Moto: ,,Noi n-am fost mari că am fost mulţi,/ Ci mari sîntem c-am fost cu ţara./ Ţăranii ce-au trăit desculţi/ Ne-au scris cu sînge primăvara”.

Fostul peremist, mult timp un om politic foarte apropiat de regretatul Corneliu Vadim Tudor, afirma, într-o emisiune TV, că, la început, nu-l credea pe vizionarul (cel puţin aşa se crede dumnealui) Bogdan Chirieac atunci cînd spunea că va veni o nouă criză. Acum, îl crede, pentru că, explica dl. Bolcaş, jocurile le fac alţii, stăpînii noştri europeni, prin PPE (Partidul Popular European). Aşa s-a întîmplat şi pe vremea guvernării Băsescu-Boc. Istoria se repetă, deci.

Sîntem, în parte, de acord cu reputatul avocat, un ardelean în sîngele căruia se revarsă durerea şi jertfa acestui neam. Sufletul domnului Lucian Bolcaş respiră patriotismul ardent, acelaşi pe care îl regăsim în poezia lui Octavian Goga şi a lui George Coşbuc. Ardealul este şi va rămîne de-a pururi Provincia unde bate, din adînc de veacuri, inima României întregi. Şi a mai rostit domnia-sa o frază memorabilă: ,,Söröş nu prevesteşte crizele, el le provoacă”. Era argumentul de netăgăduit că analistul Chirieac avea dreptate. Pentru că ideea sumbră a unei posibile noi crize financiare a fost avansată de însuşi marele magnat american de origine maghiară, care face toate jocurile în această parte a Europei. Aceeaşi părere a fost împărtăşită, într-o oarecare măsură, de un alt cunoscut avocat, generalul Pavel Abraham (participant, şi el, la discuţia din studioul TV), care, referitor la acest subiect, remarca, în treacăt, că nici preşedintelui Klaus Iohannis nu-i prea pasă de criză şi de ţara asta umilită, trădată şi furată, dovadă fiind faptul că şi-a permis o vacanţă destul de prelungită prin America. Bine, zicem noi, că a catadicsit, în sfîrşit, să se întoarcă, împreună cu scumpa lui soţie, Dumnezeu s-o ţie. Ne e greu, însă, să acceptăm nepăsarea asta, vizibilă chiar şi cu ochiul ager al lui Traian Băsescu. Mulţi cetăţeni ai acestei ţări s-au cam săturat de semnele clare ale lipsei de interes şi de patriotism demonstrate de cel ales (mai degrabă impus) în fruntea ţării. Putem uita că domnul Iohannis n-a catadicsit să onoreze cu o recepţie Ziua Naţională a acestei ţări pe care, cică, şi-a luat-o înapoi. Argumentul stupid cu pioasa reculegere pentru eroii de la ,,Colectiv” nu a fost deloc convingător. Dumnealui, însă, nu a avut nici o reţinere în a se debarasa de Victor Ponta – pohta ce-a pohtit! -, profitînd de emoţia provocată de pierderile de vieţi omeneşti din acel incendiu catastrofal. Iar ungerea lui Dacian Cioloş ca premier într-un guvern de aşa-zişi tehnocraţi, cu oameni străini de realităţile economice şi sociale ale ţării, unii chiar incompetenţi, sună ca o batjocură la adresa sărmanului Popor Român. În fine, cu acel Dan Mihalache în calitate de prim-sfetnic, ne-am convins de gîndurile, intenţiile şi de posibilele performanţe ale măriei-sale Klaus Iohannis. Tot mai mulţi români au început să resimtă o mare dezamăgire faţă de cel pe care unii îi aşteptau ca pe Mesia… Ba chiar, culmea, sînt destui care, acum, spun că au ajuns să-l regrete (dacă aşa ceva este posibil!) pe ,,democratul, reformatorul şi luptătorul ferm împotriva corupţiei” Traian Băsescu, cel care (noi încă n-am uitat) ne-a călărit, pe deşelate, vorba unui mare scriitor, timp de un deceniu – 10 ani pe care îi credeam cei mai nenorociţi din perioada postdecembristă a ţării.

Revenim cu un gînd de care am mai pomenit undeva: oare chiar sîntem condamnaţi să nu fim liberi şi să nu trăim decît sub cizma altora? Grea, apăsătoare şi dureroasă întrebare. Domnul Bolcaş mai bine n-ar avea dreptate – cu toată stima pe care i-o purtăm.

GEORGE MILITARU