Încă de pe pagina de gardă a cărții sale, ,,21 de lecții pentru secolul XXI”, cunoscutul istoric Yuval Noah Harari ne dă de înțeles cine este el cu adevărat și, în consecință, să ne comportăm ca atare, căci băieții ăștia domină lumea: ,,(Carte) dedicată cu dragoste soțului meu Itzik, un bărbat sclipitor, pentru încrederea sa nemărginită...”.

Altfel, conform uzanțelor, ne gră­bim cu amănuntul că acest volum, apărut la Editura ,,Polirom” în anul 2018, vine după alte două cărți ale sale, traduse în toate limbile Pămîntului: ,,Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (2017) și ,,Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (2018).

După mai multe păreri, informația este cel mai mare dar al omenirii, căci înseamnă puterea. Ba nu, zice Harari, claritatea înseamnă putere. Bombardat de atîtea știri false, individul care își păstrează claritatea intactă este stăpînul absolut în arealul său... (Nici nu știi ce să mai crezi!)

Dacă în prima lui carte, ,,Sapiens...”, a cercetat trecutul omului în care o primată a ajuns stăpînul planetei, iar în a doua, ,,Homo deus...”, a explorat viitorul omenirii pe termen lung, în cartea de față, istoricul Yuval Noah Harari cercetează prezentul.

Ce se întîmplă cu omenirea noastră, care a luat-o razna? Care sînt cele mai mari opțiuni și provocări actuale? Peste opt miliarde de oameni au reclamat peste opt miliarde de probleme mai presante decît încălzirea globală sau criza democrației liberale, care au dus la foamete generalizată.

E adevărat: progresele științei și tehnicii au ușurat viața omului și i-au prelungit speranța de viață. Amintiți-vă că, la sfîrșitul Secolului al XIX-lea, speranța de viață era de 40-45 de ani. Dar, după numai un secol, s-a ajuns, mai ales în țările civilizate, la 75-80 de ani, care se datorează, în egală măsură, și Proniei cerești, căci, altfel, viața omului e doar de 70 de ani, și ce trece peste 70 e un bonus pentru viața noastră cucernică. După cum tot ce trece peste 80 de ani este un chin și pentru împricinat, dar și pentru cei din jur. Însă, în același timp, progresul tehnologiei a adus și mari nenorociri. În primul rînd, poluarea și proliferarea gunoaielor; creșterea demografiei, scăpată de sub control; schimbarea climei; migrația popoarelor din țările subdezvoltate în țările supradezvoltate; și pe cale de consecință, războaiele și pandemiile; resursele naturale din țările mici încăpute în ghearele rechinilor energofagi; înmulțirea homeleșilor; și în sfîrșit, situația generalizată că săracii au devenit tot mai săraci, în timp ce bogații, tot mai bogați. 

Structural, cartea lui Harari este împărțită în 5 părți, mergînd pe firul evoluției civilizației umane, socotită, la un moment dat, un semn al progresului și ajungînd într-un viitor incert, ca să nu-i spunem îngrijorător. Cele 5 părți sînt:

1 - provocarea tehnologică, semn al progresului, dar și un început al sfîrșitului;

2 - provocarea politică, cu probleme care nu și-au găsit rezolvarea: naționalismul, religiile, pluri­culturalismul, bogații tot mai bogați și săracii tot mai săraci, imigrația;

3 - disperarea și speranța, cu problemele sale: terorismul, războaiele, smerenia, Dumnezeu, secu­larismul;

4 - adevărul: ignoranța, speranța, post-adevărul, lumea științifico-fantastică;

5- flexibilitatea: educația, sensul vieții, meditația.

Istoria omenirii se bazează pe mituri și povești, care sînt mai credibile decît faptele reale. Dintre toate acestea, afirmă Noah Harari, au rămas în picioare doar 3:

- povestea fascistă, care însă s-a spulberat la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial odată cu dispariția nazismului. Acesta își justificase existența prin politica de a-i extermina pe evrei, singurii învingători în cele din urmă, nicidecum al Treilea Reich, plănuit a dăinui un mileniu, dar care s-a stins după vreo 70 de ani;

- povestea comunistă, altă cre­ație evreiască, dar care și ea a fost spulberată în 1989, și ovreimea care supraviețuise s-a întors iarăși la capitalism, fără vreo remușcare;

- povestea liberală, care mai dăinuiește ca politică doar fiindcă glorifică puterea și valoarea libertății. Dar toate libertățile pe care le etala democrația, în zilele noastre, cînd toți evreii sînt la conducerea societății omenești, dispar una cîte una: libera exprimare a gîndurilor, libera circulație, independența justiției, democrația și drepturile omului. Chestiunea aceasta a liberalismului pe întreaga planetă a împărțit omenirea în: globaliști neo-marxiști și suveraniști și naționaliști. Dar numai liberalismul globalist, zice mesianicul Harari, este singurul regim politic în stare să aducă pacea și prosperitatea mondială! Unde am mai auzit acest slogan? Prin anii ’70, Vladimir Tismăneanu își susținea lucrarea de diplomă la Facultatea de Filozofie din București, afirmînd că numai învățătura marxist-leninistă, adoptată de clasa muncitoare, va duce la dispariția capitalismului care, și așa, se află într-o stare de putrefacție. Ca atare, Vladimir Tismăneanu (Tisminețki), fiu de torționari comuniști evrei, era repartizat ca activist la Comitetul de Partid București. La puțină vreme, primea și gradul de locotenent de Securitate. Cînd a plecat din țară, împreună cu mama lui, marxistul de neîmblînzit nu a fost primit în SUA. A fost nevoie de un popas într-o țară din America de Sud, de unde, printr-o căsătorie cu o americancă get-beget, a primit viza de intrare în SUA. Astăzi, la cei peste 70 de ani ai săi, ține lecții de marxism la o universitate americană fără să mai deranjeze pe cineva. În anul 2006, cînd Traian Băsescu, fost comunist și securist, a rostit de la tribuna Parlamentului acel discurs fulminant prin care condamna cu spume la gură comunismul criminal, cine credeți că îi scrisese textul? Ați ghicit: versatilul și poltronul Vladimir Tismăneanu! Pe urmă, în 2010, la moartea criticului Mihai Ungheanu, cine îi învinuia de aducerea comunismului în România pe el și pe poetul Adrian Păunescu, decedat anterior? Același Vladimir Tismăneanu dimpreună cu Andrei Cornea, fiii torționarilor Leonid Tisminețki, zis Ciungu, și Paul Cornea. Prilej pentru regretatul Fănuș Neagu să-i plesnească peste bot în devastatorul pamflet ,,Hoitarii”.

Cerînd iertare pentru această digresiune cu Tismăneanu, să revenim la virtuțile libertății. Bine informat și cu o judecată solidă, profesorul Harari ne asigură că numai globalizarea, începută de George W. Bush și Barack Obama (și adusă la apogeu, în zilele noastre, de Joe Biden – n.m.), un adevărat panaceu universal, va dărui omenirii fericirea mult visată. Sărăcia, violențele și oprimarea au fost posibile, fiindcă a lipsit libertatea în lume. Dar, de acum încolo, cînd libertatea controlată se va întinde pe tot globul, toți oamenii vor avea drept de vot, piețele vor fi libere și, în felul acesta, oamenii, ideile și bunurile vor circula nestingherite în lume, spre bucuria sistemului nostru politic și economic aducător de pace, libertate și prosperitate pentru toți.

Țările care se vor alătura acestui marș de neoprit al progresului vor fi răsplătite cu pace și prosperitate. ,,Dar țările care vor încerca să se împotrivească inevitabilului - scrie Yuval Noah Harari în cartea sa - vor suferi consecințele pînă cînd vor deschide, la rîndul lor, ochii, vor deschide granițele și își vor liberaliza societățile, politica și piețele. Poate că asta va dura, dar, în cele din urmă, pînă și Coreea de Nord, Irakul și El Salvador vor semăna cu Danemarca sau Iowa”. 

Vor suferi consecințele... Această aserțiune amintește de ordinele date de Lenin în Elveția, în 1917, unde stătuse într-un exil de 10 ani, pînă să se întoarcă în Sankt Petersburg: ,,De îndată ce vom lua puterea, vom dezlănțui teroarea împotriva tuturor celor care se opun revoluției noastre, dar în special culacii și chiaburii”. Și încă ceva: toți revoluționarii ruși în frunte cu Lenin, Troțki, Stalin și ceilalți n-au avut nici un ideal patriotic. Pentru ei, patriotismul era un sentiment burghez și dezumanizant. Iar integritatea teritorială, o noțiune abstractă. Revoluțiile nu abolesc morala, ci sfidează logica, promovînd violența, represiunea, cruzimea.

În anii 1990 și 2008, această poveste a devenit o mantră globală, și oamenii, tot mai dezamăgiți de povestea liberală. Din Brazilia și pînă-n India numeroase guverne au respins această rețetă criminală. Chiar și China a îndrăznit să meargă pe alt drum, făcîndu-l pe președintele Bill Clinton să-i critice aspru, pentru că ,,s-ar situa de partea cealaltă a istoriei”. Rusia și Turcia au trecut la experimentarea unor noi tipuri de democrație. Marea Britanie a votat pentru ieșirea din UE (Brexit), iar alegerea lui Donald Trump ca președinte în SUA (2016) a demonstrat că opoziția față de Globalizare crescuse, ducînd, în scurt timp, la crearea BRICS, o organizație mondială, care se ridică împotriva Globalizării în mod hotărît, prin crearea și impunerea, în primul rînd, a unei monede unice, capabilă să distrugă dolarul și implicit să detroneze SUA de la conducerea omenirii. De la un capăt la altul al lumii s-a generalizat informația că Globalizarea este o mare escrocherie și face ca puterea strînsă cu atîta trudă în mîna SUA și a tuturor aliaților săi să treacă în mîna altora. Și pentru a nu o pierde, SUA sînt în stare de orice, inclusiv de un război atomic pustiitor. ,,Așa ceva este de neînchipuit, amenință ideologul Harari, și trebuie să luăm de îndată măsurile cele mai eficiente”.

În concluzie, în 1938, la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, omenirii i se ofereau, cum am spus, trei alternative de urmat: fascismul, comunismul sau liberalismul, în fapt, trei povești. În 1968, cînd cu Primăvara de la Praga și intrarea trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, rămăseseră doar două, dar apărînd și primele semne că una dintre ele nu va avea o viață prea lungă. În 1989, cînd la Malta s-au întîlnit, în cel mai mare secret, președinții George Bush și Mihail Gorbaciov, era clar că, la scară mondială, va dăinui doar un sistem mondial și implicit un singur stăpîn al planetei. Ca atare, în 2018, elitele liberale globaliste au ieșit la rampă și au decretat extinderea Globalismului urbi et orbi, mai întîi în SUA și mai apoi în Europa, folosind ca instrument principal de persuasiune UE. Dar rămăsese neclarificată poziția Rusiei, a Chinei și a Indiei, care reprezintă peste jumătate din populația lumii și motorul principal al mașinăriei numită BRICS, care vor detrona ordinea mondială actuală. 

Ce vor globaliștii neo-marxiști? Vor o lume înjumătățită ca populație, fără Dumnezeu, moralitate, legi și ordine, democrație și libertăți civice, molime și războaie, fără educație, iubire de patrie. Vor apocalipsă și dezbinare generală. Dar așa ceva este imposibil de acceptat.

PAUL SUDITU