le-au prezentat criticii)”.
* ,,Un poet cu o garderobă ciudată poate să scrie poeme
politice de cea mai mare valoare estetică, și un poet cu o comportare
vestimentară uniformă (în salopetă) poate să comită erori”.
* ,,Nu vestmintele, nu ciudățeniile estetice (G. Călinescu
ne-a primit odată în pantaloni scurți de ziua lui, obligîndu-ne să venim cu
haine negre și cravată) ci lecturile, ideile, gîndurile lui de autor au
consecințe în operă”.
* ,,Desigiur, un mare poet nu-și permite să devină un
măscărici, nu poate apela în mod deliberat la insolitudini retrograde sau
minore, el are oricînd gustul bizareriei de calitate. Știm că pe Paul
Cézanne copiii din Aix-en-Provence îl socoteau nebun și-l arătau cu
degetul, pentru că nu era ca toți oamenii. Strănepoții acelor copii îi admiră
cu venerație opera în muzee și nu-i mai deranjează, ci chiar îi încîntă
bizareria costumului”.
Concluzie: ,,Dincolo de o anumită opacitate a
mediului, ciudățeniile extraartistice ale creatorilor – ciudățenii ce nu
afectează morala socială – nu sînt și nu devin izvoare ale operelor”.
R.M.
-2.8 C