Scriu de ceva vreme despre declinul civilizației actuale și, din cîte văd, am senzația că tot ce am scris este adevărat. În ajutorul meu vin și cei de la European Conservative, care publică un articol pe această temă, din care voi reda cîteva pasaje.
„Există un cuvînt care continuă să apară în încercarea noastră de a descrie momentul prin care trăim: civilizație. Ceva nu este în regulă la nivel civilizațional. Dar ce este civilizația? Ce face o civilizație mare, durabilă, robustă sau avansată? În Civilizația și nemulțumirile sale, Sigmund Freud identifică frumusețea, curățenia, ordinea, realizările științifice și artistice, reglementarea relațiilor sociale, statul de drept și controlul asupra forțelor naturii drept unii dintre principalii markeri ai civilizației. La prima vedere, totul sună destul de dezirabil și ne putem grăbi să deplîngem dispariția lentă a multora dintre aceste atribute în civilizația de care se preocupă cel mai mult discursul nostru: civilizația occidentală.
Occidentul este cel care sărbătorește acum urîțenia în artă, arhitectură, modă și forma umană. Frumusețea simplă, se pare, este prea evidentă, prea elitistă, nedreaptă și lipsită de ironia cinică a postmodernismului. Curățenia și ordinea se pierd într-o societate din ce în ce mai multiculturală, atomizată și cu încredere scăzută, în care pur și simplu luăm ceea ce avem nevoie pe termen scurt, fără a lua în considerare efectele sale mai ample asupra coeziunii sociale sau asupra comunității. Există, de asemenea, un sen­timent de stagnare, epuizare și apatie.
După cum a subliniat Peter Thiel, pro­gresul științific nu mai progresează și nu a mai făcut acest lucru în ultimii 50 de ani. În arte, există un amestec curios de relativism extrem și cenzură dogmatică. Orice poate fi acceptat ca artă, în timp ce orice artă care îi provoacă pe progresiști nu va fi niciodată acceptată. În mod similar, instituții precum căsătoria și familia eșuează și se destramă din ce în ce mai mult, în timp ce relația dintre sexe și rase devine din ce în ce mai antagonistă și încărcată“.
„Între timp, politizarea crescută a instanțelor, utilizarea legislației, blocajele și cadrele juridice din ce în ce mai subiective, cum ar fi legile privind «discursul instigator la ură», toate ne fac să simțim că libertatea și justiția scapă. Și, în ciuda eficienței pe care o cîștigăm din smartphone-uri și rețelele sociale, nu parem să fim mai fericiți. De fapt, ratele depresiei și anxietății sînt în creștere.
Titlul original al lui Freud pentru eseul său a fost ceva care asemăna în limba engleză «nefericirea» cu civilizația. Atunci de ce ne-ar face nefericiți civilizația? Potrivit lui Freud, pentru ca individul să participe și să beneficieze de tot ceea ce civilizația are de oferit, sexualitatea și agresivitatea trebuie sacrificate și reprimate. Mai simplu spus, civilizația cere să existe lucruri pe care ar trebui și nu ar trebui să le facem. Anumite categorii de comportament sînt considerate fie ilegale, păcătoase, inacceptabile, rușinoase, nepotrivite sau neconsiderate. Sînt lucruri care sînt considerate necivilizate.
Abaterile în gînd, cuvînt sau faptă ar fi în mod necesar însoțite, așadar, de sentimente de vinovăție. Pentru Freud, vinovăția a fost cea mai mare problemă a civilizației și cauza multor mizerie, stare de rău și anxietate. Atunci cînd frustrările și așteptările civilizației devin prea mari, oamenii devin triști și nevrotici. Scriind în anii 1930, Freud sublinia problema vinovăției într-un moment în care ororile Secolului XX – ale nazismului, fascismului și comunismului – nu fuseseră încă pe deplin realizate. Dacă eram vinovați de gîndurile noastre rele secrete sau de îndemnurile noastre agresive, Secolul al XX-lea ne-a arătat cît de cu adevărat distructivă poate fi agresiunea noastră – și a depășit cele mai mari coșmaruri ale noastre.
Legea lui Godwin – «pe măsură ce o discuție online crește, probabilitatea unei comparații care implică naziști sau Hitler crește de asemenea» - nu descrie doar ușurința cu care ajungem la imature ad hominem. Identifică ceva mult mai profund: vinovăția pe care a identificat-o Freud își găsește acum fundația într-o poveste de origine înfiorătoare, care este atît de apocaliptică în proporțiile sale încît ne paralizează și pare de nedepășit.
După cum a spus istoricul Tom Holland, am petrecut două mii de ani bazîndu-ne moralitatea pe ceea ce va face Isus. În schimb, acum întrebăm ce ar face naziștii și apoi facem invers. Binele și răul sînt acum definite în funcție de apropierea lor de Hitler. Unde lasă asta conceptul de civilizație? Cum a putut țara care a produs Bach și Beethoven să comită acte de o asemenea cruzime? Cum ar putea o Europă înalt civilizată să se comporte cu atîta sălbăticie? Dacă te uiți la civilizație suficient de mult, barbaria se uită înapoi?
Încercînd să definească civilizația în documentarul său din 1969 cu același nume, Kenneth Clarke se mulțumește cu a spune că «o știu cînd o văd». Un adagiu ciudat pentru care să optezi, avînd în vedere că acest lucru a fost spus la scurt timp după ce judecătorul Curții Supreme din SUA, Potter Stewart, a descris pragul pentru obscenitate în legătură cu pornografia exact în același mod.
Foarte recent, unui trib amazonian îndepărtat a primit acces la furnizorul de internet finanțat de Elon Musk, StarLink. Se estimează că există între 100 și 200 de triburi necontactate la nivel global, numărînd pînă la 10.000 de indivizi care nu au cunoscut niciodată civilizația așa cum o cunoaștem noi, cu atît mai puțin cele mai avansate dezvoltări tehnologice ale acesteia.
Interesant este că, în timp ce tribul amazonian a considerat inițial că accesul la internet este benefic pentru a cere ajutor sau a comunica cu membrii familiei îndepărtate, nu a durat mult pînă cînd tinerii membri ai tribului au început să împărtășească pornografie în chat-urile de grup, ceea ce a dus la o creștere bruscă a comportamentului sexual agresiv la bărbați tineri.
Cu alte cuvinte, Elon Musk, actualul prădător de vîrf al civilizației occidentale, a făcut o societate primitivă mai necivilizată, nu mai puțin. Trebuie spus că la scurt timp după ce această poveste a fost raportată, liderul tribului a apelat la Instagram pentru a denunța povestea ca fiind «știri false» – și, făcînd acest lucru, a adăugat în mod ironic, mai degrabă decît a diminuat, sentimentul că au fost corupti pe căile Occidentului chiar mai mult decît se spunea.
Această idee că natura primitivă a unor astfel de triburi poate fi preferabilă propriei noastre civilizații avansate este cea care ne face să ne îndoim continuu de noi înșine. Clarke îi descrie pe dușmanii civilizației ca fiind frică, plictiseală și o pierdere a încrederii, cu accent pe aceasta din urmă. Ne pierdem încrederea în a ne confrunta, de exemplu, cu islamismul și exploziile bruște de antisemitism din partea oamenilor care aparent urăsc Occidentul. Cu alte cuvinte, dușmanii civilizației occidentale vin din interior la fel de mult ca și din exterior. Acesta este ceea ce face din ce în ce mai dificil să distingem civilizația de sălbăticie: elemente ale ambelor zac amestecate în mijlocul nostru.
Dacă ar fi să auzim de un trib îndepărtat care și-a sacrificat în mod ritualic unii dintre adolescenții săi și a încercat să-i împiedice să devină adulți, otrăvindu-și corpurile și apoi mutilîndu-le sînii și organele genitale în slujba credinței magice că ar putea schimba sexul, i-am numesc sălbatici iraționali, nebuni. Cu toate acestea, acest lucru s-a întîmplat în unitățile
medicale sancționate de stat din întreaga Anglosferă. Fenomenul transgenderismului și malpraxisurile me­dicale care au urmat, servesc să evidențieze cît de deformate, confuze și perverse au devenit expresiile sexualității și agresivității.
În ceea ce privește sexualitatea, se spune că sîntem mai eliberați ca niciodată. Accesul la pornografie este imediat, iar conținutul extrem. Cursurile sexuale sînt normalizate și celebrate. Alături de aceasta avem apariția de noi steaguri și etichete pentru un set din ce în ce mai proliferat de «identități» sexuale de nișă. Înseamnă asta că sîntem mai puțin reprimați sexual? Nu. Se pare că societatea noastră hipersexualizată este de fapt destul de nesexy.
După cum au arătat mai multe sondaje, facem mai puțin sex, iar acest lucru este valabil mai ales în rîndul generației mai tinere. Comercializarea și politizarea sexului și «genului» s-au accelerat cu o viteză atît de mare încît pentru mulți pare imposibil să discerne cum este și cum se simte de fapt o dorință sexuală sănătoasă și autentică. Ce ne arată de fapt acei oameni care își expun fetișurile sexuale la paradele mîndriei? O sexualitate confortabilă, încrezătoare și satisfăcătoare? Sau narcisismul inevitabil al unui individualism fără dragoste și singuratic care atacă orice atașament cu adevărat semnificativ față de ceilalți?
Una dintre numeroasele disonanțe cognitive ale progresismului trezit este că acesta cuplează liberalismul sexual excesiv cu puritanismul sexual excesiv. Sîntem instruiți să fim înțelegători și incluși în ceea ce privește blănurile (oameni care se îmbracă în animale pentru plăcerea sexuală) sau chiar «oameni atrași de minore» (pedofili), dar conform regulilor feminismului #MeToo, dacă un bărbat pune o mînă nedorită pe genunchiul unei femei în urmă cu zece ani, ar trebui să fie anulat și să-și piardă locul de muncă. Această contradicție se manifestă în ciocnirea dintre activismul pentru drepturile trans și feminismul radical (sau, așa cum prefer să-l numesc, feminism). Activiștii pentru drepturile trans pledează pentru respingerea tuturor granițelor biologice și sexuale și nu văd niciun pericol în asta, în timp ce feministele văd pericol peste tot.
Acest lucru este foarte asemănător cu conceptul de anarho-tiranie. Aici, actele manifeste de agresiune devin mai acceptate, crimele grave rămîn necontestate, iar criminalii se confruntă cu puține consecințe (anarhie). În același timp, există o abordare cu toleranță zero față de micile transgresiuni, cum ar fi nepurtarea unei măști COVID sau tweeting că un bărbat nu poate deveni femeie. Potrivit Stîngii trezite, ar trebui să încercăm să scăpăm lumea de orice ar putea conține ceva agresiv. De exemplu, statuile ar trebui dărîmate, picturile sau romanele ar trebui să primească avertismente de declanșare sau interzise în întregime și ar trebui introduse legi privind discursul instigator la ură pentru a monitoriza ceea ce spunem în casă. Peisajul rural este rasist, întrebările constituie un asalt, iar tăcerea este violență. Cu toate acestea, ca răspuns la amenințarea reală a violenței sectare și la apelurile pentru genocidul evreilor,
În domeniul sexualității, la fel ca și în cazul anarho-tiraniei, avem ceea ce eu numesc porno-celibatul. În porno-celibat, orice dorință sau comportament sexual este acceptabil pînă cînd sentimentele subiective ale cuiva spun că nu este și trebuie condamnat. Urmează apoi revendicări conflictuale de victimizare, urmate de definiții concurente ale incluziunii, identității și realității. Nu doar că nu mai știm unde sînt granițele. Mai mult decît atît, nelegați de orice cadru moral general, nu știm pentru ce sînt granițele, care ar fi scopul lor? Mai larg, civilizația occidentală nu mai știe ce niveluri de sexualitate și agresivitate este dispusă să tolereze, așa că în prezent răspunsul este simultan tot și niciunul. Acest lucru nu atenuează vinovăția pe care Freud a identificat-o, o exacerbează. Nu e de mirare că sîntem nefericiți, singuri, confuzi și lipsiți de încredere.
Mulți comentatori subliniază numeroasele motive pe care Edward Gibbon le oferă pentru căderea Imperiului Roman, subliniind relevanța lor alarmantă pentru starea actuală a Occidentului. Cu toate acestea, ar trebui să ne reamintim că Roma nu s-a prăbușit într-o zi și că declinul ei a avut loc pe parcursul a sute de ani. Un lucru pe care îl știm este că în civilizația noastră actuală lucrurile se pot schimba foarte repede. Deci, asistăm cu adevărat la sfîrșitul unui imperiu sau se schimbă imperiul nostru actual? Cu siguranță pare a fi atît un timp terifiant, cît și emoționant pentru a fi în viață. Deși mulți rămîn optimiști, ar putea merita să ținem cont de avertismentul lui Freud: «O civilizație care lasă nemulțumiți un număr atît de mare de participanți și îi împinge la revoltă nici nu are și nici nu merită perspectiva unei existențe durabile»”.

IOAN TEODOR