Vezi ce înseamnă politicianul șmecher, care, ca să agonisească în liniște, împarte și cu alții, cum ar fi poporul naiv și răbdător? La urma urmelor, zice neamțul sau englezul de rînd, a conduce înseamnă a fura, e o chestie veche, de cînd lumea, care ține de antropologia fiecărei nații, desigur, nuanțată de la caz la caz. Nu te poți pune cu obiceiurile și tradițiile care sînt cam aceleași peste tot. Și ce-mi pasă mie dacă onor ministrul cutare a mai îngropat un milionaș sub nucul din grădină, atîta vreme cît am o slujbă bunicică și frigiderul plin. Bravo lui dacă a fost deștept!
Așa se face că, de un an de zile, întreaga Europă întreține, pe șestache, relații de tot felul cu Putin, chiar dacă, pe de altă parte și cu o jumătate de gură, îl condamnă pentru războiul din Ucraina. Cică să nu se gîdile Unchiul Sam și să treacă la embargouri și persecuții. Dar și americanii joacă la două capete, băgînd pe gîtul ucrainienilor armament și muniție pe bani grei, iar pe de altă parte, îmbîrligîndu-și coada, în cel mai mare secret, cu rușii și sfătuindu-se asupra destinului omenirii. De ceva vreme, îi tot invită la conclavul lor și pe chinezi. Cu banii ăstora, fără număr, fără număr, și cu modul de viață auster și serios, chinezii le-ar putea sări în ajutor americanilor, dar și rușilor, cînd or fi să se ia de păr, precum corbul din poveste, purtător de apă vie în cioc, pe care și Zmeul, și Făt-Frumos îl roagă să le dea măcar o picătură, la alegere, pe baza unor promisiuni tot mai seducătoare.
Așa stînd lucrurile la scară planetară, cînd consumerismul și banii sînt singurele idealuri ale speciei umane, iar mijlocul de a pune laba pe ei este minciuna, care este situația cu românii pe care îi tot bate Dumnezeu fără milă? Nația română, dragii moșului, trece printr-un paradox greu de înțeles. De vreo două decenii, toate scursurile politicianiste, ajunse la cîrma țării și pretextînd că nu-l mai au pe Ivan la mațe, întrețin o vitriolantă și păguboasă campanie anti-rusă. Războiul lui Putin a izbucnit în februarie anul trecut, dar campania anti-rusă și-a arătat colții odată cu primul mandat al lui Băsescu la Cotroceni, desigur, în urma ordinelor date de ,,Partenerul strategic” și de stăpînii de la Bruxelles. Situație continuată, cu circumstanțe agravante, de sluga preaplecată Klaus Werner Inneptus. Și alte țări, precum Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehia sau Slovacia sînt membre UE și NATO, iar Serbia zîmbește șăgalnic prin poze, doar-doar o fi primită și ea la masa bogaților, uitînd că în 1999, NATO a pisat-o cu bombele pe care scriseseră cu cinism ,,Paște fericit”! Dar politicienii acestor țări, dînd dovadă de demnitate, păstrează distanța dintre pretențiile globaliste și interesele țărilor lor.
Sau, privind lucrurile dintr-o direcție opusă, și ungurii, și polonezii, și toți ceilalți sînt popoare care, la o adică, știu cum să dea de pămînt cu Băseștii, Iohannișii, Ciucii și Ciolacii lor dacă le-ar trece prin cap să facă altminteri decît le cere Interesul Național. Noi, nu... Recent, cînd toată Europa sărbătorea Ziua muncii, ieșind în stradă și cerînd salarii mai mari, noi ieșiseram... la iarbă verde și beam bere. Sau vorba lui Pătraru, alții aruncă cu sticle incendiare, noi încingem grătarele. Sau alta și mai și: în loc să ieșim pe străzile din România și să ne cerem drepturile, noi protestăm pe străzile din Europa conduși de sindicatele altora. Vedeți ce înseamnă să nu mai avem clasă muncitoare? Plebea proletară a întins-o demult, în timp ce aici au rămas doar cîțiva tineri, năimiți pe bani mincinoși de multinaționalele ticăloase, iar bătrînii își așteaptă sfîrșitul izbăvitor. Și, uite-așa, se stinge un neam pe care se vede treaba că nu-l dorește și nu-l regretă nimeni...
* * *
Călătorind prin Ucraina, Rusia și Georgia și închipuindu-și că, a doua oară, nu va mai avea ocazia să ajungă acolo, ziarista Sabina Fati a notat tot ce a văzut, dar mai ales acele aspecte ținînd de antropologia locurilor. Cum ar fi chestiunile de natură, în primul rînd, socială și culturală, apoi gastronomia, obiceiurile și tradițiile, ba chiar starea vremii. Iar rezultatul acestei preumblări a fost un jurnal masiv de călătorie, de peste 460 de pagini și bogat ilustrat: ,,Ocolul Mării Negre în 90 de zile. Șapte țări, opt granițe și o lovitură de stat în prime-time”, apărută în 2016 la Editura ,,Humanitas”. Sabina Fati a pus în circulație o carte atractivă, avînd curajul și onestitatea să explice motivul real pentru care, în anul 2016, în jurul Mării Negre mișunau peste tot militari înarmați pînă-n dinți, situație neobișnuită în vremuri de pace, dar anticipînd evenimentele sîngeroase de azi la care puțini se gîndeau, crezîndu-l pe Puțin un molîu și un vîndut, precum cei doi predecesori ai săi.
Comparativ cu Sabina Fati, de 10 ani, autoritățile de la București - prost sfătuite și împinse să facă o alegere iarăși păguboasă, sau doar năimite de ,,Partenerul strategic”, în solidar cu Alianța Nord-Atlantică - îl consideră doar pe Putin vinovat de toate nenorocirile din zonă, declanșate după 1990. Iar dacă ar fi să-i dăm lui Iohannis un credit cît de neînsemnat, tot Putin, cu războiul lui din Ucraina, ar fi de vină pentru situația economică dezastruoasă a României, deși au trecut 8 ani de cînd trîndăvește la Cotroceni și a schimbat atîtea guverne, unul mai ticălos ca altul. Și cum în justitiție funcționează principiul ,,audiatur et altera pars”, derutată, populația României ar fi dorit să afle și părerea rușilor despre adevărul privind invazia lor în Ucraina. Căci, sub Băsescu și Iohannis la Cotroceni, nu rușii ne-au jefuit resursele naturale, ne-au obligat să acceptăm baze militare în România și să cumpărăm armament de la ei; nu rușii au născocit Covidul și ne-au băgat pe gît vaccinuri și alte medicamente de miliarde, care, de-abia de acum încolo, vor începe să-și arate efectele nefaste asupra vaccinaților de toate vîrstele.
Și întrucît de atîta vreme căzăturile astea de parlamentari și miniștri de pe malurile Dîmboviței continuă propaganda pro-SUA și pro-NATO, explicațiile Sabinei Fati devin tot mai credibile, arătînd cine de fapt este vinovat pentru toate relele din lume.
Prima țară tulburată de la rosturile sale a fost Georgia. Americanii au considerat că destrămarea URSS, urmată de dorința fostelor republici unionale de a-și recîștiga independența (politică sprijinită pe șestache de UE și de vînduții președinți Gorbaciov și Elțîn) sînt prilejuri minunate de a lansa și la Tbilisi proiectul intrării Georgiei în UE și NATO, așa cum făcuseră și cu alte țări foste comuniste. În ajutorul americanilor a venit, nesperat, ideea tîmpită a unora de a deschide la Suhumi, în Abhazia, o sucursală a Universității din Tbilisi. Deși pînă atunci georgenii și abhazii trăiseră în armonie, de dată aceasta, a început măcelul: peste 20.000 de morți și 200.000 de refugiați. Era ca și cînd Budapesta ar fi deschis o universitate ungurească în inima Transilvaniei. În așteptare, americanii și rușii au alimentat conflictul. Primii, prevalîndu-se de chestiunea drepturilor omului, au sfătuit Georgia să ceară admiterea în UE și NATO, cu condiția să renunțe la Abhazia și Osetia de Sud, care au și intrat în buzunarul Rusiei. S-au băgat în ciorbă și politicienii georgeni, la fel de tîmpiți și analfabeți precum omologii lor de la București. Urmarea a fost că doi președinți naționaliști ai Georgiei au plătit scump această dezbinare: abhazul Sviat Gamsahurdia, împușcat, și Eduard Șevarnadze, fost ministru de Externe al URSS, care a scăpat miraculos dintr-un atac cu o bombă, s-a cumințit și a murit în patul lui, de moarte bună. Le-a urmat Mihail Saakașvili care a făcut pe față politica americană, dar, pînă la urmă, cu Putin nu i-a mers.
Apoi, SUA, UE și NATO și-au îndreptat atenția spre Ucraina, unde, în ciuda unor președinți pro-ruși, au reușit să scoată populația în stradă punînd-o să strige: ,,Vrem în UE și în NATO!”. În dorința de a pune laba pe uriașul potențial economic și militar, americanii uitaseră că Ucraina avea statutul de tampon între Occident, SUA și Rusia. Așa că Putin a sunat din nou mobilizarea. Destul că suporta din greu consecințele prostescului embargou economic, impus de aceleași forțe, ca urmare a anexării de către Rusia a Peninsulei Crimeea care, oricum, era vechi teritoriu rusesc. În atare situație, mulți și-au pus întrebarea: ce reacție ar avea SUA dacă Putin ar ordona amplasarea de trupe și armament în sudul Canadei și în nordul Mexicului? Dar oficialii de la București au preferat să nu aibă nici o altă părere, în afara celei cunoscute. Doar Sabina Fati, pro-putinistă nedeclarată, a avut mai mult curaj și s-a pronunțat ca un comentator de politică externă de înaltă clasă: ,,SUA și aliații ei est-europeni poartă cea mai mare responsabilitate a crizei din Ucraina, și rădăcina răului provine din ideea expansiunii NATO, ca element central al strategiei de a scoate Ucraina de pe orbita Moscovei”. Și, rămasă fără pavăză, s-ar impune o concluzie de bun-simț: Rusia ar fi o pradă ușoară în fața trupelor NATO ajunse pînă sub zidurile Kremlinului, folosind capul de pod al Peninsulei Crimeea. În atare situație, Putin a fost îndreptățit să sune mobilizarea pentru apărarea țării. Pot guvernanții noștri să înțeleagă această situație? Nu, pentru că au fost cumpărați pentru altă politică. Urmarea este destul de clară: dacă slugoiul Iohannis ordonă mobilizarea fantomaticei Armate Române, să o trimită în ajutorul Ucrainei, ne putem închipui reacția rușilor. Dacă mîine s-ar organiza un miting în care Poporul Român să-și exprime, fără teamă de Iohannis, Ciucă sau Ciolacu, părerea despre conflictul ruso-ucrainian, ar veni în Piața Revoluției mai mulți români decît veniseră în august 1968, cînd cu invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varșovia. Numai că președintele Ceaușescu ar lipsi din balconul C.C. Bine, în schimb, că îl avem pe impostorul de la Sibiu...
PAUL SUDITU