La 2 iulie 2019, Ursula von der Leyen a fost propusă de Consiliul European candidat pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. La 16 iulie, nominalizarea ei a fost aprobată de Parlamentul European cu 383 de voturi „pentru”. Germania s-a abținut de la vot. Un articol publicat în The Guardian arată faptul că motivul refuzului Germaniei de a susține nominalizarea oficialului în Consiliul European a fost că von der Leyen a fost considerată o femeie dezbinătoare în țara ei de origine. Interesant, nu?
Numirea în postul de președinte al Comisiei Europene echivalează cu cea de numire în postul de secre­tar general al Partidului Comunist, care desemna conducătorul de drept al țării respec-­
tive. Cu alte cuvinte, Ursula este președinta Uniunii Euro­pene, jupî­neasa, mai bine zis. Doar că, asemenea unui secretar general de partid comunist, i s-a urcat puterea la cap după cîțiva ani și a început să se comporte ca un vechil pe moșie.  De acest lucru și-au dat seama și jurnaliștii de la Politico, care au publicat, de curînd, articolul intitulat „Paradoxul Ursula von der Leyen: președintele american al Europei”. Ce-or fi vrînd să spună jurnaliștii? Că președinta UE se ocupă mai mult de interesele SUA decît de cele ale Uniunii? Niște mincinoși putiniști, nu? Ia să vedem. Articolul pornește de la o vizită recentă a distinsei în SUA și de la discursul pe care l-a ținut în fața stu­denților de la Universitatea Princeton. „Sînt în politică de aproximativ 20 de ani”, le-a spus ea studenților, în timp ce camera de filmat – fie din întîm­plare, fie dinadins – o focaliza pe un steag american gigant. „N-am experimentat niciodată o cooperare atît de intensă, de încredere și de detaliată cu Casa Albă”. „Cred că zicala este corectă”, a continuat ea. „Cînd te confrunți cu o criză, știi cine sînt prietenii tăi adevărați”.
Cuvintele lui von der Leyen au fost mai mult decît finețuri diplomatice așteptate de la înalți oficiali în momente ca acestea. Potrivit mai multor oficiali de la Bruxelles și Washington, ele reflectă modul în care președintele Comisiei a devenit persoana cu care oficialii americani vorbesc în UE, mai ales atunci cînd vine vorba despre războiul din Ucraina. Înclinația lui von der Leyen pentru secret și dependența ei de un mic grup de consilieri – se plîng detractorii – contravin practicii UE de luare a deciziilor bazate pe consens. „Nu are încredere în nimeni; ea locuiește într-un turn”, a spus un membru al cabinetului unui comisar, vorbind sub protecția anonimatului pentru a se putea exprima liber despre înaltul oficial al instituției. „Ea nu construiește alianțe. Uneori, asta poate duce la greșeli”.
Modul de acțiune al jupînesei este identic cu cel al lui Nicolae Ceaușescu. La fel ca el, doamna ia decizii de capul ei, amenință cu pedepse dacă deviezi de la linia partidului și, în general, nu acceptă critici. Dacă citiți poezia lui Adrian Păunescu „Șoferul și nevastă-sa”, o să vedeți cît de bine se potrivește cu situația Ursulei, care dezvoltă tendințe dictatoriale din ce în ce mai evidente.
Autorii articolului din revista Politico continuă să scrie despre speranțele pe care toată lumea le avea în anul 2020, despre faptul că alegerea președintelui american Joe Biden urma a îndulci amărăciunea erei Trump. Dar revenirea la armonia transatlantică nu a fost lină – chiar înainte de învestirea lui Biden, echipa sa a arătat clar că toți sînt furioși în legătură cu decizia UE de a încheia un pact de investiții cu China. Tensiunile au persistat cu privire la comerț, impozitarea internațională și regulile care guvernează sfera digitală – în special cele privind confidențialitatea în transferurile intercontinentale de date. Astfel, zic eu, americanii au arătat că ne consideră un fel de colonie, care nu are dreptul la o politică externă proprie.
Zvonurile de război au risipit în mare măsură acele dezacorduri. Pînă la sfîrșitul anului 2021, pe măsură ce Europa și SUA au început să iasă din criza COVID, o altă perspectivă gravă se profila: trupele ruse care se înmulțesc la granița cu Ucraina. În noiembrie 2021, von der Leyen a făcut prima vizită la Casa Albă, unde a aflat de la americani că invazia Rusiei în Ucraina este foarte probabilă. „Președintele a fost foarte îngrijorat”, a spus un oficial european, vorbind sub protecția anonimatului. Acesta a fost o perioadă în care în Europa nimeni nu dădea atenție masării de trupe rusești la granița Ucrainei, nici măcar Serviciile de informații, care care ar fi trebuit să-i raporteze șefei toate aceste lucruri.
Cînd s-a pus problema adoptării primului pachet de sancțiuni contra Rusiei, von der Leyen a consultat capitalele mari ale Europei și nu a furnizat un proiect de text al anunțării acestora decît atunci cînd toate țările au fost pregătite să-l ia în considerare. Adică i-a pus pe europeni în fața unui fapt împlinit, fără să mai fie timp de modificări. „Este puțin probabil ca acea colaborare foarte strînsă pe care o plănuim în ceea ce privește sancțiunile să se fi dezvoltat așa cum s-a întîmplat, fără un raport considerabil între Washington și Bruxelles, atît la cele mai înalte niveluri, cît și la niveluri de lucru”, a spus Ian Lesser, vicepreședinte al departamentului Fondul German Marshall al Statelor Unite. În traducere: dacă nu am fi avut un om al nostru în fruntea Europei, care să aplice sancțiunile pe care noi le-am decis contra Rusiei, nu am fi făcut nimic.
Iată cum atuurile lui von der Leyen – discreția și rapiditatea în luarea deciziilor – i-au adus aprecierea omologilor ei de pe cealaltă parte a Atlanticului, dar aceleași atribute au înstrăinat-o de unii dintre colegii ei din Bruxelles și din alte capitale europene, ale căror interese ar fi trebuit să le reprezinte.
În timpul discuțiilor privind sancțiunile cu mize mari, calitățile lui von der Leyen erau exact ceea ce era necesar pentru a împinge măsuri complexe, sensibile din punct de vedere politic, prin procesele decizionale lente ale Uniunii Europene. „La Washington a existat un sentiment că în Europa era cineva care putea, în sfîrșit, să ducă la bun sfîrșit lucrurile”, a spus un înalt oficial al UE care a participat la discuțiile transatlantice. Avem, iată, confirmarea că sancțiunile economice împotriva Rusiei, care au distrus economia europeană, nu au fost gîndite de europeni, ci de americani și puse în operă de Calul Troian din fruntea Uniunii. Ce ziceau germanii? Că Ursula provoacă dezbinare peste tot pe unde merge?
Cînd von der Leyen a anunțat Parlamentul European că plănuiește o a șasea rundă de sancțiuni, inclusiv o propunere de interzicere a petrolului rusesc, înainte ca membrii să fi discutat despre asta, unii au fost critici. Premierul olandez Mark Rutte a criticat Comisia pentru lipsa de precizie cu privire la detaliile tehnice. Ar mai fi nevoie de încă o lună pînă la aprobarea pachetului, și nu mai devreme, ca pentru unele țări din Europa Centrală și de Est să se facă concesii asupra petrolului.
Nu era prima dată cînd președintele Comisiei era mustrat pentru că a făcut lucrurile pe cont propriu fără să se consulte cu cei pe care-i reprezenta. În apogeul pandemiei COVID, propunerea Comisiei pentru un pachet de salvare economică în valoare de 2.000 de miliarde de euro a fost făcută publică înainte de a fi analizată de liderii europeni, ceea ce a provocat o reacție acidă din partea cancelarului german Angela Merkel. „Nu uitați să vorbiți cu noi” – i-a spus cancelarul german fostei ei protejate.
Tensiunile aprinse dintre von der Leyen și restul liderilor UE au ieșit la iveală în iunie, după ce ea a decis să dea undă verde plății fondurilor UE către Polonia, în ciuda îngrijorărilor legate de abuzurile de la Varșovia asupra justiției. Dar, deh, ce să faci dacă polonezii sînt aliați de nădejde ai „marelui licurici”?
După ce decizia lui von der Leyen a fost trecută pe ordinea de zi a Colegiului la 1 iunie, cinci comisari – inclusiv vicepreședinții Comisiei, Frans Timmermans și Margrethe Vestager – și-au exprimat nemulțumirea în scris. „Nu a fost o decizie care a avut un sprijin foarte larg în cadrul colegiului”, a declarat un oficial al Comisiei, pentru Politico. „A existat sentimentul că, probabil, von der Leyen a ajuns la un consens cu liderii naționali în cauză, fără a ține seama de opiniile Comisiei”.
Oamenii care au lucrat îndeaproape cu von der Leyen spun că tendința ei de a centraliza puterea este cea mai evidentă atunci cînd deciziile mari sînt pe masă. În aceste cazuri, este mai probabil să se consulte cu puterile de la Berlin sau Paris decît cu comisarul european responsabil de portofoliu. În mod similar, uneori lucrează direct cu persoane cheie din cadrul direcțiilor generale ale Comisiei, ocolind efectiv comisarii.  În multe privințe, von der Leyen arată o înțelegere a puterii executive în stil prezidențial american sau de secretar general al Partidului Comunist, aș adăuga eu. Comisia și-a asumat mai multă autoritate în cadrul UE de ceva timp. Sub von der Leyen, acest proces s-a accelerat – Comisia asumînd un rol principal în schimbările mari de direcție, cum ar fi emiterea de datorii comune, achiziția comună de vaccinuri COVID și introducerea sancțiunilor care vizează Rusia.
Oficialul a ajuns, astfel, să servească în principal interesele economice și geo-strategice americane, nu pe cele europene. A pus economia continentului pe butuci ca să o ridice pe cea americană, ca să nu mai vorbesc de miliardele oferite cu dărnicie, din banii noștri, companiei farmaceutice americane Pfizer, pentru niște vaccinuri insuficient testate.
Ursula von der Leyen este dama de pică a Uniunii Europene.
Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu știu, dama de pică este acea carte folosită la jocul de cărți, ce simbolizează trădarea, deziluzia și pierderile, reliefînd foarte bine comportamentul Ursulei față de europenii care au cocoțat-o în cea mai înaltă demnitate: ne-a trădat, ne-a deziluzionat și ne-a provocat pierderi economice grave.
Ce merită Ursula von der Leyen să primească la viitoarele alegeri parlamentare europene? Exact: o ștampilă aplicată democratic acolo unde trebuie, care să o arunce cît colo din funcția de președinte al Europei și să aducă în locul ei pe cineva pentru care interesele europenilor să fie prioritare.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA