Corectitudinea politică
  • 28-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 14
  • 0

La fel ca ceea ce eu am numit „-istul” – adică un om neasumat, ipocrit, manevrând dubla măsură cu multă plăcere, certăreț, dând vina pe alții nu pe el – adaug astăzi o trăsătură de caracter a celor derivați din -ist, și am să republic acest articol în varianta online a revistei fiindcă el nu se mai găsește acolo și e de foarte mare ajutor pentru înțelegerea unor tipologii umane care ne înconjoară.

Am observat că una din trăsăturile de caracter ale ăstora care promovează corectitudinea politică este și lașitatea, lipsa de combativitate și de bărbăție, mergând până la a da cu pumnul în masă și a ști să răspunzi la agresiune verbală și chiar fizică, cu o măsură egală.

Domnii ăștia sunt cei care au inventat conceptul de „corectitudine politică” pen­tru că nu se simțeau în stare să dea replica, nu se simțeau în stare să se ridice în picioare pentru a le fi respectate drepturile. 

Se simțeau timorați de adversarii lor și asta i-a determinat să inventeze și să impună la nivel social sintagma prost intitulată „corectitudine politică” adică un subiect complex gândit ca un efort de a promova respectul și egalitatea între diverse grupuri sociale, care a evoluat, generând dezbateri aprinse despre libertatea de exprimare, limitele toleranței și impactul asupra culturii și politicii.

La baza corectitudinii politice stă dorința de a elimina limbajul, comportamentele și atitudinile discriminatorii sau ofensatoare față de minorități etnice, sexuale, religioase sau sociale. Într-o societate globalizată, diversitatea devine tot mai vizibilă, iar respectul pentru aceasta devine o prioritate. Termeni și expresii considerate inofensive în trecut sunt acum reevaluate pentru a preveni marginalizarea unor categorii de persoane. De exemplu, schimbarea unor termeni peiorativi cu alții neutri, precum înlocuirea cuvântului „handicapat” cu „persoană cu dizabilități,” reflectă o evoluție a conștiinței sociale.

Corectitudinea politică își propune să creeze un cadru în care fiecare individ să se simtă inclus și respectat. Este o formă de protecție pentru cei care, în mod tradițional, au fost marginalizați sau excluși din spațiul public. Prin urmare, poate fi privită ca un pas necesar către o societate mai dreaptă și mai egalitară.

Asta zice teoria corectitudinii politice, doar că ea în esență se bazează pe principiile comunismului de a-i include pe toți, de a fi cu toții egali și de a avea cu toții drepturi. Asta nu înseamnă că societatea e mai dreaptă, ci dimpotrivă. Noi nu suntem egali între noi, fiindcă toate calitățile cu care venim pe lume fiecare dintre noi și misiunea pe care fiecare o are în viață nu se potrivesc cu ale celuilalt.

Am văzut ce a realizat comunismul, punând directori niște oameni fără pregătire și talent în a conduce. Am văzut că mulți au ajuns în sistemele de represiune fără altă calitate decât aceea că dădeau bine cu pumnul. La progresiști e la fel: de aia au impus bărbați care se considerau femei să concureze la sport cu femei, deși era clar că trăsăturile lor fizice erau net superioare femeilor fiindcă, tocmai ce spuneam: nu ne naștem toți egali!

Prin urmare corectitu­dinea politică e comunism cu altă denumire, iar o parte a societății percepe această mișcare ca pe o formă de cenzură sau o amenințare la adresa libertății de exprimare. În numele evitării ofensei, discursul public devine sterilizat, iar indivizii sunt privați de posibilitatea de a-și exprima opiniile sincer. Ideea de politically correct conduce la extremism și la crearea unei „culturi a anulării” (cancel culture), în care cei care încalcă normele impuse riscă ostracizarea și chiar moartea, așa cum s-a întâmplat cu studentul britanic despre al cărui caz am mai scris. Această tendință poate inhiba dezbaterile autentice și constructive, promovând conformismul în detrimentul diversității de opinii. În plus, în unele cazuri, accentul pe limbaj poate deveni superficial, ignorând problemele de fond ale inegalității.

Corectitudinea politică, spun susținătorii ei și cei care o promovează, este un fenomen care reflectă evoluția valorilor sociale și nevoia de a construi o societate mai empatică și mai incluzivă. Totuși, provocarea este de a evita transformarea acestui ideal într-un instrument de control sau intimidare. Un dialog echilibrat și deschis poate ajuta la păstrarea unei balanțe sănătoase între respect și libertatea de exprimare, astfel încât să putem construi o societate în care diversitatea să fie nu doar acceptată, ci și sărbătorită. Ca și comunismul, asta e o utopie și va sfârși în șanț, mai ales că între timp a venit Trump să taie răul din rădăcina care se dezvolta neîngrădită în America. Dacă a făcut America măreață din nou, poate ar trebui să facă un pic de curățenie și prin Europa.

Scriu acest articol fiindcă observ ceva la mulți dintre cei care se intitulează jurnaliști și care nu suportă contraziceri. Cum le zici ceva ce nu le convine, au două atitudini care decurg din puterea pe care o au asupra ta: astfel, dacă ești invitatul lor undeva, te vor face mincinos, și te vor da afară din locul în care te-au invitat. A doua este aceea că dacă intri în ei verbal și le zici lucruri pe un ton mai tăios care să-i lase fără replică, încep cu prosteli din alea că-i jignești, că nu așa se vorbește și alte asemenea ipocrizii, încercând să mute atenția de la faptul că a fost prins cu mâța în sac, la comportamentul tău.

IOAN TEODOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite