Invizibil și afurisit, COVIDUL s-a ivit din neant, pentru a se face stăpîn pe Pămînt. Și așa am ajuns, și noi, ca după 30 de ani de libertate să ne trezim luați în stăpînire de acest virus parșiv care, găsindu-ne nepregătiți, ne hotărăște fiecăruia Moartea sau Viața. În cele 3 decenii de democrație, s-au succedat la conducerea țării tot felul de guverne, pentru care, din patru în patru ani, s-au cheltuit sume enorme de bani pentru VOT, și la asta s-a rezumat tot.

,,Ciuma roșie” a plecat și, în Palat, s-a instalat Lămîia Mecanică. Ea a decis că majorarea pensiilor cu 40% e mult prea mult. ,,Și în Palat ningea, cu ochi de pește, cu ochi de șerpi. Ningea izbind în ziduri pînă deveneau nefirești, oarbe și fără stăpîni”, lăsînd ,,în afara vederii de piatră, priveliști marine, înfățișări de lume fără sine, micșorată, fugară...” (Nichita Stănescu).

În sfîrșit, Votul s-a dat. PSD a fost ,,păpat”. Șeful e fericit, iar poporul a fost păcălit de ,,covizi”, care s-au dovedit suficient de ,,inventivi” pentru ca votul să le fie favorabil.

După atîta cheltuială și tevatură, votul se fură. Ca un cetățean onest, pentru a-mi face datoria față de țară și de propria conștiință, am lăsat frica de pandemie și am votat. Cred, însă, că votul meu n-a contat. Ștampila aplicată pe Buletinul de vot, rămasă fără tuș, a lăsat doar o urmă ștearsă, vizibil rămînînd doar un ușor contur. Revoltată, la ieșirea din cabină, am întrebat de ce am primit o ștampilă fără tuș. Nimeni nu a răspuns, iar eu am tăcut. Pe viitor, ,,Circul electoral” îl voi privi la televizor. Nu voi mai fi un ,,actor” fără rol, cînd ,,piesa” este deja jucată.

Vor mai trece patru ani pînă cînd noul primar general va tăia panglica pentru 4 km de asfalt. La un post TV, cu părul ,,buclat”, domnia sa a afirmat: ,,La evenimentele mele cele mai importante, AM DORMIT”. Poate votul l-a trezit în fotoliul mult rîvnit, dacă nu cumva – deși nu pare a mai fi posibil – votul se va anula.

Între ,,învinși” și ,,învingători”, acuzațiile încă sînt în toi, de o parte și de alta. Românul ce să mai creadă? Vom afla, atunci cînd noul primar va întinde pe șosele covoare de asfalt și piste pentru trotinete. Capitala va deveni – după opinia sa – un imens stup de albine, și cu miere ne vom linge pe degete. Trîntorii vor fi dați afară din stup și înțepați cu ace de albine harnice, pentru ca acolo, afară, ei să moară. ,,Pomana” de la stat, pentru asistații social, trebuie să înceteze. Desigur, nu înainte ca aceștia să-i miluiască pe politicienii care le cerșesc lor votul, pentru ca, măcar pentru un mandat, ,,pomanagiii de lux” să se poată înfrupta, doar ei, din mierea stupului.

Au trecut ani mulți de cînd, cu speranța în viitor, marele poet Adrian Păunescu, a scris poezia ,,Alergînd prin țară”:

,,Trec la volan în goană pe șosea,

Prin pîlcuri de pădure

Mirosul părului în ceafa mea

Mai strigă strașnic după tinerețe

Încolo, rîd ca prostul pe șosea

Și cred că e favoarea cea mai mare

Să pot ca, alergînd prin țara mea,

Să mă opresc la gura de izvoare

Și hainele îmi flutură în vînt

De parc-ar vrea ca ele să exprime

Emoția că nu am fost înfrînt,

Că asta-i țara mea în întregime

La locul meu, pe nici un drum.

Și toate drumurile făcute de «pomană»

Nu mi se mai potrivesc,

Mi-au rămas lungi...”.

Timpul zboară. Prezentul este incert, iar Trecutul a rămas - ,,O frunză gravată pe porțile unei cetăți moarte, citită mereu de alți trecători, tradusă mereu într-o altă limbă, încă neinventată” (Nichita Stănescu). Viitorul? Doar COVID știe...

LILIANA TETELEA