Inițial, acest articol se intitula „O problemă de drept” și trata recunoașterea de către Vladimir Putin a republicilor separatiste Luhansk și Donețk. La momentul respectiv credeam că Putin se va opri la un anumit punct cu acțiunile sale războinice. Cu toate astea, „micul Volodea”, despre care scriam acum cîteva săptămîni că era pedepsit de colegii săi de clasă, s-a enervat și a început să dea din picioare, lovindu-i pe cei din jur sub pretextul că se apără de agresiunile lor viitoare, lovind el primul și devenind, astfel, agresor.
M-a dezamăgit teribil decizia președintelui rus de a invada Ucraina, fiindcă încă de la atacarea Georgiei în 2008 am considerat că, dacă Rusia va trece vreodată la acțiuni militare contra unei entități – acesta fiind OTAN – acela va fi ultimul război al Rusiei.
La momentul recunoașterii regiunilor separatiste, prin crearea unei situații aparent conforme cu dreptul internațional, am crezut că Putin va gestiona situația în limitele legale, deși crease un precedent periculos, încurajînd autodeterminarea unor regiuni minoritare, cunoscute fiind tentativele separatiste din Spania, Italia, Cipru, Belgia, Marea Britanie ori Quebec în Canada, acestea avînd ca obiectiv formarea unor state suverane şi independente pe criterii minoritare/etnice, fie şi autoproclamate.
Nu mai vorbesc de Kosovo, regiune a cărei independență a fost încurajată de americani prin războiul pe care l-au declanșat contra unui stat european independent și suveran – Iugoslavia – în urmă cu 23 de ani. Război justificat prin aceleași rațiuni de apărare a civililor, adică exact motivele pe care le folosește acum Putin ca să-și facă mendrele în Ucraina.
Problema președintelui rus este faptul că nu beneficiază de aparatul de propagandă al OTAN și nici de abilitatea acestuia de a-și impune părerile în lume. Singura șansă a lui Putin de a cîștiga era aceea a dialogului, a negocierii și menținerea situației la statutul de marți, 22 februarie 2022, care-i asigura ținerea Ucrainei departe de OTAN, așa cum își dorea.
Pe de altă parte, toate motivele invocate de Vladimir Putin pentru a justifica invazia și ocuparea Ucrainei (faptul că, de fapt, se apără de agresiunea OTAN și răspunde aroganțelor occidentalilor la adresa Rusiei) sînt extrem de șubrede atîta timp cît OTAN nu l-a amenințat niciodată nici direct, nici indirect.
Reacțiile internaționale la agresiunea contra Ucrainei nu au întîrziat să apară în primele ore după invazie, cei mai virulenți fiind, desigur, americanii, dar și statele membre ale Uniunii Europene. Israelienii, prin vocea ministrului de Externe, au spus că „atacul rusesc asupra Ucrainei este o încălcare a ordinii mondiale și Israelul o condamnă. Israelul este gata să acorde asistență umanitară Ucrainei. Israelul a cunoscut multe războaie. Războiul nu este calea de a rezolva conflictele”. Apoi, purtătorul de cuvînt al Ministerului de Externe chinez a vorbit despre atacul rusesc, pe care a refuzat să-l catalogheze drept invazie. Intrînd în Ucraina, pe lîngă distrugerile provocate, viețile curmate și toate celelalte drame omenești, Putin a periclitat eforturile diplomatice ale chinezilor în încercarea de a obține Taiwan-ul și de a nu permite o eventuală secesiune a Hong Kong-ului, fiindcă acum lumea va fi mult mai atentă la comportamentul lor față de mica insulă despre care pretind că le aparține. Pe de altă parte, chinezii, fiindcă se știu cu musca pe căciulă, evită să se alinieze țărilor care îi condamnă pe ruși, fiindcă e posibil ca, într-o viitor, cînd poate vor dori să alipească prin forță Taiwan-ul, să aibă nevoie de tăcerea Rusiei. În schimb, statele africane nu au luat în primele 12 ore de la invazie o poziție coerentă, reprezentanții lor făcînd declarații independente în care-și manifestă îngrijorarea pentru atacurile Rusiei asupra Ucrainei.
În afară de reacțiile de condamnare a invaziei am așteptat adoptarea unor măsuri concrete împotriva lui Putin și a Rusiei. Primele măsuri au constat în sancțiuni împotriva celor 351 de membri ai Parlamentului rus care au votat în favoarea recunoașterii; sancțiuni împotriva a 27 de persoane și entități pentru acțiunile lor împotriva integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei; restricționarea relațiilor economice cu zonele care nu sînt controlate de guvern și ale regiunilor Donețk și Luhansk; restricționări ale accesului Rusiei la piețele de capital și la piețele și serviciile financiare ale UE; limitarea accesului anumitor bănci și societăți ruse la piețele de capital primare și secundare din UE; impunerea unor interdicții la export și la import în ceea ce privește comerțul cu arme; stabilirea unei interdicții la export pentru produsele cu dublă utilizare destinate unor scopuri militare sau unor utilizatori finali din domeniul militar din Rusia; restricționarea accesului Rusiei la anumite tehnologii și servicii sensibile care pot fi utilizate pentru producția și explorarea petrolieră.
Personal, nu consider că aceste sancțiuni îl vor deranja măcar pe Vladimir Putin, mai ales, că la debutul atacului, a luat în calcul toate posibilitățile. Am avut o umbră de speranță că la Summit-ul extraordinar OTAN vor fi anunțate o serie de măsuri mai concrete, precum acordarea de arme, tancuri, camioane, baterii de rachete Ucrainei, cu care să lupte eficient contra invadatorului. Ce a anunțat Stoltenberg? Plasarea unui număr de 100 de avioane în 30 de locații din apropierea Ucrainei, grupuri navale în Mediterană și a mii de soldați în țările partenere care vor apăra fiecare centimetru de teren. Cu alte cuvinte, nimic.
Observ că, pe fondul războiului, prețurile la grîu au explodat, Ucraina avînd cea mai mare suprafață agricolă din Europa, iar prețul gazului și combustibilului la pompă au urmat trendul ascendent pe care oricum îl aveau. În situația asta, SUA au declarat că vor depune toate eforturile de a livra gaz lichefiat în Europa, încercînd să preia rolul Rusiei. Astfel, se schimbă jupînul energetic al continentului.
Vorbind despre armata rusă – cea pe care unele televiziuni ne-o prezentau drept un monstru imbatabil, care, odată intrat în Ucraina, va mătura ca un tsunami întreaga țară, înfigînd drapelul rus pe parlamentul ucrainean – mă așteptam ca, în a doua zi de conflict, capitala Kiev să fie cucerită, iar un commando rus să-l captureze pe președintele Zelenskyi. Cînd colo… ce să vezi? Se nasc legende populare despre un aviator care, „călare” pe un Mig29, a doborît șase avioane rusești, iar trupele de la sol, folosind arme defensive livrate de țările OTAN, au distrus tancuri și transportoare blindate, recucerind din mîinile armatei lui Putin un aeroport militar de lîngă Kiev! Pe de altă parte, după ce în prima zi de război, „Marele Rus” a spus că nu negociază cu președintele Zelenskyi, a doua zi, prin vocea lui Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului, a transmis că ia în considerare negocierile cu ucrainienii.
Parcă văd că, că urmînd această linie a evenimentelor, Putin se va înțelege cu OTAN asupra Ucrainei, pe care o vor declara zonă neutră, dar și asupra livrărilor de gaze în Europa, resurse pe care le va împărți cu SUA. Rămîne de văzut. Cu siguranță, în următorul număr al Revistei ,,România Mare”, vom trata în alt mod cele întîmplate în ultimele două zile.
Dincolo de toate astea, nu pot să nu apreciez ajutorul acordat de români refugiaților veniți prin vămile din nord pe teritoriul țării noastre, manifestare de omenie absolut firească și de așteptat din partea noastră, față de niște oameni care nu au nici o vină că au ajuns victime colaterale ale unui război pe care nu și l-au dorit. Noi, românii, am trăit și trăim în armonie cu toate națiunile care ne-au trecut pragul, fiind un exemplu în acest sens pentru toți europenii. Datorită acestui fapt nu pot să nu fiu echilibrat în acest conflict și să nu țin balanța egală, pentru că, și rușii, și americanii, alături de țările din vestul Europei, au agresat de-a lungul timpului alte națiuni sub tot felul de motive înălțătoare, cum ar fi libertatea, civilizația sau democrația.
Mă gîndesc cu tristețe la faptul că trăim într-o lume unde ipocrizia, lupta pentru putere și averi guvernează acțiunile oamenilor și implicit ale statelor, aducînd suferință, sărăcie și moarte majorității populației ce asistă și, uneori, participă neputincioasă la toate aceste evenimente, deși tot ceea ce-și dorește este să trăiască în liniște și pace viața asta scurtă.
Ce putem face? Mare lucru nu, fiindcă ne lipsesc oameni de talia lui Corneliu Vadim Tudor, care să ridice vocea și să acționeze în numele nostru. Pînă atunci, singura nădejde ne e la Cel de Sus, singurul care ne poate ajuta și feri de primejdii. Chiar dacă dumneavoastră credeți că nu se poate mai rău, se pare că mai marii Planetei vor să implementeze un regim de control al populației, pe lîngă care cel din Coreea de Nord va părea o dulce vacanță!
N.M.