
- 02-12-2020
- 0 Comentarii
- 314
- 0
Stimați colegi, vă prezint scuze, nu „îmi cer scuze”, cum zic
unii din greșeală, formula corectă este vă prezint scuze – pentru că sînt
nevoit să vorbesc a 3-a oară pe aceeași temă. Dar s-au ivit niște elemente noi
între timp, și nouă nu ne este indiferent dacă vine un moment al vieții noastre
de parlamentari cînd sîntem cenzurați și cînd nu mai avem voie să vorbim. Dacă
nu mai avem voie să vorbim, să ni se spună deschis, fiindcă ne-am putea găsi o
altă ocupație sub soare. Este vorba de unele afirmații ale colegului nostru
Viorel Sălăgean, fostul candidat la Președinția României, care pe vremea cînd
era secretarul Comitetului PCR Presă și Tipărituri era mult mai democrat. Era
un om fermecător. Acum, cînd e senator, a devenit dictator. Brusc, nu ne mai dă
voie să vorbim! Nu-mi place să fac victime, efectiv țin la el și sîntem
prieteni de 20 de ani, nu-mi place nici să facem „revista presei” la microfonul
Senatului, este o pierdere de vreme. Totuși, întrucît nu-i o chestiune
particulară, e o chestiune care ne privește pe toți, pentru că se vehiculează
foarte multe nume, vreau să vă supun atenției, sau măcar să fotografiem așa, cu
privirea, într-o fracțiune de secundă, un articol apărut în revista „Capital”,
în care majoritatea oamenilor care s-au pronunțat împotriva textului de lege
propus de domnul coleg Sălăgean, sînt făcuți proști. Deci, textual, domnia-sa,
cu charisma care-l caracterizează, spune așa: „Cînd ești prost, taci din gură”.
Printre proști figurează domnul Valer Suian, domnul Adrian Păunescu, domnul
Vadim Tudor, adică eu. Sînt onorat că nu m-ați uitat, domnule coleg. Mai figurează
foarte, foarte mulți alții, cum că noi nu ne pricepem la economie, deci să nu
ne băgăm. Atunci de ce mai aveți nevoie de votul nostru, domnule coleg?
Într-adevăr, nu ne vom pricepe niciodată atît de bine la economie, cum vă
pricepeți dvs., dar sînt unele chestiuni colaterale, cum ar fi efectele pe plan
social, moral, financiar, care ne interesează pe toți. Noi dăm niște legi aici.
Desigur, există o diviziune a muncii, credem cu sfințenie în ea, nu putem lua
un tinichigiu și să-l punem, de pildă, să opereze pe cineva pe creier, se va
ivi o tragedie, o să iasă un monstru ca Silviu Brucan. (Amuzament, rîsete în
sală) Dar nu putem nici să votăm „în orb”, cum spun șahiștii care mai joacă
prin corespondență, nu putem nici să votăm ce ne spuneți dvs. Cu permisiunea
dvs. o să vă prezint în mare fugă cîteva din considerațiile unui nespecialist
în economie, dar, zic eu, specialist în roșeața obrazului, cînd ne trag oamenii
de mînecă în fața Senatului și ne zic: „Ce faceți cu Țara asta, unde ne duceți,
nu mai putem strînge cureaua!”. Sînt momente cînd, într-adevăr, îți vine să
intri în pămînt de rușine. Este o chestiune miraculoasă, pe care economiștii nu
vor s-o analizeze. În România acestui Secol XX s-au întîmplat cîteva miracole,
printre care este și acela din noaptea de 9 spre 10 august, cînd totul s-a
înmulțit cu 5 și și-a sporit valoarea cu 5. Această măsură e rodul unei
acumulări în timp și vrea să oprească o nedreptate. Textul de lege al Comisiei
de Privatizare, propus de domnul coleg Sălăgean, dar și de alții, vrea să
anuleze și să facă abstracție totală de aceste schimbări care s-au produs. Ni
s-au prezentat lucrurile de parcă privatizații ar fi niște sacrificați. Cineva
a vorbit aici că bieții de ei vin cu bani de acasă. Dar cine vă forțează,
fraților, să vă privatizați, dacă este atît de dramatică și atît de riscantă
pentru viața voastră privatizarea? Cîștigați 20.000 de lei pe an și veniți cu 1
milion din pensia unei rude îndepărtate?! Adică, haideți să nu fim taxați chiar
în felul acesta, că nu merge. Ni se atinge o coardă a orgoliului și a limitei
suportabilității, cînd reacția noastră firească este de respingere. În
realitate, dacă eliminăm aspectul financiar, micuțul text de lege este complet
inutil, fiindcă repetă prevederile Legii 77/1994, privind privatizarea prin
MEBO, cum bine a remarcat și colegul Ion Predescu. Pînă la urmă, se adeverește
ceea ce s-a spus încă din 1990 în presă, dar și în Parlamentul de atunci, care
a avut și el meritele lui, și anume că se aduc deliberat întreprinderile la
faliment prin tot felul de rețele și S.R.L.-uri intermediare – ale
directorilor, în special, ale inginerilor-șefi, ale rudelor lor, pentru a se
face apoi, pe gratis, transferul de proprietate. Sîntem în situația cînd vrem
să prezentăm drept armăsari niște gloabe. Vrem să le dăm tava cu jăratec și să
facem niște cai de curse pur-sînge, care numai pentru o montă sînt plătiți cu 2
milioane de dolari la marile herghelii ale lumii. Nu se va putea așa ceva. De
ce? Pentru că, totuși, 5 ani s-a practicat jaful sub aparența legalității.
Indiferent ce vor spune unii dintre colegii noștri, chestiunea se reduce la
această esență: la bani. Totul se învîrte în jurul banilor. Și nu întîmplător,
cei care fac lobby, ba chiar presiuni, pe aici, pe culoare, în sală, pe la
spatele prezidiului, să votăm așa, au un leit-motiv: „Nu vă dați seama, zic ei,
că nu merge economia națională, că s-a blocat privatizarea, că trebuie să
vindem unitățile astea?”. Dar de unde reiese, stimate coleg Viorel Sălăgean, și
stimați colegi de Senat, că trebuie neapărat? Cum de-ați devenit din economiști
– filosofi peste noapte, adepți ai imperativului categoric al lui Kant? Nu era
economist, domnule Sălăgean... (Domnul Viorel Sălăgean: N-am auzit de el.)
Vreau să vă întreb un lucru, domnule Sălăgean, pentru că noi nu sîntem la un
club politic, cum spunea colegul Florin Velicu. Dar nu putem nici să ne
limităm, ca la o pîrtie de bob, numai între anumite jaloane, uneori în funcție
de arta mai mare sau mai mică a oratoriei noastre. Așa că mai facem și anumite
racorduri neașteptate. Așa cum propuneți dvs. textul acesta de lege, eu mă
gîndesc că s-ar putea mîine să vă propunem și noi să luați salariul de senator
din 1991. V-ar conveni să luați un salariu de 100.000 de lei în buzunar?! Aveți
2 copii de crescut, să vă trăiască, să vă mai dea Dumnezeu, că sînteți tînăr și
falnic ca un brad... (Amuzament în sală) Dar ați fi de acord să vă cantonați la
salariul din ’91-’92? Se poate trăi acum, la necesitățile unui parlamentar,
care are mari cheltuieli pentru protocol și deplasări, se poate trăi cu 100.000
de lei? Nu se poate. Atunci de ce dați dvs. ornicul înapoi? De ce întoarceți
ceasul la limita anului 1991? Astăzi, din păcate, am observat pentru prima oară
un conflict pe față între partidul de guvemămînt și Guvern. Începe de-abia acum
să devină palpitant, pentru că partidul de guvemămînt prin vocea acestui
ilustru purtător de ghips, Vasile Văcaru a încercat să mă convingă de faptul că
așa ar fi bine să votăm, pentru că ei au ajuns în grupul parlamentar la această
concluzie. (Domnul Valer Suian: Aveți grijă, că are și cîrje.) Bine, nu asta-i
singura diferență a lui față de generalul Victor Stănculescu. Vorbind cu unii
colegi din partidul majoritar, am aflat că, totuși, nu s-a ajuns la un numitor
comun în grupul lor parlamentar. E dreptul lor, ei sînt suverani, ei hotărăsc
cum să voteze. Dar mi se pare că deja intervine o relație tensionată între
exponenții părții ministeriale și partidul de guvemămînt, și poate ar fi mai
bine să nu se nască această falie în problema vitală a Patrimoniului Național.
Puteți să vă certați, domnilor, pe ceea ce doriți, dar nu pe transferul de
proprietate, pentru că deja se nasc semne de întrebare, indiferent ce vor spune
unul și altul. Lumea va raționa așa: de ce v-ați grăbit să privatizați aproape
400 de unități la prețurile astea? Nu m-ar mira dacă mîine ar veni cineva care
să propună, printr-un proiect de lege, să le dăm pe gratis, pentru că au ajuns
atît de răpciugoase, încît ar fi bine să scăpăm de ele. Aici este, domnule
coleg Viorel Sălăgean, domnule coleg Valer Suian și alți colegi din P.U.N.R.,
aici este un substrat moral și juridic. În timp ce unii parlamentari chiar din
partidul de guvemămînt nu se tem că vor da socoteală pentru modul cum au votat
odată, Guvernul, în schimb, care este avertizat de experiențele altora, suflă
și în iaurt. Guvernul se teme să greșească în chestiunea asta, fiindcă știe că
atunci cînd nu va mai fi la Putere, va fi tras la răspundere cu siguranță, ba
chiar de către unii dintre parlamentarii care l-au forțat să comită erori.
Atunci îi dați voie Guvernului să știe el cum să gospodărească mai bine decît
noi? Rog a se observa nu numai un conflict incipient între P.D.S.R. și Guvern,
ci și un conflict între economiști și juriști. Pentru că toți juriștii care au
luat cuvîntul aici, de la Ion Predescu și Petre Ninosu pînă la Valer Suian,
s-au pronunțat, într-o formă sau alta, împotriva acestui text de lege. Asta
înseamnă că justiția trebuie să primeze în fața interesului economic de
privatizare, care, desigur, are și el valoarea sa, dar totul trebuie să fie
făcut în perimetrul legii.
Sfîrșit
CORNELIU VADIM TUDOR
(24 octombrie
1994, plenul Senatului României)
-2.4 C