Cum vrea Trump să oprească războiul din Ucraina
  • 28-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 12
  • 0

Președintele Trump e un vulpoi bătrân și un om de afaceri care știe exact cum să negocieze și cum să pună presiune pe adversari ca să ajungă acolo unde-și dorește. Cel mai bun exemplu este mesajul pe care l-a trimis vorbind la Forumul Mondial Economic de la Davos unde s-au reunit, ca de obicei, bogătanii lumii ca să se joace de-a stăpânii planetei.

Cu această ocazie, Donald Trump a spus că pentru a încheia războiul din Ucraina nu are altceva de făcut decât să scadă prețul petrolului. Cum va face asta? Simplu: crește producția de petrol americană, inundă piața cu produse și atunci, conform legilor economice, când există o cantitate mare dintr-un anumit produs în piață, prețul acestuia scade. De aia a zis el la inaugurare „drill baby, drill“, adică forați băieți, forați.

Apoi, conform Politico, „Donald Trump l-a acuzat direct pe Vladimir Putin pentru faptul că războiul din Ucraina continuă să se dezvolte – la o zi după ce a amenințat cu tarife masive și sancțiuni pentru produsele rusești dacă nu reușește să încheie un acord pentru a pune capăt conflictului.

Întrebat dacă crede că războiul din Ucraina se va încheia până când WEF se va întoarce la Davos într-un an, Trump a spus: „Ei bine, va trebui să întrebați Rusia. Ucraina este gata să încheie o înțelegere“.

Comentariile dau vina explicit pe Moscova pentru războiul aflat în desfășurare, deoarece veniturile rusești din energie îi alimentează banii de război și sunt cel mai recent indiciu al perspectivei în evoluție a lui Trump cu privire la conflictul și încălzirea relațiilor cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Vine după ce Trump a declarat săptămâna trecută reporterilor că „Zelenski mi-a spus că vrea să încheie o înțelegere“. Dar, a adăugat el în Biroul Oval în prima zi a celei de-a doua președinții, „Nu știu dacă Putin o face... S-ar putea să nu. Cred că ar trebui să facă o înțelegere“. Cred că distruge Rusia fără a face o înțelegere, o referire la economia eșuată a țării și la inflație.

Zelenski, la rândul său, a contactat în mod repetat administrația Trump pentru a afirma că Moscova, nu Kievul, stă în calea unui acord de pace – un mesaj pe care Trump l-a auzit în mod clar.

În propria sa intervenție de la Davos, Zelenski a încercat, de asemenea, să facă apel la Trump, făcând ecou câteva dintre punctele sale de discuție despre necesitatea ca Europa să „intensifice“ și să fie responsabilă pentru propria sa securitate, susținând obiectivul de cheltuieli de 5% NATO.

Treaba asta cu obiectivul de cheltuieli al NATO ridicat la 5% este o altă nadă aruncată de american. El știe foarte bine că nici un membru NATO nu este capabil să plătească această sumă enormă, dar, așa se face: începi negocierea de la o sumă imensă ca să ai de unde scădea până la suma care-ți convine ție, dând impresia adversarului că a făcut o afacere bună. Probabil ținta lui este un procent de 3,5% din PIB-ul membrilor. În același timp, are un element de presiune asupra lor conform căruia, dacă nu-i dau banii respectivi, articolul 5 din tratat devine inexistent pentru el.

Ajuns aici, nu pot să nu mă întreb ce a mai rămas din afirmațiile unor politicieni si jurnaliști care, acum doi ani, ne spuneau nouă că putem să scoatem limba cît vrem la Rusia fiindcă o să ne apere America. Vorba bunicii mele, Dumnezeu s-o odihnească: „iete!“

Toată situația asta o să-i aducă lui Trump și Americii sale o mulțime de bani și Uniunea Europeană în lesă, deoarece conform aceluiași Politico, „Trump a mai spus că va garanta securitatea aprovizionării cu gaz natural lichefiat în Europa. «Da, aș face-o. M-aș asigura că o obțineți. Dacă facem o înțelegere, facem o înțelegere. O veți obține»“.

O vom obține, așa e, cu prețul descris mai sus: banii noștri la el în buzunare și Europa va face „aport“ la piciorul SUA. Frumos, nu? Asta ca să nu ne imaginăm că UE ne poate proteja în vreun fel, atâta timp cât nici strămoșii ei nu au făcut-o vreodată în ceea ce ne privește.

Statele Unite ale Americii sunt deja al doilea cel mai mare partener de gaz al Uniunii Europene și cel mai mare furnizor de GNL, după ce Rusia a întrerupt aprovizionarea în urma invaziei pe scară largă a Ucrainei. Dar Trump are puțină putere de a stimula exporturile pe termen scurt, iar potențialele fricțiuni comerciale dintre SUA și UE ar putea afecta livrările de gaze.

Trump a mai spus, scrie Politico, „că va cere tuturor națiunilor noastre [NATO] să mărească cheltuielile pentru apărare la 5% din produsul intern brut, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple cu ani în urmă“. În prezent, ținta de cheltuieli NATO este de 2 la sută, 24 din 32 de țări atingând-o.

Totuși, în timp ce Trump a criticat anterior membrii NATO pentru cheltuielile lor slabe pentru apărare și pentru alte rele percepute, în discursul său la WEF, el a părut să dea un ton conciliant, spunând: „Iubesc Europa, iubesc țările Europei“.

Păi normal că a spus-o, ce era să facă, să nu o spună? Trebuia să pară simpatic, doar că unii dintre noi, dintre europeni zic, nu suntem născuți ieri.

Trump a mai spus că a vorbit cu președintele chinez Xi Jinping, unul dintre aliații-cheie ai Rusiei, și i-a cerut să facă presiuni asupra lui Putin pentru a pune capăt războiului.

„Sperăm că China ne poate ajuta să oprim războiul cu Rusia în special... Ei au o mare putere asupra acestei situații și vom lucra cu ei. Și am menționat asta în timpul conversației noastre telefonice cu președintele Xi și sperăm că am putea. Lucrați împreună și opriți asta”.

Da, adevărul e că domnul președinte Xi se va grăbi să pună capăt războiului, când economia chineză depinde așa de tare de gazul ieftin al Rusiei iar țara domniei sale vrea să câștige războiul economic cu SUA.

După cum vedeți, politica externă e foarte interesantă și odată ce ai început să înțelegi măcar un pic cum stau lucrurile, nu mai ai cum să te uiți la ce vorbesc jurnaliștii noștri pe la televiziuni, fiindcă te plictisești.

T.I.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite