- 19-05-2016
- 0 Comentarii
- 155
- 0
Dacă ar fi să aducem laude în această democraţie cuiva, singurul pe care-l vom alege va fi omul politic, scriitorul, gazetarul, pamfletarul, marele român şi patriot Corneliu Vadim Tudor, cel care, folosindu-şi experienţa de viaţă şi vasta cultură, a luptat pentru triumful idealurilor libertăţii şi democraţiei în ţara noastră. Cu vocea-i de Tribun, cu sentimentul patriotic adînc înrădăcinat în fiinţa sa, a făcut tot ce i-a stat în putere să apere trupul ţării de ghiara nimicitoare a hoţilor. Ca orice om de bună credinţă, a luptat, de pe poziţia funcţiilor pe care le-a deţinut, atît în Parlamentul ţării, cît şi în Parlamentul European. Şi, pentru că prea le-o zicea de la obraz acelora care săvîrşeau abuzuri, s-a găsit metoda răzbunării împotriva lui. Cum, în ce fel? Scăderea pragului electoral, astfel încît a fost lăsat pe dinafară… Şi se ştie de către cine… L-au furat pe rupte bandele poziţionate împotriva sa în secţiile de votare… Asta-i ,,democraţia” noastră şi oamenii politici care sînt gata oricînd să-şi dea mîna, ca să se răzbune. Înlăturarea lui Vadim Tudor, într-un mod samavolnic, astfel încît să nu mai poată fi ales, a însemnat cea mai grea lovitură dată democraţiei şi cel mai mare prejudiciu adus patriotismului la români. Urmărindu-i, de-a lungul anilor, activitatea scriitoricească, dar şi pe cea politică, aveam să constatăm că mai tot ceea ce a spus la un moment dat, din sursele sale de informare, astăzi vedem că se adevereşte. Aş aminti că, spre exemplu, cele mărturisite la postul naţional de radio, în direct, la emisiunea „Sfertul academic“, a regretatului Paul Grigoriu, în 1996, cum că în ţara noastră se atrenau forţe Hamas, mai ieri au fost susţinute şi de alte voci publice… Pentru curajul său, de a avea un invitat precum Tribunul, o personalitate de temut, pentru lumea politică, şi de tot respectul şi preţuirea, pentru majoritate a românilor, Paul Grigoriu a fost sancţionat şi scos de pe post pentru o perioadă de timp. O sancţiune destul de grea pentru vremea aceea, cînd tot mai multe voci importante din toate domeniile – politic, cultural, social – manifestau pentru instalarea libertăţii de expresie, în timp ce, pe de altă parte, unii oameni politici se străduiau să facă în aşa fel încît instituţiile statului să funcţioneze la comandă, doar pentru ei. În cei 26 de ani de democraţie (?!), politicienii noştri au reuşit să pună ghiarele pe Televiziunea Naţională, astăzi falimentară, pentru a fi aservită propriilor lor interese. Corneliu Vadim Tudor, prin afirmaţiile sale de la postul naţional de radio, nu a făcut nimic altceva decît să aducă o ştire pe care românii trebuiau s-o cunoască. Şi nu era vorba de vreo faptă care să pună în pericol securitatea ţării şi integrarea accsteia în sistemul european, pentru a porni spre lumea civilizată, alături de ţări precum Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie şi altele, cum i s-a reproşat la vremea respectivă. Nu se poate spune nici că lucrurile ar fi stat altcumva de cum le-a spus el. Dar, prin astfel de atacuri, s-a vrut şicanarea Tribunului. Acum? Iată: politicienii au salarii pe măsura dorinţelor lor, ba, şi pensii de merit pentru tot restul vieţii, dar şi multe alte privilegii, sfidîndu-i astfel pe oamenii care i-au votat: românii nevoiaşi, ce abia îşi duc traiul de azi pe mîine. Corneliu Vadim Tudor a avut dreptate în ceea ce spunea, numai că, de unul singur, nu a avut cum să ţină piept răufăcătorilor ţării, cei care, în duşmănia lor, s-au străduit din răsputeri să-i ştirbească popularitatea politică, şi chiar să-i grăbească sfîrşitul, încheind astfel, pentru totdeauna, bătălia cu el pe această lume. Şi-n cazul acesta, cum să nu-ţi pese de memoria unui astfel de OM? Români, treziti-vă, că vin alegerile, nu vă mai lăsaţi păcăliţi. Corneliu Vadim Tudor nu mai este, să facă opoziţie ca la carte!
ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”
-1.0 C