Cu epigrama prin politică
  • 02-04-2021
  • 0 Comentarii
  • 317
  • 2

Chiar și pentru epigramă e greu să-și stabilească traseul periplului în zona politică: încotro s-o ia? La stînga, la dreapta, nici ea nu știe, că azi stînga poate s-o ia spre dreapta și dreapta spre stînga și-atunci o ia în circuit? Că, vorba aia

Nici în trocul de putere

Jocul românesc nu piere

Și-uite-așa se urcă treapta

Și pe stînga, și pe dreapta.

Pentru că

Politica de azi ne-nvață

Cu-orientările firești

Că drumu-i mult mai drept în viață

Cînd știi unde s-o cotești.

Să plece cu stîngul, cu dreptul… dar dacă dă cu stîngu-n dreptul sau cu dreptu-n stîngul? S-o ia pe jos, peste dealuri, peste văi, sau pe sus, din vreun elicopter SMURD să aibă perspectivă și viteză… că adevărata pandemie nu e Covid 19, ci însăși politica, ea a cuprins tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul și sufletele noastre. De fapt, însăși politica s-a îmbolnăvit de microbii aduși din alte țări „surori” care ne-au atras (ne-au propus cu multă bunăvoință) să intrăm în UE cu prețul distrugerii realizărilor noastre, cu jecmăneala bogățiilor solului și subsolului, cu acceptarea umilinței de colonie. Fără să vreau, am răsfoit volumul cu expresii și citate celebre și am găsit cuvintele lui Ulpianus - Actus est jus agendi vel jumentum vel vechiculum – Actus e dreptul de a mîna vite sau a trece cu trăsura pe drumul altuia, ca un stăpîn.

Din Estul milenar în care

Se succedară hani și țari

Veghea ieri „Fratele” cel mare,

Iar azi, „Surorile” mai mari.

Și nu numai ele, ci șiclocitorulde peste Ocean, care și-a făcut cuib pe coșul casei noastre, ca la o adică să-i dea mai ușor foc.

Noi de nădejdi am fost cuprinși

Cînd țara fost-a la răscruce

Și-apoi cu toții-am fost împinși

Pe-un drum ce nu știm unde duce.

Și domnii foști, din funcții mărișoare sau mai mici, nu s-au lăsat duși, au avut rolul lor

Figură printre impostori,

Cu funcții date din oficiu,

Dat jos pe scara de valori,

El urcă scara de serviciu.

Și epigrama noastră, neastîmpărată, dansează-n poante sau în bocanci, cum poate și ea, după cum e terenul, alteori stă după colț, pîndind cu săgeata-n arc. Dar tot ea incită spiritul și-l face să tresară și nu e mai puțin valoroasă dacă nu produce rîsul, ci e doar ironică, satirică sau impulsionează gîndirea tot mai comodă a românului dedat la inactivitate. În fond, epigrama tot epigramă rămîne, dar, unde se duce, unde se-ntoarce, tot de politică dă și de hoție. Pînă și rîsul e furat de parlamentari:

De-aleși nu poți să zici nici pîs,

Deși pe umoriști îi fură

Că-n Parlament se fac de rîs

Și le ia pîinea de la gură.

Totuși, trebuie să recunoaștem

Politica de azi e un calvar

Că prea gălăgioasă-a devenit

Și astfel nici un domn parlamentar

Nu poate să mai doarmă liniștit.

Să nu uităm că vin alegerile

Cum azi politica o cere,

E clar că domnii barosani

Dau bani să capete putere,

Putere să se-ngroape-n bani.

Iar tinerii care au mai rămas în țară acuză direct:

Promiteți marea și cu sarea

Furați la vot, prefaceți scorul

Și ne cuprinde-ngrijorarea

Că ne-ați furat și viitorul.

Și tinerii nu sînt naivi, au înțeles care va fi rezultatul și se pronunță cu privire la Guvern:

Perfid, ne ia cu binișorul,

Promite iar cum a promis,

Dar cum să nască viitorul

Cînd chiar prezentul e ucis?

Ce să mai spunem de listele cu votanții? Iată ce spune unul dintre ei:

Deși deasupra-mi cresc lăstarii

Și sînt schelet, mă doare-n cot!

Îi duc de nas pe toți groparii

Și mă prezint din nou la vot!

În fond, e și acesta un respect față de strămoși. Dar

Te minunezi cum procedează boșii,

Clamînd că, din patriotism fierbinte

Și din respect evocă și strămoșii:

Îi cheamă să voteze din morminte.

Oare se pot compara cei care sînt azi în fruntea țării cu glorioșii noștri voievozi?

Cu sabia condus-au țara,

Dușmani în luptă-au doborît,

Dar cei de azi conduc ca fiara

Cu foamea de avere-n gît.

Și toți ne întrebăm ce se poate face cu acești prădători care se perindă nestingheriți la putere, fiind mereu pe listele de vot…

Cu lefuri cît am eu pe-un an,

În funcții de le-aduc prinosul,

Se țin cu dinții de ciolan

Cum cîinii țin în labe osul.

Ei, aici e-aici! Problema asta cu „osul” le stîrnește îngrijorare:

Cu ochii sînt pe maidanezi mai toți

Acei ce-n funcții urmăresc doar banul,

Se tem, ca buni cunoscători de hoți,

Să nu le-nșface vreun dulău ciolanul.

Dar, n-aveți grijă! Ei știu să se descurce:

Un maidanez primi drept hrană

Un os și-l prinse-n zbor golanul;

Un candidat veni în goană

Și-i înfășcă, pe loc, ciolanul.

Și astfel

Colacul azi le umple sacul

Doar profitorilor din clică:

Cu cît mai mare-și fac colacul,

Coliva noastră e mai mică.

Realitatea demonstrează că epigrama are dreptate:

Vin alegeri în alai,

Candidații-și cată vad,

Cei votați trăiesc ca-n Rai

Transformînd o țară-n Iad.

Vom fi din nou păcăliți și tot nu ne-nvățăm minte:

Aleșii, repetînd sloganul,

Promit orice, la cacealma

Că limba spune ce vrea ea,

Da-n cap le stă înfipt ciolanul.

Și, deși am spus și încă susțin că jurnalistul, ca și epigramistul, scormone realitatea, e bine să nu fim naivi: și presa poate fi cumpărată!

Cîntul păsării măiastre

Nu aduce azi venituri:

Ciocul mic al presei noastre

Ciugulește mari profituri.

Atunci epigrama s-a gîndit la o soluție:

Demagogia, azi, perfida,

Se ia în Parlament ca SIDA,

Deci să se pună, preventiv,

La microfon, prezervativ.

Solidaritatea de clan le dictează marilor profitori să păstreze secretele

Dup-același vechi tipic

Toți corupții-au hotărît

Să-și păstreze ciocul mic…

Uită că, de fapt, au rît!

Nici corbul nu atacă alt corb decît dacă e în agonie

Drept reciprocă apărare,

Mai toți corupții tac chitic –

Cu cît e gușa lor mai mare,

Cu-atîta ciocul e mai mic.

Epigrama a marcat și măsuri preventive exagerate din moment ce se gîndesc chiar și la Cloșca cu puii de aur pe care au jecmănit-o

Corupții fără Dumnezeu

O-ndeamnă, dup-un vechi tipic,

Chiar și pe Cloșca din muzeu

Să-și țină, dracu’, ciocul mic!

Multe înghite epigrama asta – și bune, dar, mai ales, rele – și le rînduiește în patru rînduri cu prozodie clasică. Totuși, ceva îi stă în gît ca o otravă. Știa ea multe despre Ardeal – Transilvania noastră eroică, unde românii fără drepturi, umiliți secole de-a rîndul de ocupanții unguri și de cei imperiali, și-au păstrat neamul, limba, credința, tradițiile strămoșești. Și în acest Ardeal…(apropo! Această denumire nu e de origine maghiară, cum susțin cei interesați, ea provine din vechime, din substratul autohton traco-geto-dacic al limbii române. La fabulistul Fedru, trac la origine, se întîlnesc cuvintele ardelio, ardalio și hardalio, -onis, iar la epigramistul Marțial, ardelion cu sensul de „bărbat care face impresie”) într-o zonă locuită, azi, în majoritate de unguri, după ce au asimilat o parte din români, iar altă parte s-a văzut nevoită să plece, nu se respectă Constituția României. Dar să-l cităm, mai bine, pe patriotul român, de origine maghiară, Hajdu Gyözö. După ’90, „liderii UDMR neglijează în mod rușinos, la toate manifestările /…/ simbolurile României, ale națiunii române, abordînd doar tricolorul ungar roșu-alb-verde și intonează exclusiv imnul național al Ungariei” (CERTITUDINEA, nr. 74). Nu s-au împăcat nici astăzi cu gîndul că în pămîntul acestei țări sînt rădăcini de români, nu de maghiari. Și cei din fruntea României ce atitudine au? Dacă și-ar manifesta poziția de conducători ai românilor cărora le aparține această țară, așa cum o fac maghiarii în țara lor și extind acest comportament și în zona din inima Ardealului, defilînd cu drapele ungurești pe pămînt românesc, ar simți și românii că au și ei aleșii lor și acolo, în zonele dominate de unguri, românul nu s-ar mai simți străin în țara lui. Ce au zis sus-pușii noștri cînd maghiarii au declarat zi de doliu în ziua Trianonului, cînd la manifestările lor au venit aici, în România, potentați de cel mai înalt grad? Au făcut urechea toacă. De ce? Pentru că interesul poartă fesul și trădează interesele țării făcînd alianță cu ei. Și cei care-și apără cel mai bine interesul cu tenacitate, diplomație, pîndind momentul ca vulpea la coteț, sînt cei de la UDMR. Și partidele românești, așa-zise de stînga sau de dreapta, și-i fac aliați cînd unii, cînd alții pentru a accede la putere și pentru a fi votate legile care le convin, deși UDMR-ul, acceptat ca partid în Parlament, nu e partid politic, ci „partid” etnic servind interesele maghiarilor. Epigrama românească nu crede că potentații noștri nu știu că

Fie-i lauzi, fie-i critici

Nu spera să-i ai amici

Că prietenii politici

Nu-s prieteni, ci complici.

ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite