Vă amintiți, probabil, perioada pandemiei și cartea „The Great Reset” a lui Klaus Schwab. Vă amintiți, probabil, cum ne perpeleam toți aflând ce are în minte domnul respectiv – ceva ce părea a fi intangibil. Iată că, așa cum se întâmplă mereu, nimic nu e definitiv în ierarhii, ci temporar. Pe data de 21 aprilie, Klaus Schwab, președintele Consiliului de administrație al Forumului Economic Mondial, a informat Consiliul: „În urma anunțului meu recent și când intru în cel de-al 88-lea an de viață, am decis să renunț din funcția de președinte și de membru al Consiliului de administrație, cu efect imediat”.
La o ședință extraordinară care a avut loc în 20 aprilie, Consiliul de Administrație a luat act de demisia lui Klaus Schwab. În conformitate cu Regulile și regulamentele Forumului, Consiliul l-a numit, cu unanimitate de voturi, pe vicepreședintele Peter Brabeck-Letmathe ca președinte interimar. De asemenea, a înființat un comitet pentru selecția unui viitor președinte.
Consiliul a recunoscut realizările remarcabile ale pre­ședintelui și fondatorului Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab. El a creat platforma globală principală pentru dialog și progres, iar Consiliul și-a exprimat recunoștința pentru cei 55 de ani de activitate neobosită la conducerea Forumului.
Într-o perioadă în care lumea trece printr-o transformare rapidă, nevoia de dialog cuprinzător pentru a naviga în complexitate și a modela viitorul nu a fost niciodată mai critică. Consiliul de administrație al Forumului Economic Mondial subliniază importanța de a rămâne neclintit în misiunea și valorile sale de facilitator al progresului. Bazându-se pe rolul său de încredere, Forumul va continua să reunească lideri din toate sectoarele și regiunile pentru a face schimb de informații și pentru a încuraja colaborarea.
În continuare, voi face trimitere la un material scris în revista britanică „The Critic” despre Forumul Economic Mondial, care parcă a prevăzut lucrurile ce aveau să se întâmple peste scurtă vreme.
De obicei, cei răi dintr-o poveste cu James Bond aveau un sfârșit potrivit, cum ar fi să fie aspirați pe fereastra unui avion în timpul zborului. Cu toate acestea, Klaus Schwab, în ciuda faptului că împărtășește o poveste de origine demnă de un răufăcător Bond, cu tatăl său, om de afaceri trimis în misiune în Elveția de către al Treilea Reich, nu este nici un traficant de arme și nici un magnat de aur. În schimb, și-a câștigat o viață confortabilă pe parcursul unei cariere îndelungate, mai întâi ca academician și, în ultimii cincizeci și patru de ani, organizând conferințe. Se presupune că răufăcătorii Bond au prenume enigmatice precum Stavro, în timp ce Schwab este Martin. Dar asta nu i-a împiedicat pe mulți să-l imagineze ca pe un arhetip Blofeld. La vârsta de 87 de ani, Schwab renunță în sfârșit la funcția de șef al consiliului de administrație al Forumului Economic Mondial. Probabil că acum își va trăi zilele în pace, undeva în Alpii elvețieni sau germani. Pentru cei care l-au ales drept păpușarul machiavelic din spatele unui plan de elită, de reordonare a umanității, trebuie să existe un motiv pentru un astfel de final liniștit.
De fapt, 87 de ani este încă o vârstă remarcabilă pentru cineva care încă conduce un ONG internațional. Dacă conducerea WEF ar fi fost o poziție de putere politică autentică, probabil că rivalii aspiranți l-ar fi înlăturat pe academicianul german demult. Dar WEF s-a asigurat că acesta rămâne pe poziție încă mult timp după ce a atins vârsta normală de pensionare. Cu toată lipsa lui evidentă de carismă, Schwab are o carismă care părea să crească odată cu vârsta lui. Atâta timp cât cotizațiile de membru corporativ au continuat să crească, iar celebritățile, politicienii și directorii executivi au continuat să apară la Davos în fiecare an, părea să nu existe motive pentru a schimba o formulă câștigătoare.
Fondat inițial ca Forumul European de Management, Schwab a fost selectat de Comisia Europeană pentru a organiza un simpozion pentru oamenii de afaceri europeni. Ideea a fost de a discuta despre practicile de management și de a prezenta șefilor europeni cele mai recente teorii americane. Era destinat să devină un eveniment anual, iar la a doua sa iterație în 1972, l-a atras pe prim-ministrul luxemburghez, primul dintr-un flux constant de șefi de stat și de guvern din întreaga lume. La începutul anilor ʼ70 a fost o perioadă în care anii postbelici de creștere economică păreau să se apropie de sfârșit, când europenii de vest au început să-și pună speranțele pentru viitor pe cooperarea intra-europeană. Aceasta a fost o epocă în care asociațiile comerciale europene au proliferat în toate sectoarele economice și academice, justificând întâlniri semestriale în locații pitorești ale celor șase membri inițiali ai CEE.
Omul de la Davos a întruchipat coagularea elitelor naționale din diferite țări într-o elită internațională comună. Așadar, în timp ce existau grupuri specifice pentru liderii companiilor care fabricau rulmenți cu bile sau etriere de frână, FEM ar servi drept atelier de discuție pentru liderii celor mai mari companii din toate sectoarele. Politicienii au fost invitați să sporească prestigiul întâlnirilor, iar accesul la factori de decizie puternici a ajutat la justificarea prețului biletului.
Pe parcursul anilor 1980, raportul dintre politicieni și oamenii de afaceri a crescut, iar accentul evenimentelor anuale s-a mutat, de la managementul comercial, și către gestionarea problemelor complexe transfrontaliere. Însă după încheierea Războiului Rece, WEF și-a venit cu adevărat în fire, lumea nemaifiind împărțită în blocuri concurente. Aceasta a fost epoca în care corporațiile vor începe să se considere „cetățeni globali”, ajutând la rezolvarea problemelor cu care se confrunta lumea ca parteneri egali cu guvernele.
Odată cu înfrângerea ideologică a stângii socialiste, a fost și epoca în care a apărut un nou val de politicieni de centru-stânga, care au îmbrățișat în principiu capitalismul și marile afaceri. Ei au fost bucuroși să accepte mâna întinsă a marilor corporații care se ofereau să se concentreze asupra acelorași probleme de inegalitate socială, încălzire globală (cum se mai spunea la începutul anilor nouăzeci) și sărăcia din lumea a treia. Pentru întâlnirile anuale de la Davos, acest lucru a însemnat că participanții comerciali puteau juca rolul oamenilor de stat pentru câteva zile.
Să vedem de acum înainte cum vor sta lucrurile acolo și ce va face noul președinte.
T.I.