
- 22-11-2020
- 0 Comentarii
- 310
- 1
Scriitorul Constantin
(Titu) Ionescu-Boeru (traducător, prozator, poet, epigramist), ploieștean de origine, mărturisește că tatăl său, Nicu Ionescu-Boeru (m. 1959) avea
prieteni în Valea Călugărească, Seciu, Urlați, Mizil, pe care îi vizita adesea. În aceste cazuri, spunea că merge la deal, preluînd expresia de la acești proprietari de vii, care viețuiau acolo. Orășenii
(ploieșteni sau bucureșteni)
care deveneau posesori de vie, prin cumpărare,
fără să aibă rădăcini pe locurile unde se afla via, spuneau „mă duc la vie”, nu „la deal”. La aceștia
se adăugau cei plecați
de pe aceste locuri, care adoptau un limbaj „ales”, nu cu miros „dă țărănie”, și spuneau tot „mă duc la
vie”. În ultimele decenii, cei cu dublă
calitate (de țăran și
de orășean), spuneau „mă duc la
Valea” – expresie preluată de cei care așteptau
la bariera Bucov, la „ia-mă, nene!”: unii
spun, către șoferul
care oprește, „la Valea!”, alții,
„la Urlați!” etc.
Revenind la
expresia în discuție, folosită de cei care se trag din locurile
cu dealuri cu vii, ca vorbitor nativ al limbajului acesta, pe lîngă explicația lui Popescu-Spineni, adăugăm altă concluzie: vechii localnici
aveau, în general, locuința în mijlocul viei situate mai aproape de șosea; ei mai aveau și alte vii, situate mai
sus, mai către pădure și, cînd se duceau să le lucreze, se duceau „la deal”.
Apoi expresia s-a generalizat: chiar dacă a doua vie era situată mai jos decît casa și acareturile, tot la deal se
duceau. Pentru pădure, spuneau „ne ducem la pădure” sau „ne ducem în Dosuri”, pentru cîmp – „ne ducem la cîmp/arie” etc. Am avut o mătușă care avea vie în hotar cu via Mitropoliei, sus, pe
Valea Popii. Ca s-o lucreze, venea de la Ploiești și trăgea la casa părintească de lîngă via proprie. Însă mai avea o vie destul de aproape
de biserica din Valea Săracă,
deci cu mult mai jos. Cînd se ducea s-o lucreze, spunea că „merge la deal”.
În concluzie, formularea „mă duc la deal” pentru „mă duc la vie” este o expresie
curentă,
specifică
celor cu rădăcini pe aceste locuri cu vii, acesta constituind un argument al originii
familiei lui Zilot Românul în Valea Călugărească.
La acesta se adaugă altul,
tot lingvistic, ținînd de pronunție:
Ștefan serdar, în manuscrisul olograf pe care l-am menționat mai înainte, scrie hinul în
loc de finul. Or, palatalizarea labialelor f și v este specifică
fostului județ Săcuieni,
fiind adusă de românii veniți
din Transilvania și practicată pînă aproape de zilele noastre de bunicii pe care mulți dintre noi i-au prins în viață.
Atlasul lingvistic
român (București 1956) consemnează pronunția ghermi pentru viermi; hire
dă
ghiță pentru fire de viță; ghin pentru vin; ghier sălbatic pentru vier sălbatic; ghizuină pentru vizuină etc. – în zonele de „margine” (Sibiu, Făgăraș, Brașov) și în zonele avînd ca centru localitățile Valea Lungă-Cricov, Valea Călugărească.
(va urma)
-7.9 C