În Grecia antică, Pitagora, unul dintre cei mai mari filosofi, credea că numerele reprezintă sensurile fundamentale ale lumii. Potrivit acestuia, cifra 7 este motorul vie­ţii, unirea spiritului cu materia (combinarea cifrei 3: natura triplă a spiritului, cu cele patru elemente ale materiei: pămînt, aer, apă, foc). Din punct de vedere psihologic, cifra 7 are o poziţie mediană între prea mult şi prea puţin. Cifra 7, considerată „Numărul lui Dumnezeu”, se regă­sește  în domenii dintre cele mai diverse de-a lungul istoriei omenirii.
Astăzi, această cifră marchează pentru români și, în mod special, pentru cititorii Revistei „România Mare”, numărul anilor scurși de la dispariția bruscă a lui Corneliu Vadim Tudor. Sînt șapte ani, mulți și puțini, deopotrivă, de cînd Tribunul nu mai este printre noi. Cum ar fi arătat lumea politică dacă ar mai fi trăt, e ușor de ghicit. Ce-ar fi făcut el în situațiile de criză prin care am trecut în acești ani, nu știu exact, dar sigur nu ar fi pus genunchiul
în pămînt ca actualii noștri conducători și s-ar fi bătut pentru țară pînă la capăt.
În numerologie, 7 este cifra omului desăvîrșit, a omului pe deplin realizat. Corneliu Vadim Tudor a fost un astfel de om. A  excelat în tot ceea ce a făcut, copleșindu-și adversarii și prietenii cu vastitatea cunoștințelor sale. Era un om politic de care România putea fi mîndră și care putea discuta de la egal la egal cu orice înalt demnitar al Planetei. A fost unul dintre puținii oameni politici adevărați ai României și asta i-a deranjat pe adversarii săi.
Au trecut 7 ani fără Vadim și România a ajuns o colonie. Au trecut 7 ani fără Tribun și poporul român s-a împrăștiat în cele patru vînturi. De 7 ani, cei care l-am citit și l-am votat pe Vadim nu știm pe cine să mai susținem. Mișcarea naționalistă pe care el a dezvoltat-o și-a continuat traiectoria, însă fără succes. Cei responsabili nu au reușit, fiindcă nu erau naționaliști. Ca să fii naționalist, trebuie în primul rînd să cunoști perfect istoria națiunii tale și să o poți integra în istoria continentului european. Cîți dintre politicienii actuali au cunoștințele de istorie pe care le avea Vadim?
Că să înțelegem semnificația acestor 7 ani scurși de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor, să ne amintim că este numărul cu care Dumnezeu a însemnat duminica – a șaptea zi a săptămînii. Duminică s-a născut Isus Christos. Duminică a intrat în Ierusalim ca împărat și biruitor al morții. Duminică a înviat din morți. Duminică a trimis pe Sfîntul Duh și a întemeiat Biserica. Legîndu-mă de toate aceste fapte extraordinare din istoria Bisericii Creștine, al cărei membru devotat a fost Vadim, mă gîndesc că acest al șaptelea an ce se împlinește în această săptămînă poate fi unul cheie pentru viitorul României și al vieții sale politice. Anul acesta poate avea loc eliberarea din robie a țării care de șapte ani trăiește fără farul său călăuzitor, așa cum poporul evreu s-a eliberat după 70 de ani din robia babiloniană, în care a zăcut pentru păcatele și nelegiuirile lui înaintea Domnului.
Amintindu-mi de românii care i-au lipit lui Vadim tot felul de etichete mincinoase, sper ca între timp să-și fi dat seama că au lovit într-unul dintre puținii oameni care doreau binele țării. Poate că acești 7 ani de decădere socială și politică au fost o pedeapsă necesară ca să învățăm să ne prețuim și să ne susținem patrioții.
După 7 ani fără Vadim avem datoria să îi ducem moștenirea mai departe, luptînd cu propriile arme și fiind mai inteligenți decît adversarii noștri. Doctrina naționalist-liberală pe care a adoptat-o Partidul Vadimist Român, teoretizată de profesori ai universităților europene, este cea potrivită pentru timpurile pe care le trăim, în care se discută din nou despre statele-națiune. Această uniune europeană – nu mă refer la instituție, ci la conceptul în sine – atunci cînd a dat de greu, s-a sfărîmat în statele naționale care o compun și care, vedeți bine, încearcă să-și rezolve problemele ce țin de aprovizionarea cu gaz pentru economiile lor, pe cont propriu și mai puțin în comun, la nivelul Uniunii Europene.
Principiile autodeterminării, completei libertăți în comerțul dintre națiuni și cel al libertății de imigrație, compun baza naționalismului-liberal – unul incluziv, modern și adaptat timpurilor actuale, se exprimă foarte bine prin vadimism, curentul politic pe care PVR îl promovează la nivelul societății românești.
Vadimismul este moștenirea pe care Tribunul ne-a lăsat-o și pe care trebuie s-o ducem mai departe fiecare dintre noi, dacă vrem ca acesta să ajungă la cît mai mulți români. E dreptul și obligația noastră să îl facem cunoscut, mai ales că internetul ne oferă atîtea posibilități de a ne conecta cu oameni aflați pretutindeni.
Dacă Dumnezeu a creat lumea în șase zile și în a șaptea s-a odihnit, știm sigur că a opta zi din ciclul creației este ziua Învierii lui Isus Christos și a nașterii lumii celei noi. După 7 ani fără Vadim, urmează anul al optulea, al renașterii mișcării naționaliste. Nu vă așteptați să se întîmple peste noapte, ci pas cu pas și, mai ales, așa cum spuneau strămoșii noștri de la ʼ48, „prin noi înșine”. Vorba altui mare dispărut, Adrian Păunescu: „Tot ce avem, noi am făcut cu trudă și n-am trăit din milă și pomeni”.
Să-l plîngem pe Vadim și să-l regretăm, pentru că este timpul să o facem. Apoi să ne-amintim tot ce ne-a spus și tot ce ne-a învățat, ducîndu-i moștenirea mai departe și dînd speranță celor ce nu au. Amintirea lui Vadim va fi veșnică atîta timp cît vor mai fi pe acest pămînt români care să țină ridicat steagul românismului, al suveranismului și al naționalismului, așa cum făcea el.
Să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte pe Tribun și să-l odihnească în Raiul Său, iar pe noi să ne întărească și să ne ajute să fim iarăși ce-am fost și mai mult decît atît!
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA