Acum, să revenim la însemnătatea cu totul și cu totul remarcabilă a experienței de viață pe care am trăit-o acolo. Și de ce vă spun dvs. asta, acum și aici, la „Cina Creștină”, și nu m-am rezervat pentru vinerea viitoare, la Conferința de Presă tradițională a partidului nostru? Iată de ce: pentru că noi sîntem în Săptămîna Mare, zisă și Săptămîna Patimilor, și pentru că manifestarea noastră este o manifestare eminamente creștină. Or, noi, acolo, ne-am aflat în furnicarul unei civilizații musulmane. Mie îmi este foarte greu să înțeleg cum pot trăi miliarde de oameni, pe toată Planeta – budhiști, șintoiști, musulmani, mozaici – fără Isus Christos. Mintea mea încearcă să priceapă care sînt reperele morale supreme, care sînt valorile ce guvernează asemenea Țări și Popoare, care e sistemul lor axiologic de a-L nega din start pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Este greu unui creștin să stea zile întregi în mijlocul unui popor arab, popor care nu pune nici un fel de picătură de alcool pe limbă – și prin legile Statului, dar și prin legea Coranului, ei nici măcar un strop de bere nu pot să bea. Pe undeva, abstinența asta are și un aspect pozitiv, fiindcă pe canicula aceea exact alcoolul le mai lipsea, le-ar fi fiert creierii în cap. Au pătimit unii muncitori români (și sînt destui muncitori acolo, alungați de mizeria de acasă, care cerșesc un fel de protecție de la străini, pentru un pumn de dolari nenorociți), au fost prinși bînd și ei o bere după o zi toridă, de muncă, și au fost arestați, au fost ținuți cîteva săptămîni în pușcărie. Am auzit de doi tineri turiști care s-au sărutat pe stradă, tot români de-ai noștri, dar au fost și ei luați cu duba Poliției și închiși cîteva zile. Sînt întîmplări care, toate la un loc, configurează o stare de spirit și o mentalitate cu care noi, creștinii europeni, nu cred că ne vom putea acomoda vreodată. Dar problema principală rămîne cea pe care v-am spus-o: absența lui Isus Christos de pretutindeni. Ei au profetul lor, Mahomed, care i-a învățat și lucruri foarte bune: i-a învățat să nu fure, i-a învățat să nu ucidă, i-a învățat o igienă a trupului și a spiritului cu totul remarcabilă. Totuși, în comparație cu minunea dumnezeiască a Nașterii și Învierii Mîntuitorului nostru Isus Christos, eu cred că toate religiile pălesc. Și mai cred că de asta există nori negri amenințători, care plutesc din loc în loc și din epocă în epocă, tocmai pentru că această putere miraculoasă, generatoare de energii pozitive, care este Creștinismul, n-a cuprins întreaga Planetă. Nu vom putea face dragoste cu sila niciodată, nu vom creștina pe nimeni cu forța, rămîne la latitudinea tuturor să descopere ce filon de aur reprezintă această religie magnifică a Umanității. Pentru noi, experiența din Libia a fost memorabilă. Mi-a fost greu să-mi imaginez că atîtea milioane de oameni trăiesc fără rațiunea noastră de a fi. Pentru că rațiunea noastră de a fi este slujirea lui Isus Christos, iar întreaga noastră existență este cuprinsă de la Crăciun la Paște și de la Paște la Crăciun. Învierea Domnului nostru Isus Christos este cea mai mare sărbătoare a Creștinătății pentru că, dacă n-ar fi fost Învierea, religia creștină nu exista! Dar Învierea s-a produs, cu adevărat. Vreți dovada? Iată roadele ei: milioane și milioane de bazilici, schituri, abații, catedrale, lăcașuri ale Creștinismului presărate pe toate meridianele lumii. Acestea sînt fructele Învierii lui Isus Christos. Dacă El n-ar fi înviat, așa ceva nu s-ar fi născut niciodată. Omenirea poate persevera în greșeală o săptămînă-două, un an-doi, un deceniu-două, un secol-două, dar nu două milenii. Acelora care au acuzat că nu există martori istorici, că nu există cronicari ai epocii care să relateze Învierea lui Isus Christos, noi le vom răspunde că au existat 4 mari istorici, care au atestat că s-a întîmplat exact așa cum s-a relatat: că Isus a intrat în Ierusalim, că a fost întîmpinat cu ramuri de palmier și cu sălcii înflorite, a înaintat călare pe o măgăriță albă, alături de puișorul ei, că a urcat Dealul Golgotei sau al Căpățînei, că S-a întîlnit cu o femeie milostivă, care i-a dat năframa pentru a-Și șterge chipul asudat, iar chipul acela sfînt S-a întipărit pe năframă și de acolo s-a născut ideea de icoană, ba chiar numele de Veronica, nume biblic, pentru că în greaca veche Vera Icon însemna Imagine Adevărată. Toate acestea au fost reale. Acesta e unul dintre misterele Creștinismului: la Nașterea lui Isus, în 25 decembrie, în plină noapte s-a ivit o stea miraculoasă care lumina bolta, iar la moartea Lui s-a cutremurat pămîntul și s-a întunecat cerul, datorită unor fenomene ciudate, dar pe deplin explicabile în ordinea universală a lucrurilor, care sînt controlate de Demiurg. Acei 4 istorici sînt cei 4 evangheliști. Acelea sînt cărțile de istorie despre viața, patimile, răstignirea și învierea Domnului nostru Isus Christos.

Acestea fiind spuse, vreau să vă asigur de toată dragostea noastră. Mă bucur că sîntem împreună și la această mare sărbătoare, vă făgăduiesc să lupt pentru drepturile voastre ca bătrîni, ca oameni și cetățeni demni ai acestui Popor, care ați adus Țara pînă aici, iar acum vor unii să vă sacrifice și să vă arunce ca dintr-o nacelă, unul după altul, ca pe un balast, doar-doar se mai mențin ei la putere cîteva săptămîni. Nu le vom permite așa ceva! Nimeni nu are dreptul să vă umilească în Țara clădită și apărată de voi. Nu moare sămînța românească și n-o să moară niciodată, atîta timp cît avem pilde sfinte, cum sînt bătrînii noștri de azi. La Mulți Ani! Christos a-nviat!

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR