Folosesc acest termen mai puțin contondent decît altele, ca să vorbesc din nou despre Măria Sa, Ursula, jupîneasa noastră, a tuturor. Desigur, vor fi unii care se vor întreba „cum a ajuns asta acolo?”  și eu le voi răspunde: prin votul în doi peri de la europarlamentare, prin ignoranța, nepăsarea și dezinteresul (și al) romînilor pentru politica europeană, cumulate cu votul în cunoștință de cauză al comuniștilor din Europa, care văd în Ursula pe noul Stalin, căruia i se închină pînă la pămînt.
Ia să vedeți ce ne pregătește „Coana Mare” din capul Uniunii pentru urmă­torii ani. Eu sînt foarte curios ce vor mai spune cei care pînă acum erau cu drepturile omului, cu democrația etc., etc., cînd vor vedea abuzurile nemai­pomenite ale individei ăsteia.
Citez din unherd.com: „Uniunea Europeană este pe cale să intre în cea mai neagră perioadă din istoria sa tulbure. În cîteva săptămîni, noua Comisie Europeană a Ursulei von der Leyen va prelua oficial mandatul, moment în care va avea control aproape neîngrădit asupra politicii blocului“.
„Cînd von der Leyen a prezentat luna trecută structura organizatorică a noii Comisii, chiar și mass-media de tip mainstream, prietenoasă cu Bruxelles-ul, a fost forțată să admită că ceea ce a făcut ea nu a fost decît o lovitură de stat. Prin plasarea loialiștilor în roluri strategice, marginalizarea criticilor ei și stabilirea unei rețele complicate de dependențe și îndatoriri suprapuse care împiedică orice individ să cîștige o influență excesivă, președintele Comisiei a pregătit terenul pentru o «acapare de putere» supranațională fără precedent, care va centraliza și mai mult autoritatea la Bruxelles – în special în mîinile lui von der Leyen.
Ea este ocupată să transforme Comisia dintr-un «organism colegial într-un birou prezidențial», a menționat Alberto Alemanno, profesor de drept al UE la HEC Paris. Dar acesta este punctul culminant al unui proces de lungă durată. Comisia și-a extins pe furiș competențele de mult timp, evoluînd de la un simplu corp tehnic la un actor politic, rezultînd un transfer major de suveranitate de la nivel național la nivel supranațional în detrimentul controlului democratic și al responsabilității. Dar această tendință este acum dusă la un nivel cu totul nou.
Luați în considerare politica externă a blocului și, în special, politica sa de apărare și securitate. A trecut relativ neobservat faptul că von der Leyen a folosit criza din Ucraina pentru a impulsiona o extindere a puterilor executive de sus în jos ale Comisiei, ceea ce duce la o supranaționalizare de facto a politicii externe a UE (în ciuda faptului că Comisia nu are competențe oficiale asupra acestor chestiuni), asigurînd în același timp alinierea blocului la (sau, mai bine zis, subordonarea) strategia SUA-NATO. «Comisia evoluează de la un organism tehnic la un actor politic plin de vervă».
Un aspect al acestei mișcări a fost numirea în roluri cheie de apărare și politică externă a reprezentanților statelor baltice (populație totală: ceva mai mult de 6 milioane), care acum au fost ridicate în ranguri pentru că împărtășesc poziția lui von der Leyen față de Rusia. O figură deosebit de importantă este Andrius Kubilius, fostul prim-ministru al Lituaniei, care, dacă va fi confirmat, va prelua rolul primului comisar al UE pentru apărare. Kubilius, cunoscut pentru legăturile sale strînse cu ONG-urile și grupurile de reflecție finanțate de SUA, va fi responsabil pentru industria europeană de apărare și este de așteptat să facă eforturi pentru o mai bună integrare a producției militare-industriale. În plus, Kubilius a făcut parte din consiliul consultativ al Institutului Republican Internațional și este un fost membru al Inițiativei EuroGrowth a Consiliului Atlantic – două organizații atlantiste al căror obiectiv principal este promovarea intereselor corporative și geopolitice ale SUA în întreaga lume.
Numirea lui Kubilius vine alături de cea a Kajei Kallas, fost prim-ministru al Estoniei, în rolul de șef al politicii externe și de securitate europene; din Finlanda, Henna Virkkunen în rolul de vicepreședinte executiv și comisar pentru tehnologie; și din Letonia, a lui Valdis Dombrovskis, comisarul pentru economie și productivitate.
Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că Consiliul Atlantic, care s-a remarcat prin abordarea conflictului Rusia-Ucraina, a salutat formarea acestei echipe baltice, ca pe un semnal că UE consideră că Rusia este «amenințarea sa principală» și că blocul va rămîne în pas cu America în ceea ce privește Ucraina și alte probleme geopolitice cheie, cum ar fi China.
Pe lîngă remodelarea politicii externe a UE, von der Leyen încearcă, de asemenea, să centralizeze procesul bugetar al Uniunii – o mișcare care i-ar consolida și mai mult puterea. În sistemul actual, aproximativ două treimi din fondurile structurale ale UE sînt acoperite de politica regională sau de coeziune socială a blocului, prin care banii sînt dați direct regiunilor și în mare parte gestionați de acestea, pentru implementarea proiectelor aprobate de UE. Dar von der Leyen plănuiește acum să răstoarne radical sistemul.
Noul plan bugetar pentru perioada 2028-2034 propune crearea unei singure puteri naționale pentru fiecare stat membru, care va determina cheltuielile în sectoare diverse, de la subvenții agricole la locuințe sociale. Conform modelului propus de von der Leyen, banii nu ar mai fi dați organismelor locale, ci guvernelor naționale, condiționat – și acest lucru este esențial – de implementarea reformelor dictate de Bruxelles.  Acest lucru ar crea în esență un sistem instituționalizat de șantaj financiar, oferind Comisiei un instrument puternic de a face presiuni asupra țărilor să se conformeze agendei UE prin reținere sau stingerea fondurilor în caz de nerespectare. Criticii susțin, de asemenea, că aceasta este o cortină de fum pentru a reduce programele existente și a redirecționa bani către noi priorități, cum ar fi apărarea și dezvoltarea industrială. În plus, planul prevede un grup de coordonare ad-hoc care se va ocupa de procesul bugetar. Acest grup o include pe von der Leyen, departamentul de buget și Secretariatul General, care funcționează sub autoritatea directă a președintelui și va transfera puterea din regiunile care au adesea o înclinație politică mai conservatoare, și din alte departamente ale Comisiei, în mîinile lui von der Leyen.
Abordarea din ce în ce mai autoritară a președintelui a fost evidentă în timpul unei confruntări la Parlamentul European cu Viktor Orbán, cînd von der Leyen a încălcat protocolul diplomatic pentru a lansa un atac usturător asupra primului-ministru ungar. Ea l-a criticat pe Orbán pentru menținerea relațiilor diplomatice și economice cu Rusia, numindu-l «un risc de securitate pentru toată lumea», și a criticat implicit inițiativele lui de a încerca să negocieze un acord de pace cu Vladimir Putin. Orbán a respins acuzele, afirmînd eșecul catastrofal al strategiei UE pentru Ucraina și argumentînd că Comisia Europeană ar trebui să fie «neutră» și un «gardian al tratatelor», și că von der Leyen acționează în schimb într-o manieră politică neadecvată. «Europa nu este la Bruxelles, nici la Strasbourg», a spus Orbán. «Europa este la Roma, Berlin, Praga, Budapesta, Viena, Paris. Este o alianță a statelor naționale». În termeni concreți, Orbán are, desigur, dreptate: națiunile europene și popoarele lor sînt depozitarii capitalului cultural, civilizațional și, îndrăznesc să spun, spiritual al Europei. Într-un sens fundamental, ele sînt Europa. Dar adevărul este că UE a încetat să mai fie «o alianță a statelor naționale» cu mult timp în urmă.
În ultimii 15 ani, Comisia a exploatat criza Europei pentru a-și spori în mod radical influența asupra domeniilor de competență care anterior erau considerate a fi rezervate guvernelor naționale – de la bugetele financiare și politica de sănătate pînă la afaceri externe și apărare. Drept urmare, UE, prin intermediul Comisiei, a devenit efectiv o putere suverană cvasi-dictatorială, cu autoritatea de a-și impune agenda statelor membre și cetățenilor acestora, indiferent de aspirațiile lor democratice. Această «lovitură de stat» a atins noi cote sub prima președinție a Ursulei von der Leyen (2019-2024), ca răspuns la crizele Covid-19 și din Ucraina – și este acum pe punctul de a fi instituționalizată cu al doilea mandat.
În multe privințe, sentimentul este că UE a intrat definitiv în stadiul ei tîrziu-sovietic. Confruntate cu prăbușirea societății și economice a blocului, escaladarea crizelor geopolitice, prăbușirea legiti­mității democratice și creșterea revoltelor «populiste», elitele politico-economice ale Europei au ales să declare război total la ceea ce a mai rămas din democrație și suveranități naționale.
Șuruburile regimului tehno-autoritar al UE sînt înșurubate din ce în ce mai strîns. Pentru o licărire de speranță, ne-am putea întoarce la istoria Uniunii Sovietice însăși: în urmă cu 30 de ani, reacțiile autoritare la criza sistemului sovietic pur și simplu au accelerat decesul regimului. Se va dovedi același lucru și pentru UE?”.
Sper ca Uniunea Europeană să nu se desființeze ca URSS-ul, ci doar să revină la ceea ce era odată: o alianță a statelor naționale, suverane și independente, care și-au pus laolaltă resursele și creativitatea pentru a ne fi mai bine tuturor.
IOAN TEODOR