Deunăzi am fost invitat la un bal cu fluturi pestriți. Da! La un spectacol cu fluturi, dar nu din cei expuși în vitrina vreunui muzeu de științe ale naturii, sau prezentați pe pelicula unui film. Astăzi, tehnologia modernă permite oricui să facă ce dorește dacă vrea să-și pună cîtuși de puțin motoarele în funcțiune... Am fost la un bal al fluturilor care dansau, ca niște funigei, aprige trăiri molcome în zarea pîcloasă a dimineții de primăvară, lîngă izvoarele îmbrăcate în falduri strălucitoare, născute parcă dintr-un miracol. Și am mers acolo, la invitația reginei fluturilor, care venise în poiană ca o binecuvîntare de înălțare a sufletului, în lumină de bucurii, drept pentru care i-am mulțumit pentru onoarea pe care mi-o făcuse... Am văzut droaie de fluturi veniți din toată lumea, prinși într-un alai de aripi amețitor, în grădina mea cu pomi îmbrăcați în miri și mirese, alcătuind un spectacol de toată frumusețea. Erau fluturi albi, negri, sau cu aripile colorate în nuanțe strălucitoare, de soare virgin. Zarea se umpluse de aripi multicolore, iar pîlcuri de fete morgane stăteau pe maluri de ape despletite în șuvițe de aur. Prin copacii amiezii, coconi de coajă albă pluteau în aer, ca o ploaie virgină, aducînd cu ei murmur de doine străvechi... Erau copacii amiezei mele, cu doruri năstrușnice de vinuri de soiuri alese din podgoriile zilelor mereu însorite de privirea căprioarei ieșite la păscut iarba cu mărgele de rouă din caierele zorilor. Fluturii își etalau frumusețea, zburînd precum îngerii binecuvîntați de bătaia clopotului în noaptea de Înviere... Mă uitam cu uimire la ei, cum dansau cu vîntul mînat dintr-o parte în alta, în acorduri de cîntec de inimă veselă... Și fluturii, dragii mei fluturi, m-au ridicat în vîrtejul lor de aripi și m-au dus cu ei între spicele galbene, de cîmpie mănoasă... Flori de toate felurile îmi ieșeau în cale, chemîndu-mă, cu parfumul și culorile lor, către tărîmul acela de vis, cu tot ce înseamnă liniște, fericire, poezie... De fapt, tot ce vedeam acolo era poezia mea, cea pe care mi-am dorit toată viața să o slujesc, încă de pe vremea cînd rătăceam pe cărările străjuite de basmele copilăriei... La vremea acelor ani eram cel mai fericit copil, cînd toți ai casei erau împreună la muncă, la masă, la odihnă, toți sănătoși și plini de viață.
Atunci am înțeles cum e să trăiești bucuria razelor de soare, a luminii ce străbate crengile cu ciucuri de cireșe rubinii, a tainei codrului, cu mormăit de urs și cîntec de cocoș sălbatic... Și fluturii m-au purtat pretutindeni prin gradina lor de vis, întroienită de melancolice culori... O, Doamne, acesta să fie Raiul? Sau, poate, acesta e templul sufletului, al liniștii și al somnului în care s-au strecurat nostalgiile mele... Ce mîndru sînt de acest privilegiu... Aceasta este lumina pură a sevelor din care răsar noian de amintiri înlănțuite într-un dans feeric, aidoma spectacolului oferit de zborul atîtor specii stranii de fluturi. Fluturi de toate mărimile și de toate culorile, dansînd în ritmul iubirii pure, la care aspiră tot omul care visează la lumea din jurul său prin frumusețea cuvîntului poetic.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”