Cum i-am înarmat pe ruși
  • 19-09-2023
  • 2 Comentarii
  • 384
  • 3

Războiul din Ucraina seamănă cu comunismul din poezia lui Adrian Păunescu, „Șoferul și nevastă-sa”. Totul începuse cu o excursie superbă într-un autobuz nou, cu un șofer priceput, și s-a terminat cu oamenii sărind pe ferestre fiindcă nu mai suportau condițiile de drum. Așa și în cazul de față. I-am troznit pe ruși cu sancțiuni economice pentru ca ei să nu poată susține războiul și totul să se termine repede cu îngenuncherea ursului. Cei care au făcut asta au gîndit superficial, crezînd probabil că Rusia e o țară oarecare, ca multe altele pe care le-au învins fără să se obosească prea tare numai că – surpriză! –  „Rusia a reușit să depășească sancțiunile și controalele la export impuse de Occident pentru a-și extinde producția de rachete dincolo de nivelurile de dinainte de război, potrivit oficialilor americani, europeni și ucraineni, lăsînd Ucraina deosebit de vulnerabilă la atacuri intensificate în lunile următoare”, scrie The New York Times. „Pe lîngă cheltuirea a peste 40 de miliarde de dolari pentru furnizarea de arme pentru Ucraina, Statele Unite au făcut din limitarea aprovizionării militare a Rusiei o parte cheie a strategiei sale de sprijinire a Kievului. Ca urmare a sancțiunilor, oficialii americani estimează că Rusia a fost forțată să încetinească dramatic pro­ducția de rachete și alte arme la începutul războiului, în februarie 2022, timp de cel puțin șase luni. Dar pînă la sfîrșitul anului 2022, producția industrială militară a Moscovei a început din nou să ia viteză, recunosc acum oficialii americani care au vorbit sub protecția anonimatului”, scrie același ziar american. Niște putiniști ziariștii ăștia, este? Cînd scriam așa ceva acum un an, cam asta era reacția unora.
Citez mai departe din NYT: „Rusia a subminat controalele exporturilor americane folosind ser­viciile sale de informații și Ministerul Apărării pentru a gestiona rețele ilicite de oameni care fac contrabandă cu componente cheie, exportîndu-le în alte țări din care pot fi expediate mai ușor în Rusia“.
„În mai puțin de un an de la începutul războiului, Rusia a reconstruit comerțul cu componente critice prin direcționarea acestora prin țări precum Armenia și Turcia. Autoritățile de reglementare din SUA și Europa au încercat să colaboreze pentru a reduce exportul de chip-uri către Rusia, fără rezultat. Producția militară reactivată a Rusiei este îngrijorătoare, deoarece Moscova a folosit artileria pentru a lovi soldații ucraineni pe linia frontului, iar rachetele pentru a ataca rețeaua electrică și alte infrastructuri critice și pentru a teroriza civilii din orașe. Oficialii se tem că stocurile crescute de rachete ar putea indica o iarnă deosebit de grea și rece pentru cetățenii ucraineni. Între timp, Pentagonul lucrează pentru a găsi modalități de a ajuta ucrainenii să doboare mai bine rachetele și dronele trase de Rusia asupra țintelor civile din Kiev și țintelor militare din întreaga țară. Pentagonul a furnizat sisteme de apărare aeriană Patriot și a convins aliații să furnizeze muniție de apărare antiaeriană S-300, iar ambele s-au dovedit eficiente. De asemenea, a furnizat și alte sisteme de apărare antiaeriană, cum ar fi sistemul Avenger și sistemul de apărare aeriană Hawk. Dar Ucraina nu are suficiente sisteme de apărare aeriană pentru a acoperi întreaga țară și trebuie să aleagă teritoriile pe care le apără. Un bagaj crescut de rachete ar putea copleși apărarea antiaeriană a țării, au spus oficialii ucraineni.
În octombrie 2022, Statele Unite au adunat oficiali internaționali la Washington într-un efort de a întări sancțiunile asupra economiei ruse. La acea vreme, oficialii americani au spus că opinau că sancțiunile și controalele la export funcționează în parte pentru că descurajează țările să trimită microcipuri, plăci de circuite, procesoare de computer și alte componente necesare pentru armamentul ghidat de precizie, precum și componentele necesare pentru motoarele diesel, elicoptere și tancuri. Dar Rusia s-a adaptat rapid cu propriile sale eforturi pentru a asigura aprovizionarea cu piesele necesare. Astăzi, oficialii ruși și-au refăcut economia pentru a se concentra pe producția de apărare. Cu veniturile provenite din prețurile ridicate la energie, serviciile de securitate și Ministerul Apărării din Rusia au reușit să introducă contrabanda microelectronică și alte materiale occidentale necesare pentru rachetele de croazieră și alte arme cu ghidare de precizie. Ca urmare, producția militară nu numai că și-a revenit, ci a și crescut. Înainte de război, a spus un înalt oficial occidental al apărării, Rusia putea produce 100 de tancuri pe an; acum produce 200. Oficialii occidentali cred, de asemenea, că Rusia este pe cale să producă două milioane de obuze de artilerie pe an – dublu față de cantitatea pe care serviciile de informații occidentale estimaseră inițial că ar putea-o produce Rusia înainte de război. Ca rezultat al impulsului, Rusia produce acum mai multă muniție decît Statele Unite și Europa. În general, Kusti Salm, un înalt oficial al ministerului eston al apărării, a estimat că producția actuală de muniție a Rusiei este de șapte ori mai mare decît cea a Occidentului.
Costurile de producție ale Rusiei sînt, de asemenea, mult mai mici decît cele ale Occidentului, în parte pentru că Moscova sacrifică siguranța și calitatea în efortul său de a construi arme la un cost mai ieftin, a spus Salm. De exemplu, o țară occidentală alocă între 5.000 și 6.000 de dolari pentru a produce un cartuș de artilerie de 155 de milimetri, în timp ce Rusia alocă aproximativ 600 de dolari să producă un obuz de artilerie de 152 de milimetri. Cu toate acestea, Rusia se confruntă cu unele deficiențe. Nu are stocuri uriașe de rachete, deși are mai multe tipuri de rachete – cum ar fi racheta de croazieră lansată de aer Kh-55 – acum decît avea la începutul războiului, potrivit rapoartelor de informații.
În cazurile în care Rusia are nevoie de o anumită componentă, controalele la export pot opri producția. Dar cipurile necesare pentru a face cîteva sute de rachete de croazieră ar încăpea în cîteva rucsacuri, ceea ce face ca evitarea sancțiunilor să fie relativ simplă, a spus Alperovitch. Oficialii americani au spus că pot încetini, dar nu pot împiedica Rusia să introducă ilegal piesele de care are nevoie pentru producția de rachete și că nu este realist să credem că Moscova nu va reacționa la restricțiile americane. Un mod în care Rusia s-a adaptat este prin expedierea componentelor către țări terțe, apoi redirecționarea lor înapoi în Rusia, potrivit Departamentului de Comerț. «Deoarece controalele aveau un impact real, guvernul rus nu s-a limitat la a arunca prosopul. Rușii au devenit din ce în ce mai creativi cu încercările lor de evaziune»”.
Nu mă pot abține să nu comentez. Domnii ăștia care acum se miră nevoie mare de creativitatea rușilor de a se adapta situațiilor grele sînt probabil născuți ieri sau extrem de incompetenți. Măi, oameni buni, păi voi nu cunoașteți capacitatea celor din zona asta de a găsi soluții la probleme care pentru voi sînt de nerezolvat. Americanilor, care sînteți voi americani (sic), noi trăim aici, în frontiera civilizației occidentale, de 2000 de ani. Au trecut peste noi valuri de dușmani care mai de care mai fioroși și ne-am descurcat cu toți. „Descurcatul” ăsta e ceva ce noi avem în sînge, iar pentru voi e intraductibil. În materie de supraviețuire vă putem da lecții că doar v-am apărat traiul bun și leneș atîtea sute de ani ca să puteți voi să ne rîdeți superior în față că sîntem niște țărani needucați pe care voi trebuie să-i învățați să se comporte. Iată unde v-a adus atitudinea asta și unde ne-a adus și pe noi că acum sîntem în barca voastră. Sînteți atît de aroganți și de convinși că le știți pe toate că nu ne cereți sfatul, fiindcă dacă o făceați v-am fi explicat ce se putea întîmpla.
Să continuăm însă articolul naivilor de peste Ocean. „Oficialii americani și europeni au colaborat cu băncile pentru a dezvolta un sistem de avertizare care să alerteze guvernele cu privire la posibile încălcări ale sancțiunilor. Pînă acum băncile americane au alertat guvernul SUA cu privire la 400 de tranzacții suspecte. Departamentul de Comerț a putut să folosească o treime din aceste rapoarte de activitate suspectă în investigațiile sale. Pe 31 august, Departamentul Comerțului a acuzat trei persoane că au participat la o rețea de achiziții ilegale din Rusia. Unul dintre cei trei, Arthur Petrov, cetăţean ruso-german, a fost arestat şi acuzat de Departamentul de Justiţie pentru încălcarea controlului exporturilor. Domnul Petrov este acuzat că a achiziționat microelectronice de la exportatori din SUA în scopul de a le trimite în Cipru, Letonia sau Tadjikistan. Odată ajunse acolo, alte companii au ajutat să trimită componentele mai departe, ajungînd în cele din urmă spre Rusia. Una dintre provocările pentru guvernul SUA este că Rusia nu are nevoie de cipuri de ultimă generație care sînt mai ușor de urmărit, ci de cipuri de marfă care pot fi folosite într-o gamă largă de activități,
nu doar de rachete ghidate. «Ne îngreunează munca, deoarece există o mulțime de țări în care este legal și total în regulă să vindem acele cipuri în scopuri comerciale legitime», a spus Axelrod. «Problema este atunci cînd acele cipuri sînt apoi deturnate și expediate în Rusia». Oficialii americani și occidentali spun că există și vești bune”. Ia, care sînt alea?
Citez din NYT: „Producția rusă încă nu ține pasul cu cît de repede arde armata muniție și uzează echipamentul. De exemplu, deși Rusia este pe cale să producă două milioane de cartușe de muniție pe an, anul trecut a tras aproximativ 10 milioane de cartușe de artilerie. Acest lucru a determinat Moscova să caute cu disperare surse alternative pentru a-și crește stocurile, cel mai recent încercînd să încheie un acord de arme cu Coreea de Nord, au declarat oficiali americani și occidentali. Deși Moscova a avut succes în contrabanda cu procesoare și plăci de circuite, se confruntă cu o penurie de propulsoare pentru rachete și explozibili de bază, material care poate fi mai greu de introdus ilegal decît plăcile de circuite. Este posibil ca aceste lipsuri să constrîngă Moscova dacă încearcă să intensifice producția de muniție, rachete sau bombe. Creșterea producției militare a Rusiei a avut, de asemenea, un mare cost pentru economia rusă, în special pe măsură ce ratele dobînzilor cresc în țară. Sancțiunile au afectat sănătatea generală a economiei ruse, iar depășirea interdicțiilor de export din Vest nu a fost ieftină, au spus oficialii americani și occidentali. Un înalt oficial occidental al apărării a spus că Rusia a realocat aproape o treime din economia sa comercială către producția de arme. Țara se confruntă cu o penurie de forță de muncă care ar putea face și mai greu de realizat cîștigurile industriale suplimentare. Rusia a redus atacurile asupra rețelei energetice a Ucrainei în timpul verii. Dar, pe măsură ce temperaturile scad, unii analiști ucraineni și occidentali și oficiali guvernamentali cred că Rusia ar putea reînnoi campania teroristă de la Kiev, în speranța că va slăbi voința ucrainenilor de a lupta.
Oficialii americani speră că furnizarea constantă de muniție de apărare aeriană și un ajutor suplimentar pentru îmbunătățirea modului în care Ucraina interceptează atacurile rusești ar putea ajuta la contracararea unui baraj întărit de rachete. Și apărarea ucraineană s-a întărit – în unele situații. «Ucrainenii au devenit mai buni în apărarea infrastructurii și construirea de apărare în jurul centralelor lor electrice și al rețelelor electrice critice. Au devenit mai buni în a remedia și a se asigura că impactul întreruperilor de curent și al altor întreruperi de utilități nu este la fel de dur”, a spus Salm.
După cum puteți vedea, sancțiunile europene nu au afectat economia rusă aproape deloc, ba au mai dus și la creșterea producției de armament a inamicului. Cum ar spune nenea Iancu, „Bravos America, halal să-ți fie!”.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite