În ultima lună de zile am tot citit pe internet despre cum Ucraina va cîștiga războiul cu Rusia. Tot auzind știri despre cum Ucraina cîștigă și Rusia pierde, am început să mă gîndesc dacă cei care afirmă toate astea chiar știu ce vorbesc sau doar ne iau de proști. Am constatat că ambele presupuneri erau corecte. Unii dintre oficialii „Marilor Puteri” chiar nu știu ce vorbesc, iar cei din spatele lor ne iau de proști.
Pornesc de la două declarații ale premierului britanic Boris Johnson, pe care le-am văzut în emisiunea lui Marius Tucă de pe YouTube, prezentate de domnul Valentin Stan. În prima declarație, din data de 18 aprilie, primul-ministru britanic afirma că Rusia a pierdut războiul, pentru ca peste doar patru zile, într-o conferință de presă, același oficial să
pri­mească următoarea între­bare din partea revistei The Times: „Domnule prim-mi­nistru, ofici­alii serviciilor de informații occidentale ne-au
informat că războiul din Ucraina ar putea continua pînă la sfîr­șitul anului vii­tor și au spus răspicat că Rusia ar putea cîștiga. Accep­-
tați această evaluare în acest interval de timp?”. Răspunsul nu a întîrziat: „Cred că
lucrul trist este că aceasta este o posibilitate reală. Da. Desigur“.
„Putin are o armată uriașă și are o poziție politică foarte dificilă, fiindcă a făcut o gafă catastrofală.
Singura opțiune pe care o are acum este aceea de a continua să folosească, să aplice abordarea sa îngrozitoare de măcinare, condusă de artileria care încearcă să-i toace mărunt pe ucraineni”.
Pe lîngă faptul că Boris Johnson zice azi una, iar mîine alta, această nehotărîre este impardonabilă și de neconceput pentru un înalt oficial. De asemenea, aș vrea să îmi explic și să ne explic ce înseamnă, de fapt, să cîștigi un război. De la izbucnirea pandemiei, majoritatea mass-media și-a abandonat rolul de cîine de pază al democrației și, în loc să ne explice lucruri, să ne deschidă ochii, pentru a înțelege fenomenele ce se petrec în jurul nostru, s-a transformat într-o trompetă spartă a celor care pun la cale toate lucrurile pe planeta asta, indiferent cine-or fi ei. Măcar noi, cei de la Revista ,,România Mare”, să încercăm să ne facem treaba cum trebuie. Așadar, cum răspundem acestor jubilații copilărești ale celor care ne anunță plini de încîntare că Rusia a pierdut războiul și Ucraina l-a cîștigat, deși ei, sărmanii, nu-și dau seama de obiectivele lui Putin, nu sînt atenți la declarațiile tuturor actorilor implicați în acest război, nu citesc și nu se documentează, fiindcă s-au obișnuit să se uite seară de seară la aceleași posturi de televiziune și să creadă tot ce li se livrează fără să-și pună întrebări?
În primul rînd, teoria și practica militară ne spun că un teritoriu nu este cucerit decît atunci cînd cizma infanteristului calcă pe el. În al doilea rînd, dacă victoria pe cîmpul de luptă nu este însoțită de niște rezultate politice palpabile, ai pierdut. Spre exemplu, în vara anului 1476, sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, invada Moldova lui Ștefan cel Mare ca să răzbune înfrîngerea de la Vaslui, ce-i fusese administrată de voievodul moldovean cu 18 luni înainte. Deși, la Valea Albă/ Războieni, uriașa armată a sultanului spulberă mica oaste a Măriei Sale Ștefan, fiindcă oastea cea mare era prin sate spre a-și adăposti familiile de atacul tătarilor ce-i ajutau pe turci, Mahomed nu obține o mare victorie, pentru simplul motiv că nu reușește să cucerească infrastructura militară a țării – cetățile. Colac peste pupăză, izbucnește și boala printre ostașii lui, care, nemulțumiți, pornesc spre Istanbul, moment în care răsare marea oaste a țării  (cea din care făceau parte și feciorii Vrîncioaiei), ce-i aruncă pe turci în Dunăre.
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul vărului Vlad Țepeș, care, deși îi înfrînge pe turci în magistralul atac de noapte, pierde războiul prin trădarea lui Matei Corvin, fiind nevoit să se retragă spre Bran. Exemplele pot continua cu Războiul sovieto-finlandez din 1939, despre care am mai vorbit, în care Stalin și-a atins obiectivele chiar dacă toată lumea a considerat că victoria a revenit finlandezilor, sau cu războiul american din Afganistan, din care americanii s-au retras cu coada între picioare.
În lumea modernă, creată după finalizarea Războiului Rece, victoria în război, văzută ca înfrîngerea și predarea inamicului, este mai mult excepția decît regula, fiindcă învingerea din punct de vedere militar a unui adversar nu este identică cu atingerea obiectivului războiului, cu motivul pentru care s-a purtat războiul. Întrucît războiul este o bătălie a voințelor între adversari, este interactiv prin natura sa, „coliziunea a două forțe vii”, așa cum scrie succint Clausewitz. Această interacțiune leagă indisolubil noțiunea de victorie de cea de înfrîngere: victoria cuiva este înfrîngerea celuilalt. În consecință, rezultatele oricărui război sînt independente pentru fiecare parte și pot varia în funcție de participant. Cîștigînd o parte nu înseamnă automat că cealaltă parte a pierdut enorm. „S-ar putea să nu însemne nici măcar că cealaltă parte a pierdut deloc”.  Boone susține că victoria are loc pe mai multe paliere. Victoria și înfrîngerea, deși opuse, nu sînt legate indisolubil. El ilustrează acest lucru introducînd o scară a succesului (înfrîngere, pierdere, egalitate, nu a pierdut, cîștig, victorie). Iată că nu este deloc ușor să spui „Ucraina va învinge“ sau „a învins“. Ca să faci acest lucru trebuie să știi care au fost obiectivele fiecărei părți combatante. Obiectivul Ucrainei e clar: eliberarea teritoriului național, inclusiv a Crimeei cucerită acum 8 ani, de sub ocupația rusă – mai pe scurt, aruncarea rușilor în Marea Neagră după modelul domnitorilor români care-și aruncau dușmanii în Dunăre.
Obiectivul Rusiei a părut a fi la început cucerirea întregii Ucraina, deși Putin spunea, în discursul prin care a anunțat ,,operațiunea specială”, următoarele: „Scopul acestei operațiuni este de a proteja oamenii care, de opt ani încoace, se confruntă cu umilințele și genocidul comis de regimul de la Kiev. În acest scop, vom căuta să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, precum și să îi aducem la judecată pe cei care au comis numeroase crime sîngeroase împotriva civililor, inclusiv împotriva cetățenilor Federației Ruse. Nu este planul nostru de a ocupa teritoriul ucrainean. Nu intenționăm să impunem nimănui nimic cu forța. În același timp, am auzit din ce în ce mai multe declarații venite din Occident, conform cărora nu mai este nevoie să se respecte documentele care stabilesc rezultatele celui de-al II-lea Război Mondial, așa cum au fost semnate de regimul totalitar sovietic. Cum putem răspunde la asta?”.
Putin a spus că primordial era să protejeze populația rusă din Donbass și Lugansk, iar pentru asta era necesară ocuparea acelor teritorii, nu a întregii țări, cum a și spus, de altfel. Ce să faci cu o țară imensă, în care întreaga populație va duce un război nemilos contra ta, ca să se elibereze? Exemplul luptei de 800 de ani a românilor din Transilvania contra ocupației maghiare și austriece este unul grăitor în acest sens. Apoi, Putin a mai spus că vrea să demilitarizeze Ucraina, adică să-i facă praf și pulbere infrastructura militară, constînd în depozite de armament și muniție, fabrici militare, aeroporturi, cazarme, instalații de rachete, laboratoare de cercetări ale armatei și tot ce mai vreți dvs. Într-un final, s-a referit la denazificare, adică, așa cum am scris și eu în paginile revistei, la eliminarea membrilor batalionului Azov.
Ce nu a spus președintele rus a fost că își dorea să captureze Herson ca să controleze canalul ce ducea apă din Nipru în Crimeea și pe care ucrainenii îl blocaseră din 2014, și să cucerească Mariupol, nod comercial și industrial strategic la Marea Neagră, ca să aibă legătură terestră între Crimeea și restul teritoriului rus.
Acum, cînd știm obiectivele celor două părți implicate în conflict, putem să judecăm mai ușor cine cîștigă războiul și cine nu. Dacă ne uităm la ce s-a întîmplat pînă acum, Ucraina a cîștigat doar războiul în social-media și pe cel propagandistic, fiindcă pe teren teritoriile lor sînt în continuare ocupate de inamic. De cealaltă parte, rușii s-au înstăpînit în regiunile pe care le-au avut în plan, au distrus infrastructura militară a Ucrainei, i-au capturat pe azoviștii din Mariupol, care s-au predat la Azovstal, și am senzația că se pregătesc să alipească noile teritorii cucerite, la Rusia. Vor face exact ceea ce spuneau membrii serviciilor de informații occidentale: vor cîștiga războiul.
Uitîndu-mă la reacția lui Zelenki după predarea azovienilor de la Mariupol, cînd a spus că s-au predat ca să nu fie omorîți fiindcă ei prețuiesc viața, bla, bla, bla – ei bine, nu pot să nu-mi amintesc de propaganda românească din timpul Bătăliei de la Stalingrad, care vorbea despre „retragerea strategică” de 500 km a armatei noastre din fața sovieticilor, chipurile pentru a ne regrupa și a-i călca mai apoi în picioare. Concluzia: mecanismele minciunii sînt mereu aceleași.
Ce cîștigă Ucraina? Nimic concret, cu excepția valului de simpatie populară europeană. Da, europeană, fiindcă nu am văzut nicăieri altundeva chestia asta cu „slava Ucraina” decît aici, în Europa. Restul lumii are alte treburi. Deci, Ucraina e o țară distrusă, care a pierdut teritorii, e datoare vîndută occidentalilor, care la data scadenței vor fi mai nemiloși ca ostașii ruși, și s-a umplut de arme cu care nu știm ce vor face. Totuși acest război mai are un cîștigător: SUA. Unchiul Sam, de dincolo de baltă, a slăbit Rusia, a băgat miliarde în industria militară proprie, cam slăbănogită după doi ani de pandemie și retragerea din Afganistan, devenind noul „jupîn” al Europei pe care o stoarce de bani, vînzîndu-i la suprapreț produse petroliere de la el din curte și îmbogățindu-și afaceriștii.
Europa se luptă cu inflația și sancțiunile aplicate Rusiei, care au lovit-o ca un boomerang drept în față și acum stă cu nasul spart bocind și spunînd printre suspine „slava Ucraina”. Toată propaganda de război ne spune zilnic că vecinii de la nord au cîștigat războiul și destui români o cred, fiindcă sînt prea ocupați cu altele sau prea leneși ca să analizeze ce se întîmplă în jur și să-și pună întrebări.
În concluzie, SUA și America s-au înfruntat, iar pagubele colaterale, așa cum le numește cu viclenie și cinism Marele Unchi de peste ocean, au fost economia europeană și infrastructura Ucrainei, cît și populația ei. De cîștigat, va cîștiga însă rusul, care-și va alipi noi teritorii și își va reveni și economic pînă la urmă, în timp ce noi o să avem de tras ponoasele de pe urma unui război pornit, e drept, de Putin în urma discretelor încurajări ale Occidentului.

NICU MARIUS MARIN, antreprenor HORECA