Contribuții la biografia lui Zilot Românul (1)
  • 20-11-2020
  • 0 Comentarii
  • 111
  • 3

Una dintre cele mai mari personalități culturale ale timpului, care a deținut o vie în Valea Călugărească, este Zilot Românul. Din materialele consultate, rezultă că e foarte probabil ca strămoșii săi (sau unul dintre părinți, sau bunici) să-și aibă aici rădăcinile.

Cine este Zilot Românul?

Este un cărturar misterios care a scris, în versuri și în proză, o cronică a anilor 1800-1821. G.Călinescu scrie că Zilot Românul, adică „românul zelos”, este „un cronicar /.../ întîrziat cu mult peste veacul lui”. Pseudonimul acesta, cu care și-a semnat cronica, e citat pentru prima dată de Petre Grădișteanu, în studiul O cronică inedită, apărut în 1873, în REVISTA CONTEMPORANĂ (la 20 de ani de la moartea cronicarului). Cel care a intuit că Zilot Românul este un pseudonim a fost marele savant B.P.Hașdeu. În ceea ce privește originea cronicarului, Hașdeu consideră că „prin limbă este anevoie a decide dacă autorul este muntean sau oltean”. Pentru simplul fapt că Hașdeu a vorbit despre Zilot Românul (și nu despre altcineva!), în fața oltenilor, într-o conferință ținută la Craiova pe 7 mai 1884, cu ocazia alegerii sale ca cetățean de onoare al Cetății Banilor, s-a considerat că savantul înclina să creadă în originea oltenească a lui Zilot. Acest punct de vedere, nesusținut, de fapt, de Hașdeu, a fost însușit de toți specialiștii și cercetătorii care i-au urmat. „Ceea ce, după cum vom vedea mai jos, după o serie de informații pe care le deținem, nu era adevărat” – scrie Marcel-Dumitru Ciucă, în ediția pe care a îngrijit-o (cu studiu introductiv, note, comentarii și indice), privind opera lui Zilot Românul.

Gr. Tocilescu identifică numele de botez al cronicarului pe baza unei poezii cu acrostih, reieșind numele Ș T E F A N:

Cu slovele numelui mieu pe margine

ȘTiu c-o să-ntrebe vrun cetitor / D-al-cestor stihuri întocmitor

Eu sînt aicea, mă poat-afla / Fără pre altul a întreba.

Facă mișcare, nu într-un fel, / Și sînt de față, vorbesc cu el.

Atîta numai și eu voiesc, / Cu umilință vă și pohtesc,

Nu cu un cuget împrăștiat, / Căci eu atuncea sînt dăpărtat.

Gr. Tocilescu îl întreabă pe Al. Odobescu, probabil în 1884, care e proveniența manuscriselor zilotiene de la Academie. „Acesta i-a spus că, atît cele dăruite de el Academiei, cît și cele aflate în posesia lui Manu, le-a primit în 1861, deci cu aproape 25 de ani în urmă, de la răposatul Iancu Văcărescu (decedat la 3 martie 1863), care l-a încredințat că sînt opera lui Fănică Moru. Anume acesta, venind la Văcărescu, l-a rugat să le păstreze deoarece știe bine că fiul său are să le nesocotească și să le piarză”.

În 1890, Gr. Tocilescu, în două comunicări ținute la Academie, susține că Zilot Românul se numește, de fapt, Ștefan Fănuță. Din documente, pe care le descoperă la urmași, reiese că „numele de familie al lui Zilot era Tătăranu (familia Tătăranu de astăzi), dar el nu se iscălea Tătăranu, ca fratele său, ci fie Ștefan Ioan, fie Ștefan Fănuță: Ion după numele tatălui său, Fănuță, după al moșului său”.

Cercetătorul Marcel-Dumitru Ciucă, în studiul introductiv la volumul amintit, aduce date noi menite a dezlega, în cea mai mare parte, misterul originii, nașterii și morții cronicarului. Concluzia la care ajunge este căȘtefan Fănuță s-a născut în preajma zilei de 27 decembrie sau chiar în acea zi a anului 1787”.

(va urma)

Dr. Elis Râpeanu


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite