Omagiu vîrstei cea mai pură
Mai direct, mai pe ocolite, cu manifestări potrivnice înscăunării ei, vara prinde a cuceri natura, invitată pe podium de luna lui Florar, care-i lasă moștenire cîmpul cu maci, verdele crud al pădurilor, livezilor și cîmpiilor, dungate ici, colo, de fîșiile galbene de rapiță. Puritatea aerului, măsurată în unități de clorofilă, întărește certitudinea că vara e aproape și nici o stavilă nu-i poate opri invadarea cu mareea ei galbenă de grîu. Debutul anotimpului vacanțelor este la doi pași de noi, deja fila zilei de 1 iunie se pregătește să-și ia zborul spre infinit.
Pînă atunci însă, nu avem voie să uităm că 1 iunie, în afară de semnificația amintită mai sus, are o rezonanță aparte în calendarul începutului verii – fapt chemat să ne îndemne la meditație și, ceea ce este mai important – să fim aproape mai mult ca oricînd de copiii noștri, de copiii lumii – Sărbătoarea Zilei Copilului, Ziua Internațională a Copilului.  Acestui eveniment încărcat de bucuria și puritatea minunatei lumi a copiilor, cărora li se alătură, în chip protector, dragostea și atenția părinților, îi închinăm paginile de azi ale revistei, abordînd subiectul în două registre diametral opuse, concepute pe realitatea celor două „lumi” (structuri sociale) din care vin trăirile și amintirile autorului.
1 Iunie – Ziua Internațională a Copilului.
Pe la jumătatea Secolului al XIX-lea, într-o zi a lunii iunie 1857, un reverend, Charles Leonard, pastor la o biserică din Massachusetts, a avut ideea să organizeze un serviciu religios special, dedicat copiilor. Pentru a evidenția această zi, a numit-o „Ziua Trandafirului”, devenită „Duminica de flori”, ajungîndu-se, apoi, la genericul de „Ziua Copilului”. Oficial, Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva, la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor, din august 1925, cînd un număr de 54 de țări au adoptat Declarația pentru protecția copilului. Deși un
număr semnificativ de state au adoptat această zi ca sărbătoare internațională a copilului, diferite țări și-au ales o altă zi, unele o sărbătoresc la 20 noiembrie, ziua în care s-a adoptat Declarația Națiunilor Unite pentru Drepturile Copilului.
Indiferent care este această zi, important este că, pe întinsul Globului Pămîntesc, copiii noștri au o zi a lor, specială, care trebuie să le rămînă în amintire toată viața. Păcat că în multe țări, din cauza războaielor militare sau civile, precum și a unor condiții sociale extrem de precare, milioane de copii nu pot trăi nici măcar o zi pe an clipe în care să simtă, într-un mod aparte, grija familiei și a Statului față de sensibilitatea și de fragilitatea viitoarelor generații!
În România, cei care au trăit și înainte de 1989, amintindu-și mai ales de perioada copilăriei, rememorează cu drag sărbătorirea acestei zile în mediul școlar. Fără a pica în latura nostalgică a timpului, în mod semnificativ, deosebit de cel prezent, amintirea unei Românii vesele și luminoase, pline de glăscioarele cristaline ale Șoimilor Patriei și ale Pionierilor, reunite în coruri care cîntau bucuria și fericirea de a fi, de a se simți în epicentrul atenției acelei societăți și a familiei – poartă pe retina vremii și într-un perpetuu ecou al sonorității acelei zile o amintire imposibil de șters. Oricîte probleme avea societatea, oricîte griji erau într-o gospodărie, dincolo de pragul  acestui univers nu era decît figura luminoasă  a copilului nostru, înălțat, în mod simbolic, pe piedestalul eroului zilei. Familia, întreprinderea sau instituția unde munceau părinții, școala, grădinița, entitățile politice ale vremii, societatea, în ansamblul ei, erau conectați la explozia de bucurie, de lumină și de culoare a Zilei Internaționale a Copilului.
Criticii acelei societăți la care fac trimitere vor pune imediat eticheta de „propagandă” acestor acțiuni din partea Statului, menite să configureze o zi din an – 1 iunie – ca pe un briliant în salba de zile a copilăriei. Desigur, oricine poate adopta o asemenea optică, doar că, raportată la ceea ce trăim (și vedem) astăzi, acea așa-zisă propagandă nu era altceva decît manifestarea unei griji paterne spre a crea un cadru propice unei dezvoltări sănătoase (fizic și mental) a copiilor Patriei. Dacă tot o țin sus și tare cu sloganul de „propagandă”, îi invit să privească fotografii sau imagini cinematografice cu taberele de copii de la Năvodari, Brănești, Sinaia etc., de acum peste 30 de ani, și să meargă (dacă au curajul) să vadă ruinele fostelor pavilioane, care arată mai rău ca orașele japoneze Hiroșima și Nagasaki, peste care au căzut cele două bombe atomice americane, în august 1945! Sau să ia aminte la cîți copii dorm, astăzi, nemîncați; sau la sutele de mii „abandonați” de părinții izgoniți din Țară pentru a-și căuta de lucru peste  mări și țări; sau, ceva extra recent: copiii din România întîmpină Ziua lor în „vacanță” forțată, cauza fiind greva personalului din învățămînt! Ce să mai vorbim de analfabetismul funcțional...
Și, încă o dovadă a unei copilării cu multe frustrări: un comunicat recent al Poliției române anunță un dezastru social cu privire la copii: de la începutul anului, în România, au fugit de acasă peste 3.000 de copii, dintre care, pînă în prezent, nu au fost găsiți 396 de copii. Așa că... 1 iunie nu e pentru toți copiii României.
În prezent, în România, din 2016, a fost promulgată legea prin care a fost modificat Codul Muncii. Astfel, ziua de 1 iunie a fost declarată Ziua Copilului ca sărbătoare legală în care nu se va lucra, pusă în practică începînd cu 1 iunie 2017.
După aceste rînduri scrise ca un fel de remember la o copilărie de vis, cu profunde implicații în dezvoltarea generală ulterioară, propun să rămînem în atmosfera trăirii anilor copilăriei, dînd girul nostru tuturor copiilor, pentru a încerca să le deschidem și lor o margine de orizont de care am avut noi parte. Întoarcerea la anii copilăriei, fără grijile și dramele pe care le trăiesc, uneori, oamenii maturi, ne încarcă sufletele de miresmele începutului de vară și ne pregătesc, material și imaterial, pentru a-i sărbători pe cei mici așa cum se cuvine. În contextul de azi, cînd obligațiile sociale polarizează excesiv timpul și activitatea părinților, și cînd școala pare a fi depășită de metamorfoza ideatică a elevilor, trebuie regîndit sistemul educațional familial, pe principiul acordării unui timp mai generos în care să fim împreună cu copiii noștri, încercînd să îmbinăm funcția biologică de părinți cu cea (subiectivă, oricum) de pedagogi. Altfel, în societatea de mîine, Ziua Copilului va fi doar o amintire, așa cum este, astăzi, Tabăra de la Năvodari!
Copilăria – Raiul nostru pierdut – poate fi regăsită și în viitor, dacă noi, oamenii maturi, nu uităm că „Raiul este pavat cu intenții bune”, dar nu orice păcătos poate nimeri poarta lui!
În completarea acestor pagini închinate Zilei de 1 Iunie, în dragostea pentru toți copiii României, am ales un buchet de versuri, scrise de poeți români, în cinstea copilăriei acestora și pentru delectarea lor. Citiți aceste fermecătoare versuri și încercați să vă transpuneți în locul prichindeilor cărora le sînt dedicate.


Lebãda
Cînd printre valuri ce saltă
    Pe baltă
În ritm ușor,
Lebăda albă cu-aripile-n vînturi
    În cînturi
Se leagănă-n dor;
Aripile-i albe în apa cea caldă
    Le scaldă,
Din ele bătînd,
Și-apoi pe luciu, pe unde de-oglinde
    Le-ntinde:
O barcă de vînt.
    MIHAI EMINESCU
Zdreantã
L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un cîine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strîns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfenițele-i atîrnă
Și pe ochi, pe nara cîrnă,
Și se-ncurcă și descurcă,
Parcă-i scos din cîlți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș fără pereche.
Dă tîrcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăieț,
Așteptînd un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cîntă cotcodace,
Proaspăt oul cînd îl face.
De cînd e-n gospodărie
Multe a învățat și știe,
Și, pe brînci, tîrîș, grăbiș,
Se strecoară pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
„Unde-i oul?” a-ntrebat
Gospodina. – „L-a mîncat!”
„Stai nițel, că te dezvăț
Fără mătură și băț.
Te învață mama minte”.
Și i-a dat un ou firbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și-a-njurat cu un lătrat.
Cînd se uită la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gîndul lui
„S-a făcut a dracului!”
    TUDOR ARGHEZI
De ziua mamei
Eu nu sînt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar,
De pe carte, o urare,
Și nu sînt destul de mare
Ca să-ți dau în dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Și pe mîna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare
Zi, cu-atîta dor!

Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
    ELENA FARAGO
Nani, pui!
Dormi, fetiță somnoroasă,
Să-mi crești mare și frumoasă,
Să fii dragă orișicui...
Nani, pui!

Dormi cu mama, băiețel,
Să-mi crești-nalt și subțirel
Și frumos cum altul nu-i...
Nani, pui!

Somnul dulce și cuminte
Vine-ncet să vă alinte
Fără știrea nimănui...
Nani, pui!

Să vă pună sub perniță
Jucăria lui pestriță,
Jucăria visului...
Nani, pui!
Luna plină și albastră
Doarme-n crucea cerului
Dorm și stelele-n fereastră,
Doarme și măicuța voastră...
Nani, pui!
    OTILIA CAZIMIR
Din copilãria mea
Pășteam cu alții gîștele-n ariniști.
Cu gîngurit de aur îmi venea
        cîte-un boboc
și îmi prinde cu prietenie-n cioc
sfîrcul urechii,
și plopii tremurau, străvechii.

Cînd toropit priveam prin gene
cum boii se mișcau prin flori de sînziene
pe sub sălcii,
mă miram că ei nu văd
cu vîrful coarnelor ca melcii,
și boii – boii-și rumegau căldura
        pe sub sălcii.

Cînd mă trînteam în pajiște pe spate
cu ochii către bolta în senin,
mă-nchipuiam întins cu foalele pe cer, lin
răzimat pe coate.

Și-mi mai aduc aminte:
într-un lan de cînepă
o sperietoare pestriță de paseri
se sprijinea în par ca vînturile s-o aline.

Ciorchini de turbări
avea cercei,
o vrabie-și făcuse cuib
în pălăria ei.

Rîdeau copiii toți de ea,
dar mie-mi era milă și-o iubeam.
și singur socoteam: ea mi-e aproapele
și o iubeam.
Și mă credeam un mucenic.
    LUCIAN BLAGA
Galben copil,
oprit în pozã
Galben copil oprit în poză și-nrămat
fără suflare și dormind,
ți-aș spune un basm adevărat
călare pe un cal murind.

Cine a tras în calul meu?
cu ce săgeată, cu ce floare?
beau apă azi din curcubeu,
el singurul nu mă mai doare.

Căutați-mă pe sub potcoava lui,
săpați întruna și adînc
poate-o să ajungeți voi întîi
dincolo de pămînt.
    NICHITA STĂNESCU
Copiii de tãrani
Poemul acesta îl scriu într-o noapte,
Puțin după ziua de treizeci de ani,
E-un scrîșnet, un plînset, un geamăt
            de șoapte,
Căci e pentru voi, fii curați de țărani!

Cînd țara îndreaptă și legi, și-a sa cale,
Cînd sus în idee nu-i loc de abuz,
Mai sînt de-mplinit și la capăt de dus
Dorinți izvorînd din nevoi sociale.

Și una e-aceea că încă la țară
Nu-i școală făcută cum e la oraș,
Că fiul țăranului, totuși, nu poate
Intra-n facultăți cu același curaj.

Eu știu cîte lucruri în țară sînt gata
Și cîte vor fi, dacă sîntem cuminți.
Dar una e dacă director e tata
Și alta e dacă-i țăran de la Vinți...

Eu, iată, priviți, sînt un fel de director,
N-aveți nici o grijă că vă voi minți,
Am și eu copii ce pot fi de bani gata
Cu toate-i îndop pentru că-mi sînt copii.
Dar țara stă-n alții întîi, și pe urmă
În fiii aceștia de directorași,
Nu, satele noastre nu sînt trista turmă
Ce lînă și brînză trimite-n oraș!

Producția lor cea mai sfîntă sînt fiii!
Lor li se cuvine răsplata la preț,
Țăranii dau aur, cînd dau României
Curații lor fii, rodul unicei vieți!
    ADRIAN PĂUNESCU
Pavanã pentru copiii
sãraci ai lumii
Eu am văzut cum se smereşte cerul
Răsfrînt în ochii de copil sărac,
Pavat cu nuferi şi cu îngeri negrii
El putrezeşte ca un fund de lac

Eu am văzut ce monument de milă
E gheata ruptă. Straiul peticit.
Cum trec prin ele plumbii unui viscol
Precum printr-o paragină de schit.

Eu am văzut cum dă năvală pîinii
Copilul ghemuit pe la pomeni.
E cea mai blestemată cruciadă,
El, cel mai fericit din pămînteni

Eu am văzut halucinanta stampă
Mizeria în stare pură, deci
Fierul roşu să-mi pice zilnic
În inimă de secol douăzeci.

Să nu-mi vorbiţi de legi şi omenie,
De mari civilizaţii galopînd.
Eu vă arăt la margini de oraşe
O umbră albă de copil flămînd
Roşiţi cît mai e vreme, şi se poate,
Puneţi cununi pe craniul lui chilug,
Aduce-ţi-l ca pe un pui de fiară
În casa voastră plină de belşug

Lăsaţi-l să se bucure în voie
Să fie prinţ în viaţă, doar o zi
Şi veţi vedea atunci că-i mai destoinic
Ca îmbuibaţii voştri de copii.

El e spartanul ce-a dormit pe pietre
E mucenicul biciuit de spini.
N-a mai vărsat o lacrimă de-un secol
Prea-înţelepţi sînt anii lui puţini.

Făclii neînsemnate are-n suflet,
Tresare-n somn, de basme şi dorinţi.
Îl sperie sudalma şi trandreţea,
E mai bătrîn ca bunii lui părinţi.

Pe el se aşează roua primăverii
Şi bruma groasă a atîtor ierni.
Batjocorit de ursitoare
Urcă Golgota condamnaţilor eterni.

E pedepsit statornic, fără milă
Decît aceea de a se fi născut.
Trecut cu jugul secetei în spate
El n-are viitor. Şi nici trecut...

Umilitoare-i, Doamne, sărăcia
Cumplit e semnul ei din zodiac
Şi nu-i nimic mai tragic, decît cerul
Răsfrînt în ochii de copil sărac.
    CORNELIU VADIM TUDOR

Selecția versurilor realizată
de GEO CIOLCAN