DE ZIUA ȚĂRII MELE
  • 29-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 193
  • 1

De ziua Țării mele-ți scriu
Nu de pe front, nu din tranșee,
Cît mai rezist, sînt încă viu,
În vechea lumii epopee;

Mai sîntem vii, dar mai puțini
Cu numele în calendare,
Ne-am risipit pe la străini
Unde românul mai și moare;

Plecăm cu dorul după noi
Să-l răstignim în vreo cetate,
Avem copii, avem nevoi,
Și-n casa ta nu se mai poate;

Nu mai e loc pe prispa ta
Cu amintirile eterne,
Noi, cît am vrea, și-om aștepta,
N-avem nimic de la Guverne;

Promisiuni în funde roz
Și-angajamente, tot banale,
Ne macină, ce pe moloz,
Promisiuni electorale;

Cînd ne lăsăm seduși de zel
Și votul se închide-n urnă,
Ne dumirim încetinel,
Cu mintea noastră de pe urmă;

Dar e tîrziu, și noi privim
Cu ochii stinși spre steagul Țării,
Cum să murim? Cum să trăim
Cu Țara-n ziua disperării?

Cum să ne-ntoarcem la izvor,
Fîntîna noastră cea mai sfîntă?
Printre străini, zilele dor,
Și noaptea-n stele nu cuvîntă;

Totuși, credința nu s-a stins,
Și dorul tău la sîn ne ține,
Din Babilonul necuprins
O părticică e cu tine;

Dă, Doamne, ziua cînd vom fi
Strînși, toți, pe lîng-a Țării vatră!
O zi, măcar, și vom muri
Lăsînd țărînii vechea soartă;

De ziua Țării mele-ți scriu
Nu de pe front, nu din tranșee,
Vom fi iar, toți, acuma știu
Finalu-acest de Epopee...

Geo Ciolcan

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite