,,Cine nu are bătrîni să şi-i cumpere”, spune un proverb românesc, şi voi spune şi eu astăzi, după scurta, dar frumoasa lecţie de demnitate, pe care

ne-a dat-o tuturor un om care a traversat un veac de istorie românească. Îi mulţumesc venerabilului coleg Mircea Ionescu-Quintus, pentru faptul că, prin autoritatea sa morală, a restabilit adevărul. Cineva are interesul să prezinte Poporul Român ca pe un popor de criminali şi nu de ieri, de azi, ci de multă vreme. Este un popor vînat, cu cît e mai bun, cu cît e mai tolerant, cu cît e mai omenos, cu atît e mai vînat. În privinţa celui de-al II-lea război mondial, vreau să le spun acelora care ne acuză din senin de fapte pe care nu le-am săvîrşit, dar le trec sub tăcere pe cele foarte bune pe care le-am săvîrşit, că piloţii americani şi britanici, care bombardau de zor în anii 1943-1944 şi Valea Prahovei, şi Bucureştii, şi alte zone ale României, aveau instrucţiuni scrise: dacă se întîmplă cumva să cadă cu avionul sau cu paraşuta peste Dunăre, în Bulgaria, să facă tot posibilul să ajungă în România, fiindcă poporul e mult mai omenos, e mult mai blînd, mult mai primitor.  

Şi s-a văzut asta, pentru că piloţii, cei mai mulţi răniţi, care au ajuns în România, au fost salvaţi, deşi au semănat prăpăd şi moarte, au fost primiţi cu dragoste şi unii chiar supravieţuitori se întorc, acum, în momente de comemorare, mai ales la cimitirul britanic, pe care îl ştim cu toţii. De ce se încearcă, de către anumiţi evrei, deformarea adevărului? Eu am o mare stimă faţă de poporul Bibliei, dar sînt unii care trăiesc numai din culpabilizarea Poporului Român, şi-au făcut o meserie de a denunţa şi de a demasca Poporul Român. În mare parte, explicaţia este aceasta: pasul următor, după asemenea învinovăţire, este cererea de retrocedări, individuale sau colective, minore sau majore. În urmă cu 7-8 ani, am publicat în revista mea ,,România Mare” un document, pe care mi l-a furnizat un general-doctor, Traian Băndilă se numeşte, a trecut destul de mult timp ca să spun cine mi l-a furnizat, un om de valoare din judeţul Mureş şi care, printr-un concurs de împrejurări, l-a obţinut de la Ministerul Afacerilor Externe. Era vorba de o Minută încheiată între unii reprezentanţi ai unor ligi de retrocedări de bunuri şi proprietăţi din Israel şi cîţiva reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe. Se cereau nu mai puţin de 400.000 de imobile din România, probabil cîte un imobil pentru fiecare evreu care ar fi fost ucis în România, aşa după cum reiese dintr-o blasfemie, pentru că acea piatră care a fost instalată în faţa Templului Coral din Bucureşti, din care reiese că în România au fost asasinaţi 400.000 de evrei, este o blasfemie, este o mistificare grosolană a istoriei. Sîntem prea experimentaţi şi prea bătrîni, aş spune, în politică de 12 ani, unii chiar mai de dinainte, ca să îi mai menajăm pe cei care ne mint în faţă, ca să mai fim toleranţi cu cei care sînt intoleranţi faţă de poporul care le-a dat o pîine albă de mîncat şi i-a dat la şcoală. Unde, cînd, cum au fost omorîţi 400.000 de evrei în România? Unde sînt cadavrele lor, unde sînt cenuşile lor? Cum e posibil să îşi bată cineva joc de un popor întreg, ca să obţină ce? Am mai vorbit despre semnificaţia biblică a termenului ,,holocaust”. Nu înseamnă, nici mai mult, nici mai puţin, decît spune limba ebraică: ,,ardere de tot”. Erau jertfele biblice de păsări, de alte vietăţi. Erau ritualurile lor. Le respect, cunosc Talmudul, cunosc Vechiul Testament. Chiar mă gîndeam, odată, că, în viaţa de toate zilele, un Nou Testament anulează un Testament vechi, nu? Pentru că are prevederi noi. Numai în Biblie se întîmplă altfel. Noul Testament nu îl anulează, ci îl completează, în mod fericit, pentru că toţi sînt fiii Marelui Rege David, care a creat poate cea mai mare bijuterie a Antichităţii, poate mai mare decît Iliada lui Homer, sînt cei 75 de Psalmi ai lui. Am precizat asta pentru a mai spune o dată, dacă e nevoie, că preţuiesc poporul Bibliei, dar au de-a face cu poporul Bibliei cei care falsifică adevărul acum? În România nu au fost lagăre de exterminare şi nici nu s-au trimis evrei cu trenurile în lagărele din Germania, din Polonia şi pe unde le-a mai presărat diavolul prin Europa. Într-adevăr, aceea a fost o pată ruşinoasă pe obrazul umanităţii. Filosofii, sociologii, psihologii se întreabă: cum a fost posibil ca poporul care i-a dat omenirii pe Goethe, pe Schiller, pe Beethoven, să facă asemenea atrocităţi? E de neconceput. Omul e mai abisal decît eroii lui Dostoievski. Am să invoc, aici, o scrisoare a faimosului Wilhelm Fieldermann, de fapt, e o depoziţie: la un proces postbelic i-a mulţumit public Mareşalului Antonescu, care a fost salvator de evrei. Talmudul spune: ,,Cine salvează un om, salvează o lume întreagă!” Nu scoateţi evenimentele din contextul lor istoric. E foarte uşor să judeci acum, dar pe vreme de război era altceva, funcţiona Legea marţială. Nu justific excesele şi chiar crimele care s-au făcut, dar una e pogromul din curtea Chesturii de la Iaşi, reprobabil, într-adevăr, altceva e genocidul şi cu totul altceva e holocaustul. Şi în România nu a fost holocaust.

Am să vă recomand, stimate domnule preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, şi stimaţi colegi, o carte care a apărut, în cursul anului trecut, la o editură din Bucureşti. Se numeşte ,,Industria holocaustului”, este scrisă de un evreu american, pe nume Norman Filkenstein, care e fiul unui supravieţuitor de la Auschwitz. Deci, are drama în sînge, are o familie traumatizată, pentru că unii au supravieţuit, dar alţii au murit acolo, şi acest om dă exemple concrete despre caracterul foarte profitabil în mîna unora, al umflării treptate şi artificiale a cifrelor holocaustului şi a culpabilizării unor ţări şi popoare. Nu vreau să mai spun ce sume colosale a plătit Elveţia. O spune Norman Filkenstein. Mă mir că nu l-a acuzat cineva şi pe el de antisemitism, deşi este un evreu şi respectă ritualurile lor sacre. Încă nu e prea tîrziu, stimaţi colegi din P.S.D., să convingeţi Guvernul să nu înlocuiască Istoria României cu Codul Penal. Acea Ordonanţă de Urgenţă este o ruşine. Nu se poate veni cu asemenea aberaţii. Nu mai există comunitate de istorici în România? Nu mai sînt scriitori, nu mai sînt veterani de război, nu mai sînt luptători? Nu mai e conştiinţă publică, nu mai există mentalitate şi atitudine naţională? Ce încearcă să demonstreze domnul Adrian Năstase cu Ordonanţa de Urgenţă, că face ce vrea în ţara asta? N-o să facă ce vrea, nu-i de capul lui. Cînd a făcut lucruri bune l-am lăudat, cînd e pe cale să facă lucruri greşite şi chiar grave, e datoria noastră, a Opoziţiei, să îl oprim. Ce vrea să facă domnul Adrian Năstase îmi aduce aminte de ceea ce s-a întîmplat la 2 ani după moartea lui Oliver Cromwell. Acest Cromwell se naşte în aprilie 1599 şi moare în 1658. La 2 ani, monarhiştii britanicii îi dezgroapă cadavrul şi îl spînzură lîngă mormînt, i-au improvizat o spînzurătoare şi l-au mai omorît o dată. Asta vrea să facă tînărul premier Adrian Năstase cu Mareşalul Antonescu? Nu ştiu cu ce nume va rămîne el în istoria ţării, dacă face aşa ceva. Aşa cum bine spunea preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Române, academicianul Dan Berindei: la 60 de ani după moartea Mareşalului Antonescu e deplasată culpabilizarea lui, e prea mult. Opriţi-vă! Opriţi-vă! Pentru că priorităţile acestei ţări sînt altele. Demolarea statuilor Mareşalului Antonescu este o ruşine naţională! Sînt 4 busturi mari şi late. În 10 ani de cînd au început să se ridice, nu s-a întîmplat nimic în România. Aţi văzut că au apărut celule de sprijin, sau s-a amplificat cultul Mareşalului? Nici vorbă de aşa ceva. Nu au deranjat pe nimeni. Am spus-o şi o repet: atunci cînd cineva ridică o statuie, înseamnă că se află nişte oameni în spatele statuii. Nici un balon de oxigen, sau de hidrogen, sau de heliu nu se umflă singur. Trebuie cineva care să sufle în el sau să îl umfle, să pedaleze pe o pompă. Darmite o statuie? Sînt cîteva mii de oameni, zeci de mii de oameni, sute de mii de oameni, care sînt în spatele acestor statui. Cu ei ce facem? Aici, a vorbit domnul Doru Laurian-Bădulescu despre un precedent discurs al meu referitor la isteria şi psihoza N.A.T.O. Păi, domnule coleg… Nu ştiu unde e, a dispărut, e atît de important, îşi ţine speech-ul şi dispare. Nu-l ştiam aşa de incisiv pe domnul Bădulescu. Domnule coleg absent, păi cum numiţi dvs. această exagerare pe toate posturile de Radio şi de Televiziune, de dimineaţă pînă seara, numai şi numai despre asta se vorbeşte? România nu mai are şi alte probleme? Mizăm totul numai pe cartea externă? Problemele interne ale României cine le mai rezolvă dacă tot Guvernul, toate structurile de putere dau năvală numai la Praga, noiembrie 2002? A stat de vorbă cineva cu cei peste 1000 de mineri blocaţi în subteran în Maramureş? A stat de vorbă cineva cu nefericiţii de la Slatina sau de la Reşiţa? În afară de amăgiri şi de promisiuni deşarte, le-a rezolvat cineva problemele de fond? Guvernul e dator să facă treburile astea, în primul rînd. Fireşte că e bună aderarea la N.A.T.O. şi noi nu ne vom retrage nici o declaraţie şi nici un angajament. Da, pentru aderarea României la N.A.T.O.! Dar a devenit prea mult, se fetişizează. Vorbeam de marele poet german Goethe, care spunea: ,,Un curcubeu care stă mai mult de un sfert de oră pe cer, ajunge să nu mai fie privit de nimeni”. Domnul coleg absent, Bădulescu, îmi reproşa, iarăşi, sau, mă rog, vorbea aşa, în principiu, despre ,,cultul Mareşalului Antonescu”. Nu există un cult al Mareşalului Antonescu, dar şi dacă ar exista, care e problema? Îl înlocuim, acum, cu cultul lui Adrian Năstase, da? E bine asta?

Am să spun, în încheiere, cîteva cuvinte despre un aventurier, care tot vine în vîjîială pe-aici, dă cu bombardele, cu fumigene, după care  îi sfîrîie călcîiele, dispare. Radu Ioanid e al său nume. Nu am să-l jignesc, nu am să folosesc cuvinte pe care mi le-ar putea reproşa excelenţii cunoscători de limba română de la U.D.M.R., foarte atenţi la cuvintele pamfletarului care sînt. Deci, microfonul Senatului trebuie să rămînă microfonul Senatului. Aşadar, voi vorbi mai mult decît ponderat, dar cred că nu îl jignesc prea tare pe domnul Radu Ioanid, dacă voi spune că este un impostor. Pot şi mai rău, dacă supunem la vot, putem face aici un concurs de calificative pentru acest domn, care, înainte de 1989, şi-a dat o teză de doctorat cu un personaj, care ne-a nenorocit nouă tinereţea în Facultatea de filosofie, Gal Ernö. Domnul secretar Mihai Ungheanu îl cunoaşte. Deci, Gal Ernö de la Cluj a fost şeful lucrării de doctorat a acestui tînăr Radu Ioanid, din care trebuia să reiasă neapărat că prima mişcare fascistă din Europa a fost în România. Aşadar, nu a fost în Ungaria lui Horthy (Horthy vine la putere după ce a înăbuşit Armata Română aşa-zisa revoluţie a lui Bela Kun, deci în 1919). Nu a fost Italia lui Mussolini, în 1922, nu au fost alte ţări, nu a fost Germania nazistă, a fost România. Asta era teza acestui domn Radu Ioanid, care se laudă că e evreu. Nu e evreu. A fi evreu este o onoare, dar ăsta e un prost. Evreii sînt oameni inteligenţi. Singurul popor din lume care nu are analfabeţi. De ce? Pentru că ei, prin ritual, trebuie să citească textele sacre. Îi obligă părinţii, îi obligă Templul. Deci, acest Radu Ioanid este ungur. De ce este ungur? Mama lui se cheamă chiar Ilona. Mama lui era asistentă de socialism ştiinţific şi ne nenorocea tinereţea. Aşadar, s-au unit ăştia, Gal Ernö şi cu Ilona, şi au făcut o podoabă de băiat. Ca să nu mai rămînă repetent şi a doua oară, ca domnul Goe, l-au trimis în America. Ăsta pleacă în America, înainte de a pleca, îşi recapătă banii pe un apartament din Bulevardul Nicolae Titulescu nr.73-79, bloc 10A, scara A, etaj 9, apart.36. Era apartament proprietate personală. A luat 120.000 de lei. Prin 1986-1987 era o sumă, cînd o Dacie costa 70.000 de lei. Am dat datele astea, în special, pentru colegii din presă, care se pot duce oricînd să verifice. Primeşte banii, după aia se întoarce şi dă în judecată familia care şi-a cumpărat, între timp, legal apartamentul, în solidar dă în judecată şi Primăria Sectorului 1; familia se numeşte Soare (numai femeia, am înţeles, mai trăieşte, are doi băieţi, un domn Răzvan Soare, care a lucrat cu Ion Iliescu la Palatul Cotroceni, cred că pînă în 1996, un fiu aproape orb şi un cîine Saint Bernard, care îl duce pe sărmanul nevăzător). Deci în apartament mai stă numai doamna Soare, alături de fiul ei aproape orb şi un cîine Saint Bernard. Hoţul de Radu Ioanid îi dă în judecată, minte la toate procesele că n-a primit nici un ban pe apartament, dar nu te joci cu un fost consilier prezidenţial, sau de stat, sau referent, cum a fost Răzvan Soare la Palatul Cotroceni. Omul a fost scormonitor, s-a dus la arhive şi a găsit documentul din care reieşea că statul i-a dat preţul integral pe apartament. Deci, acest Radu Ioanid e sperjur. A minţit la tribunal că n-a primit nici un ban. Acum le face viaţa imposibilă. A făcut un recurs în anulare, nu ştiu. Haideţi să vedem şi noi: cine vine şi face agitaţie prin România, pe aici? Vin toţi escrocii internaţionali. El vrea să vîndă apartamentul. A minţit că face ,,Fundaţia Holocaustului”. Unde, doamnelor şi domnilor, la cucurigu, pe Bulevardul Titulescu, la etajul 9? Păi, cine mai stătea la etajul 9 în  România? Unul care căra apă cu găleata – Emil Constantinescu, şi uite în ce situaţie a ajuns. (Rumoare, rîsete) De fapt, Radu Ioanid vrea să ia dolari. A găsit un cumpărător cu 25.000 de dolari. Asta vrea să facă Radu Ioanid. O iubi el victimele holocaustului, dar nici banul nu-i de colea!

Aş vrea să închei, stimaţi colegi, revenind la chestiuni serioase. A zis bine cine a zis: ,,Hai să lăsăm istoria pe seama istoricilor”. Dacă noi venim cu şenila acestui tanc nemilos, care-i politica, şi care face şi greşeli, venim peste chestiuni atît de delicate, ,,strivim corola de minuni a lumii”, ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga. Dacă noi certăm morţii, din nou, în postumitate, facem un lucru incalificabil. De ce, nu avem alte teme de discuţie? Nu ne pricepem să facem altceva? Atunci să ne dăm la o parte, să lăsăm generaţia tînără, care nu are complexele astea şi va şti, ea, să facă treburi mai bune pentru ţară.

Corneliu Vadim Tudor

(2 aprilie 2002, discurs rostit liber în plenul Senatului României)