Iată ceea ce se cam ştia de ceva timp, şi anume că există diferenţe mari între ce ne spun băncile din reclame, şi ce urmăresc de fapt. Un jurnalist cu state vechi în zona economică a reuşit să desluşească, printre cifrele seci emise de BNR, că Banca Naţională a României, ca şi cele mai puternice opt bănci STRĂINE din România, colonia cea mai de jos a Occidentului, au avut, sau au în continuare, un minim interes în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei ţări. Mă rog, a ceea ce a fost cîndva o ţară, România. O strategie legitimă, la o adică, nu poţi permite slugii să fie mai bogată ca stăpînul, nu-i aşa?

Încă de prin 2004, începînd cu preluarea puterii de către cei mai bandiţi dintre politicieni, în frunte cu Băsescu, Traian Băsescu, în această zonă a Europei, a început un mod discret de preluare a capitalului naţional, de orice natură ar fi, de către companiile străine. Este un fapt, este o realitate. Încă de pe atunci, dar din ce în ce mai pregnant, instituţiile financiare care au ocupat piaţa românească, şi mă refer aici la bănci, dar şi la societăţile adiacente, fie că sînt societăţi de leasing sau societăţi de creditare nebancare, au început să se dezvolte, avînd ca scop, pe de o parte, o maximizare a profiturilor, dar şi o ţinere în frîu de dezvoltării societăţilor româneşti. Făcînd o analiză mai atentă, se poate demonstra că aşa este, dar nimeni nu va face un studiu clar în acest sens, aşa cum în general pe români nu-i prea interesează ce se întîmplă cu ţara asta. Cei care au venit aici, bineveniţi de altfel, au instaurat un sistem extrem de bine pus la punct, care, din start, îi cam demoralizează pe întreprinzătorii privaţi români, dar le dă multă apă la moară celor de pe alte meleaguri.

Nu am să aprofundez acest subiect, în fond pe cine interesează? Vreau doar să spun că informaţii privind strategia de încastrare şi legare de glie a românilor se ştia încă de prin 2007. Vă mai amintiţi? Din 2006 începînd, toate băncile, la unison, au demarat cea mai aprigă campanie de creditare din istoria acestei ţări. Toţi luau banii, fie cu buletinul, fie pe ochi frumoşi. Erai efectiv asaltat de reclame frumoase, erai victima perfectă, erai cel mai bun cobai, consumatorul ideal. În perioada aceea, nu cred că sînt mulţi care ştiu asta, nu reuşeai să obţii de la bancă nici un fel de credit de dezvoltare ca firmă, dacă erai societate românească, decît dacă te luptai cu sistemul. Dar, dacă mergeai ca persoană fizică, luai o sumă cel puţin egală, doar cu un buletin şi o zi de aşteptare. Repet, în perioada 2006 – 2008, doar cine nu a vrut, cine s-a împotrivit, nu a luat bani. În rest, cam toţi. Buuun. Creditele se rostogoleau peste România, cu girul măreţ al BNR, banca aia care aparţine acestei colonii, de parcă toţi banii din lume erau sortiţi să fie cheltuiţi în această ţară. Tăriceanu, premier pe atunci, era expus celor mai teribile laude, mulţi idioţi crezînd că dacă banca îţi dă bani moca, fără garanţii, înseamnă că economia ţării duduie. Şi nu era aşa, evident.

Ce a urmat? O criză! Mulţi şi-au pierdut casele, alţii doar banii. Băncile, însă, au obţinut ce vroiau, şi anume, înregimentarea multor români, care să le achite creditele, dobînzile şi penalizările. Mulţi  înteprinzători de atunci, acei oameni dinamici care riscă şi trag după ei însăşi economia, au intrat în probleme, şi nu doar ei. Ce a făcut sistemul? Era pregătit, ca să stopeze dezvoltarea viitoare a societăţilor româneşti. A inventat Biroul de Credit şi Centrala Incidenţelor/Riscurilor Bancare. Aceste două entităţi reprezintă la ora actuală, dar şi în trecut şi viitor, cele mai mari piedici de dezvoltare a capitalului naţional românesc. Acestea, pur şi simplu, i-au eliminat pe oamenii dinamici de pe piaţă, pe cei care îşi asumau riscuri, pe cei care trag la căruţă şi care, aşa cum am spus, susţin economia. Ei, aceştia, cei care riscă, nu au mai avut acces la finanţare, nu mai au în continure acces la finanţare, nu mai pot să dezvolte ceea ce au început sau ceea ce vor să facă. În acest Birou de CREDIT, nu intră stăinii şi nici nu prea găseşti companii străine să fie prin CRB. De ce? Pentru că cei care vin de afară şi operează în România se prezintă cu un mare stoc de lichidităţi şi lucrează cu băncile lor, din ţările de origine, care sînt şi aici. Noi, românii, prin politicienii de rahat pe care îi avem, i-am avut şi o să-i mai avem, nu mai dispunem de nici un fel de bancă românească în stare să finanţeze, să rişte şi să dezvolte capitalul acestei ţări. Nu! O să ziceţi ceva de CEC, şi eu vă zic să vă luaţi gîndul şi să rîdeţi.

Situaţia este tristă, dar nu pentru români, pe care efectiv nu-i interesează ca alţi români să fie mai bogaţi decît ei. Deci, terenul pe care acest sistem financiar operează acum este poate cel mai fertil şi mai bănos ca nicăieri în lume. Gîndiţi-vă şi voi, în România nu mai există nici un fel de bancă românească, repet, CEC este o glumă, iar noi, românii, apelăm la mila ălora de afară, a băncilor străine, pe care oricum nu îi prea interesează să dezvolte capitalul naţional al ţării, al economiei, al României. Cine sînt cei care pot dezvolta capitalul ţării? Întreprinzătorii români. Voi nu vedeţi că societăţile străine, marile companii care vă ţin prizonieri în propria voastră frică, nu prea plătesc impozite la noi? Şi dacă plătesc, o fac doar aşa, simbolic? De ce nu plătesc ele un impozit pe cifra de afaceri, cum ar fi normal? Pentru că imediat în Piaţa Universităţii ar fi 1.000.000 de #rezistenţi, de aia.

Este foarte bine că există bănci, că există finanţare şi că lumea de dezvoltă. În fond, banii învîrt lumea, asta se ştie. Problema este că românii trebuie cumva ajutaţi. Sistemul ăsta idiot trebuie să elimine Biroul de Credit şi CRB-ul din societate, din economie, şi să îşi asume şi ei, bancherii, un risc minim. Să ajute mai mult societăţile româneşti să se dezvolte, să fie implicate şi să ofere celor curajoşi mijloace de dezvoltare. Or, aşa ceva nu se întîmplă.

Cei care lucrează în zona asta, români şi ei, corporatişti, sînt tot un fel de bugetari, nu gîndesc ei prea mult, cu atît mai puţin în spirit întreprinzător. Aşa că, să nu aveţi mari aşteptări de la ei, obiectivul lor este să îşi păstreze slujba şi pentru asta o să iasă la bătaie în Piaţa Victoriei, ori de cîte ori vor fi stresaţi. În rest, nimic. Politicienii? Ăia iau credite, că altfel nu mai au corporaţiile cu ce să-i manipuleze. Ce ne rămîne? Nimic!

Să le mulţumim politicienilor care au făcut toate acestea posibile, să le ridicăm statui peste ani şi să le dăm nume de străzi. Au reuşit să facă praf o ţară, fără ca duşmanul să tragă vreun glonţ.

Tano