Perioada interbelică a fost martora nașterii mișcărilor de extremă dreaptă în multe țări din Europa, evident cele mai cunoscute fiind în Germania și Italia. Majoritatea aveau la baza ideologiei naționalismul, antisemitismul, dar și concepte religioase specifice țării din care proveneau. Apariția acestor curente de extremă dreapta a fost rezultatul direct al încheierii Primului Război Mondial prin tratate de pace care au lăsat loc la interpretări, tratate care de multe ori nu au făcut dreptate învingătorilor (cum este cazul Italiei).
Un caz aparte în mozaicul acestor mișcări a fost reprezentat de Ustașa croată, condusă de Ante Pavelić. Atît prin unele din ideile lor, care difereau de platformele altor extreme drepte din Europa, dar mai ales prin cruzimea extremă de care au dat dovadă în eliminarea categoriilor pe care le considerau „indezirabile”. Pentru a înțelege unicitatea mișcării ustașe trebuie să trecem în revistă ideologia care o însuflețea, precum și originile ei.
Geneza mișcării Ustașa și ideologia
Întemeietorul și ideologul Ustașa a fost avocatul Ante Pavelić. Născut la Bradina, acesta se va muta la Zagreb, pentru a urma Facultatea de drept. Încă din tinerețe, el a intrat în contact cu lumea organizațiilor extremiste, făcînd parte din Frankovci, care millita pentru separatismul croat. Ulterior, Pavelić va reprezenta Partidul Pur al Drepturilor în parlamentul iugoslav.
Nașterea mișcării ustașe trebuie privită în contextul politico-social al Iugoslaviei interbelice. Astfel, odată cu instaurarea regimului de mînă forte al regelui Alexandru, au loc mișcări de stradă ale croaților care nu vedeau cu ochi buni acordarea de drepturi sporite populației sîrbe. Aceste proteste erau în secret susținute de Italia fascistă, precum și de guvernul bulgar. De altfel, în 1929, Ante Pavelić a fost condamnat la moarte in absentia pentru rolul sau în demonstrațiile antisîrbești. În același an, el va înființa mișcarea Ustașa. Sprijinit de Benito Mussolini, el va avea o tentativă de lovitură de stat, în 1933, precum și două încercări de asasinare a regelui Alexandru I al Iugoslaviei, ultima fiind și reușită, de altfel. Dictatorul Italian vedea în mișcarea Ustașa o modalitate de slăbire a statului iugoslav, ambițiile italiene în această zonă fiind cunoscute.
Termenul „ustaș” se traduce din limba croată prin „insurgent”, iar din 1933 numele oficial al organizației devine Mișcarea Revoluționară Croată (Hrvatski Pokret Revolucionarni). Din punct de vedere ideologic, ustașii aveau influențe din mișcarea nazistă, din fascismul italian, dar și din darwinismul social. Spre deosebire de alte state din aria de influență a lui Hitler, satelitul croat a avut și o agendă ideologică genocidară de la bun început. Mișcarea lui Ante Pavelić era, de fapt, amestecul dintre ideologia totalitară a Axei și o versiune agresivă de șovinism. Antisemitismul Ustașa era importat, în vreme ce anti-sîrbismul ei era indigen.
Regimul ustaș inaugurase deja propriul lui Holocaust, mult înainte de ianuarie 1942, cînd a avut loc Conferința de la Wannsee care a decis implementarea Soluției Finale.
Venirea la putere
și începutul terorii
În luna aprilie 1941, în urma unei campanii rapide, Germania va ocupa Iugoslavia. Interesul germanilor era de a avea liniște în această regiune, astfel ei vor permite formarea unui stat marionetă – Statul Independent al Croației. Hitler a fost reticent în a acorda puterea lui Ante Pavelić, dar a mers totuși pe mîna ustașilor sperînd ca aceștia să asigure liniștea și ordinea în noul stat creat.
Lucrurile nu au stat însă așa, ustașii dezlănțuind o campanie de teroare asupra minoritarilor sîrbi, evrei și țigani. Pe lîngă epurarea etnică, crimele urmăreau și un aspect religios, existînd însă situații în care ustașii au cruțat pe cei care s-au convertit la catolicism. Fiind considerați colaboraționiști, ustasii s-au aflat în conflict armat continuu cu grupările de partizani iugoslavi, cetnicii conduși de Draza Mihailovic și comuniștii lui Iosip Broz Tito. De precizat că masacrele au fost săvîrșite de toate părțile implicate. Inițial aliații au susținut cu armament și chiar instructori cetnicii fideli fostului regim regalist, însă odată ce aceștia au început o oarecare colaborare cu germanii, sprijinul s-a îndreptat în totalitate spre comuniștii lui Tito.
Deși în toate țările ocupate de trupele germane au avut loc acte de genocid, ceea ce s-a întîmplat în teritoriul administrat de ustasi a depășit orice limită, inclusiv durii ofițeri SS fiind oripilați. Au existat proteste oficiale ale ofițerilor superiori italieni privind activitatea ustașilor. Totodată, există rapoarte ale ofițerilor germani din trupele de ocupație care descriu într-un mod grafic crimele ustașilor. De asemenea, au fost înființate lagăre de concentrare, pe modelul celor germane, cel mai mare astfel de centru de exterminare fiind la Jasenovac. Acesta a funcționat între 1941 și 1945.
Condițiile în care erau ținuți deținuții sîrbi, evrei, țigani, dar și croați care aveau alte opinii politice decît ustașii, erau inumane. Germanii și italienii erau șocați și de modul în care ustașii își executau victimele. Astfel, dovedind cruzime maximă, aceștia foloseau arme albe, lopeți, sau simple bîte.
După ce soarta bătăliei de la Stalingrad a fost decisă în favoarea rușilor, dar mai ales după invadarea Italiei de către anglo-americani, Ante Pavelić încearcă să găsească o soluție de ieșire din război. Astfel, el caută să stabilească contacte diplomatice cu aliații, dar aceștia îl ignoră.
Atitudinea duplicitară a bisericii catolice
În doctrina ustașă, religia catolică a ocupat un rol important, purificarea religioasă fiind un element esențial, alături de cea etnică, în programul lor. Regimul lui Pavelić nu a fost recunoscut oficial de Vatican, dar biserica nu a condamnat niciodată genocidul și convertirile forțate la catolicism comise de ustași. De altfel, Pavelić este primit de Papa Pius al-XII-lea într-o audiență privată, în luna aprilie 1941, lucru pentru care Suveranul pontif a fost aprig criticat ulterior. De asemenea, mulți preoți catolici nu numai că nu au protestat în legătură cu masacrele comise, dar mulți dintre aceștia făceau parte din milițiile ustașe.
Ante Pavelić ajunge consilierul
dictatorului Juan Peron
Odată cu retragerea trupelor germane, ustasii pierd tot mai mult teren în fața partizanilor conduși de Tito. Aceștia asediază Zagrebul, peste 100 de mii de ustași, însoțiți de familii, se retrag, încercînd să se predea britanicilor. Aceștia însă i-au predat partizanilor comuniști, majoritatea sfîrșind după o execuție sumară. Pe 6 mai 1945, Pavelić este obligat să părăsească Zagrebul, reușind să fugă în Austria. După numai cîteva luni, el va călători incognito la Roma, unde este ascuns de membri ai clerului catolic, o nouă controversă legată de implicarea bisericii.
În continuare, Ante Pavelić va beneficia de ajutorul rețelelor de refugiu ale naziștilor, reușind să fugă în America de Sud. În Argentina, el devine consilierul dictatorului Juan Peron, pe probleme de securitate. De altfel, el a intervenit pe lîngă Peron, influențînd-l pe acesta să permită accesul a peste 30 de mii de croați, mulți dintre ei părtași la crimele ustașe. În 1957, Pavelić este victima unui atentat, probabil pus la cale de Serviciile iugoslave, în urma căruia rămîne cu un glonț în coloană. Ulterior, probabil ca urmare a atentatului, va deceda în Spania, fiind înmormîntat la Madrid.
În perioada postbelică, ustasii din exil organizează atentate anti-iugoslave, multe cu sprijinul Serviciilor vest germane.
Moștenirea ustașă
în memoria colectivă croată
La sfîrșitul anilor ’80, primul președinte croat, Franjo Tudman, va susține politica de reconciliere între Ustașa și partizani. Multe străzi poartă numele unor membri marcanți ustași, în 2019 mai existînd încă circa 10 străzi ce poartă numele liderului extremist Mile Budak.
Există un curent naționalist puternic în Croația contemporană ce atrage oprobiul Uniunii Europene prin promovarea unor personalități istorice acuzate de crime împotriva umanității. Din nou, biserica catolică croată naște controverse, un episcop cerînd ca salutul ustaș „Za dom spremni” (în traducere liberă: „Pentru patrie, pregătiți!”) să fie adoptat de armata croată. În același timp, naționaliștii sîrbi au căutat o justificare pentru masacrele din timpul războiului din anii ’90, văzîndu-le ca pe o răzbunare pentru crimele ustașilor.
Regimul Ustașa s-a făcut vinovat de moartea a peste 700 de mii de oameni, după  estimările general acceptate.
HOTNEWS.RO