După un motiv din Esenin

Dă-mi laba, cîine! Bolnav sînt. Vin dintre oameni răi.

De mult n-am strîns o mînă cu degete-amicale,

De mult nu mă priviră ochi buni cum sînt ai tăi,

De mult nu mi-am pus gura pe gene c-ale tale.

Sărută-mă pe frunte şi tu, cu-adevărat.

De un amic ca tine mi-e dor, de multă vreme.

Am căutat iubire şi visuri, ne-ncetat –

Dar m-a minţit iubirea. De vis sînt dezgustat.

Avîntul de-altădată se tînguie şi geme.

Ca prin această noapte să mai răzbat spre mîine

Dă-mi voie să mă reazem de dragostea ta, cîine.

De-ai şti tu cît de singur mă simt întotdeauna,

Desigur c-ai pricepe de ce mereu mă-mbăt.

De ce înjur şi bléstem, iar lacrima-mi într-una

Eu o ascund cu grijă, ca nimeni să n-o vadă –

Şi, iată, numai ţie cutez să ţi-o arăt…

Dă-mi laba, Dug! Nu-i prima pe care-o las să cadă,

Din sufletul ce-n mine s-a îngropat de viu.

Văzîndu-mă că sufăr, tu n-ai să rîzi, o ştiu.

Îmi ierţi minciuna crudă ce dorul mi l-a stors

Şi întristat te bucuri că veşted m-am întors.

Mi-ai mirosit veşmîntul şi-ai înţeles acum

Că pentru mine-n viaţă sfîrşit e orice drum.

Compătimeşte-mi pieptul ce zbuciumul mi-l umple,

Compătimeşte-mi noaptea ce-mi vîjîie la tîmple,

Compătimeşte-mi gîndul cutremurat şi frînt,

Compătimeşte, cîine, destinul meu înfrînt.

Priveşte cum m-apasă de greu melancolia,

Iar viaţa mea pierdută se mîntuie pe rug.

În clipa asta cruntă îţi cer prietenia:

Dă-mi laba, frate Dug!

GEORGE LESNEA (1934)