De fiecare dată, de la început!
  • 23-01-2023
  • 0 Comentarii
  • 97
  • 0


De cînd mă știu mi-am visat un soare-răsare al meu, cu hergheliile lui de raze dăruindu-se poemelor mele, cu fructe de dor și mîngîieri în nopțile-mi de neliniști... Îmi pare că a trecut un secol în care m-am scăldat în apa sfîntă, adunată pe îndelete de la streșinile ochilor mei, din copilărie, cînd am suferit de insomnii. Să scap de ele, din cînd în cînd dădeam fuga la marginea codrului cu arborii legați întru frăție unii cu alții, cu crengile lor, tremurînd la fiecare adiere de vînt, ca într-un joc de flori și bucurii alese, așa cum trăiau flăcăii din satul meu duminica, la horă. Și mă bucuram de murmurul frunzelor care se legănau, sub strălucirea stelelor ce își urau viață veșnică în răcoarea lor cosmică, pe bolta ca o pajiște de cerneală albastră. Nu mă gîndeam atunci la Pitagora, nici la Newton, la Beethoven, nici vorbă... Mă gratulam la umbra nopții, de bună seamă, cu gîndul la o întîlnire fulger cu o fragă răscoaptă la nouă cuptoare cu jăratic de vreme blajină, în cîntec de graur. Și dintr-o margine în alta, trăiam în gînd sfințit cu rouă de pe cumpăna fîntînii dornice de-a rămîne aninată cît mai sus, în universul lumii sale, croit de meșteri lemnari, fără a pretinde careva ceva. Știam că dorul de viață îmi aparține și se afla în mine pentru că eu singur mi l-am adoptat, întru cunoaștere de sine și bucurie divină. Am făcut-o pornind de la ceea ce am și ceea ce sînt, cu asemănări și deosebiri firești, cu iubiri și imperfecțiuni pe care mi le asum ca fiind dărnicia pildelor naturii. Acolo au luat naștere atîtea povești de sămînță roditoare întru bucurii și mîngîieri la orele amiezii, cînd razele soarelui sînt mai mult decît binefăcătoare pentru înțelepciunea unei existențe de invidiat... Bucuriile se măsoară în frumusețea florilor de toate soiurile, purtătoare de parfum îmbietor la drumeții alese, cele pe care le visez de cînd mă știu, cu tot ce înseamnă crezul și faptele mele pămîntești. Nu vreau să greșesc, realitatea nu poate fi alta decît așa cum ne-o construim, ca percepție a lumii care ne înconjoară, dar mai ales după cum știm a ne făuri lumea propriilor sentimente de bine, prin iubire și trăiri la foc încins de melancolii proaspete. Și uite așa, viața, în concretețea sa, se naște din doruri aprinse, ce cresc și sporesc din milioanele de gînduri care ne străbat. Iar fiece gînd are în el filozofia proprie, înțeleasă ori nu, care îți oferă, prin iubire, puterea continuă de a fi un învingător în toate cele și perseverență în atingerea scopului propus. Ah, cît de departe e clipa aceea și cît de aproape e dorul de tine, copac cu ochi seculari de lumină, să te întîlnesc la ritualul strîngerii, într-un nemaiîntîlnit buchet, a celor mai frumoși bujori. Pentru acest eveniment mă rostesc în toate cuvintele de bun venit în această grădină, în care totul e perfect datorită perfecțiunii tale, zeiță din vremuri legendare... Și vremea e numai bună de scris cu ape de cristal curgînd alene pe sub pălăria copacilor solitari, ce pîndesc cu ochii lor verzi-argintii, de pe maluri ierboase. În ele se regăsește întreg universul meu, de foaie vede de ghindă căzută pe cărări cu cearșafuri de frunze, spre liniștile mele din vremuri trecute... Și mă fac vinovat că prea adesea am trecut pe sub norii cerului, fără să iau aminte că dorul începe odată cu primii pași făcuți în viață, dinspre necunoaștere spre cunoaștere, sau alte cele derivații de liniște și bucurie interstelară.
De fiecare dată, însă, de la început, ca premisă a viitorului necunoscut, am anticipat că viața, de multe ori, îți ține speranțele pe jar.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite