Teoretic, corporația este o formă de organizare comercială; în fapt, ea reprezintă mult mai mult. Este o formă de îndoctrinare a maselor așa cum se doreau pe vremuri a fi Cooperativele Agricole de Producție (CAP) în cazul țăranilor, sau întreprinderile în cazul muncitorilor. Am spus că „se doreau a fi”, și nu „erau”, fiindcă istoria ne dovedește că respectivele asociații lucrative nu au reușit niciodată să îndoctrineze masele, poate pentru că muncitorii și țăranii sînt clase sociale revoluționare prin natura lor. Cu alte cuvinte, cînd nu mai pot suporta presiunea la care sînt supuși, ies în stradă și dau cu toate de pămînt.
Ei bine, cu angajații corporațiilor nu e tocmai la fel, fiindcă ei sînt mult mai bine priponiți decît erau în mult blamatul comunism românesc muncitorii și țăranii. Ați putea să-mi spuneți că dictatura comunistă ne luase libertatea de exprimare – și aveți dreptate – însă corporațiile sînt mult mai perverse și mai perfide în acțiunile lor. Asta nu mă miră, așa sînt toți capii Occidentului.
Cînd ne-am distrus cu bună știință economia prin „privatizare”, de fapt ne-am deposedat singuri de bogă­ția pe care o construisem cu sacrificii în 45 de ani de comunism, fiindcă așa ni s-a spus că trebuie, iar noi am ascultat. Corporațiile străine au venit, ne-au luat totul și ne-au dat în schimb credite. Noi ne-am bucurat ca niște naivi și am început să trăim cum vedeam că se trăia în Occident pe timpul „dictaturii și al odioasei sale soții”.
Cînd ne-am dat seama că fără o industrie productivă sîntem la mila corporațiilor, era deja prea tîrziu. Am ajuns astfel să muncim pentru aceste corporații care ne ofereau condiții de muncă moderne, salarii foarte mari și ne ridicau standardul de viață.
Cu timpul am început să descoperim lucruri mai puțin plăcute: șefii noștri au început să ne adune la ședințe de îndoctrinare în care eram obligați să ne însușim un anumit mod de a vorbi, astfel încît să nu mai spunem că avem „probleme”, ci „provocări” și să facem totul pentru îndeplinirea planului. Am observat că ceea ce conta în firmă era profitul, iar acesta trebuia să fie cît mai mare posibil. Din cauza asta am fost martorii unor decizii absolut tembele de a lăsa să plece angajați valoroși, cu experiență, doar pentru a nu le mări salariul, preferînd, cu toate riscurile, să angajăm debutanți pentru a face economie de bani.
Am aflat că salariul mare, apartamentele confortabile, mașinile de lux, vacanțele exotice și hainele scumpe se obțin cu sacrificii ale vieții personale, ale sănătății, chiar ale vieții. Am ajuns să vorbim ca niște roboți într-o limbă de lemn asemănătoare celei din comunism, să locuim în niște blocuri gen cutii de chibrite (așa se folosește corect cuvîntul „gen”, măi, tînără generație) pe care să le folosim doar ca să dormim, să ne preocupăm exclusiv de partea materială a vieții și să căutăm cu orice preț să ajungem la vorba latinilor „citius, altius, fortius”, deși nu în sensul propus de Pierre de Coubertin.
Munca într-o corporație ne dezumanizează, ne pervertește gîndirea, ne strîmbă sufletul, ne face să devenim niște ipocriți, niște oameni fără Dumnezeu, niște materialiști plin de orgoliu, pînă în clipa în care ni se trage preșul de sub picioare și ne trezim în stradă, fiindcă mai-marii noștri au considerat că nu mai putem da totul pentru interesele firmei din cauză că ni s-a născut un copil, iar acesta ne va distrage de la munca noastră.
Mă uit în filmele americane unde eroii sînt muncitori la o corporație. Societatea din jurul lor este una exact cum am descris-o mai sus. Oamenii ăia nu cred decît în ban. Prețuiesc frumusețea trupului, succesul, mașinile, bogăția, cred în ghicitoare, magie și miracole produse de forțe supranaturale care nu sînt niciodată Dumnezeu. De fapt, El nu e niciodată pomenit sau sugerat în filmele astea, fiindcă pentru ei nu există; în schimb sînt promovați intens Lucifer, Iadul, păcatele sub orice formă și magia. Au apărut chiar desene animate care le induc copiilor și adolescenților ideea că dracul e un băiat simpatic, spre deosebire de Serafimii cei cu cîte 6 aripi, cum zice psalmistul, care sînt niște personaje negative, întrucît îi ucid fără milă pe simpaticii păcătoși din Iad. Prin desenele animate și filmele de acest tip li se dau adolescenților și copiilor informații eronate despre învățăturile creștine, care să-i zăpăcească și să-i transforme în orgolioși mîndri și ușor de modelat, viitori sclavi ai corporațiilor.
Probabil considerați că bat cîmpii. Uitați-vă în jur la generația actuală, cu vîrste cuprinse între 25 și 40 de ani. Sînt exact pe tiparul ăsta: au senzația că le știu pe toate, aplică cele mai noi metode de parenting ale căror rezultate se văd deja în copii excesiv răsfățați și scăpați de sub control, fiindcă mami și tati sînt preocupați de carieră, de bani și de laudele celor din jur pentru hrănirea uriașei mîndrii și pofte de mărire socială pe care o au. Reclamă cadrele didactice pentru cele mai ciudate și anormale motive, ba mai au puțin și vin la clasă să predea în locul lor, nu citesc absolut nimic fiindcă sînt preocupați să studieze Tik Tok-ul, să pozeze pentru Instagram și să stea cu ochii lipiți de televizorul unde, la posturile de știri independente (da, bine) oameni îmbrăcați la fel ca ei le spun ce e bine și ce e rău. Pleacă în excursii exotice, al căror preț îl negociază la sînge pentru că, deși au salarii de mii de euro pe lună, sînt totuși niște chilipirgii din cauza ratelor imense pe care le au la bănci și fiindcă la cursurile de îndoctrinare din firmă li s-a spus că așa se adună averile; ei ascultă, deși nu-și dau seama de asta fiindcă pentru ei Dumnezeu și învățăturile Lui nu există.
Văd cu tristețe că categoria (sic) socială a corporatiștilor e destul de mare, și asta pentru că politicienii români din ultimii 33 de ani ne-au vîndut străinilor ca pe niște vite în obor și-mi dau seama că dacă aceste corporații vor ajunge să-și impună modul de viață la nivel de țară cu complicitatea statelor, pe copiii și pe nepoții mei îi așteaptă o lume care pe lîngă dictatura din Coreea de Nord va părea o dulce vacanță.
Că vor să facă asta se vede cu ochiul liber în deciziile pe care le iau comuniștii de la Bruxelles în privința agriculturii, care au provocat răscoalele țărănești din ultima lună. Corporatiștii ăștia mizerabili din vest vor să pună mîna pe ferme și pe pămînturi ca să ne dea să mîncăm gunoaiele lor artificiale și să trăim cu salariul minim garantat care va fi suficient de mare încît să nu murim și să-i putem slugări pe ei, adevărați draci împielițați. După ce au preluat o mulțime de afaceri și industrii acum vor să preia țări întregi pe care să le conducă prin intermediul unor politicieni de paie și al presei independente (haida de!) asigurîndu-și generații întregi de robi.
Au toate șansele să reușească, fiindcă terenul e pregătit: lumea s-a învățat cu pomana și ieftineala, astfel încît nimeni nu mai plătește pentru lucruri de calitate, cărți, ziare ori servicii, toți își iau informațiile din aceleași surse a căror credibilitate este, cred ei, incontestabilă. Bineînțeles că nimeni nu își mai pune întrebarea „de ce?”, iar asta-i transformă în niște ignoranți perfecți pentru noua stăpînire.
Ignoranța, mîndria și poftele transformă societatea după chipul și asemănarea dracilor care o conduc. Sînt puțini cei care se comportă altfel sau care se luptă cu tentația de a se comporta asemenea majorității. Am ajuns să trăim vremuri apocaliptice și să decădem așa de cumplit fiindcă sîntem leneși, naivi și prostănaci. Totuși, am speranța că cei care trăiesc în acest Matrix real vor găsi puterea să se trezească din narcoză și să își revină în simțiri.
Corporațiile, multinaționalele sînt un pericol pentru viitorul umanității, niște promotoare ale răului și ale poftelor de tot felul a căror finalitate nu e nici un caz una bună. Firește, ar fi ideal dacă am putea crește numărul de SRL-uri ai căror antreprenori să-și cîștige astfel independența financiară și să producă mărfuri sau servicii pentru noi toți.
Din păcate, majoritatea românilor preferă să muncească pentru multinaționale fiindcă sînt comozi și le place să stea cu mîna întinsă în fiecare lună să le dea cineva bani. Ei, însă, nu ar da din banii lor altora. Din această cauză roata comerțului nu se învîrte cum ar trebui. Spre exemplu: nimeni nu dă bani pe informație de calitate (ziare pe hîrtie, ziare online, cărți, reviste) dar toți avem pretenția de a primi știri adevărate, nu gunoaie. Nimeni nu plătește abonamente la podcast-uri sau emisiuni online, desigur cu excepția Netflix, dar avem pretenția unor programe interesante. Nimeni nu plătește serviciile de calitate, dar ne revoltăm că sîntem serviți prost. Exemplele pot continua la nesfîrșit. Dacă am învăța că nu ne pricepem la tot și că trebuie să trăiască și cel de lîngă noi, fiindcă de la binele nostru se trage binele țării (ca să inversez ce spunea Caragiale), atunci corporațiile și multinaționalele s-ar putea duce acolo unde le e locul – pe pustii.
Prin urmare, soluția stă, ca de obicei, în mîinile noastre. De noi depinde dacă lăsăm ignoranța, lenea și poftele să ne conducă sau dacă ne luptăm cu ele și le învingem. O să mă contraziceți și nu am să vă răspund, pentru că ocolesc dialogurile surzilor, ci am să vă las pe toți cei care credeți că greșesc să aflați pe propria piele dacă e așa sau nu. Important e ca acest moment al adevărului să vină, indiferent cît de tîrziu.
IOAN TEODOR