Motto: ,,Cei mai mulți își închipuie că politica e un fel de distracție, cu foloase și onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mîna ta viața și viitorul țării tale” – Ionel Brătianu

La finalul lunii octombrie 2021 scriam în „Tribunul” un articol intitulat „Cînd buzunarele ard și curentează”, referindu-mă la creșterea prețurilor la gaz și energie electrică și întrebîndu-mă de ce o țară ce produce ambele servicii ajunge să le plătească la un preț atît de scump. Între timp, tarifele au explodat peste tot în Europa, nu doar la noi. Unul dintre motive este faptul că economia mondială și-a revenit mai repede decît era așteptat după blocajele instaurate de măsurile anti Covid, iar acest fapt a generat o creștere imensă a consumului de energie prin repornirea capacităților de producție și, așa cum știm, cererea crescută atrage după sine creșterea prețului.
Gîndiți-vă doar la un fapt mărunt: după ce un an și jumătate au lucrat de acasă, angajații au revenit la locurile de muncă, unde utilizează aparate consumatoare de curent; apoi, industria chimică și cea siderurgică sînt mari consumatoare de gaz metan.  Totuși mai sînt și alte cauze, nu doar aceasta. După cum știm, energia electrică se obține cu ajutorul termocentralelor, care funcționează cu combustibili solizi (cărbune), lichizi (păcură) sau gazoși (gaz metan).
În momentul în care s-au închis o mulțime de mine de cărbune, fapt care a dus la un deficit de minereu pentru termocentrale, iar gazul metan ce vine de la ruși provine în proporție de 25% din țările europene și de 31% din România, e clar cine „are la mînă” pe cine și cine dictează prețurile.
Așadar, Rusia a micșorat livrarea de gaze naturale spre Europa după un accident la o fabrică de prelucrare a gazului din Siberia, iar norvegienii, cei mai mari producători de gaz din apropierea UE, au demarat ample lucrări de întreținere și reparații ale sistemului de livrare a gazelor, crezînd că perioada pandemiei le va da răgazul de a le termina la timp. Bineînțeles că nu a fost așa, iar cererea de gaze i-a luat prin surprindere, la fel cum ninsorile abundente surprind autoritățile locale românești.
Un alt factor care duce la scumpirea gazelor și, pe cale de consecință, a energiei electrice, este felul în care a fost gestionată stocarea gazelor naturale în depozitele europene. În Germania și Austria, spre exemplu, Rusia a construit depozite în care își stoca gazul metan exportat, pentru a-l redistribui mai ușor. Apoi, rușii de la Gazprom au vîndut gaze în Europa din acele depozite imense, fără a mai reface stocurile. Pe cale de consecință, prețul gazului crește conform reguli „ofertă mică/ cerere mare”, pentru că ceea ce livrează rușii Europei este prea puțin în conformitate cu nevoile acesteia.
Probabil, Rusia dorește să le arate europenilor importanta gazoductului Nord Stream-2 ce s-a realizat doar datorită parteneriatului cu Germania, în rest fiind criticat și comentat de țările occidentale. Pe de altă parte, Uniunea Europeană are ca scop reducerea poluării, eliminînd treptat cărbunele, deși acesta are o pondere de 60% în producerea de energie electrică în Olanda, Polonia, Malta și Cipru, iar turbinele eoliene sau panourile solare, ca  elemente principale ale producției de energie electrică, nu au o pondere semnificativă. Asta spune multe despre calitățile de gospodari ale conducătorilor UE, care, procedînd astfel, pun căruța înaintea cailor.
O altă greșeală pe care au făcut-o oficialii de la Bruxelles a fost liberalizarea pieței de energie, deși resursa primară provine din afara frontierelor Uniunii. Cu alte cuvinte, au liberalizat o piață pe care nu o controlează în totalitate, lăsîndu-se jupuiți de rușii pe care-i arată cu degetul și-i acuză de toate răutățile lumii. Ce puteau face rușii în această situație? Îi jumulesc ca pe găini pe prostănacii de la Bruxelles, conform regulii care spune că „pe orbul cu ochi nu-i păcat să-l păcălești”.
Prețul crescut la energie generează mărirea tarifelor tuturor bunurilor de consum și ale serviciilor, toate astea lovind în buzunarul nostru. Desigur, situația aceasta a fost un motiv pentru a împunge Rusia cu bățul prin gard, prin vocea unor politicieni europeni care au acuzat-o de reducerea exportului de gaz. Aceeași Rusie pe care tot politicienii europeni o amenință cu sancțiuni economice dacă intră cu trupe în Ucraina. Mă întreb ce vor face. Nu vor mai accepta să cumpere gazul rusesc? Nu cred.
România – țară cu rezerve de gaze naturale, cu hidrocentrale și cu două reactoare nucleare ce produc 20% din necesarul de energie electrică, toate construite acum 50 de ani, pe vremea criticatului comunism – urmează trendul prețurilor din celelalte țări ale UE care nu au astfel de capacități de producție și exploatare. De ce? Pentru că politicienii care s-au perindat pe la putere în ultimii 30 de ani nu au fost în stare să termine și celelalte trei reactoare nucleare, nu au fost în stare să pornească exploatarea zăcămintelor de gaz metan din Marea Neagră și nici să constituie rezerve de gaz așa cum făceau pînă acum, deoarece, așa cum titra pagina economica.net încă din luna august a anului trecut, ,,din acest an, nu mai există obligația furnizorilor de gaze de a înmagazina pentru perioada rece. Ei înmagazinează dacă vor și cît vor. Introdusă cu mai mult timp în urmă prin lege, obligativitatea stipula ca, an de an, furnizorii de gaze naturale să constituie, în perioada caldă, stocuri de 30% din consumul anual – adică sînt obligați să cumpere gaze, în baza unui program stabilit anual de ANRE, pe care să le înmagazineze în depozitele subterane operate în special de Depogaz (sucursală a Romgaz) și să plătească un tarif de înmagazinare, care era reglementat. Nici obligația și nici tarifele reglementate de ANRE pentru această perioadă nu mai sînt valabile, astfel încît, acum, gradul de umplere a depozitelor în România este de 53,3%”. Ca urmare, sîntem cu depozitele pe jumătate pline, cu minele de cărbuni închise pentru că așa au dictat alde Greta Thunberg de la Bruxelles, plătim rușilor cel mai mare preț la gaze dintre toate țările UE și am liberalizat la rîndul nostru piața, uitînd că, deși avem prețurile aliniate la nivelul UE, salariile sînt mult în urmă.
În aceste condiții, conducătorii luminați ai Uniunii vor să adopte măsuri de protejare a populației, care deja sînt aplicate în Spania, Franța și Italia, constînd în: vouchere şi bonuri valorice pentru familii şi întreprinderi nevoiaşe (depinde ce înțeleg ei prin ,,nevoiașe”); amînarea plăţii facturilor pentru energie şi a impozitelor; garanţii că cei care nu-şi achită facturile nu vor fi debranşaţi de la reţea; reduceri fiscale şi de cheltuieli pentru grupe de populaţie cu venit redus. Alături de acestea, Italia vrea să cheltuie trei miliarde de euro pentru a micşora impozitul pe curent, iar Franţa vrea să plafoneze în general preţul energiei. Germania respinge încă subvenţionarea consumatorilor şi intervenţiile în piaţă, după cum a declarat la Berlin purtătorul de cuvînt al guvernului, Steffen Seibert.
Pînă iau ei măsurile o să treacă iarna și apoi vom uita de toate acestea. Uneori am senzația că iernile blînde din ultimii ani se datorează lui Dumnezeu, care Își dă seama ce conducători naivi și nepregătiți profesional avem la Bruxelles.
Recapitulînd: să liberalizezi o piață pe care nu o controlezi decît în parte, să intri în iarnă cu depozitele de gaz la jumătate și să elimini cărbunele ca sursă de energie, deși instalațiile eoliene și solare nu sînt capabile să-l înlocuiască în totalitate și, în loc să-ți pui cenușă-n cap, să dai vina pe ruși – denotă lipsă de profesionalism, ipocrizie și naivitate.
Soluția este aceeași dintotdeauna, și unica, de altfel: votați la viitoarele alegeri cu oameni competenți și responsabili, care să se jertfească pentru binele celor mulți care i-au pus acolo. Pînă atunci, strîngem cureaua, suferim și ne dăm seama că acum 35 de ani făceam același lucru, însă atunci aveam un scop: cîștigarea independenței financiare a țării noastre. Acum, scopul este îmbogățirea unora pe spinarea noastră.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA