Înainte să detaliez răspunsul la întrebarea din titlu, pe care și-o pun jurnaliștii de la Modern Diplomacy, haideți să vedem ce presupune funcția de secretar general al NATO și să aflăm dacă este el șeful organizației sau nu.
În primul rînd, secretarul general prezidează Consiliul Nord-Atlantic – principalul organism politic de luare a deciziilor al Alianței – precum și alte comitete decizionale de rang înalt (a prezida înseamnă a conduce o adunare sau o ședință, a menține ordinea în decursul ei, nu a fi șeful de facto al consiliului, în cazul de față). El are autoritatea și de a propune subiecte de discuție și de a interveni pentru soluționarea pe cale pașnică în cazul unor dispute între statele membre. Acesta acționează ca un facilitator al luării deciziilor, conducînd și îndrumînd procesul de formare a consensului. Deși se desfășoară în mod tradițional cu ușile închise, alegerile pentru Secretarul General al NATO se confruntă acum cu cerințele unui peisaj de diplomație publică în schimbare, care solicită o transparență sporită.
În calitate de cetățeni ai statelor membre NATO, este esențial pentru noi să fim informați și să fim implicați în aceste alegeri, avînd în vedere impactul lor direct asupra securității și stabilității continentului nostru. În plus, diplomația publică joacă un rol crucial în formarea opiniei publice și în obținerea sprijinului pentru misiunea și obiectivele NATO. Există o oportunitate pentru NATO de a genera interes public mai larg și înțelegere a deciziilor sale de conducere.
Acum, să discutăm despre ceea ce se întîmplă, în termeni mai simpli, citînd din Modern Diplomacy. „Viitoarele alegeri pentru desemnarea Secretarului General al NATO au o greutate substanțială pentru viitorul Alianței și relațiile globale în general. Printre potențialii candidați se numără Mark Rutte, premierul interimar al Țărilor de Jos, și Klaus Iohannis, președintele României. Procesul de alegere a Secretarului General al NATO este complicat și extrem de diplomatic. Acesta presupune consultări informale între țările membre, care propun candidați pentru post. O decizie este confirmată doar atunci cînd se ajunge la un consens asupra unui singur candidat. În mod tradițional, această poziție prestigioasă a fost ocupată de o personalitate politică europeană proeminentă.
Mai jos sînt prezentate cîteva considerente cheie despre scenariul provocator pentru conducerea NATO între est și vest. Selectarea următorului secretar general va influența în mod semnificativ traiectoria Alianței.
Principiul «echității istorice» subliniază recu­noașterea nedreptăților trecute și urmărirea unui viitor mai just. Națiunile est-europene, dominate de mult de Uniunea Sovietică, s-au străduit pentru autodeterminare încă de la Războiul Rece. Un aspect cheie al acestei independențe a fost întărirea legăturilor cu lumea occidentală. Procesul de aderare la NATO a demonstrat interesele și aspirațiile reciproce atît ale Europei de Est, cît și ale Vestului, avînd ca scop construirea unui viitor mai sigur și mai stabil.
Guvernarea pragmatică a premierului Rutte se aliniază acestui principiu, în timp ce președintele Iohannis întruchipează călătoria Europei de Est către independență. Probabil că Iohannis pledează pentru recunoașterea de către NATO a contribuțiilor Europei de Est, subliniind solidaritatea și respectul reciproc între statele membre. Atît Mark Rutte, cît și Klaus Iohannis, în calitate de potențiali candidați pentru funcția de Secretar General al NATO, s-ar confrunta cu provocări semnificative în ceea ce privește răspunsul alianței la conflictul ucrainean și implicațiile sale mai largi.
Poziția strategică a României de-a lungul Mării Negre și a graniței sale cu Ucraina (atît o graniță terestră, cît și una maritimă) o plasează în fruntea preocupărilor de securitate regională. Președintele Iohannis, cu înțelegerea complexității regiunii și angajamentul față de principiile NATO, ar pleda probabil pentru măsuri de îmbunătățire a capacităților de apărare și de a consolida prezența NATO în Europa de Est. Aceasta ar putea include intensificarea exercițiilor militare și o prezență avansată consolidată pentru a descuraja potențialii agresori și a-i asigura pe aliații vulnerabili. Pe de altă parte, conducerea prim-ministrului Rutte va acorda prioritate eforturilor diplomatice de a aborda conflictul, pledînd în același timp pentru o coordonare îmbunătățită între statele membre NATO pentru a asigura un răspuns unificat.
România și Statele Unite împărtășesc un parteneriat solid de securitate și apărare, susținut de acorduri și declarații cheie. Declarația comună din 2011 privind parteneriatul strategic a deschis calea pentru diferite angajamente bilaterale, inclusiv operațiuni cu aeronavele F-16 și exerciții comune precum exercițiul EUCOM Atlantic Resolve. Eforturile României de a spori cooperarea dintre vecinii Mării Negre se aliniază cu obiectivele de stabilitate ale SUA în regiune. În plus, acordul de cooperare în domeniul apărării din 2005 oferă acces militar al SUA la bazele românești, în timp ce Foaia de parcurs pentru cooperarea în domeniul apărării (2020-2030) se concentrează pe securitate cibernetică, modernizare militară și operațiuni la Marea Neagră. Ambele națiuni colaborează, de asemenea, la controlul internațional al armelor și au acorduri care acoperă schimbul de informații clasificate și serviciile încrucișate. Aceste aranjamente, împreună cu Acordul NATO privind Statutul Forțelor, oferă un cadru cuprinzător pentru forțele americane din România.
În ceea ce privește viitorul secretar general al NATO, obținerea unui al doilea mandat pentru Donald Trump ridică provocări, avînd în vedere recentele sale remarci care pun sub semnul întrebării angajamentul său de apărare.
Reflectînd la întîlnirile dintre președintele Iohannis și președintele Trump, este evident că Statele Unite și România împărtășesc o prietenie de durată și un parteneriat strategic. În timpul unei întîlniri de la Casa Albă din 2017, președintele Trump și-a exprimat aprecierea față de președintele Iohannis și a evidențiat valorile comune între națiunile lor, subliniind importanța relației lor bilaterale, mai ales că ambele țări au sărbătorit cea de-a 20-a aniversare a parteneriatului lor strategic.
Deși nu am urmărit îndeaproape întîlnirile dintre prim-ministrul Rutte și președintele Trump, un moment notabil a avut loc în 2018. În timpul unei vizite la Casa Albă, prim-ministrul Rutte a criticat declarația președintelui Trump potrivit căreia discuțiile comerciale eșuate cu UE ar putea fi pozitive. Răspunsul prompt al lui Rutte a indicat un punct de vedere diferit, subliniind necesitatea de a găsi soluții constructive.
Este evident că președintele Iohannis și prim-ministrul Rutte au personalități și provin din medii culturale distincte, influențînd abordările lor respective cu privire la diplomație și relațiile internaționale. Cînd se iau în considerare războiul din Ucraina, atît premierul Rutte, cît și președintele Iohannis ar aborda probabil situația concentrîndu-se pe sprijinirea Ucrainei, respectarea dreptului internațional și căutarea soluțiilor diplomatice la conflict. Ambii lideri și-au exprimat solidaritatea cu Ucraina și au cerut adoptarea unor măsuri pentru abordarea agresiunii ruse în regiune.
Premierul Rutte va acorda prioritate unității UE în răspunsul la conflict și ar sprijini eforturile diplomatice în cadrul Uniunii Europene. El ar pleda probabil pentru sancțiuni împotriva Rusiei și sprijin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Președintele Iohannis, în calitate de lider al unei țări cu un interes direct în stabilitatea și securitatea regională, ar sublinia probabil importanța rolului NATO în descurajarea agresiunii ruse, asigurarea securității țărilor est-europene și întărirea prezenței acesteia în regiune. România a inițiat eforturi pentru extinderea semnificativă a Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu situată în regiunea de sud-est a țării, lîngă Marea Neagră. La finalizare, această bază NATO extinsă va acoperi o suprafață de două ori mai mare decît baza aeriană Ramstein a forțelor aeriene americane din Germania.  În cele din urmă, atît Rutte, cît și Iohannis ar lucra probabil pentru a găsi o soluție pașnică a conflictului din Ucraina, respectînd în același timp principiile dreptului internațional și respectînd suveranitatea Ucrainei”.
Pînă acum înțelegem că și în cazul venirii lui Trump la putere Iohannis s-ar înțelege mai bine cu președintele american decît Rutte, ceea ce l-ar face de preferat acestuia, sugerează jurnaliștii de la Modern Diplomacy, iar în ceea ce privește abordarea conflictului din Ucraina Iohannis ar fi mai războinic, aducînd trupe americane și NATO pe granița estică a Alianței în timp ce Rutte s-ar limita la sancțiuni economice.
Viziunea strategică asupra NATO a celor doi este și ea supusă analizei după cum urmează: „În timp ce documentul cuprinzător al președintelui Iohannis, care exprimă viziunea sa strategică asupra NATO, a beneficiat de o atenție considerabilă, detaliile specifice privind perspectiva premierului Rutte rămîn în mod semnificativ absente din dezbaterea publică. Premierul Rutte este renumit pentru abordarea sa pragmatică a guvernării, citînd adesea remarca regretatului cancelar vest-german Helmut Schmidt: «Oricine are viziuni ar trebui să meargă la medic».
Deși prim-ministrul Rutte nu a dat publicității încă un document cuprinzător care să-și exprime viziunea strategică asupra NATO, el a subliniat anterior necesitatea unei coordonări sporite între națiunile europene, subliniind importanța menținerii deschiderii față de comunitatea globală. În timp ce pledează pentru colaborarea europeană, Rutte a subliniat popularitatea de durată a avioanelor de luptă americane F-35 în Europa, în ciuda discuțiilor în curs despre dezvoltarea viitoarelor proiecte europene de avioane de luptă.
În ceea ce privește aranjamentele de securitate, Rutte a reiterat apelul președintelui ucrainean Zelenski de a nu se teme de o potențială înfrîngere a Rusiei. Cu toate acestea, el a recunoscut influența durabilă a Rusiei și a subliniat rolul esențial al lui Zelenski în inițierea negocierilor de pace. Rutte a subliniat necesitatea unui angajament colectiv cu SUA, NATO și Rusia pentru a delibera asupra viitoarelor aranjamente de securitate, făcînd paralele cu dialogurile de securitate din timpul unificării Germaniei din 1990. El a sugerat că discuții similare ar fi esențiale pentru asigurarea stabilității în întreaga Europă. În schimb, președintele Iohannis a articulat o viziune strategică robustă pentru NATO, pledînd pentru o nouă perspectivă asupra misiunii Alianței. Într-un articol de opinie publicat de «Politico», el subliniază contribuțiile valoroase ale Europei de Est la discuțiile și deciziile NATO, subliniind sprijinul neclintit pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. El îndeamnă țările NATO să își îndeplinească obligațiile de a asista Kievul în aspirațiile sale de a adera la alianță. Viziunea sa strategică subliniază imperativul de a întări descurajarea și apărarea în conformitate cu deciziile anterioare, adaptîndu-se în același timp la provocările mediului actual. Se subliniază nevoia de a consolida frontierele, în special în regiunile de est și de sud, și de a aborda preocupările de securitate în Balcanii de Nord și de Vest. În plus, se susține o cooperare mai intensă cu partenerii, în special în regiunile vulnerabile, și colaborarea cu parteneri similari din Indo-Pacific. În plus, el subliniază obligația de a asigura progresul Ucrainei către potențiala aderare la NATO, subliniind importanța sprijinirii Ucrainei în lupta ei existențială și facilitarea aspirațiilor sale spre NATO și UE. De asemenea, este subliniată necesitatea de a spori interoperabilitatea și de a întări baza industrială de apărare a Alianței, abordînd în același timp deficiențele anterioare în finanțarea apărării. Întărirea rezistenței împotriva amenințărilor hibride și cibernetice pentru a asigura securitatea colectivă este considerată importantă.
În concluzie, viitoarele alegeri pentru desemnarea Secretarului General al NATO și războiul din Ucraina reprezintă provocări și oportunități semnificative pentru Alianță și statele sale membre. Pe măsură ce Alianța face față acestor provocări, trebuie să acorde prioritate transparenței, unității și viziunii strategice pentru a aborda amenințările de securitate în evoluție și pentru a-și susține principiile de bază“.
În concluzie cei de la Modern Diplomacy scriu că „atît președintele Iohannis, cît și premierul Rutte aduc perspective și abordări distincte pe masă, reflectînd diversitatea de opinii în cadrul NATO. Prin adoptarea transparenței în alegerile pentru conducere, întărirea valorilor democratice și acordînd prioritate răspunsurilor coordonate la amenințările emergente, NATO își poate consolida rolul de piatră de temelie a securității și stabilității internaționale”.
Desigur, e foarte bine că au sintetizat programele celor doi candidați ca să știm măcar la nivel declarativ ce au de spus aceștia. Ceeea ce contează cu adevărat este că Marea Britanie, Franța și SUA îl susțin pe Rutte, nu pe Iohannis, că e mai de-al lor decît Iohannis și în situația asta e clar că „al nostru” nu are nici o șansă.
T.I.