Iar cei care n-au avut această iuțeală de mînă și de picior (știți aporia lui Zenon, Achile și broasca țestoasă) nu mai reușesc să beneficieze de așa ceva, deodată se cască o falie cronologică între ei și ceilalți.  Probabil că o asemenea zi, dacă trece un asemenea proiect de lege, va fi pusă la icoane, în calendarele celor care se vor îmbogăți numai prin acest minutaj.

Am văzut o bună parte dintre noi emisiunea economică prezentată acum cîteva zile la Televiziune, în care președintele U.G.I.R.-ului era pus la zid de către doi economiști, domnii Varujan Vosganian și Ilie Șerbănescu, pe motiv că, dacă România ar reuși să coopereze din nou cu piața de desfacere și cu sursa de materii prime din spațiul ex-sovietic, s-ar da o dimensiune politică acestei chestiuni și, vezi Doamne, ne-am întoarce către un regim totalitar. Fraza-cheie a acelei emisiuni – și de aceea o invoc, pentru că, pe undeva, în jurul acestui adevăr gravitează toate demersurile noastre în direcția privatizării – a fost rostită de președintele U.G.I.R.-ului, dl. George Păunescu, care a spus așa: „În timp ce dvs. ne împiedicați pe noi să cooperăm cu fostul spațiu sovietic, care e imens, în timp ce Uzinele de utilaj petrolifer 1 Mai din Ploiești dau faliment și sînt mii de oameni care au ajuns aproape muritori de foame, iată că spațiul ex-sovietic e ocupat de firme din Japonia, din Germania, din Franța, din Uniunea Sovietică!”. Ei n-au grețuri comuniste. Dolarul n-are culoare politică, e verde, eventual, dar asta nu-i dă semnificație politică. Și atunci, cine are interes, din afara României, dar și din interiorul României, să asmută niște ziariști, niște economiști improvizați? Dintre care unul își dăduse doctoratul în economie chiar pe problemele C.A.E.R.-ului și pe nocivitatea companiilor economice transnaționale și fusese și secretar de partid la AGERPRES, la revista „Lumea”. Acum, el s-a dat brusc peste cap, a devenit un mare capitalist și împiedică România, împiedică Uzinele din Ploiești, dar și din alte zone ale Țării, cu puternice tradiții, să coopereze cu parteneri tradiționali. Nu vi se pare că asemenea oameni înfometează, în mod deliberat, sau poate inconștient, populația acestei Țări? (Voci din sală: Sînt conștienți, o fac intenționat!)

Niciodată nu voi pregeta să prezint scuzele mele pentru faptul că nu sînt economist. Sînt un nefericit de sociolog, care urmărește în plan social efectele științei de carte a economiștilor noștri. Este o știință de carte atît de strălucită, încît bieții sociologi, bieții ziariști, alți oameni care analizează fenomenul social, se iau cu mîinile de cap! Eu cred că una este să creezi din nimic o unitate productivă, cum au creat mulți în Țara aceasta, după decembrie ’89 – și alta e să vii la de-a gata. Una este să dai locuri de muncă, din nimic, prin puterea științei tale de carte, prin inventivitatea ta, prin capacitatea ta managerială – și alta este să vii la pomană, cum veneau copiii mahalalelor în pulberea drumului, la răscruce, cînd era o înmormîntare și se aruncau monede pentru trecerea vămilor cerești. Se bat ca chiorii pe aceste active, pe aceste vile, pe aceste hoteluri, pe aceste întreprinderi, pe aceste uzine! Nu mai au teamă și rușine de nimic. Președintele Senatului, domnul Oliviu Gherman, a spus bine, dar nu și-a dus ideea pînă la capăt, probabil nici nu și-a propus, ce este în esență cu acest sistem MEBO. Eu cred și sînt de părere că n-ați avea nimic împotrivă să vă cooptez la această idee, că la o întreprindere, la un ziar, la o editură, la un cinematograf, eventual, au lucrat 2, 3, 4, uneori mai multe generații. Toți și-au tocit coatele pe acolo, au albit, au mîncat brînză cu roșii dintr-o hîrtie de ziar, uneori pînă noaptea tîrziu, și iată că vine un moment al vieții noastre, al tuturora, cînd această goană după aur – pentru că a fost un start, un pocnet de pistol, care marchează goana după aur – nu ne prinde în ecuația respectivă. Eu nu mai sînt la ziarele unde am lucrat, eram șomer la data respectivă, noua revoluție culturală începută de Silviu Brucan a avut grijă să ne lase și pe mine, și pe Eugen Barbu pe drumuri, alții nu mai sînt unde lucraseră o viață de om și unde, poate, trudiseră și părinții lor, dar iată că o nouă generație, care, practic, n-are nici o vină, are posibilitatea să privatizeze acele întreprinderi. Nu vi se pare că de-abia aici începe o operațiune discriminatorie? Nu vi se pare că această metodă MEBO studiată de un economist valoros, cum este domnul Viorel Sălăgean, dar și de domnul Teodor Ardelean, precum și de alții, în cursul unor deplasări la Londra și în alte părți, această metodă MEBO ar fi trebuit să țină cont și de cantitatea de lacrimi, de sudoare, de încredere, de tinerețe, de păr alb, a mai multor generații care au adus acele unități la un standard care să le facă a fi competitive și care îndreptățesc oamenii să le privatizeze? Cu pensionarii ce facem, domnilor? N-au lucrat și ei acolo, pe ei de ce nu-i facem patroni?

Unul dintre antevorbitori, mi se pare domnul Emil Tocaci, pe care nu-l mai văd în sală, a vorbit și el despre moralitate, în sensul că nu-i vedem pe marii escroci, pe cei care s-au privatizat peste noapte pe nimic, sau au adus transporturi de zahăr, de cereale, de cartofi, unele cu grave probleme fitosanitare; pe ei nu-i vedem, ne-am ocupat mai puțin de ei, sau i-am pasat de la o ședință la alta pînă s-au aneantizat – în schimb ne uităm la un biet ospătar, sau cabanier, care ia în locație de gestiune, să zicem, o baracă șubredă, undeva, pe Postăvarul, care-i vai de capul ei, e atît de dărăpănată, încît cred că nimeni nu ar vrea să privatizeze o asemenea unitate turistică. Noi nu ne-am ocupat niciodată, domnule Viorel Sălăgean și stimați colegi, de ceea ce înseamnă jaful din ’90-’91. Nu mă refer la Raportul Anticorupție, care, așa cum am spus, a fost un copil născut mort, Dumnezeu să-l ierte! Au trecut 2-3 săptămîni, ca și cum nici n-ar fi existat. Dar s-a întrebat cineva cum s-a privatizat istorica zonă Gabroveni din Capitală, cu clădiri de la 1700 și 1800? S-a întrebat cineva cum a pătruns Lufthansa la TAROM și a creat o unitate numită Luthas, care fură din bagajele călătorilor mai mult decît furau amărîții dinainte?! Dar atunci cînd există reclamații, nu plătește Lufthansa, plătește tot sărăcită de companie românească. Și atunci, cum vine privatizarea asta în comun?! Parcă era vorba ca străinii să vină ei cu capital, le deschidem toate porțile, le dăm facilități, îi prezentăm la Conferințele de Presă și atunci își asumă și ei niște responsabilități, pentru că aduc milioane de dolari sau milioane de mărci. Din păcate, nu numai că în mare parte n-au adus nimic, dar ne-au luat și ce aveam pînă acum. Eu regret două lucruri în dezbaterea acestui mic text de lege, care poate să ne limpezească nouă, tuturor, mințile, pentru că, la urma urmei, această furtună se poate transforma în ceea ce americanii numesc un „brain storming”, o furtună a creierelor. Poate de aici vom reuși să luminăm și acele zone foarte confuze din proiectul dat de Guvern, cu care, de asemenea, Partidul România Mare nu este de acord în totalitatea sa. În primul rînd, regret că Guvernul nu ne spune cinstit dacă această privatizare forțată, urgentă, e dictată cumva de acordurile cu F.M.I.-ul și cu Banca Mondială. Pentru că mie mi se pare că tot ce este forțat e nesănătos, un copil sănătos se naște la 9 luni, nu se naște ca Vladimir Ilici Lenin la 7 luni, nici precum contele Iosipescu – Zambra la 11 luni. (Rîsete în sală, aplauze)

În al doilea rînd, îmi pare rău că distinsul nostru coleg, senatorul Emil Dima, nu ne spune deschis tuturor (așa cum uneori o mai face în cabinetele noastre și noi îi înțelegem durerea), nu ne spune ce presiuni se fac asupra lui, din toate taberele. (Animație în sală, reacții de aprobare)... Da, da, din toate taberele, să nu se creadă că acopăr pe cineva, presiuni pentru a privatiza forțat Gospodăria de la Neptun, pentru a privatiza Hotelul București, pentru a privatiza Intercontinentalul, pentru a privatiza unele unități, care tare ne e teamă că dacă mergeau bine pînă acum, în ritmul acesta, cu aceste vietăți parazitare pe trupul lor, ca păsărelele care curăță în dinți rinocerii, tare mi-e teamă că vor da faliment. Aș dori să avem răspuns și la așa ceva. Vă vorbește un om care agreează privatizarea și este pentru privatizare. Într-adevăr, se simte un reviriment în viața Țării, un aer nou, cînd omul știe că are parcela lui de pămînt, are prăvălia lui, are posibilitatea lui de a-și încropi o mică afacere. Știe că nu va muri de foame. Se zbate. Muncește uneori pînă la 2 noaptea. Cum sînt japonezii, de pildă. Cine merge în Japonia și vede în noaptea de sîmbătă spre duminică, la etajul 21 al unui zgîrie-nori, luminile aprinse, dacă îl va întreba pe japonezul respectiv de ce lucrează în noaptea de sîmbătă spre duminică, poate că îl plătește cumva patronul mai mult, va primi răspunsul pe care l-am primit și eu: „Nu, lucrăm din loialitate. Ne place acest business și ne iubim patronul, îi sîntem devotați, că ne-a scăpat de foamete, îi sîntem credincioși”.

Repet, sîntem pentru privatizare. Dar vin și vă întreb: pentru această privatizare e nevoie să pulverizăm Statul Român? Am fetișizat ideea de privatizare, am transformat-o în literă de Evanghelie? În ritmul acesta vom privatiza și cimitirele, și barierele de cale ferată, lăsăm trenurile și mașinile să treacă ori să se ciocnească după cum avem chef. Unde scrie că trebuie să luăm orice posibilitate, orice pîrghie a statului? Orice stat trebuie să aibă o rezervă strategică, metrul lui pătrat, unde să facă un pas înapoi, să aibă casele lui de oaspeți, hotelurile lui, unde să-și primească vizitatorii, eventual la cel mai înalt nivel. Dacă noi scoatem totul la mezat, unde va ajunge statul acesta? Analizînd proiectul de lege al colegului Sălăgean, mi-am dat seama că domnia-sa a reușit cu strălucire ceea ce nu a reușit Faust, și avem în sală aici, nu știu dacă mai e, pe cunoscutul traducător Ștefan Augustin Doinaș. La un moment dat, eroul principal, Faust (de Goethe, nu de Marlowe!), spune clipei: „Rămîi, că ești atîta de frumoasă”.

Domnul Viorel Sălăgean a izbutit să oprească timpul în loc! În galopul finanțelor, al banilor care se devalorizează, al imperiilor financiare care se prăbușesc, al loviturilor de bursă de tip Sörös, care o dată ba cîștigă 600.000.000 de dolari, altă dată ba pierde 1 miliard de dolari, domnia-sa a suspendat clipa, adică ne propune un text de lege în funcție de care să considerăm că n-a mai evoluat nimic în finanțele românești, nu a mai evoluat nimic în posibilitatea de a evalua la o justă dimensiune activele, întreprinderile, hotelurile, vilele acestei Țări. Ar fi minunat dacă el ar breveta acest elixir! Eu l-aș ruga să-l transfere nu numai asupra „meboiștilor” domniei-sale, să-l transfere asupra întregii economii românești, asupra existenței noastre biologice.

CORNELIU VADIM TUDOR

(24 octombrie 1994, plenul Senatului României)