Cu bastonul prin Cimitirul Bellu
  • 30-10-2023
  • 0 Comentarii
  • 158
  • 0

Fiindcă așa a pohtit jupîn Iohannis sau poate doar s-a nimerit, de teama cenzurii, tot ce nu poate intra pe rețeaua televiziunilor de stat și particulare, găsim pe internet. Și așa se face că, încet-încet, acest Univers și-a creat propriile vedete de jurnaliști devotați, trup și suflet, Tricolorului și Mișcării Suveraniste. Unii provin din vechea gardă de foști activiști UTC și agenți din Servicii, acoperiți sau descoperiți, adepți ai principiului ,,Ori măriți ciolanul, ori răriți haita...”. Și cum hîrșîiții dulăi nu prea au chef să împartă șunca din fasole cu cineva, cățelușii de pe margine au inventat Mișcarea Suveranistă și au pornit la atac. Dacă BRICS cîștigă bătălia cu Globaliștii, băieții ăștia, așa cum îi vedeți, trecuți pe la penitență și îmbrăcați de la second-hand, mîine ajung la Putere. Dacă nu, atît i-a dus mintea, săracii, măcar au încercat și ei, n-au dat cu parul. Așa au apărut vedetele de pe YouTube: Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu. S.R. Stănescu, Șoșoaca, Ancuța, Bahmuțeanca, Tucă, Lazarus, Moraru și Calițeasca, Tomozei și cîți or mai fi, căci zilnic apar figuri noi de haiduci care vor numai binele nației.
De ceva vreme, a început să urce pe scara celebrității, și urcă, și tot urcă, un nume nou: teologul Damian Anfile, încă neînsurat și deci nehirotonisit. Nu e prea chipos acest băiat de vreo 30 de ani, cu ochelari și început de chelie, dar compensează că nu e lovit de creștinism și, în plus, știe să vorbească, ceea ce în ziua de azi, cu atîți parlamentari și miniștri idioți și gîngavi la radio și la televizor, prețuiește foarte mult. Eram gata-gata să-i dau, zilele trecute, un 10 la ortoepie, dacă n-ar fi scăpat, de vreo două ori, barbarismul locație pentru neaoșul loc.
Acest Damian Anfile este eroul principal, liantul, martorul, participant și narator din puzderia de filmulețe, de fapt, un serial dat de YouTube și consacrat Cimitirului Bellu, acest Pantheon Național în aer liber, după unii, sau Muzeu Funebru, după alții. Mai precis, un ghid ultra informat al acelui așezămînt de pe Strada Șerban-Vodă, cuprinzînd anul înființării și evoluția lui în timp, adică o istorie a românilor în toată regula despre natura operelor arhitectonice și plastice în piatră și fier forjat, personalități, simbolistica însemnelor religioase și cabalistice de pe zidurile tombale. Trebuie să recunoaștem că acest teolog va avea mari izbînzi, cel puțin pe internet, fiindcă, prin expunerile sale, ne duce pe un teren virgin, unde chiar dacă se moare pe capete, continuăm să fim prea mulți la scară planetară, mai ales proștii și săracii. Și nici otrăvurile din hrană și medicamente, pandemiile sau războaiele n-au adus vreo îmbunătățire a situației. Dar, în același timp, nu știm mai nimic despre moarte. Da, cunoaștem lumea aceasta prin intermediul simțurilor - văzul, auzul, mirosul, pipăitul și gustul -, care sînt apanajului corpului fizic. Dar, în lumea cealaltă, chiar dacă ar exista așa ceva, existăm doar ca spirit. Cum o cunoaștem, și prin ce mijloace? Clipa morții ne sperie doar la început, dar imediat, totul este foarte ușor și fără dureri, nu cum e clipa ivirii noastre pe pămînt. Teoria aceasta, expusă de teologul Damian Anfile, contravine flagrant cu teoria existenței Lumii de Dincolo și transformarea noastră dintr-un corp fizic într-unul spiritual, sub influența Corpului de Lumină de Dincolo, adică Dumnezeu. Așa susține, între atîția alții, și medicul Dumitru Constantin Dulcan. Și mai e ceva cu acest Damian Anfile: punîndu-se bine cu Mafia cimitirelor și a parcurilor, pendinte de Primăria Capitalei, a început munca la o lucrare de doctorat despre Cimitirul Bellu și alte, și alte instituții de acest fel, risipite prin toată țara, o lucrare pendulînd între istoria românilor și credința lor în nemurirea sufletului, de la Zalmoxe încoace. Nu spunea Mircea Eliade că mitologia funebră este o parte importantă a etnogenezei oricărui popor? Și așa cum unii aruncă sume uriașe pentru o vilă în Primăverii sau un castel în Carpați, au apărut îmbogățiții de ultimă generație, care ar da oricît pentru un loc de veci la Bellu, dacă se poate chiar pe Aleea Academicienilor sau pe Aleea Scriitorilor. Ce, e de colea să fii vecin de groapă cu Fănuș Neagu sau, după gust, cu Eminescu sau cu Amza Pellea? Ce-i drept, pe unii i-a rezolvat Puterea, așa cum e cazul biologului stalinist Traian Săvulescu, savantul care a repudiat opera lui Constantin Brâncuși, retrogradul, cosmopolitul și pseudoartistul care și-a închinat talentul Occidentului imperialist. Aceeași fericire veșnică te așteaptă și dacă ai reușit să te cazezi la Cimitirul Vesel de la Săpînța sau în ,,Sineasca” de la Craiova, la
,,Eternitatea” din Iași, în preajma lui Ion Creangă, sau la cimitirul tuturor națiilor și confesiunilor de la Sulina, un fel de Turn Babel dunărean.
Circulă o legendă prin Paris în legătură cu dictatorul mulatru François Duvalier (sau Papa Doc) fostul stăpîn al Insulei Haiti, fostă colonie franceză, din Marea Caraibelor. După ce în lunga sa domnie făcuse prăpăd, furînd tot ce putea fi furat, poporul haitian i-ar fi cerut ajutorul lui Charles de Gaulle să facă ceva cu nenorocitul ăla și familia lui și să-l aresteze printr-o intervenție militară. Dar marele de Gaulle le-a răspuns că legile democrației îi interzic să se amestece în treburile statului Haiti și că tot ce putea face pentru ei era să-i dea interzis în Franța cînd o fi să moară și el. Dar ți-ai găsit. Șpăguind în stînga și-n dreapta, familia Duvalier a reținut o parcelă întreagă în Cimitirul Père Lachaise pentru tot clanul de la Port-au-Prince, în apropierea legendarului Gavroche, care murise pe baricade alături de studențimea Parisului, ridicată împotriva regelui Louis Philippe I, într-o încercare de a răsturna republica. Se pare că Damian Anfile a fost predestinat să urmeze Teologia, căci numele sale atît de frumoase amintesc de două personaje dintr-un roman celebru al lui Mihail Sadoveanu. Damian era unul dintre cei 5 fii ai comisului Manole Păr-Negru. Oficial neguțător la Lvov, de fapt, el îi supraveghea pe Arcadie Cernohut și alți boieri dușmani ai măritului Ștefan-Vodă. Se însurase cu o leahă și se tot codea să vină cu dînsa la Timiș, ca s-o cunoască și dumneaei comisoaia  Elisafta. Anfile duce cu gîndul la părintele Amfilohie, mitropolitul Moldovei, cel care se ruga pentru izbînzile în lupte ale viteazului domn. Dar în tinerețea sa trecuse printr-o încercare grea: o soră a sa murise de tînără, lăsînd orfan un băiețel care crescuse în familia lui Manole, tatăl său natural. Și Ionuț făcuse o mare greșeală și s-ar fi cuvenit să plătească cu capul în fața lui vodă. Dar măria sa cunoștea legătura dintre părintele Amfilohie și acest prunc, și de aceea doar l-a dojenit și mustrat ca pe un copil necopt la minte. Știe neoficial ghidul Cimitirului Bellu această legătură cu cele două personaje literare născocite de Sadoveanu? Știe, cum să nu știe, căci este tipul de om luminat, pasionat de istorie și de literatură.
Astfel stînd lucrurile din punct de vedere istoric și literar cu dumnealui Damian Anfile, să purcedem a consemna cîteva dintre elementele care vorbesc despre istoria românilor doar parcurgînd aleile îngrijite ale Cimitirului Bellu. ● La noi, primii care au dus faima românilor peste hotare, odată cu peregrinările lor, au fost familiile boierești: Callimăcheștii, Ghiculeștii, Cantemireștii, Lahovarii, Cantacuzinii, Brâncovenii, Văcăreștii. ● Scriptic, Cimitirul Bellu se întinde pe 24 ha și a fost înființat pe 15 octombrie 1859 prin osîrdia boierul luminat mason C.A. Rosetti, primarul liberal al Capitalei pe atunci, care a valorificat donația baronului Barbu Bellu, machedon de felul lui. Dar ideea mutării cimitirelor în afara orașelor o avusese generalul Pavel Kiseleff, cel cu Regulamentul Organic, pe la 1830, cînd plănuia ocupația rusească a Țărilor Române. Pe lîngă cei din marea massă a iluștrilor necunoscuți, Cimitirul Bellu adăpostește peste 10.000 de personalități din toate domeniile: oameni politici, generali, savanți, artiști. ● Cel mai vechi mormînt, de fapt, cea mai veche piatră tombală, inscripționată cu litere chirilice, este datat 1819. Primul mort îngropat: Eliza Rosetti, fiica nevîrstnică a soților Constantin și Maria Rosetti care, nu se știe de ce, au rămas în amintirea bucureștenilor ca iubindu-se ceva de speriat toată viața, și de aceea botezînd cu numele lor două străzi care dau dintr-una într-alta. ● Deși a murit în 1797, poetul Ienăchiță Văcărescu nu deține nici un record de vechime, întrucît la data aceea el a fost înmormîntat, mai întîi, în curtea Mînăstirii Sărindar, și abia mai tîrziu, cînd mînăstirea a fost dărîmată pentru a face loc Cercului Militar, osemintele lui au fost mutate la Bellu. ● Primul preot cu fotografie din cimitir - Ion Economu Sărindăreanu, în 1900 (perioada dagherotipului). Alături de el, preoteasa Zoe (< gr. viață, lumină, rădăcina cuvîntului protozoare, primele viețuitoare pe pămînt.) ● Moment de meditație din partea lui Damian Anfile, în fața mormîntului doctorului Nicolae Paulescu, căruia, fiindcă a avut puseuri de antisemitism, i s-a refuzat Premiul Nobel pentru Medicină, ca adevăratul inventator al insulinei sintetice: ,,Ce-ai făcut bine nu scuză ce-ai făcut rău și ce-ai făcut rău nu anulează ce-ai făcut bine”. ● Damian Anfile propune formarea categoriei ,,Ce s-ar fi întîmplat dacă...”, cu scriitorii morți de tineri și nemaiputînd să dea măsura valorii lor: N. Labiș, D. Iacobescu, V. Cârlova, Iulia Hașdeu sau chiar Eminescu și Veronica.● Pe multe morminte găsim ,,Roata Vieții”, de fapt etapele prin care trecem: nașterea, copilăria, tinerețea, bătrînețea, mormîntul. ● Cel mai frecvent epitaf: ,,Ce ești, ai fost și vei mai fi”. Cel mai vechi: ,,Pămînt ești, pămînt vei fi”. ● Cel mai aiuristic aparține unei alpiniste, Sofia Mavrodin, moartă într-o ascensiune prin Bucegi, cînd zice-se că ar fi avut ghinionul să dea cu mîna peste cuibul unui vultur care și-a apărat puii dînd cu ciocul, și ea s-a speriat: ,,Nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei și teama de a nu vă mai putea vedea”. Dar acest epitaf este atribuit lui Alexandru Vlahuță. ● O nedumerire: criticul Marian Popa scrie că osemintele poetului Nicolae Labiș au fost dezgropate de la Bellu și reîngropate la Mălini, Suceava, lîngă părinți, și în locul lui a fost depus Dan Deșliu. Dar teologul Damian Anfile susține că Nicolae Labiș ar fi tot aici, dovadă numele lui pe cruce. În mitologia mexicană ești mort cu adevărat numai cînd nimeni nu-și mai aduce aminte de tine. ● Cenotaful este un mormînt gol, care se întîlnește la ostașii căzuți pe cîmpul de bătaie și cărora le-au construit totuși un monument funerar, deși nu li s-au mai găsit osemintele. ● De necrezut: Noaptea muzeelor se ține și la Bellu cu lanternele aprinse, și puțini se sperie. Sîntem Zombi? Păi, ăsta-i Halloween. ● Cel mai vizitat monument este cel al fraților Eufrosina și Constantin Poroineanu, bănuiți de relații incestuoase, desigur, fără să fi știut. În realitate nu a fost decît o iubire nefericită între doi tineri fără nici o legătură de sînge. Ceva à la Romeo și Julieta. ● O legendă despre G. Călinescu:
– Dragi studenți, care este alimentația îngerilor?
– Ambrozia... nectarul...
– Greșit! Este vorba despre o hrană spirituală, altfel s-ar produce defecația și se duce naibii misterul...
Tudor Arghezi este înmormîntat în curtea proprietății sale de la Mărțișor, alături de soția Paraschiva.
PAUL SUDITU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite