Trăim într-o lume a măștilor, bipolare, multipolare, unipolare, toate fiind atașate uneia și aceleiași mari și mincinoase propagande contemporane. Până la criza covid-19 întreaga lume purta măști venețiene. Un concert de scumpe mătăsuri, hârtie creponată și enorm talent concentrau, în tot atâta efort gigantesc, minciuna publică a frăției globalist-nivelatoare dintre popoarele lumii. Scena măștilor era folosită pentru a ascunde individualismul național, ego-ul, setea nemărginită de putere și maniile prost medicate ale leaderilor din lume. Deasupra întregii imagini de scumpe falsuri, trona limbajul politic corect, această ciuma totală abătută asupra civilizației umane. Iată că pandemia ne oferă rara ocazie să putem desluși adevăratele fețe ale prea-slăviților leaderi democrați care ne dădeau lecții de civilizație modernă.

Să ne uităm la fapte. Trei lucruri absolut izbitoare s-au întâmplat în timpul crizei. Primul este că la primele alerte epidemice, toată lumea a plecat acasă, în țara lor de origine. Nu mai aveam de apărat furnica roșie ca să blocăm construcția drumurilor din România, nu mai aveam de luptat pentru albina cehă atacată de naționalismul pro-rus, nu mai aveam de urlat sub ferestrele ciumelor roșii din întreaga lume că nu stiu ce greiere trans nu are drepturi la toalete neutrale și neapărat ecologice. Tira! Marile puteri dominatoare în ale democrației asexuat-ecologice, cu transpirația neapărat de la elevii chiulangii, care ordonau sau șantajau națiuni suverane pentru a permite tranziția a milioane de imigranți ilegali, se dau de ceasul morții să își aducă resortisanții la pieptul dulce al țării mamă. De unde țipau atârnătorii pe la Soros și alții ca el că naționalismul este nociv, iată cum de la Washington, Londra, Paris sau Oslo s-au auzit huiduieli și sudalme grele ale globaliștilor de tip Ludovic Orban, ca nu cumva vre-o țară, lovită de pacostea medicală, să nu le lase mândrețe de nemâncați să nu se întoarcă acasă. De unde consideram fascism orice formă de apărare în fața hoardelor șorosist-globaliste, dintr-o dată marile democrații au descoperit sentimentul national și pe cel patriotic. Prima mască venețiană a căzut mai repede deât spui cuvântul virus. Mai mult, peste noapte, turiștii au trecut de la statutul de călători nomazi și fericiți la cel de străini nedoriți, ținuți, ca vai mama lor, care pe unde i-a apucat molima năpraznică. Ba uneori populațiile locale le-au arătat, ca în Veneția, cât nu i-au dorit de fapt niciodată. Cât despre turiștii chinezi, apără sfântul, căci au fost direct acuzați de aproape crime împotriva umanității.

Cetățenii marelui sat, numit lumea, s-au evaporat. Turistul, studentul, omul de afaceri, sezonierul plătit ca un sclav, toți au devenit ceea ce au fost întotdeauna: străinii. Articol fondator al doxei globaliste care susținea că toată lumea este acasă peste tot, minciuna cu granițele deschise și spațiul Schenghen au fost primele victime ale virusului. Nimeni nu a mai fost global sau european. Toată lumea a fost națională, până și Iohannis al nostru devenind vașnic apărător al celor rămași acasă, cerându-le autoexilaților economici (căci nu sunt diasporă) să rămână pe unde s-au aciuit înjurând temeinic Romania și pe românii de acasă. Numai că acolo nimeni nu îi mai dorea, acum însă găsindu-se și motivul legal al alungării lor. Vine virusul și nu avem cum să va apărăm și pe voi, pare a fi fost ideea generală aruncată pe piață. Deși “educații diasporei” alungați de bulanul corupției roșii urlau pe Facebook care ei nu îi ia boala, au plecat, căci muritori de foame oricum deveniseră. Marile democrații naționale aveau nevoie de spațiu și de resurse, nu de străini. Închizând economia și străzile, “diaspora” noastră s-a trezit ceea ce afost întotdeauna: o masă folosită doar să ocupe locurile de muncă pe care marii democrați occidentali nu le mai doreau. Cu mașina poluantă, luată la mâna a treia, înnapoi la locul pe care îl scuipaseră cu atâta sărg la ordinul democrației, s-au trezit și cu covid-19 și cu carantine întinse de-a lungul țării mumă. Marea Europa unită murise înainte de a se naște cu adevărat.

Al doilea fapt izbitor este absența virtuală a solidarității internaționale în criză. Virusul nu a fost tratat ca un dușman comun al umanității. Fiecare stat și-a pus în aplicare propria strategie, fără a se coordona cu celelalte, fără a apela la organizații regionale și fără a înceta să aibă ambiții geopolitice. Atunci când a fost vorba să fim globali și europeni, am descoperit că nu există prietenia dintre popoare. Altă mască a minciunii democratice a căzut. Căci tocmai această compartimentare națională a luptei împotriva virusului obligă, astăzi, elitele europene urlătoare pentru drepturile alergatului pe Marte, să admită ceea ce au ascuns tot timpul în ultimii ani ai dictaturii limbajului politic corect și anume că națiunea rămâne piatra fundamentală a societății mondiale. Că fără națiune nu exită drepturi și libertăți, că fără o ordine națională virusul ar fi decimat la propriu umanitatea. Minciuna cu frăția dintre popoarele europene s-a oprit la auzul vocii grave, pline de naționalism economic a lui frau Merkel care le-a negat dreptul italienilor de a fi ajutați. Liga Hanseatică a arătat un cinism dezgustător și un egoism economic absolut. Activiștii, care până mai ieri manifestau pentru libera circulație a sclavilor sezonieri intraseră la ordin în case, refuzând să ajute o națiune europeană lovită de pandemie. Fără forță de muncă ieftină,  virusată sau nu, sparanghelul nu se culege de pe câmp, așa că ori ai guverne satelit, cum este Orban de la București subordonat Berlinului ca să îți trimită rapid batalioane de muncă, ori lași producătorul autohton să producă singur. Altfel, globalitatea atât de democratică riscă să trimită umanitatea întregă într-o prelungită foamete.

O nouă mască căzută a marii minciuni oferită de decenii și care ne arată că Europa este cel mai prost echipat spațiu să își reînceapă viața de continent al națiunilor și nu de teritoriu condus de o birocrație antinațională ca cea existentă la Bruxelles. Având în vedere declinul organizat al culturii sale strategice și reticența sa de a accepta că interconectarea tot mai mare a societăților umane, văzută doar ca un factor de pace, poate alimenta și războaie,  conflicte  identitare sau agresiuni comerciale, Europa pare acum ca un pui de găină beat. Ideile producției echitabile și comerțului moral, răspândite de curentul globalist au apus odată cu cinismul arogant venit de la Berlin.

Cel dea-l treilea fapt se referă la cristalizarea tensiunilor geopolitice dintre Vest și China, care conturează harta unui nou război rece structurat de axa bipolară Statele Unite-China. Prin urmare, în jurul acestui antagonism se vor organiza relațiile internaționale. Marea politică a alianțelor dintre statele naționale, care a dispărut fiind înlocuită de către iluzorii și bugetofage organizații internaționale, este obligată să revină în prim plan. Mai mult iluzia unei mari piețe mondiale post-naționale a dispărut și ea, numai cadrul economic național putând asigura lupta împotriva foametei generalizate provocate de izolarea fizică impusă de pandemie.

Din această epifanie interioară (și nu numai) s-a dezvoltat reacția absolut neașteptată a recent descoperitului naționalist Iohannis, cel care până mai ieri mânca carne crudă atunci când auzea de interes național, suveranitate sau stat național. Până mai ieri, pentru Klaus Iohannis nu existau decât Bruxelles, frau Merkel și orice activist de lupanar care lupta cu ciuma roșie, albastră sau verde, bine prezentate sub formă de salată ideologică. Lupta lui pentru bombardierii din „diaspora”, cei care au nevoie de trei zile ca să voteze, atât de mult știu să scrie și să citească, rămâne în cărțile de istorie pentru modul abject de manipulare a unor alegeri naționale. Ca Iohannis, să atace China și Ungaria în aceeași săptămână, în numele noului naționalism economic și militar american, prezentat ca resursă unică de asigurare a flancului estic al NATO, mi se pare o epocală descoperire a minciunii globaliste pe care acesta a promovat-o în ultimii 6 ani de președinte. Situate politic alături de Washington în noua confruntare cu China, cele două atacuri, unul la adresa operatorilor economici chinezi și altul prin manta PSD-Ciolacu, la adresa guvernului Orban de la Budapesta, reliefează o ruptură, de tip pandemică, dintre personajul globalist europenizat și naționalistul nou, trumpist, de astăzi.

În confruntarea titanică anunțată între Statele Unite și Chin, Europa este, așa cum a fost în timpul Războiului Rece SUA-URSS, centrul provocărilor. O privire asupra hărții fluxurilor economice globale relevă faptul că, departe de a fi periferică, Europa a devenit astăzi zona tampon a acestei confruntări. Pandemia a provocat tocmai șocul revelator al ambiției celor două superputeri, expunerea în mass-media a intereselor atît americane cît și chineze obligându-i pe liderii europeni să facă față realităților neplăcute până acum ascunse sub covor.

Printr-o piruetă demnă de momentul 23 August 1944, președintele Iohannis pune în aplicare tocmai răspunsul american (perfectat în timpul ultimei discuții telefonice cu Trump), cu semnalul său direct și dur la adresa Budapestei. Ungaria, pod dintre centrul germanizat al Europei și multele interese chineze în Balcani, incluzând cele din zona turcomană, este subiectul perfect de administrare a corecției politice iohannisto-trumpiste. Atunci când în declarația de presă, președintele Iohannis va declara că i-a spus franc lui Donald Trump că așteaptă ca flancul estic să fie apărat de către SUA și NATO, mesajul a fost mai mult decât clar. Eu intru în bătălia asta, dar Donald să îți împlinești promisiunea și să îmi aperi spatele, căci Germania sau Rusia pot oricând să mă vândă pentru o piață profitabilă în China. Cuvântul franc, nespecific unui vorbitor nativ de limbă germană precum este Iohannis, expresia în sine fiind împrumutată de români de la francezi, produce prima concluzia adevărată. Nu știu dacă forța lui Iohannis va duce mai departe expresia sau va readuce măcar și teoretic suveranismul economic ca soluție pentru impasul actual românesc.

În cazul în care  Europa germanizată continuă pe traiectoria sa, fără a-și revizui modelul economic de transfer al industriei sale în Asia, fără a regulariza deschiderea sa comercială asimetrică, fără a stopa finanțarea nivelului său de trai prin stimularea consumul chinezesc, europenii din 2030 vor funcționa la costuri reduse la nivel suveranist, vor fi monitorizați prin tehnologii chineze și software american, vor consuma și mai mult subcultura asiatică sau americană, nu vor mai avea cu ce își plăti accesul la sistemele naționale de sănătate. Într-un cuvânt, vor fi dependenți nu de un singur dominant ci de doi, care se vor afla într-o luptă absolută pentru supremația globală. Nu vom mai avea Washington și Moscova, vom avea acum Washington și Beijing. Iar Iohannis tocmai în acest dialog năucitor, pervers și perfect exploziv a introdus o Românie aflată deja în colaps politic, economic și geo-strategic.

Criza greacă din 2010, care a văzut această țară tratată ca o țară fără suveranitate, dă un gust real viitorului pe care Uniunea Europeană în asamblu său îl va avea dacă nu înțelege să arunce măștile venețiene și să privească adevărul în față. Cu virus sau fără virus.

 H.D. Hartmann