Poetul Mircea Tutilă s-a născut la 5 decembrie 1948, în satul Peșteana Vulcan, comuna Ciuperceni, județul Gorj. Este fiu din neam de români și pe această vatră de pământ a învățat să cânte doina românească, dar și cum se scrie în limba română adevărata poezie, așa cum mărturisește el însuși: „Poezia mea a răsărit și a crescut ca firul de iarbă, cu simplitate, cu descrieri și comparații, cu repetiții, cu note și însemnări la timpul prezent, dar și despre trecut și pentru viitor, într-o realitate tulburătoare a lumii pământene la sfârșit de Secol 20 și început de Secol 21, la sfârșitul Mileniului doi și începutul Mileniului trei. În lumea în care astăzi trăim, Poezia, izvorâtă din focul vieții, ar putea fi o Fereastră deschisă spre armonie, spre muncă cinstită, spre prietenie sinceră, spre lumină și iubire, spre dreptate, spre libertate și pace”. Din aceste rânduri reiese limpede faptul că el este poetul realității pe care o întâlnim la tot pasul, iar el o cântă în versurile sale cu mândrie națională, cu vădit respect pentru tot ceea ce strămoșii săi au construit și au înfăptuit aici, prin jertfa vieții lor. La acest poet nu am găsit niciunde scris și nici nu l-am auzit vorbind că s-ar dezice de versurile sale, de obârșia sa țărănească, așa cum am întâlnit la alți scriitori români care, după ce s-au urcat, undeva, pe un piedestal de lumină, au uitat de tot și de toate, de unde vin și ce e cu ei pe această lume. Mircea Tutilă își exprimă, prin slovele sale duioase, sentimente pline de o efervescență luminoasă, în care, de multe ori, emoția merge mână în mână cu starea de visare a poetului, de o sensibilitate specifică omului simplu. Iar toate aceste stări sunt redate prin descrieri uimitoare, în recentul său volum ,,Răsăritul” (2024), cuprinzând poezii bine structurate, elaborate cu o conștiință literară aparte, însuși autorul fiind o conștiință lirică demnă de luat în seamă, ca autor al unei opere literare construită pe principii de sinceritate, chiar și într-o poezie de dimensiuni apreciabile, sau într-un catren. În marea majoritate a poeziilor lui Mircea Tutilă, se observă strădania poetului de a scrie limpede, ordonat, cu grija de a păstra în mare măsură stilul artistic clasic. Creațiile sale sunt un dar de lumină spirituală, prin făgăduința poetului de a duce mai departe, către generațiile viitoare, momente poetice așa cum le-a învățat de la înaintașii săi, pe care îi glorifică. Pentru a înțelege poezia lui Mircea Tutilă, se cuvine a-i cunoaște mai întâi biografia, prezentând principalele elemente de interes.

Mircea Tutilă a absolvit Școala generală în satul Peșteana Vulcan. În anul 1967 a absolvit Liceul Valea Sadului din localitatea Sadu, județul Gorj. În anul 1971 a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în arma „Căi Ferate”, specialitatea militară „Construcții C.F.” În anul 1971, debutează cu poezia „Columna” și articolul „Faptele vorbesc” în revista „Gânduri ostășești”, a Școlii militare de ofițeri activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În anul 1979 a absolvit Facultatea politică militară, specialitatea Științe politice-militare (Academia Militară). În anul 1993 a absolvit Facultatea de arme întrunite, specialitatea Arme întrunite (Academia de Înalte Studii Militare). Medalii: Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a, D. p. nr. 321/ 1976; Medalia „Meritul Militar” clasa I, D.p. nr. 137/1982 și Medalia Comemorativă „A 40-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă”, D.p. nr. 168/1984. Ordine: Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a, D.p. nr. 101/1988; Ordinul „Meritul Militar” clasa a II-a, D. nr. 315/1995 și Ordinul „Meritul Militar” clasa I, D. nr. 566 /1996.

În anul 1995 debutează editorial cu volumul de versuri „Câmpia învinsă” (București). Lucrarea cuprinde două cicluri: „Poemele dimineții” și „Insomniile rebele”. A publicat poezii, articole și note de călătorie în săptămânalele: „Transporturile române”, „Observatorul militar” și „România Mare”, în cotidianul „Ultima oră” și la publicațiile „Viața armatei”, „Amurg Sentimental” (unde, din anul 2018, este redactor) și „Revista Română de Versuri și Proză”. Volume publicate: ,,Câmpia învinsă” (1995); ,,Trecerea clipei” (versuri, 1997); ,,Poezii” (2005); ,,Primăvara salcâmilor” (versuri, 2006); ,;Visuri albastre” (versuri, 2008); ,,Satul copilăriei mele” (versuri, 2012); ,,Veșmântul” (povestire, 2012); ,,Autovindecarea vine din natură” (versuri, 2013); ,,Vânt de primăvară” (povestire, 2015); ,,Focuri și zăpezi” (versuri, 2020). Comentarii și aprecieri critice: Petre Gheorghiu, Liviu Vișan, Nicolae Boghian, Roxana Ichim, Nicolae Rotaru, Miron Țic, Petrică Birău, Const. Miu, Ion Machidon, Fluerașu Petru, Elena Olariu, Silviu Dumitrescu, Vintilă Anastasescu, Cleopatra Luca, Paula Isac și Florin Grigoriu.

Din anul 2007 este membru al Societății Scriitorilor Români (S.S.R.), București.

A făcut corectura revistelor lunare de cuvinte încrucișate „Rebus de Buzunar” și „Rebusache” (nr. 1 și nr. 2/ anul 2008) și a revistei lunare de umor și cuvinte încrucișate „Rebus Bis” (manager general Alexandru Păsărin). Este autorul versurilor din cântecul „Ninge frumos la București” (2008), compozitor și interpret Lucia Drăgan. Este inclus în cuprinsul „Dicționarului de scriitori postdecembriști” din 2010 și 2021 (ambele realizate de Ion Machidon, Editura ,,Amurg Sentimental”).

A călătorit la New York, în SUA, prima oară în anul 1999; la Paris, în Franța, în vara anului 2018, și la Atena, în Grecia, în vara anului 2019. De-a lungul vieții sale, în diferite împrejurări, a participat la numeroase întâlniri de cenaclu și, ca răspuns la preocupările sale literare, a găsit o activitate interesantă la Cenaclul Literar ,,Amurg Sentimental” - președinte Ion Machidon, din anul 2005, și la Cenaclul Literar ,,Mircea Eliade”, președinte George Ursa, din anul 2007. Cu prilejul reuniunilor desfășurate în cadrul acestor cenacluri a întâlnit mulți creatori de literatură neobosiți, în căutarea frumosului.... Și tot de-a lungul vieții sale a primit, în diferite împrejurări, Diplome de apreciere sau de colaborare. În acest sens, în decembrie 2008 a primit de la directorul Editurii ,,Amurg Sentimental”, scriitorul Ion Machidon, o diplomă cu următorul conținut: ,,Se acordă cu prilejul ediției a XI-a a Editurii «Amurg Sentimental» poetului Mircea Tutilă pentru activitatea depusă la promovarea Amurgului sentimental și pentru aniversarea zilei sale de naștere din 5 decembrie 2008”.

Așadar, acesta este Mircea Tutilă, poetul care vine din zona Târgu Jiului, acolo unde istoria locului este legată de numele înflăcăratei eroine Ecaterina Teodoroiu, căzută pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial, căreia poetul îi închină un poem de recunoștință, folosind un buchet de metafore-cheie, în care îi glorifică figura emblematică, botezând-o, în stilu-i poetic popular, „Cătălina din Vădeni” (pag. 10). Oglindim cele spuse de poet cu poemul pe care-l transcriem în întregime, păstrând formele de scriere folosite de autor: „Sub cerul de zăpadă Oltenia visează/ și ascultă poveștile Anului Nou...// Ca spuma laptelui omătul se așază/ peste chipul orașului Târgu Jiu/ Și în liniștea marilor zăpezi,/ pe la 14 ianuarie, gerar/ apare Cătălina din Vădeni/ ca un fulg de nea... înflorit/ pe o crenguță de măr...// Apare din lada de zestre a Gorjului eroic,/din dorul și cântecul acestor locuri/ înspre măreția sufletului românesc...”.

Mircea Tutilă este un îndrăgostit de țara sa, de poporul său, de lumea în care trăiește și pe care în mare măsură o cunoaște din drumețiile sale, străbătând cărările acestor meleaguri. În cazul versurilor sale, putem spune că avem de-a face cu un poet de tradiție românească, privit ca stil, vigoare, emoție, înclinații estetice. În poeziile sale, el cântă tot ceea ce simte și vede în jurul său, urmărind atent evenimentele care s-au petrecut și se petrec de ceva vreme în țară. Poetul își exprimă sentimentele trăite cu sinceritate, încercând să trezească în cititor emoții ce țin de patriotism și conștiință românească. Asta este numai o parte a simțirilor sale, ele căpătând nuanțe de o mai mare profunzime lirică atunci când vine vorba de descrieri în care anotimpurile sunt cele care îl trezesc la visare și dor de tot ceea ce se întâmplă aici, pe acest pământ plin de farmec. El își transpune trăirile zilnice în imagini de drum lung, fiindcă el este poetul fiecărei zile, și nu doar ocazional... Soarta poetului este aceea de a cînta, așa cum simte și cum îi dictează inima. Privit prin ochii criticii de specialitate, am putea spune că poetul Mircea Tutilă melodiază cu dor de țară în suflet, pentru că țara se regăsește în fibra ființei sale și a neamului său. Și ne convingem de acest lucru citind poemul intitulat „Amintiri” (pag. 24), în care autorul își pune toate speranțele în poporul său și în dăinuirea limbii române, cea care ne definește ca neam: „A fost odată o clipă însorită/ Cu flori, cu cinste și cu dreptate.../ Era o tânără lume cu drag înflorită/ În libertate.// Atunci a fost o lume muncitoare/ Cu visuri, cu muncă, cu împliniri/ Și-i prigonită astăzi...dar zâmbitoare/ În amintiri.// Și tot mai puțini mai avem amintiri/ Cu tânăra lume care a pierit/ Cu visurile ei, cu gânduri, cu trăiri/ În fără sfârșit”. Cu câteva pagini mai în urmă, mai exact, la pag. 22, am descoperit poemul „Scrisoare către părinți”, fascinant de frumos. Și nu-l analizăm ca fiind scris în spiritul sărbătorilor de iarnă, când oamenii oferă daruri celor mici și celor dragi pentru a se bucura împreună, ci pentru sfatul poetului, adresat de la tribuna inimii sale: „Dăruiți iubire, dăruiți speranță/ în căldura dragostei de țară...”, un îndemn care trebuie să se găsească pe buzele tuturor românilor îndrăgitori de țară și de Dumnezeu. Citim acest poem cu fața către Biserică și Fecioara Maria cu Pruncul în brațe, împărtășind întrutotul vorbele poetului: „Dăruiți... Cu drag dăruiți copiilor/ șapte ani de acasă/ ca-n anii cu Moș Crăciun sau Gerilă/ cu bradul fulguit cu urme de vată/ și-mpodobit cu lumânări colorate,/ cu globuri, artificii... și bomboane fondante.// Cu drag dăruiți iubire, dăruiți speranță/ în căldura dragostei de țară.../ Și lăsați familia să fie datină/ în lumina tradițiilor românești/și a credinței... credinței strămoșești.// Dăruiți salutul zorilor de zi./ Dăruiți frumosul obiceiurilor de acasă./ Dăruiți seninul bucuriei de a trăi/ în cinste, în etică și libertate/ în omenie... și cu demnitate”.

ION MACHIDON,

directorul Revistei ,,Amurg sentimental”