Contribuții la biografia lui Zilot Românul (2)
  • 22-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 310
  • 1

Scriitorul Constantin (Titu) Ionescu-Boeru (tra­ducător, prozator, poet, epigramist), ploieștean de origine, mărturisește că tatăl său, Nicu Ionescu-Boeru (m. 1959) avea prieteni în Valea Călugărească, Seciu, Urlați, Mizil, pe care îi vizita adesea. În aceste cazuri, spunea că merge la deal, preluînd expresia de la acești proprietari de vii, care viețuiau acolo. Orășenii (ploieșteni sau bucureșteni) care deveneau posesori de vie, prin cumpărare, fără să aibă rădăcini pe locurile unde se afla via, spuneau „mă duc la vie”, nu „la deal”. La aceștia se adăugau cei plecați de pe aceste locuri, care adoptau un limbaj „ales”, nu cu miros „dă țărănie”, și spuneau tot „mă duc la vie”. În ultimele decenii, cei cu dublă calitate (de țăran și de orășean), spuneau „mă duc la Valea” – expresie preluată de cei care așteptau la bariera Bucov, la „ia-mă, nene!”: unii spun, către șoferul care oprește, „la Valea!”, alții, „la Urlați!” etc.

Revenind la expresia în discuție, folosită de cei care se trag din locurile cu dealuri cu vii, ca vorbitor nativ al limbajului acesta, pe lîngă explicația lui Popescu-Spineni, adăugăm altă concluzie: vechii localnici aveau, în general, locuința în mijlocul viei situate mai aproape de șosea; ei mai aveau și alte vii, situate mai sus, mai către pădure și, cînd se duceau să le lucreze, se duceau „la deal”. Apoi expresia s-a generalizat: chiar dacă a doua vie era situată mai jos decît casa și acareturile, tot la deal se duceau. Pentru pădure, spuneau „ne ducem la pădure” sau „ne ducem în Dosuri”, pentru cîmp – „ne ducem la cîmp/arie” etc. Am avut o mătușă care avea vie în hotar cu via Mitropoliei, sus, pe Valea Popii. Ca s-o lucreze, venea de la Ploiești și trăgea la casa părintească de lîngă via proprie. Însă mai avea o vie destul de aproape de biserica din Valea Săracă, deci cu mult mai jos. Cînd se ducea s-o lucreze, spunea că „merge la deal”.

În concluzie, formularea „mă duc la deal” pentru „mă duc la vie” este o expresie curentă, specifică celor cu rădăcini pe aceste locuri cu vii, acesta constituind un argument al originii familiei lui Zilot Românul în Valea Călugărească.

La acesta se adaugă altul, tot lingvistic, ținînd de pronunție: Ștefan serdar, în manuscrisul olograf pe care l-am menționat mai înainte, scrie hinul în loc de finul. Or, palatalizarea labialelor f și v este specifică fostului județ Săcuieni, fiind adusă de românii veniți din Transilvania și practicată pînă aproape de zilele noastre de bunicii pe care mulți dintre noi i-au prins în viață.

Atlasul lingvistic român (București 1956) consem­nează pronunția ghermi pentru viermi; hire dă ghiță pentru fire de viță; ghin pentru vin; ghier sălbatic pentru vier sălbatic; ghizuină pentru vizuină etc. – în zonele de „margine” (Sibiu, Făgăraș, Brașov) și în zonele avînd ca centru localitățile Valea Lungă-Cricov, Valea Călugărească.

(va urma)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite