Corneliu Vadim Tudor, un om complet cu o inteligență  uimitoare, și, mai presus de toate, un mare patriot

Șapte ani au trecut de cînd marele patriot, personalitate a culturii și publicisticii românești a plecat la cele veșnice. Timpul neîndurător ni l-a răpit prea devreme, dar tot el, timpul, ne-a lăsat răgazul ca, în acești ultimi 7 ani, să-i redescoperim meritele incontestabile pe care le-a avut. Așa se face că tot mai mulți români îi simt lipsa, de parcă ar fi dispărut coloana vertebrală a României. După ce, ani de zile, a fost insultat, denigrat pentru că apăra valorile acestui neam, credința și dreptatea, înfierîndu-i pe toți jefuitorii, cozile de topor și pe cei care doreau transformarea morală a țării, s-a dovedit că toate avertismentele sale au fost reale.
Cu toți acești contestatari ai săi se bătea ca un leu, muncea zi și noapte și se zbătea din răsputeri să continue apariția publicațiilor pe care le-a fondat: ,,România Mare” și ,,Tricolorul”, singurele care puteau să reaprindă flacăra naționalismului.
Prin plecarea lui Vadim în Eternitate, România a rămas o țară orfană, iar noi, fiii și fiicele ei, trăim vai și-amar, fără ca el să ne mai poată sprijini, să ne mai fie pavăză și să ne lumineze calea. De dincolo de moarte, spiritul lui Vadim pe Pămînt este, însă, viu. Tresărim cînd îi rostim numele și ne uităm cu mirare în jur, cum de nu apare. Prezența lui o simțim alăturea.
Au trecut 7 ani de cînd aroma de la acea ,,Ultimă cafea” se răspîndea în apartamentul meu, din pagina întîi a revistei ,,România Mare”. În trista zi de 14 septembrie 2015, cel mai mare patriot, scriitor și poet de o uriașă forță creatoare, în sunetul ,,Clopoțelului de Argint”, a plecat la CREATOR, ducînd cu el valoarea cuvîntului OM. În ținuta lui albă, pe care o purta de obicei, Moartea cea vicleană l-a urcat în trăsura ei, purtîndu-l pe Tribun printre stele. Acum, acolo este locul lui, și el știa asta cu mult timp înainte să moară, așa cum a profețit în poezia sa, ,,Elegie”: ,,Nu voi muri de tot, ci voi trăi/ Prin faptele și operele mele/ Pe crucea mea, un înger va vesti:/ «El nu-i aici; e îngropat în stele!»”.
Nici acum nu-mi vine să cred că, în urmă cu 7 ani, am prins curaj și m-am adresat redacției încă devastată de moartea Tribunului. Atunci mi s-a oferit prilejul de a-mi publica gîndurile în în paginile revistei ,,România Mare”, ceea ce pentru mine reprezintă o mare onoare. Prin scrierile mele caut să mă ridic la înălțimea așteptărilor, de aceea, sînt recunoscătoare cititorilor care îmi apreciază articolele pe care le scriu săptămînal. Îl am mereu drept pildă pe marele Vadim, cel care și-a folosit condeiul de gazetar și de pamfletar pentru a demasca injustiția și racilele care rod la temelia țării. El a fost singurul politician care, prin patriotismul său autentic, a ştiut să insufle românilor dragostea de țară, de Dumnezeu și familie. Poporul, însă, nu l-a uitat, în memoria românilor el a rămas ,,Tribunul”.
Păcat că a plecat atît de devreme dintre noi, mai avea multe de spus. Dumnezeu să-i facă parte de LUMINA pe care a răspîndit-o pe Pămînt, iar noi să ne aducem veșnic aminte de el și de toți cei care ne-au făcut mîndri și nu mai sînt printre noi!
LILIANA TETELEA