De la DOMN la TOVARĂȘ (2)
  • 20-03-2021
  • 0 Comentarii
  • 342
  • 0

Din domeniul literaturii, cel ales pentru a fi „desființat” era Tudor Arghezi, poetul care revoluționase limba română și extinsese aria tematică a scrisului său în domenii neabordate pînă atunci. În 1946, i se atribuise Premiul Național pentru poezie, în speranța că se va apropia de P.C.R. sau măcar va fi neutru din punct de vedere politic.

Dar, în 1947, el a publicat volumul „101 poeme“, în care stilul său polemic nu s-a dezmințit; în cîteva poeme făcea aluzie la tîrguiala cu privire la înstrăinarea pămîntului țării, folosind chiar cuvîntul „liftă”. Aluzia la Basarabia și la sovieticii păgîni era mai mult decît evidentă, astfel că lucrarea a fost scoasă din librării și dată la topit. Conducerea de partid a decis să i se dea o ripostă nimicitoare.

Primul articol scris de Miron Radu Paraschivescu, în care i se contesta lui Tudor Arghezi calitatea de mare poet și se insista asupra profilului politic al acestuia, a fost considerat nesatisfăcător la Secția de Propagandă. De aceea s-a apelat la Sorin Toma, redactorul-șef al Scînteii, cerîndu-i-se să scrie un articol mai amplu, care să reprezinte nu numai un avertisment dat lui Tudor Arghezi, ci și o critică nimicitoare a operei sale poetice, pentru a-l discredita și a oferi o altă perspectivă tuturor scriitorilor.

I s-a găsit și un titlu penetrant: ,,Poezia putrefacției și putrefacția poeziei”. Materialul, comandat de Iosif Chișinevschi, a fost aprobat de Secția CC al PMR, după care a fost publicat în patru numere din Scînteia, în ianuarie 1948. Tudor Arghezi era atacat în termeni extrem de duri; în articol se afirma că „poetul avea de ales între calea idealului de eliberare a omenirii și aceea a renegării milioanelor de frați, a îmburghezirii morale și mai tîrziu materiale; dar Tudor Arghezi a optat să scrie pe gustul burgheziei. Opera d-sale reflectă lumea imorală a burgheziei“. După aceste aprecieri, urma concluzia: „O asemenea estetică nu poate prinde o mai mare valoare de circulație decît ar putea să aibă niște obiecte fabricate într-o leprozerie sau niște idei elaborate în casa de nebuni. Ea nu este propriu-zis o estetică, ci un fenomen patologic, un agent al contagiunii pe care societatea sănătoasă trebuie să-l izoleze“. Articolul a fost considerat un model de critică marxistă și introdus ca „obiect de studiu în învățămîntul de partid și de stat”. (Sursa: Historia.ro)

S-a realizat o adevărată epurare a istoriei și culturii românești de valorile ei naționale. Erau interzise publicațiile referitoare la Basarabia, indiferent dacă abordau probleme de istorie, geografie, demografie, cultură etc. Românii nu mai aveau dreptul să cunoască realitatea, ci doar să-și însușească punctul de vedere sovietic, potrivit căruia Basarabia era un străvechi teritoriu rusesc, intrat în mod firesc în 1812 în cadrul Rusiei; în 1918, armata regală a anexat Basarabia, care a fost transformată într-o colonie; a fost eliberată în 1940, pentru ca în 1941-1944 să cadă sub jugul imperialismului român; apoi, prin eroismul Armatei Roșii, a fost eliberată, intrînd definitiv în rîndul Uniunii Republicii Socialiste Sovietice.

Nu erau admise lucrările care abordau într-o manieră critică atitudinea Rusiei țariste și a Uniunii Sovietice față de România.

Nu puteau circula publicațiile privitoare la minoritățile naționale, mai ales la evrei; scopul, care s-a evidențiat foarte curînd, fiind acela de a-i prezenta pe români ca naționaliști, xenofobi, asupritori ai minorităților naționale. Erau practic eliminate toate publicațiile care-i prezentau pe români ca fiind creștini, ortodocși. În locul acelora urma să se publice lucrări care propagau ateismul, combăteau religia, cu toate cultele sale.

Cenzura, care, încă din septembrie 1944, se afla sub controlul sovieticilor, era extrem de vigilentă în aplicarea directivelor, pentru a nu lăsa să se „strecoare” lucrări sau articole neconvenabile regimului. Lista celor interziși total sau doar parțial îi cuprindea pe: Dimitrie Cantemir, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, Mihail Eminescu, C. Stere, B.P. Hașdeu, A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, Constantin C. Giurescu, Nicolae Iorga, Ioan Lupaș, P.P. Panaitescu, Silviu Dragomir, Ion Nistor, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Nicolae Paulescu. Existau și cărturari eliminați cu totul din cultura română: Octavian Goga, Aron Cotruș, Radu Gyr, Pamfil Șeicaru, Nichifor Crainic, A.C. Cuza, Mihai Manoilescu, Gheorghe I. Brătianu, Traian Brăileanu ș.a. De asemenea, erau interzise toate scrierile autorilor rămași peste hotare. Prin această uriașă operațiune de epurare s-a urmărit, în fond, pierderea identității poporului român, sărăcirea lui de valorile culturale, acumulate de-a lungul secolelor.

Pe un fond de o mare agresivitate împotriva tuturor valorilor naționale, din inițiativa unor intelectuali de marcă s-au organizat festivitățile pentru marcarea centenarului Eminescu (15 ianuarie 1950). În fruntea comitetului de organizare s-a aflat Mihail Sadoveanu; au fost publicate volume de poezii, s-au organizat expoziții, conferințe, o adunare festivă la Ateneul Român. Centenarul Eminescu a fost o victorie a literaturii române și a valorilor ei fundamentale.

După moartea lui I.V. Stalin, în martie 1953, noua conducere sovietică, în frunte cu N.S. Hrușciov, a îngăduit o anumită relaxare în domeniul ideologic, fapt ce s-a resimțit în toate țările socialiste, inclusiv în România. Treptat, avea să se înregistreze un „dezgheț”, atît pe plan intern, cît și pe plan internațional, cu consecințe pozitive în domeniile științei, culturii, învățămîntului etc.

(va urma)

LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite