
- 28-01-2025
- 0 Comentarii
- 14
- 0
La fel ca ceea ce eu am numit „-istul” – adică un om neasumat, ipocrit,
manevrând dubla măsură cu multă plăcere, certăreț, dând vina pe alții nu
pe el – adaug astăzi o trăsătură de caracter a celor derivați din -ist,
și am să republic acest articol în varianta online a revistei fiindcă
el nu se mai găsește acolo și e de foarte mare ajutor pentru înțelegerea
unor tipologii umane care ne înconjoară.
Am observat că una din
trăsăturile de caracter ale ăstora care promovează corectitudinea
politică este și lașitatea, lipsa de combativitate și de bărbăție,
mergând până la a da cu pumnul în masă și a ști să răspunzi la agresiune
verbală și chiar fizică, cu o măsură egală.
Domnii ăștia sunt
cei care au inventat conceptul de „corectitudine politică” pentru că nu
se simțeau în stare să dea replica, nu se simțeau în stare să se ridice
în picioare pentru a le fi respectate drepturile.
Se simțeau
timorați de adversarii lor și asta i-a determinat să inventeze și să
impună la nivel social sintagma prost intitulată „corectitudine
politică” adică un subiect complex gândit ca un efort de a promova
respectul și egalitatea între diverse grupuri sociale, care a evoluat,
generând dezbateri aprinse despre libertatea de exprimare, limitele
toleranței și impactul asupra culturii și politicii.
La baza
corectitudinii politice stă dorința de a elimina limbajul,
comportamentele și atitudinile discriminatorii sau ofensatoare față de
minorități etnice, sexuale, religioase sau sociale. Într-o societate
globalizată, diversitatea devine tot mai vizibilă, iar respectul pentru
aceasta devine o prioritate. Termeni și expresii considerate inofensive
în trecut sunt acum reevaluate pentru a preveni marginalizarea unor
categorii de persoane. De exemplu, schimbarea unor termeni peiorativi cu
alții neutri, precum înlocuirea cuvântului „handicapat” cu „persoană cu
dizabilități,” reflectă o evoluție a conștiinței sociale.
Corectitudinea
politică își propune să creeze un cadru în care fiecare individ să se
simtă inclus și respectat. Este o formă de protecție pentru cei care, în
mod tradițional, au fost marginalizați sau excluși din spațiul public.
Prin urmare, poate fi privită ca un pas necesar către o societate mai
dreaptă și mai egalitară.
Asta zice teoria corectitudinii
politice, doar că ea în esență se bazează pe principiile comunismului de
a-i include pe toți, de a fi cu toții egali și de a avea cu toții
drepturi. Asta nu înseamnă că societatea e mai dreaptă, ci dimpotrivă.
Noi nu suntem egali între noi, fiindcă toate calitățile cu care venim pe
lume fiecare dintre noi și misiunea pe care fiecare o are în viață nu
se potrivesc cu ale celuilalt.
Am văzut ce a realizat
comunismul, punând directori niște oameni fără pregătire și talent în a
conduce. Am văzut că mulți au ajuns în sistemele de represiune fără altă
calitate decât aceea că dădeau bine cu pumnul. La progresiști e la fel:
de aia au impus bărbați care se considerau femei să concureze la sport
cu femei, deși era clar că trăsăturile lor fizice erau net superioare
femeilor fiindcă, tocmai ce spuneam: nu ne naștem toți egali!
Prin
urmare corectitudinea politică e comunism cu altă denumire, iar o
parte a societății percepe această mișcare ca pe o formă de cenzură sau o
amenințare la adresa libertății de exprimare. În numele evitării
ofensei, discursul public devine sterilizat, iar indivizii sunt privați
de posibilitatea de a-și exprima opiniile sincer. Ideea de politically
correct conduce la extremism și la crearea unei „culturi a anulării”
(cancel culture), în care cei care încalcă normele impuse riscă
ostracizarea și chiar moartea, așa cum s-a întâmplat cu studentul
britanic despre al cărui caz am mai scris. Această tendință poate inhiba
dezbaterile autentice și constructive, promovând conformismul în
detrimentul diversității de opinii. În plus, în unele cazuri, accentul
pe limbaj poate deveni superficial, ignorând problemele de fond ale
inegalității.
Corectitudinea politică, spun susținătorii ei și
cei care o promovează, este un fenomen care reflectă evoluția valorilor
sociale și nevoia de a construi o societate mai empatică și mai
incluzivă. Totuși, provocarea este de a evita transformarea acestui
ideal într-un instrument de control sau intimidare. Un dialog echilibrat
și deschis poate ajuta la păstrarea unei balanțe sănătoase între
respect și libertatea de exprimare, astfel încât să putem construi o
societate în care diversitatea să fie nu doar acceptată, ci și
sărbătorită. Ca și comunismul, asta e o utopie și va sfârși în șanț, mai
ales că între timp a venit Trump să taie răul din rădăcina care se
dezvolta neîngrădită în America. Dacă a făcut America măreață din nou,
poate ar trebui să facă un pic de curățenie și prin Europa.
Scriu
acest articol fiindcă observ ceva la mulți dintre cei care se
intitulează jurnaliști și care nu suportă contraziceri. Cum le zici ceva
ce nu le convine, au două atitudini care decurg din puterea pe care o
au asupra ta: astfel, dacă ești invitatul lor undeva, te vor face
mincinos, și te vor da afară din locul în care te-au invitat. A doua
este aceea că dacă intri în ei verbal și le zici lucruri pe un ton mai
tăios care să-i lase fără replică, încep cu prosteli din alea că-i
jignești, că nu așa se vorbește și alte asemenea ipocrizii, încercând să
mute atenția de la faptul că a fost prins cu mâța în sac, la
comportamentul tău.
IOAN TEODOR
1.9 C