Corneliu Vadim Tudor, un coșmar al lighioanelor social-politice
  • 23-11-2021
  • 1 Comentariu
  • 541
  • 3

Motto: ,,Sculați, oropsiți! Hai la lupta cea mare!
         Dar nu pe ciolan, ci pe drepturi și legi!
         Mafia băgați-o, rapid, la-nchisoare
            Altminteri muriți precum cîinii pribegi”.
    (C.V. TUDOR)

Cîndva, într-un discurs politic, Corneliu Vadim Tudor s-a definit drept ,,un far călăuzitor pe o mare în permanentă furtună”. Printre aplauze, s-a auzit și behăitul lui Traian Băsescu, căruia îi ardea de caterincă: ,,Bă, cînd conducam vapoare, niciodată nu m-am ghidat după un astfel de far!”. Evident că replica lui Vadim a venit rapid: ,,Din moment ce ai condus vapoarele numai în zigzag, nu te-a interesat nici farul și nici marea învolburată. Pe tine te încurcau vapoarele, pe care le ghidai din țărm în țărm, de-aia ai și vîndut întreaga flotă”.
Este incontestabil faptul că Vadim avea ac de cojoc pentru orice neobrăzat. Nu scăpa nimeni, iar cei vizați erau conștienți că orice război împotriva lui era pierdut înainte de a-l începe. Să nu uităm că prietenul său, Adrian Păunescu, a spus, referitor la acest aspect: ,,Vadim are cel mai tăios, obiectiv și documentat discurs politic”.
Deși pentru Vadim totul era clar, adică ,,Șleahta asta de handicapați/ Falsă e, din cap pînă-n picioare./ Zău că-ți vine cap în cap să-i bați/ Și să-i bagi în ocnele de sare”, se mai găseau, pe ici, pe colo, unii neisprăviți, care îl acționau în judecată.
Mi-aduc aminte de un proces, în care un individ îl acuza pe Vadim de faptul că i-ar fi prejudiciat imaginea, sens în care, la întrebarea avocatului Lucian Bolcaș, omul își enumera studiile făcute: ,,Am o diplomă de studii de la o universitate neomologată, în timp ce am fost la pușcărie, am absolvit o altă facultate cu studii la distanță, această diplomă am cumpărat-o de pe internet, alta mi-a adus-o un curier...”, moment în care Vadim a intervenit brusc: ,,Domnule președinte, nu se poate așa ceva, omul ăsta vorbește de studii universitare, fără să ne arate Diploma de Bacalaureat!”.
Un alt proces a plecat de la o scrisoare publicată de Vadim în Revista ,,România Mare” (nr. din 18 martie 1994): ,,Mai mulți yoghini de-ai lui Bivolaru s-au apucat să facă o nouă traducere a Bibliei, pentru că aceasta care există nu este «corectă». Probabil că Bivolaru nu mai are decît un pas pînă a se declara Mesia (...) Am o mare încredere în dvs., domnule Vadim, și sper ca lucrurile să se îndrepte în țara asta, că prea ne-au invadat străinii cu tot soiul de religii dubioase. Cu mult respect. O cititoare”. De reținut că Gregorian Bivolaru și-a înregistrat acțiunea chiar în ziua în care a apărut revista, iar Vadim, în numărul următor, și-a exprimat punctul de vedere: ,,De fapt, pe cine n-a dat în judecată Gregorian Bivolaru? În primul rînd, el I-a intentat proces lui Dumnezeu (...) Ce facem cu normalitatea? Am ajuns să ne luptăm pentru punerea ei în drepturi? Circulă Satana liber printre noi, și nimeni nu-și face semnul crucii să-l alunge? Lăsăm copiii să se uite cu gura căscată la tot felul de publicații, filme, fotografii porno, și nimeni nu zice nimic? Au ajuns toți nebunii să ne facă educație, și-i lăsăm liberi? Ce-am făcut cu normele moralei?”. Parcă marele om politic se întreba: ,,Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni...” (M. Eminescu).
De fapt, la un moment dat, Vadim devenise, în mintea unor nelegiuiți, un pericol social, mulți se gîndeau char și la lichidarea lui fizică. Aduceți-vă aminte de vremurile așa-zis democratice, cînd Vadim nu mai era invitat la nici o televiziune națională, iar în presa centrală erau descrise numai nenorociri săvîrșite de ,,infractorul național”.
Așadar, în timp ce Vadim și-a donat salariul de parlamentar pentru a acorda burse de studiu unor tineri eminenți, și-a vîndut ceasul de la mînă pentru alte asemenea burse, iar în cadrul ,,Cinei Creștine” acorda ajutoare lunare unui număr de 120 de sărmani, toate pramatiile și lichelele clasei politice îi inventau tot felul de nelegiuiri, și asta pentru că, așa cum spunea el, ,,Lumea românească e-un gunoi/ Bișnițari, și curve, și lichele./ Poate doar un salvator război/ Ne-o scăpa de-aceste duhuri rele”.
Ciudat este că mulți își doreau ca Vadim să le spună adevărul, iar el asta făcea: dezvăluia adevărul pînă la capăt sau îl scotea la lumină cînd acesta era ținut ascuns. Dar asta nu convenea celor care țineau frîiele țării în mînă, iar Justiția și presa asevită se năpusteau, ca la un semnal, asupra lui. Cînd Ion Iliescu a spus despre un ziarist că-i ,,găozar”, iar Traian Băsescu o făcea ,,țigancă împuțită” pe o jurnalistă, toate bune și frumoase. Dar cînd Vadim a scris că ,,Încregături de rude și amante/ Sufocă-ntregul Aparat de Stat/ Blindați cu grade și hîrtii savante/ Toți impostorii au un doctorat” (,,Demisia”), ce mai, a luat țara foc, incendiatorul fiind nimeni altul decît cel etichetat de către toți acești mișei drept ,,inamicul public nr. 1”, Corneliu Vadim Tudor.
Grav și trist, în același timp, este și faptul că Vadim a fost victima uneltirilor unor apropiați ai săi, parte dintre ei deveniți ,,cineva” prin simplul fapt că au fost primiți în Partidul România Mare, unde, ajunși în diferite funcții, au început să taie și să spînzure după cum visau ei noaptea. Pentru ei, Vadim devenise un personaj neînsemnat, care chiar îi încurca. Pe aceștia, el îi descria astfel: ,,Dacă-i scuturi, sar păduchi din ei/ Care joacă, orișicît, mai bine/ Ne-a ajuns blestemul țigănesc/ Ce coșmar! Ce fețe mitocane!”. Nu o să dau nume, că Vadim i-a iertat pe toți, așa cum am făcut și eu, numai că pe toți o să-i ocolesc. Oricum, din cele ce urmează este lesne de aflat despre cine este vorba.
În anul 2009, Vadim a primit o petiție din partea Organizației de Tineret a Partidului România Mare, semnată de Raluca Gabriela Moise, în care erau prezentate lucruri deosebit de grave: ,,La sediul Organizației de Tineret PRM a sosit o înștiințare, fără număr de înregistrare și fără parafă, din partea d-lui președinte al filialiei PRM a Municipiului București, proaspăt ales în respectiva funcție, și care a decis să desființeze, prin propria voință, conducerea OTPRM. (...) Domnia sa nu a aflat că o sancțiune nu are valabilitate dacă celui învinuit nu i se dă dreptul să se apere, așa cum este cazul nostru, dar ce pretenții să avem de la un individ care scrie cu picioarele («Demiterile survine» sau «președintă»), semn că a absolvit trei clase în vreo 15 ani. (...) Oare nu se știe că noi am fost aleși în respectivele funcții în mod democratic și că tot așa putem fi schimbați? De fapt, Filiala București nu are nici o competență în a se implica în treburile OTPRM. (...) Probabil că, în opinia domnului respectiv, subsemnata nu este reprezentativă pentru PRM, întrucît nu apare în talk-show-uri cu temă politică, așa cum face domnia sa, apariții care, din punctul meu de vedere, seamănă mai mult cu reclamele pentru cauciuc și tunsori cu bucle, dar eu nu sînt Magda Ciumac, Ogică, Roxi Manelista, Piticul Porno sau Nikita, care a spus că «prostia face audiență»”.
Acestea fiind zise, este de la sine înțeles că, în acest caz, Vadim a ales tinerețea, inteligența și legalitatea, motiv pentru care președintele filialei PRM București a trebuit să dispară ca măgarul în ceață, așa cum a dispărut și un alt președinte, cel al Organizației PRM din Sectorul 2 – București, un adevărat campion al imoralității. Aici, îmi aduc cu plăcere aminte de doamna Ana Pătrașcu și de fiica sa, Marcelina, președinte la Organizația de femei PRM a Municipiului București, ambele constituind o definiție a ceea ce ar fi trebuit să fie un membru al acestui partid. Ei bine, într-o zi, doamna Ana Pătrașcu mi-a mărturisit că, după ce pleacă de la sediul PRM, mai stă la gura de metrou din apropiere vreo două ore, pentru a vinde Revista ,,România Mare”. Acolo s-a întîlnit cu președintele PRM de la Sectorul 2 care, fiind întrebat dacă dorește să cumpere cîteva exemplare ale revistei, a răspuns: ,,Ce să fac cu ele, să citesc prostiile lui Vadim?”. Acum, vă dați seama ce era în sufletul lui Vadim, pentru că el știa toate aceste lucruri și își dorea ca mediul în care trăiește să fie animat numai de Adevăr, Dreptate, Credință și Lege. Chiar și atunci cînd cineva îi dezvăluia vreo mîrșăvie, spunea, cu tristețe și cu înțelepciunea unui creștin: ,,Lasă-i, omule, că îi va judeca Dumnezeu!”.
Nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Vadim gîndea și acționa astfel, mai ales că, în vreme ce majoritatea politicienilor aveau prin buzunare teancuri cu bani, pistoale, zaruri sau diplome false, Vadim ținea mereu Biblia la piept. Să nu uităm că și prietenul său, Adrian Păunescu, a trăit în aceleași vremuri de jaf și impostură, pe care le evoca în versurile sale: ,,Abia mai pot trăi în țara mea,/ De viermii care-mi colcăie la ușă,/ Miroase-a putregai și a cătușă,/ Și eu din calea lor nu pot pleca”. Așadar, în timp ce Adrian Păunescu se resemnase oarecum, copleșit de un sentiment de neputință, Vadim căuta mai tot timpul sabia și armura: ,,Eu sînt din altă lume, din alt veac/ Inspir respect și teamă, ca furtuna/ Îi simt pe toți cum se retrag și tac/ Îi laud sau îi bat – le e totuna”.
În ce mă privește, pot spune că Vadim mi-a inspirat și mie aceleași sisteme de referință. Cum s-a întîmplat, nu știu, prin telepatie, hipnoză, dar cert este că m-a făcut să-l iubesc, să-l cred și să-l urmez continuu. Ne-am cunoscut în 1972, eu aveam 19 ani, iar el 24, și de atunci, am rămas... PRIETENI.
Mi-aduc aminte că, peste ani, cînd a băgat mîna în buzunar să-mi dea bani pentru a cumpăra adezivul necesar la lipirea unor afișe electorale, i-am spus: ,,Prietene, dacă iau acești bani, voi fi nevoit să plec din PRM”. M-a înțeles, mi-a strîns mîna și mi-a urat: ,,Domnul să fie cu tine!”.
Vadim a fost unic în felul său, genial sub toate aspectele, un erou neînvins nici de moarte, pentru că, așa cum spunea marele savant Nicolae Iorga: ,,În cetatea Adevărului și a Dreptății tale, poți fi ucis - învins, însă, niciodată!”.
VALENTIN TURIGIOIU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite