Fie, aceste rînduri, omagiul pe care dorim să-l aducem celor două personalități ale culturii noastre, plecate de ceva vreme dintre noi, în lumea celor drepți: muzicologul Doru Popovici (1932-2015) și scriitorul Valeriu Gorunescu (1922-2015), ambii născuți în luna februarie. Pioase gînduri pentru cei doi copaci bătrîni care, pînă mai ieri ne-au fost contemporani.
Copacii bătrîni nu trebuie lăsați să fie doborîți de furtuni, de stihiile oarbe ale naturii și nici lăsați în uitare la marginea codrului, în singurătate, loviți de năpraznice doruri și grindini. Fiindcă ei au rolul și farmecul lor pe orice colină sau vîrf de munte.
Copacii bătrîni trebuie păstrați așa cum sînt, cu ramurile verzi și frunzele strălucitoare, cu istoria pe care au scris-o în folosul tinerilor copaci, schimbul de mîine al pădurii. Pentru ei, divinitatea a lucrat cu dăruire, ca să prindă rădăcini și să crească falnici în pădurea frumoasă a neamului românesc, cu izvoare de poezie și lumină cerească... Ei trebuie prețuiți, fiindcă o pădure în care sînt doar arbori tineri nu va avea istorie fără copaci bătrîni, nu va avea păsări care să cînte măiestru în desișul frunzișului lor, va fi ca un lan de grîu ofilit, fără nici un fir de mac în floare.
Copacii bătrîni, cu datinile și legendele lor, au un farmec aparte, la umbra lor s-au scris atîtea doine, și multe lacrimi s-au vărsat din fibra rădăcinilor lor seculare. Ei sînt carte de învățătură, de iubire de oameni, întru nemurirea foșnetului frunzelor lor și a cîntecului de greieri din covorul de iarbă.
Copacii bătrîni trebuie păstrați așa cum sînt, modești, frumoși, cu spiritul viu, iar noi să ne bucurăm de ei, cîtă vreme îi avem printre noi, oriunde îi întîlnim în pădurile noastre de pe dealuri și munți, de pe văi și cîmpii. Așa le-a fost lor scris de pronie, ca noi să avem grijă de ei și să-i privim ca pe darul cel mai frumos pe care natura s-a învrednicit să ni-l dea. Că va veni ziua plecării lor pe drumul de neîntoarcere și ne va fi dor de ei. Atunci, pentru pădurea noastră de suflete, regretele nu vor mai avea nici un rost. Pentru noi, copacii bătrîni sînt un dar de recunoaștere a valorilor perene și de iubire față de semeni, de aceea trebuie să-i prețuim, mai ales că nu orice generație are norocul de a se bucura de asemenea copaci falnici, care au devenit istorie nu prin anii adunați în desaga ființei lor, ci prin ceea ce au creat și au lăsat moștenire neamului lor. Fibra codrului strămoșesc se schimbă de la o zi la alta, de la un an la altul, dar numai unii copaci au privilegiul să se nască cu geniul nemuririi îi ei. Ei vor rămîne veșnic ca o poveste cu eroi învingători, carte de învățătură pentru multe generații de păduri, din care vor răsări mereu alți copaci tineri, însă doar unii dintre aceștia vor avea șansa și meritul să devină copaci legendari.
Copacii bătrîni sînt vrerea acestor pămînturi pe care ne-am născut din dragoste de Dumnezeu. Ei umblă printre noi, rîd și zîmbesc, vorbesc cu noi... Să-i cinstim cum se cuvine căci, fără ei, am fi mereu mai săraci și fără viitor... Să luăm aminte la ei!
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”