...Despre Crăciun
  • 23-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 98
  • 2

Cum a ajuns Crăciunul sărbătoarea brazilor împodobiţi, a cadourilor, a lui Moş Crăciun? Pentru a răspunde acestor întrebări este necesară o întoarcere în timp, în Secolul al XVII-lea, în Olanda, unde găsim un tablou care înfăţişează sărbătoarea Sfîntului Nicolae, arhetipul lui Moş Crăciun. Acesta este descendent al spiritelor şi spiridușilor care însoţeau cortegiul lui Hellequin, vînătorul sălbatic care răpea copii și conducea cortegiile morţii în nopţile de iarnă. Sfîntul Nicolae a transmigrat probabil în America, pe navele olandezilor şi ale populaţiilor nordice, care au găsit acolo o altă patrie, mai primitoare, între Secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Totusi, reapariţia sa în hainele colorate în roşu ale bătrînului cu barbă, cu glugă şi coş cu daruri, nu este de dată atît de recentă.

Roșul şi albul, culorile canonice ale lui Moş Crăciun

Trecerea de la zeitate protectoare a New York-ului (fiecare simbol are întotdeauna o origine locală, chiar și atunci cînd devine ulterior o referință globală) la erou american i se datorează scriitorului Washington Irving, cel care publica, în 1809, „Istoria oraşului New York povestită de Dietrich Knickerboker”, care impune personajul Santa Claus.

În 1823, altă creaţie literară, de data aceasta o poezie, „A visit from St. Nicholas”, scrisă de Clement Clarke Moore, se bucură imediat de o popularitate atît de mare, încît este învăţată pe de rost de americani. Micul poem este cel care a iniţiat ilustrările grafice ale lui Santa Claus, care au pătruns treptat în toate casele. Au apărut pe rînd cizmele, vestonul îmblănit, apoi ciorapii albi, pălăria de vînător şi pipa albă. În prima poezie a lui Moore nu era specificat obiceiul sărbătoririi Sfîntului Nicolae la 24 decembrie. Istoria Crăciunului și a simbolurilor sale este însă legată de un alt eveniment din epoca modernă: afirmarea vieții private şi creşterea rolului economic și social al familiei burgheze. Crăciunul, sărbătoarea copiilor, este sărbătoarea darurilor și, deci, a carităţii. Cel care a consfintit această mentalitate este tot un scriitor, Charles Dickens, care în 1843 a publicat celebrul „Cîntec de Crăciun”, de multe ori ilustrat de cinematografie și desenele animate. De-abia ulterior devine un obicei, iar în 1865 o mare parte din statele americane impun prin lege această sărbătoare.

Fragmentele de legendă care sînt si astăzi povestite copiilor se completează treptat cu fabrica de jucării, casa de iarnă a Moşului, sacul din pînză castaniu, coborîrea Moşului prin hornul căminului. Ilustratorii i-au îmbogățit figura lui Moş Crăciun cu noi referinţe, topografii şi obiceiuri.

La sfîrşitul anilor ’20, Santa Claus devine pentru toţi încarnarea generozităţii naţionale şi un mijloc de promovare comercială fără precedent. În 1930, compania Coca-Cola, care doreşte să îşi extindă piaţa adresîndu-se celor tineri și foarte tineri, solicită folosirea lui Santa Claus pentru publicitate. În acest fel, roșul şi albul de pe eticheta Coca-Cola devin culorile canonice ale lui Moş Crăciun.

Spiriduşii nu au fost mereu prietenii Moşului

Cîndva, spiriduşii furau cadourile de sub brad, nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche conform căreia gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şi urîţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite atunci cînd nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspîndită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă, aşteptau daruri decît să le facă. Abia pe la mijlocul Secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prieteni ai lui Moş Crăciun.

Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că există 13 spiriduşi, alţii sînt convinşi că este vorba de nouă, alţii şase. Dar unde locuiesc?

Cum au apărut renii şi casa din Laponia?

Într-o vreme se credea că Moş Crăciun şi spiriduşii săi se simt foarte bine în casa lor de la Polul Nord. În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”) în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrîn şi blînd, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. În 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o hartă a lumii şi urmărind călătoria Moşului de la Polul Nord în Statele Unite, deci se presupunea că acolo, în îndepărtatul nord, locuieşte bătrînul cel bun. Dar în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale. În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Azi pare aproape sigur că Moş Crăciun şi cei 11 spiriduşi ai lui stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă al satului lui Moş Crăciun.

Cum reuşeşte acesta să se mişte atît de repede, într-o noapte, din Laponia pînă în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Cînd Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.

Prima felicitare de Crăciun tipărită din lume

Prima felicitare de Crăciun tipărită din lume, datînd din 1843, a fost expusă la Muzeul Charles Dickens din Londra. Felicitarea colorată manual, care avea preţul de un şiling, a stat la baza unei tradiţii la nivel global. Concepută de Henry Cole şi ilustrată de John Callcott Horsley, felicitarea a fost scoasă pe piaţă în acelaşi an în care Dickens a publicat „Colind de Crăciun/ A Christmas Carol”. Felicitarea prezintă o familie adunată în jurul unei mese, savurînd un pahar de vin, şi mesajul „Crăciun fericit şi un An Nou fericit ţie!”. Din cele 1.000 de exemplare tipărite, doar 21 au supravieţuit, iar cea expusă la muzeul londonez a fost împrumutată de un comerciant de cărţi din San Francisco. Şpaltul original pentru felicitare este şi el expus în muzeu.

Cole a jucat un rol important în înfiinţarea sistemului poştal Penny Post în 1840 şi în conceperea primei felicitări de Crăciun. În prezent, miliarde de felicitări sînt vîndute anual în lume.

Unul dintre cele mai cunoscute colinde din lume, „Jingle Bells”, nu a fost scris pentru Crăciun

Născut în 1822, compozitorul James Lord Pierpont a compus muzica şi a scris versurile pentru versiunea de bază a colindului. Sora sa mai mare, Juliet, s-a căsătorit cu milionarul Junius Spencer Morgan, iar fiul lor cel mare, John Pierpont Morgan, şi-a urmat tatăl în afacerile bancare, devenind unul dintre cei mai puternici bancheri din Epoca de Aur. Compozitorul colindului ,,Jingle Bells” era fiul lui John Pierpont. În 1857, cînd a fost lansat prima dată colindul de către o casă de producţie din Boston, melodia avea titlul ,,One Horse Open Sleigh”. Doi ani mai tîrziu, numele a fost schimbat în ,,Jingle Bells”. În suburbiile din Medford au apărut zvonuri conform cărora faimosul colind ar fi apărut în timp ce Pierpont bea în taverna Simpson în 1850, la un an după ce tatăl său a preluat o biserică uniariană. Pierpont a scris cîntecul în vara lui 1857, în timp ce se afla în Boston. Unii istorici susţin că melodia era cîntată în timpul slujbei de Ziua Recunoştinţei. Este de menționat și faptul că acest colindul a fost prima melodie redată în spaţiu, astfel că, cu 9 zile înainte de Crăciunul din 1965, doi astronauţi de la bordul Gemini 6 au transmis către Turnul de Control: ,,Avem un obiect care pare a un satelit care merge din nord spre sud  într-o orbită polară”. Raportul a fost întrerupt de sunetul ,,Jingle Bells”.

Ce-şi doreau copiii de la Moş Crăciun în urmă cu 80 de ani

Copiii anilor ’20- ’30 aşteptau Crăciunul cu nerăbdare, cu emoţie şi speranţă, îi scriau scrisori lui Moş Crăciun, care aducea, pe lîngă daruri, şi bradul împodobit, erau încurajaţi să îi ajute pe cei nevoiaşi, mergeau cu Steaua şi vesteau naşterea lui Christos, apoi cu Pluguşorul şi cu Sorcova. Marile bucurii ale celor mici erau şi în acele vremuri dulciurile şi jucăriile. Acestea erau cadourile pe care şi le doreau şi sub brad sau sub pernă, acolo unde nu exista un pom împodobit. Cei mai norocoşi primeau şi îmbrăcămite: „haine şi cu căciuliţe, platonaşe, pantofiori, chiar şi ghete”. Copiii îşi doreau şi cărţi şi se pare că le preferau pe cele „frumoase şi cu poze”.

Cu cîteva zile înainte de Crăciun, copiii visau la cloşti şi cocoşi de ciocolată, măgăruşi sau fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale. Băieţii îşi imaginau cum se vor juca cu caii de lemn sau de pîslă, cu trîmbiţile vopsite cu roşu, cu o armată de pitici, soldaţi de plumb şi tunuri, argintate săbioare şi armonici mici ori trompete sau jucării mecanice. Fetiţele se îmbujorau cu gîndul la păpuşelele de cristal sau la cele puse-n cutiuţe ori la jucăriile de pluş cu care vor juca. Cadourile de Crăciun nu erau singurele pe care le primeau. Revistele vremii consemnează preferinţa copiilor pentru soldaţi, biciclete, aparate de fotografiat sau ceasornice de buzunar. Cărţile erau considerate unul dintre cele mai potrivite cadouri pentru cei mici. „Cel mai frumos şi nimerit dar de Crăciun nu poate fi decît o carte!”.

La fel ca şi acum, comercianţii nu puteau rata momentul sărbătorilor de iarnă pentru a-şi creşte vînzările, numai că invitaţia de a cumpăra se făcea pe alt ton. „Copii buni şi sili­tori! Rugaţi pe părinţii voştri ca la Sfintele Sărbători şi Anul Nou să vă cumpere un ceasornic de mînă brăţară sau de buzunar eftin şi frumos, de la Ceasornicăria PAX din Calea Griviţei unde se găsesc şi instrumente muzicale”. Această reclamă apărea în numărul special de Crăciun din 1926 al unei reviste pentru copii.

 

RRM

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite