De ce jerpeliturile de la Bucureşti sfidează China?
  • 29-01-2024
  • 0 Comentarii
  • 147
  • 1

Fiindcă nu apăruseră niciodată la televizor şi nici nu-i citisem vreo carte, nu  ştiam de existenţa jurnalistului Dan Tomozei, sibian de-al lui Iohannis. Sau poate că apăruse, dar nu-l văzusem eu care deschid televizorul doar cînd joacă Rapidul, din vina publicităţii demenţiale şi a propagandei globaliste ordonate de Iohannis.
De-abia în primăvara trecută, cînd am primit cadou, de ziua mea, un televizor şmecherit rău şi am devenit fan YouTube, l-am descoperit cu adevărat pe Dan Tomozei. Îl tot cheamă Ion Cristoiu şi Marius Tucă la emisiunile lor, doi vulpoi mediatici, specialişti în întrebări pregătitoare, de încălzire, după care îl lasă să vorbească ce-i trece lui  prin cap, cu condiţia să nu devină plictisitor prea curînd. Şi omul ne-a dovedit că, în afară că ştie să vorbească (parol, există şi asemenea oameni, aşa cum unii ştiu să cînte, iar alţii să scrie), a ales un subiect unde nu poţi deveni plictisitor, să dai cu tunul – clasa politică românească, un bestiar în toată regula, dar cu condiţia să-i înjuri pe nenorociţi de mamă pînă oboseşti. Tudor Arghezi, în pamfletele sale nemuritoare, mai adaugă una: să-i umple de rahat din cap pînă în tălpi, poate aşa îşi aduc aminte de unde au plecat, că doar n-au făcut Academia de Înalţi demnitari, ba unii chiar puşcăria. Precum celebrul liberal de altădată, Alecu Constantinescu, poreclit Porcul, pentru caracterul său de bronz, care, în tinereţe, fusese hoţ de cai şi informator la poliţie, iar mai tîrziu, ajunsese ministru şi parlamentar. Sau ca numitul Tănase Vasilescu–Lumînăraru, eroul unor romane de Camil Petrescu. Faptul că era neştiutor de carte, beteşug pentru care purta la mişto ochelari negri, nu-l împiedicase să ajungă mare om de afaceri şi deputat. Camil nu ne spune şi dacă avea vreun doctorat în ceva. E colosală scena în care naivul Ştefan Gheorghidiu stă la coadă în audienţă la un ministru oarecare, iar Lumînăraru ăsta intră peste rînd doar zîmbind feciorelnic şi oferindu-i secretarului o havană de cea mai bună calitate (vezi filmul ,,Între oglinzi paralele”, în regia lui Sergiu Nicolaescu).
Dar să lăsăm contextele în care literatura copiază viaţa şi să ne întoarcem la jurnalistul Dan Tomozei care n-a ştiut să speculeze, în folos propriu, împrejurarea  de a fi concitadin cu Iohannis, aşa cum, pînă nu demult, alții au făcut carieră pentru că erau consăteni cu Nea Nicu sau purtau același nume de familie sau asemănător, precum fotbalistul Ceaușilă Gheorghe care, pînă nu a acceptat metamorfoza ,,C. Gheorghe”, n-a avut voie să intre în teren. Așadar, jurnalistul Dan Tomozei (nu știu de ce, cînd îi pronunț numele, îmi tot vin în minte numele istoricului Dan Berindei și al poetului Gheorghe Tomozei - zis și Prințul Tom) abia așteaptă invitația, fiindcă pe YouTube, care este o afacere privată și cu rădăcini afară, încă mai poți să te exprimi liber. Dar și această formă de comunicare aud că are zilele numărate, fiindcă globaliștii, care urăsc democrația, cu pivotul ei libertatea de exprimare, sînt pe cale de a o perverti în delict. N-a făcut nici o brînză Iohannis în cele două mandate ale sale la Cotroceni, dar cu una tot se va putea fuduli: a făcut să renască din cenușă cenzura. Vorba nu știu cui: dacă nu ești în stare să faci un lucru bun, fă măcar unul rău, căci nimic nu e mai cumplit decît să treci prin lume fără să fi făcut nimic. Este ca și cînd n-ai fi existat, și nu meriți nici măcar un nume pe o cruce.
Activînd ca jurnalist incomod în Sibiu, viața lui Dan Tomozei a devenit și mai agitată în anul 2000, cînd modestul și prea puțin cunscutul profesoraș Iohannis a ajuns primar. Cum știe toată lumea, dar puțini au curajul să o spună în gura mare, cînd a intrat în primărie, Iohannis conducea un jaf de Dacie, o tinichea, dar cînd a plecat la Cotroceni, deținea mai multe Merțane și Bemweuri, plus un număr încă necunoscut de case, vile și apartamente în Sibiu, Austria, Germania și chiar la Miami. Dosarele penale, deocamdată blătuite, tot atunci le-a dobîndit. Pe cale de consecință, onorabilul edil a intrat în ghearele lui Dan Tomozei. Dar, tenace și vindicativ, Herr Bürgermeister nu s-a lăsat pînă cînd nu l-a făcut pe Dan Tomozei să fugă din Sibiu și din țară. Și uite-l, printr-un concurs de împrejurări favorabile, dar și recomandat de propria-i valoare, redactor la Radio China International, secția Limba Română. Căci chinezii, care sînt mulți și nu cunosc lenea fanariotă de la noi, au făcut din acest post o instituție-mamut, care comunică în toată lumea, și are mii de angajați, vorbind în 60 de limbi. Tot de atunci, au învățat chinezește și fiicele sale școlite la Beijing, impresionînd pe toată lumea, întrucît chinezii sînt foarte sensibili cînd cineva le apreciază și onorează obiceiurile, tradițiile și însemnele naționale, dar și contrariindu-i pe bunicii din România, care știu despre China că este un ținut magic aflat pe partea nevăzută a Pamîntului. În schimb soția, o olteancă greu de convins, nu știe neam chinezește.
Ca atîția jurnaliști de la noi sau de aiurea, și Dan Tomozei s-a apucat să scrie cărți, toate cu referire la realitățile chinezești recente, subsumate la genericul: ,,Miracolul chinezesc”, apreciat de toată planeta, țară care îi datorează totul patriarhului Deng Xiaoping, cel care a știut să îmbine comunismul cu un capitalism popular de succes și luînd de la fiecare sistem politic ce era mai folositor pentru progresul țării sale, fidelă ideologiilor comuniste, Și, în scurt timp, ajungînd o forță economică, politică, militară și culturală, a dat o lovitură mortală globalismului de sorginte satanistă, care tindea să cuprindă în îmbrățișarea sa mortală întreagă planetă.
Astfel, în anul 2010 Dan Tomozei a publicat lucrarea: ,,Iluzia Democrației”, urmată în 2013, la 6 ani de la stabilirea sa în China, de: ,,Dialoguri la Beijing”. În 2014 a publicat: ,,Diplomația Panda”. Și recent: ,,Mergi înainte. Jurnal de pandemie 2019-2022”.
Dintre toate scrierile jurnalistului Dan Tomozei am apucat să citesc ,,Diplomația Panda”, apărută la Editura ,,Corint” într-o ediție din 2023. Despre milenara civilizație chineză am învățat la școală: invenții și descoperiri, astronomie și matematică, filozofie, medicină, literatură, ca și despre numeroasele călătorii făcute spre China de Marco Polo, românul Nicolae Milescu Spătarul și alți călători din vremea Renascentismului. Despre diplomația Chinei aflasem cîte ceva din jurnalele scriitorului Fănuș Neagu și diplomatul Ștefan Andrei, fost mare demnitar pe lîngă Ceaușescu. Astfel, Fănuș a notat o scenă incredibilă cu Mao și Nikita Hrușciov, cu titlul ,,Cum se face adevărata diplomație”. Cică aflat într-o vizită oficială la Beijing, Hrușciov a avut o întrevedere cu marele Mao, care, dorind să-i demonstreze oaspetelui său cine sînt chinezii, l-a primit în chiloți și înotînd într-o piscină cu interpreții lîngă el. Și să-l fi văzut pe Hrușciov, numai în maieu și chiloți, cum alerga gîfîind pe marginea piscinei, că nu știa să înoate, să se înțeleagă cu Mao. Un înalt funcționar de la Ministerul de Externe Chinez i-a spus lui Ștefan Andrei că numai românii au dreptate cînd susțin ce rol important în cooperarea internațională îl are neamestecul în treburile interne ale altor state. În schimb rușii au o pozitie greșită cînd vor ca Occidentul să le recunoască cîștigurile teritoriale și frontierele stabilite după cel de-al doilea război. La fel de viclean este și Occidentul care vrea să fie respectate drepturile omului, căci numai așa au posibilitatea să intervină politic, economic și militar.
Cartea lui Dan Tomozei este o culegere de 100 de texte-eseuri pe teme diferite, citite la microfonul postului Radio China International, secţia Limba Română, sau publicate în presa scrisă din China, pentru că omul a învăţat chinezeşte, dar şi în România. (Cum fac să ascult şi eu acest post în româneşte, pe ce lungimi de undă şi la ce ore? Cine dintre cititorii noştri mă ajută?) Conţinutul acestor texte nu se constituie într-o propagandă a regimului de la Beijing, care, totuşi, are relaţii politice, economice, culturale si militare cu mai bine de 80% dintre ţările lumii. Intenţia nedeclarată a lui Dan Tomozei, dar bănuită, este aceea de a arăta românilor ce conducători idioţi şi lichele au aşezat în fruntea ţării şi implicit a lor. Cînd guvernul chinez investeşte anual  sute de miliarde de dolari în toată lumea, inclusiv în SUA, UE şi NATO, de 20 de ani, sub Băsescu şi Iohannis, politicienii români resping mîna întinsă a chinezilor. Cît de cretin şi de ticălos poţi fi, să faci sluj în faţa globaliştilor khazaro-iudaişti, invitîndu-i să fure de pe aici tot ce se poate fura, în nădejdea  că nu vei plăti vreodată pentru această crimă de lez-naţiune? Trecuţi in corpore de la Băsescu la Iohannis, liberalii şi pesediştii au uitat sau poate n-au ştiut niciodată ce le spusese Theodor Stolojan în scurtul său mandat de prim-ministru: ,,Cînd intri, pentru prima oară, într-o casă, caută mai întîi să vezi unde este uşa, în caz de fugă”. Uite, nu mai merge cu azilul politic în Italia şi, în curînd, nici în Anglia sau Grecia… Tăvălugul BRICS se apropie…
Pentru toată Planeta, China este un model și un miracol, numai pentru slugoii Băsescu și Iohannis nu. China este un model politic, în primul rînd, pentru că a știut să ia de la două sisteme politice antagoniste ce e mai bun pentru țară și poporul chinez, și să le îmbine. Acest melanj n-ar fi fost posibil în Europa și în SUA. China este un model economic pentru că a ajuns să bată SUA, Rusia, Japonia sau Germania în mai toate domeniile economice. China este un miracol științific, fiindcă a construit un pod de 40 km în Marea Chinei de Sud în numai 5 ani; înalță zgîrie-nori de 200 de etaje folosind schele din bambus; a ajuns pe locul trei, după SUA și URSS (Rusia), în cucerirea spațiului cosmic. China este un model uman, fiindcă nicăieri în lume, nici măcar în Japonia sau în Coreea de Sud, nu se muncește între 18 și 24 de ore pe zi cu un salariu incredibil de mic.
Dacă lucrurile stau așa, de ce China nu a fost un model și pentru români? Din mai multe motive, dar, în primul rînd, pentru că românii au fost urmăriți de ghinion cînd i-a votat pe Băsescu și Iohannis care, ascultînd ordinele străine, au rupt relațiile economice cu China, și așa sînt și astăzi. Toată planeta cultivă relații cu această țară, numai noi nu, fiindcă decidenții noștri se pricep mai mult la hoții, nicidecum la progresul țării. De peste 60 de ani, China îi iubește pe români, i-a luat mereu ca modele și a conlucrat pe toate planurile. În ianuarie 1990 a venit din SUA marele profesor român Anghel Rugină și i-a sfătuit pe proaspeții emanați ai loviturii de stat să nu cumva să se împrietenească cu FMI și alți bancheri khazari, că vor regreta amarnic. Și cine a sărit ca ars, cerînd expedierea grabnică a profesorului Rugină îndărăt în SUA? Bursucul veninos Adrian Severin, prieten secret cu George Sörös, care s-a și înființat la București cu ordine precise în legătură cu viitorul României. Au venit și chinezii cu o traistă de promisiuni sincere, dar nimeni nu i-a luat în seamă.
Cartea lui Dan Tomozei se deschide cu capitolul: ,,Președintele jucător sfidează China”. Fiindcă așa i-au dictat stăpînii de la FMI, și alți bancheri, care îl puseseră staroste la Cotroceni, Băsescu a trecut la ruperea relațiilor cu China: ,,Noi sîntem cu ochii pe capitalismul american, nu la comunismul chinez”. Sub conducerea agentului Petrov, am renunțat la ajutorul unui prieten sincer și dezinteresat, în timp ce mai toate țările lumii s-au bucurat și se bucură de investițiile chinezești în toate domeniile, pentru că China are cea mai mare rezervă valutară dintre toate țările mari: 2,5 trilioane de dolari, din care este dispusă să ajute pe toate lumea. Jerpeliturile noastre politice se prevalează de situația că trebuie să respectăm deciziile UE. Dar, în timp ce României UE îi tot pune bețe în roate, cînd e vorba de dezvoltarea economică a altora, în anul 2010 a dat mînă liberă la investiții în toată Europa, după cum urmează:
- dezvoltarea gigantului aeronautic Airbus și în domeniul nuclear;
- contracte de 5 miliarde de dolari vizînd dome­niile energiei, auto, aeroportuar pe segmentul cargo (Germania);
- alte 5 miliarde de dolari în Grecia;
- finanțarea unei autostrăzi în Polonia;
- apoi un uriaș proiect industrial în Irlanda;
- un contract de 1 miliard de dolari în Italia pentru construcția unui terminal cargo pe aeroportul din Roma.
La toate aceste proiecte se mai adaugă înțelegeri de investiții în Turcia, Macedonia, Marea Britanie, Portugalia, Ungaria sau Spania. Noi de ce lipsim din acest vast program de investiții chinezești?
PAUL SUDITU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite