De cînd a început războiul din Ucraina, am scris că mi se pare ceva ciudat în desfășurarea lui și în comportamentul președintelui rus. Acum, după 13 zile de conflict, am început să mă întreb: de ce tace Putin? Liderul rus are un comportament de neînțeles. Vorbind despre războaiele recente ale Rusiei, trebuie să observ că ele urmăresc același model. Astfel, în 2008, Georgia, în condițiile în care dorea să se integreze în UE și să adere la NATO, trebuia să-și rezolve problemele pe care le are și în prezent cu două republici secesioniste: Abhazia și Osetia de Sud. În acest sens, a declanșat o operațiune militară care să le readucă sub ascultare, dar cum acestea erau susținute militar de Rusia, cu care mica Georgie era conștientă că nu se poate măsura, a declanșat o operațiune propagandistică care să prezinte opiniei publice din Europa si SUA imaginea unui stat mic călcat în picioare de un gigant, sperînd să obțină astfel sprijin internațional.
Războiul din 2008 a fost pornit de georgienii care au atacat Osetia de Sud, tot în preajma unor Jocuri Olimpice, cele de la Beijing. În perioada conflictului, ziarul britanic The Guardian a scris că aceștia au folosit serviciile unei firme de relaţii publice – Aspect Consulting – ce lucra pentru firme ca Mobil sau Procter&Gamble. Privind războiul informațional pe care îl poartă Ucraina, nu pot să nu repet ceea ce susținea și eroul din poveste: „de cineva te-a învățat, bine te-a-nvățat, de te-ai gîndit cu capul tău, bun cap ai avut” și să nu mă gîndesc că președintele Zelenski are consilieri buni.
În urmă cu 14 ani georgienii inundau mass-media occidentală cu informații despre atacul total al foțelor ruse care omorau civili și puneau în pericol resursele pe care țara le avea și de care profita și Europa – exact ce face astăzi Ucraina. Pînă la urmă, „à la guerre comme à la guerre” – faci tot ce îți stă în putere să îl bați pe Goliat. Am să citez cîteva pasaje din articolul lui Călin Hentea, intitulat „Războiul de șase zile din Georgia”, publicat în Revista Historia: „Preşedintele georgian şi-a concentrat ofensiva mediatică prin apariţii pe televiziunile occidentale (conferinţe de presă, interviuri), exploatînd educaţia sa universitară americană“.
În acest sens, fie că a fost regizat sau nu, episodul filmat (întîmplător sau nu) al evacuării dramatice de către gărzile sale de corp în faţa unei posibile ameninţări create de survolul unui elicopter rusesc, inclusiv secvenţa privirii panicate spre cer a preşedintelui, a contribuit la credibilizarea percepţiei internaţionale privind micuţa şi democratica Georgie invadată brutal de atotputernica Rusie (exact ce face președintele Zelenski). La fel ca în orice confruntare propagandistică pe timp de război, nici de data aceasta nu a lipsit cenzura, Georgia interzicînd retransmisia programelor de televiziune ruseşti pe teritoriul său, acuzîndu-le de... propagandă (identic cu blocarea presei ruse pe teritoriul Uniunii Europene de acum). Georgienii au reclamat şi puternice atacuri cibernetice asupra site-urilor oficiale ale lui Mihail Saakaşvili, precum şi ale Ministerelor de Externe şi ale Apărării georgiene, atacuri care au fost atribuite, nu şi dovedite însă, reţelei de hackeri ruşi RBN – Russian Business Network–, bănuită a avea legături atît cu mafia rusă, cît şi cu guvernul de la Moscova. Imediat, Estonia, ţară cu una dintre cele mai avansate tehnologii informatice din Europa, şi care suferise un atac similar din partea rusă în 2007, după ce mutase monumentul ostaşului sovietic din centrul capitalei Tallinn, şi-a oferit sprijinul şi consultanţa (astăzi acest lucru l-au făcut hackerii de la Anonymus). Din încleştarea propagandistică a acestui război nu au lipsit nici falsurile şi denaturările, servite, intenţionat sau nu, spre consum opiniei publice internaţionale. Este vorba în primul rînd de acele imagini dramatice cu localităţi în ruine, cu civili bombardaţi sau aflaţi în suferinţă. O permutare de imagini filmate şi fotografiate s-a produs între cele două oraşe care au avut cel mai mult de suferit de pe urma războiului, şi anume capitala Osetiei de Sud, Ţkinvali, şi oraşul Gori: imagini filmate ale dezastrului umanitar din Ţkinvali produs de ofensiva forţelor georgiene au fost prezentate de CNN drept urmări ale bombardamentului rus asupra oraşului Gori; fotografii purtînd sigla Reuters, extrem de impresionante, privind drama civililor georgieni, au fost acuzate a fi în realitate nu instantanee fotografice, ci fotoreportaje regizate anume”.
Observați că lucrurile se întîmplă identic și acum. Ce e interesant de amintit este faptul că, la finalul războiului din Georgia, media occidentală, printr-o cercetare a profesorului de ştiinţe politice de la Universitatea din Viena Hans-Georg Heinrich, cît și prin jurnaliștii de la The Guardian, The New York Times, sau Der Standard, a recunoscut faptul că toți s-au pripit în a acuza Rusia, mai mult din cauza reflexului existent din timpul Războiului Rece conform căruia Rusia e vinovată a priori. Peste 6 ani, Rusia a anexat Crimeea printr-o intervenție militară (ca și acum, cînd rușii nu-l numesc război, ci operațiune militară specială) care a început la 1 martie, 5 zile mai tîrziu membrii Consiliului Suprem al Republicii Autonome Crimeea votînd organizarea unui referendum privind statutul regiunii, dar și ieșirea în mod oficial din componența Ucrainei și alăturarea la Federația Rusă.
Așadar, în 6 zile, ca și în cazul Georgiei, treaba era terminată, Occidentul luat prin surprindere, iar sancțiunile atingeau cîteva sectoare ale economiei ruse și cîțiva oameni de afaceri apropiați ai lui Vladimir Putin, care au fost puși pe lista neagră. Adică nu cine știe ce. Cu toate astea, la final de aprilie FMI anunța că Rusia a intrat în recesiune.
Vedeți că există foarte multe asemănări între războaiele anterioare ale Rusiei și cel actual, dar și că în trecut Putin și Rusia au fost mult mai vocali și mai rapizi decît sînt acum. De la începutul invaziei pe care armata Rusă o desfășoară în Ucraina, Uniunea Europeană și NATO au impus sancțiuni care au lovit economia rusă, propaganda îl tăvălește pe Putin după modelul din Georgia, armata rusă se tîrăște prin Ucraina dînd senzația de slăbiciune și ineficiență, iar președintele rus tace.
Ei bine, mie tăcerea lui Vladimir Putin nu-mi place și-mi dă senzația că pregătește o mișcare atît de neașteptată încît lumea întreagă va rămîne crăcănată de surpriză și nu mă refer aici la o lovitură atomică. Mă refer la una mediatică, însă de amploarea uneia atomice. Poate sînt eu naiv, dar nu-mi explic cum e posibil ca o armată ce a ocupat teritoriile pe care și le-a dorit în maximum 6 zile să se miște atît de încet, decît dacă misiunea pe care o are de îndeplinit e una meticuloasă, care presupune adunarea de probe în vederea unei lovituri media. Nu știu ce plănuiește Vladimir Putin, dar nu pot să nu-mi pun întrebări cu privire la știrea legată de laboratoarele de cercetare biologică ale Ucrainei înființate de către SUA, laboratoare pe care se spune că Putin le distruge unul cîte unul și a căror existență a fost confirmată de un înalt oficial al Departamentului de Stat, doamna Victoria Nuland,  cînd a fost întrebată de parlamentarii americani dacă Ucraina are arme biologice. Informația legată de existența laboratoarelor a fost preluată de toată presa internațională și se leagă de faptul că documentele privind înființarea acestora fuseseră postate pe site-ul ambasadei americane din Kiev, de unde au fost șterse, dar și că harta amplasării acestor laboratoare se suprapune perfect cu zonele atacate de Rusia în această invazie a Ucrainei.
Nu știu dacă Putin a pornit acest război ca să distrugă aceste laboratoare și să împiedice un nou accident gen COVID. Ceea ce știu sigur e că Putin tace, că propaganda rusă e aproape invizibilă, iar asta mi se pare mai neliniștitor decît orice altceva, pentru că, atunci cînd un om lovit mediatic și economic din toate părțile, nu ripostează și își continuă acțiunile, înseamnă că ceea ce face este de atît de important încît, dacă ar răspunde loviturilor, nu și-ar mai atinge obiectivul. Vorbesc despre un obiectiv ascuns, fiindcă atunci cînd a vrut să ocupe niște teritorii care nu-i aparțineau pentru a le ,,elibera” a făcut-o repede și exact, fără să se încurce în detalii. Același lucru l-au făcut și americanii de două ori în Irak, apoi în Bosnia și Kosovo, Hitler în vestul Europei sau Stalin cînd a intrat în Polonia. Așadar, războiul de cucerire are alte caracteristici față de ceea ce vedem acum.
O să constatăm de ce tace Vladimir Putin doar atunci cînd va vorbi. O va face fie în fața unui complet de judecată, fie într-o conferință de presă. Oriunde va fi, sînt sigur că lucrurile pe care le va spune vor fi de importanță planetară.
NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA