În vremurile în care trăim astăzi, cînd vedem că limba română e stîlcită, inundată de agramatisme crase, de o avalanșă de neologisme, deși ele au termeni corespondenți în limba noastră, dar pe care, din snobism sau prostie, unii le preferă pentru că le displace limba în care s-au născut, cînd în limbajul uzual au pătruns denumiri tehnice (situație explicabilă, generată de extinderea aproape universală a sistemul informatic în toate domeniile) dar care tind să transforme exprimarea clară și comunicarea dintre oameni într-o babilonie, simt nevoia să mă întorc la cugetările unor slujitori de frunte ai culturii române.
– Lucian BLAGA susținea că: ,,Limba este primul mare poem al unui popor”.
– Zoe DUMITRESCU-BUȘULENGA: ,,Limba noastră românească a fost mlădiată și toarsă de genul atîtor poeți, după legile ei interioare, dar cu adaosurile primenitoare ale fiecărei peceți personale. Și în curgerea secolelor, valențele ei pururea deschise, forța inepuizabilă de asimilare i-au dat lărgimea unui cer privit de pe culmi”.
– Romulus VULPESCU: ,,Limba este Istoria Țării întrupată în Cuvînt. Istoria teribilă și exemplară, de jertfe și de glorii, de sînge și de strădanii, de cumpăt și de cuget.
În fiecare silabă românească e taina unui strop de sudoare picurat pe un bob de grîu spre încolțiri viitoare.
În orice vorbă stau strajă o armă și-un brăzdar...
Fraza e o ctitorie domnească avîndu-și clopotnița-n soare...
O pagină de pravilă e o cetate de scaun...
O carte e o țară...
Cu o mînă de cuvinte într-o straiță, ca merinde la drum, poți colinda țara toată, regăsind-o, ca poetul, întreagă «din hotară în hotară», umblînd-o în lungul și-n latul spațiului ei mioritic, cutreierînd-o pe coordonatele timpului ei de neatîrnare și pe plaiurile independenței din adîncul legendelor pînă-n prezentul mileniului trei, spre a-i cunoaște coordonatele de sunet și suflet, suflare și silabă, simțire și sens și spre a-i recunoaște memoria: tăria istoriei române”...
– George CĂLINESCU: ,,Primul poem consacrat limbii române este poemul «fără titlu», care este biografia unui neam prin limba lui: odă și eseu în versete de Cîntare a Cîntărilor Cuvîntului,... elogiu și studiu în cadențe prozodice scandabile, imn-definiție a spiritualității naționale”.
– Grigore VIERU: ,,Ești naționalist în măsura în care îți aperi Limba, Credința, Istoria și Neamul. Ar fi o rușine, dacă nu chiar o crimă, să fii altceva”, fiindcă ,,Patriotismul ne păstrează ca oameni, ne înalță ca sfinți și ne curăță de rugină numele imprimat în metalul veșniciei”.
Și tot poetul, o spune ca nimeni altul, în versurile sale: ,,... doar în limba ta/ Poți rîde singur/ Și doar în limba ta/ Te poți opri din plîns.// Iar cînd nu poți/ Nici plînge și nici rîde/ Cînd nu poți mîngîia/ Și nici cînta/ Cu-al tău pămînt,/ Cu cerul tău în față,/ Tu taci atunce/ Tot în limba ta”.
LILIANA TETELEA