Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a luat ființă în anul 1948, avînd drept scop implementarea Planului Marshall de reconstrucție a Europei, după terminarea celui de-al II-lea Război Mondial. Apoi, s-a transformat în ceea ce este acum – o  organizație internațională a acelor națiuni dezvoltate care acceptă principiile democrației reprezentative și ale economiei de piață liberă.  
Organizația oferă un cadru în care guvernele pot să își compare experiențele politice, să caute răspunsuri la problemele comune, să identifice practicile bune și să-și coordoneze politicile interne și internaționale. Un forum unde presiunea egală poate acționa ca un stimulent puternic pentru îmbunătățirea politicii și pentru implementarea instrumentelor independente care, ocazional, pot conduce la semnarea unor tratate.
De mai mult de 40 de ani, OCDE este una dintre cele mai mari și mai de încredere surse de statistică comparată, statistică economică și date sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni – 23) sînt state dezvoltate, deţinînd peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.
Ei bine, această organizație a trimis invitații de cooptare către Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.
Conform unei declarații a ministrului de Externe Bogdan Aurescu oferită Digi24, din punct de vedere tehnic, țara noastră a fost cel mai bine clasat candidat dintre cele șase state care au fost admise recent în procesul de aderare la OCDE.  Oficialul a precizat că aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică „ne va așeza într-un veritabil club select al celor mai importante economii din lume”.
Personal, nu înțeleg cum am ajuns noi să fim invitați în acest forum alături de state dezvoltate care „dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe”. Acești membri ai organizației produc, vînd și investesc. Noi, în schimb, ce producem, ce vindem și unde investim? M-am uitat pe analizele celor mai deștepți ca mine pentru a vedea de unde provine creșterea noastră economică de 4%. Așa cum bănuisem, ea provine din consum. Nu-i vorbă, consumul este un indicator de prosperitate economică și al nivelului de trai; întrebarea este „al cui?”. Cred că al producătorilor, nu al cumpărătorilor. Toate analizele economice, care vorbesc despre creșterea noastră economică pe bază de consum, spun că ea este totuși însoțită de o creștere a investițiilor în economia noastră, fapt care ar trebui să ne bucure. În analizele menționate se mai arată că investițiile sînt făcute în mare măsură în sectorul public și mai puțin în cel privat, iar banii folosiți provin în egală măsură din fonduri europene și din fonduri bugetare naționale, dar se preconizează o creștere a ponderii fondurilor europene. Toată creșterea economică se duce, însă, pe apa sîmbetei și nu în buzunarele noastre cum ar fi normal. Acest lucru se întîmplă fiindcă, atunci cînd crești economic doar pe bază de consum, bagi bani în buzunarele producătorilor care-ți vînd ție ce au produs ei. Această afirmație este susținută de deficitul de cont curent al României, care arată că noi consumăm mai mult decît producem și implicit, importăm în loc să exportăm. Ce anume importăm cel mai mult? Substanțe și produse chimice, petrol și gaze naturale, alimente, calculatoare și produse electronice. Cu excepția ultimelor două, pe celelalte obișnuiam să ni le producem singuri, ba chiar să le vindem altora, aducînd bani în contul curent al țării noastre care acum e în deficit.
În concluzie, eu am înțeles așa: sîntem o țară care nu mai produce nimic, motiv pentru care sîntem atît de săraci încît primim bani de la Uniunea Europeană ca să cumpărăm produsele țărilor „care dețin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe”. Este ca și cum un cerșetor ar primi de la cineva 100 de lei ca să-i dea înapoi aceluia în schimbul mîncării și al unui adăpost. Ei bine, cerșetorul a ajuns în situația respectivă fiindcă și-a dărîmat singur casa și acareturile, la îndemnul celui care i-a spus că-i va da zilnic 100 de lei.
Așa și noi: ne bucurăm că sîntem pe creștere economică, dar, de fapt, dacă mîine UE va decide să nu ne mai dea bani, toată poleiala asta cu creșterea economică se va duce la vale, fiindcă creștere economică adevărată nu poți avea decît atunci cînd produci bunuri, cînd le exporți, cînd iei banii din buzunarul cumpărătorului și-i treci în buzunarul tău.
Atunci de ce statele producătoare, exportatoare și investitoare au invitat la masa lor îmbelșugată România? Înțeleg situația celorlalte cinci state, fiindcă performanțele economice axate pe producție ale economiilor lor probabil le recomandă, dar pe noi ce ne recomandă? Sau ar trebui să întreb „cine”?
În orice caz, voi continua să susțin faptul că fără dezvoltarea economiei producătoare de bunuri și fără creșterea exporturilor nu poate exista o creștere economică reală și vom rămîne dependenți de cei „100 de lei“ pe care ni-i dă UE. Pentru a reporni economia producătoare trebuie ca în Parlament să ajungă oameni pe care să îi intereseze aceste aspecte, nu ca cei din actualul mandat, mai interesați de profiturile altora decît ale românilor. )
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA